ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Harry Hole. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Harry Hole. Afișați toate postările

miercuri, 2 octombrie 2024

Recenziile lui Gică 193 - Leopardul de Jo Nesbø (CRIME CLUB)


Titlu: Leopardul 

Serie: Harry Hole (#8)

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Panserhjerte (2009)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 800

Media pe Goodreads: 4,10 (din 60.628 note)

 

„Stătea cumva chiar în spatele ei? Își ținu răsuflarea, ascultând. Nu auzi nimic, dar simți totuși o prezență. Ca și cum acolo ar fi fost un leopard. Cineva îi spusese că leoparzii făceau atât de puțin zgomot încât se puteau furișa neauziți până lângă prăzile lor, în întuneric. Că își puteau potrivi răsuflarea ca să capete același ritm cu a ta. Că își puteau ține răsuflarea când ți-o țineai tu. Dar ea era sigură că îi poate simți căldura corpului. Ce mai aștepta? Expiră din nou. Iar în clipa aceea fu sigură că simțise o răsuflare în ceafă. Se răsuci brusc, lovi cu mâna, dar nu întâlni decât aer. Se ghemui, încercând să se facă mică, să se ascundă, în zadar.”

          Lume, lume, Harry Hole s-a întors! De fapt, nu e chiar așa... Mai degrabă am spune că a fost găsit. Unde? În Hong Kong... Intenționase să ajungă în Manila, ca să se arunce într-un vulcan, dar personalul de la bord l-a dat jos fiindcă continua să dea pe gât cantități semnificative de alcool. Niciun comentariu... Mai ales după ce s-a întâmplat în cazul Omului de zăpadă, după ce era pe cale să-și piardă „familia”. Cu câteva zile în urmă, Harry a fost găsit de către Kaja Solness într-o clădire insalubră, beat, cu un biberon cu opiu la el și cu o falcă deplasată, dovadă că maxilarul fracturat  încercase să se vindece de la sine. La problemele din prezent se adaugă și niște sume însemnate pierdute la cursele de cai, pe care păgubitul care l-a împrumutat le-a vândut Triadei. Numai belele... Cu pașaportul reținut, Harry nu mai avea nicio șansă să revină în Norvegia. Mai bine spus, nici nu intenționase asta, până să afle că tatăl lui mai are foarte puțin timp de trăit.

          Acum s-a întors, dar nu are de gând să se implice în anchetă, chiar dacă a primit de la Gunnar Hagen dosarele cazului. Așadar, două femei au fost găsite moarte, cu douăzeci și patru de înțepături în gură. Ca și cum cineva le-ar fi introdus pe cale orală un fruct cu țepi foarte ascuțiți. Ca și cum acei țepi le-ar fi spintecat gâtul, obrajii și ochii, lăsând tot sângele să se scurgă în plămâni, ducând la moarte prin sufocare. Cine ar putea fi atât de diabolic? S-ar putea să existe un ucigaș mult mai sadic și meticulos decât Omul de zăpadă? Și, odată cu cea de-a treia victimă, care moare decapitată din cauza unei frânghii, polițiștii au certitudinea că au de-a face cu încă un criminal în serie. Și singurul lor om care a prins, nu unul, ci doi criminali în serie, abia poate face față realității. Harry e o fantomă a polițistului care a fost cândva, slăbit atât fizic, cât și psihic, și ultima lui dorință e să fie lăsat în pace, chiar dacă asta (momentan) nu se poate.

          Cu pași mărunți și forțat de curiozitate și împrejurări, Hole se implică în anchetă, conștient că ucigașul vrea să le atragă atenția. Se pare că cele trei victime s-au întâlnit la o cabană, dar pagina din registru cu oaspeții din noaptea respectivă a dispărut. Deci, niciun nume... Dar totuși avem ceva... Frânghia cu care a fost ucisă politiciana și urmele de rocă vulcanică găsite pe aceasta. Prin urmare, Harry își face propria echipă, alcătuită din Bjørn Holm (tipul cu Amazonul) și Kaja Solness, agenta nouă, femeia care l-a adus înapoi din Hong Kong. Dar Hole are și o cunoștință mai veche, reținută momentan (știți voi de ce), căreia îi cere ajutorul. Până la urmă, trebuie cineva să se folosească și de motoarele de căutare special create pentru poliție.

          Apar nume noi, călătorii în Africa Centrală și noi victime, actuale sau recent descoperite. Însă nu criminalul e cea mai mare problemă cu care se confruntă gașca lui Hole, ci Kripos. Mikael Bellman, noul șef de la Kripos, asistat de doi agenți cu un trecut nu tocmai luminos, vrea să rezolve cazul, ca să obțină susținere politică și financiară de la Minister. Divizia Crime se simte depășită, însă Harry nu are de gând să-l lase pe Bellman să culeagă toți laurii, chiar dacă asta înseamnă să-i cânte-n strună. Și cea mai mare greșeală pe care o poate face Bellman e să-l subestimeze pe polițistul care l-a capturat pe Omul de zăpadă. Și, totuși, există o cârtiță. Cineva le dă informații celor de la Kripos, astfel încât oamenii noștri sunt tot timpul cu un pas în urma lor. Dar Harry știe că ceea ce contează cu adevărat e ca unul dintre ei să pună mâna pe criminalul în serie. Și oare chiar avem de-a face și de data asta cu un criminal în serie?

          Dacă ai ajuns până aici, nimic din ce spun eu nu mai contează. Știi cu ce se mănâncă seria asta și că e ca un drog, că abia aștepți să treci la următorul volum. Știi, de asemenea, că basmele sunt basme și că răul nu se poate transforma decât în mai rău. Ești pregătit pentru ucigași tot mai săriți de pe fix și instrumente de tortură tot mai inventive. Niciodată povestea nu se sfârșește cu bine, fiindcă răul nu dispare, doar ia alte forme. Cobori în infern alături de Harry Hole și arunci o privire împrejur, curios care dintre demoni va scăpa la suprafață data viitoare. Pentru tine, nu există scăpare, fiindcă ești bântuit, de poveștile ce au fost, dar mai ales de cea ce urmează să vină.


Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Fata Cu Cartea

Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu



duminică, 31 martie 2024

Recenziile lui Gică 176 - Omul de zăpadă de Jo Nesbø (CRIME CLUB)


Titlu: Omul de zăpadă  

Serie: Harry Hole (#7)

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Snømannen (2007)

Traducere de Bogdan Nicolae Marchidanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,02 (din 138.305 note)

 

            Ia spuneți... Așa-i că v-a fost dor de Harry Hole? Nouă, celor din Crime Club, cu siguranță ne-a fost, așa că am decis ca în aprilie să scriem, printre altele, despre „Omul de zăpadă”, cel de-al șaptelea volum al seriei. (...) Pe repede-înainte, Harry pornește pe urmele unui ucigaș ingenios, poate cel mai viclean de până acum, bineînțeles, asta dacă nu-l punem la socoteală pe Mântuitor. După mult timp, în țara cu cea mai scăzută rată a criminalității, apare (pardon, își face anunțată prezența) un criminal în serie. Dar omul nostru s-a mai confruntat cu așa ceva, în Australia (în „Liliacul”), astfel încât este invitat, chiar de autoproclamatul său rival, printr-o scrisoare, să ia parte la vânătoare, fiindcă e singurul polițist din Norvegia capabil să-l prindă.

            Mami te iubește! Dar mami n-a fost cuminte, și trebuie să fie pedepsită. Mami nu l-a iubit pe tati, a stat cu el doar pentru tine, și în toți anii ăștia și-a făcut de cap cu alți bărbați, întorcându-se acasă cu acel zâmbet suav și inocent pe buze. Dar mami trebuie să primească o lecție. Așa că, odată cu prima ninsoare, Omul de zăpadă a lovit din nou. O crimă fără cadavru, mă rog, ei îi vor spune, în ziare și la televizor, „dispariție”, dar eu știu că nu-i vor găsi niciodată trupul. Pentru că nu e prima, nici ultima, și de fiecare dată am avut grijă să-mi las semnătura la locul faptei, un om de zăpadă (cum altfel). Prima oară am acționat impulsiv, am ciopârțit-o, dar acum sunt mult mai atent la detalii, pentru că acțiunile mele trebuie să transmită un mesaj, un avertisment. Dar aici nu e vorba doar de omoruri, ci de adrenalină, de provocare, și de asta am ales să-l atrag pe Harry Hole, cel mai inteligent inspector din poliția din Oslo, într-o anchetă din care doar unul din noi va scăpa cu viață.

            Luând-o pas cu pas (ca să avem un fir logic), îl regăsim pe Hole în cea mai bună formă a sa de până acum, împăcat (momentan) cu demonii alcoolului și vizitat, în unele nopți, de Rakel – „pentru că nimeni nu părăsește pe cineva cu care a făcut sex de calitate” – în noul său birou fără ferestre, în compania tovarășilor lui morți, ce-l privesc din fotografiile înrămate. Odată cu raportarea dispariției lui Birte Becker, mamă și soție „fidelă”, este reorganizat grupul care urmează să se ocupe de caz, din care va face parte și noua lor colegă, Katrine Bratt, un ofițer care a lucrat în cadrul poliției din Bergen, la departamentul pentru abuzuri sexuale. Ajunși la locuința victimei, Harry și echipa sa sunt întâmpinați de un om de zăpadă, în jurul gâtului căruia se află eșarfa dispărutei. La puțin timp de la tragedie, Hole primește scrisoarea de la făptaș, care-și spune chiar Omul de zăpadă. Dar moartea de acum și cele ce vor urma sunt legate de o crimă din Bergen, care s-a petrecut cu doisprezece ani în urmă, și de care s-a ocupat un investigator extrem de competent, dar căzut în dizgrație, care, pur și simplu, a dispărut.

               Dar de ce ar vrea antagonistul să fie cunoscut drept Omul de zăpadă? Pentru început, oricărui criminal în serie îi trebuie un nume, o poreclă care să rămână pe buzele tuturor chiar și după moarte sau întemnițare. Prin „redenumire”, el se ridică de la poziția de om la statutul de zeu, de entitate care are control asupra destinului celorlalți. Așa-i că Liliacul, Călăul sau Mântuitorul sună dur? Au o altă rezonanță, provoacă frică. Dar cum sună Omul de zăpadă... Cam sec, așa-i? Ei bine, tranziția e mult mai puternică atunci când preschimbi ceva inofensiv în ceva periculos. Frica, poate și groaza, se transformă în teroare, fiindcă normalitatea devine ceva nesigur, încropirea unui om de zăpadă se transformă într-o crimă bine planificată, iar ucigașul se identifică cu o forță a naturii, printr-un anotimp.

               Știm că suntem în urmă, luna trecută a apărut „Cuțitul”, (Harry Hole #12), dar ne străduim să ajungem la zi și sperăm că, prin recenziile noastre, ne adresăm, îndeosebi, celor care nu au citit încă seria. Ca o concluzie la volumul de față, pot să spun că s-a numărat printre cele mai bune, intense și întortocheate (din cele șapte), la același nivel cu „Mântuitorul”. Hole e un personaj pe care, chiar dacă nu-l îndrăgești, ajungi să-l apreciezi, poate nu ca om, dar cu siguranță ca polițist. Și că tot vorbeam de nume și supranume... Cum vă sună „Leopardul”? Fioros, nu? Aveți dreptate, e volumul al optulea, și cu el ne vom întâlni data viitoare. 


Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø

Falled

Fata Cu Cartea

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu 



vineri, 22 martie 2024

Fragment: Cuțitul (Harry Hole, #12) de Jo Nesbø

Cuțitul

Volumul 12 din seria Harry Hole

Jo Nesbø 

Titlu original: Kniv

Limba originală: engleză

Traducere: Bogdan Nicolae Marchidanu

ISBN: 978-606-40-2180-9

Format: 130x200mm, paperback cu clape

656 pagini


 Comandăhttps://www.edituratrei.ro/carte/nesb-jo-cutitul/5133/

 

Îți taie răsuflarea! Jo Nesbø a scris thrillerul perfect. Suspense Magazine

Harry Hole se întoarce ca să-l vâneze pe ucigașul care i-a bântuit întreaga carieră. 

Harry Hole nu e într-o situație bună. Rakel, singura femeie pe care a iubit-o vreodată, a rupt definitiv relația cu el. Detectivul a primit o nouă șansă în poliția din Oslo, la un birou pentru anchete vechi nerezolvate, când el ar vrea să se ocupe de cazuri despre care bănuiește că au legătură cu Svein Finne, un violator și ucigaș în serie, la condamnarea căruia a contribuit demult. Acum Finne e liber, după două decenii de închisoare, și — crede Harry — pregătit să continue de unde rămăsese.

Situația se înrăutățește și mai mult când detectivul se trezește, după o noapte grea, cu sângele altcuiva pe mâini. Acesta e doar începutul unui adevărat coșmar, mai cumplit decât tot ce și-a putut imagina vreodată.

 

Dilemele morale sunt de-a dreptul dostoievskiene, surprizele sunt răvășitoare, umorul e acid, iar suspansul este nemilos. Una dintre puținele cărți masive pe care nu ți-o dorești scurtată nici măcar cu o pagină. The Wall Street Journal

 

Paginile se întorc singure, violența e teribilă, iar personajele sunt bine conturate și misterioase. Fiecare dezvăluire — a făcut-o el? sau ea? — este orchestrată meticulos, pe măsură ce Nesbø își manipulează cititorii. Ultimul volum e remarcabil și-l lasă pe Harry — și pe cititori — întrebându-se ce urmează. Associated Press

 

Mai dens și mai complex decât majoritatea romanelor precedente, Cuțitul seamănă, prin greutate și amploare, cu Pasărea cu piept roșu. Se încheie cu o serie fascinantă de răsturnări de situație care oferă satisfacție din perspectiva ficțiunii, dar sunt delicate din punct de vedere etic pentru lupta reală împotriva criminalității. Los Angeles Times

  

Crime noir la superlativ — provocator, întunecat și etalând unul dintre cele mai bune personaje de detectiv din ficțiunea modernă: Harry Hole. The Providence Journal


FRAGMENT

 

                 8.

(...) Tânărul ajunse în dreptul lor. Era un bărbat un pic peste 30 de ani, zvelt, cu trăsături asiatice. Costumul părea croit pe măsură, cămaşa albă era apretată şi proaspăt călcată, cravata era atent înnodată. Părul des şi negru era tăiat scurt, de o manieră care ar fi putut să fie discretă, dacă n‑ar fi fost atât de calculat de clasică. Detectivul Kripos Sung‑min Larsen mirosea a loţiune pe care Harry o bănuia ca fiind scumpă. La Kripos era cunoscut sub porecla de Indicele Nikkei, în ciuda faptului că prenumele lui — Sung‑min, un prenume pe care Harry îl întâlnise de câteva ori în Hong Kong — era de origine mai degrabă coreeană decât japoneză. Absolvise Academia de Poliţie în primul an când Harry ţinuse cursuri acolo. Harry și‑l mai amintea încă de la cursurile de anchete criminalistice, în principal datorită acelor cămăşi albe şi atitudinii discrete, dar și zâmbetelor viclene când el — încă un profesor lipsit de experienţă — simţea că e pe teren nesigur.

De asemenea, datorită rezultatelor de la examene, cele mai mari note obţinute vreodată la Academia de Poliţie.

— Îmi pare rău, Hole! Condoleanţele mele! zise Sung‑min Larsen.

Era aproape la fel de înalt ca Harry.

— Mersi, Larsen. Ai discutat cu vecinii? zise Harry și dădu din cap înspre carneţelul pe care detectivul Kripos îl ţinea în mână.

— Corect.

— Ceva de interes?

Harry privi în jur. Spaţiile erau mari între casele din Holmenkollen. Multe garduri vii înalte şi şiruri de brazi.

Câteva clipe, Sung‑min Larsen păru să cumpănească dacă putea împărtăşi informaţiile cu Poliţia din Oslo. Mai ales că problema era că Harry era soţul victimei.

— Vecina voastră, Wenche Angondora Syvertsen, spune că n‑a auzit şi nici n‑a văzut nimic neobişnuit sâmbătă seara. Am întrebat‑o dacă dormea cu fereastra deschisă şi a zis că da. A adăugat că poate dormi aşa deoarece sunetele familiare n‑o trezesc. Precum maşina soţului ei, maşinile vecinilor, maşina de gunoi. Şi mi‑a subliniat că locuinţa lui Rakel Fauke are pereți groși din bușteni.

Larsen rosti toate acestea fără să se uite peste însemnări, iar Harry avu senzaţia că îi oferea detalii minore ca un soi de test, să vadă dacă‑i provocau vreo reacţie.

— Mhm, făcu Harry, un soi de mormăit care semnala că auzise tot.

— Deci e casa ei? Nu e casa ta? întrebă Larsen.

— Proprietăţi separate, replică Harry. Eu am insistat. N‑am vrut să creadă cineva că mă însor cu ea pentru bani.

— Era bogată?

— Nu, a fost o glumă.

Harry dădu din cap înspre casă.

— Va trebui să transmiţi toate informaţiile obţinute şefului tău, Larsen.

— E şi Winter aici?

— Cu siguranţă, era cam frig acolo.

Sung‑min Larsen zâmbi politicos.

— Oficial, Winter conduce ancheta tactică, dar se pare că va fi cazul meu. Nu sunt la fel de experimentat ca tine, Hole, dar promit să fac tot ce îmi stă în puteri ca să‑l prind pe cel care ţi‑a ucis soţia.

— Mersi, zise Harry.

Avea senzația că tânărul detectiv vorbise din inimă. În afară de chestia cu experiența. Se uită cum Larsen trece pe lângă maşinile de poliţie către casă.

— Camera ascunsă, rosti Harry.

— Ha? făcu Bjørn.

— Am montat o cameră video pe bradul din mijloc de acolo. Harry dădu din cap înspre pâlcul de arbuşti şi brazi, un mic colţ de pădure norvegiană virgină aflat în faţa gardului proprietăţii învecinate. Presupun că va trebui să‑i spun lui Winter despre ea.

— Nu! rosti emfatic Bjørn.

Harry se uită la el. Nu se întâmpla des să‑l audă atât de hotărât. Bjørn Holm ridică din umeri.

— Dacă a înregistrat ceva care poate ajuta la rezolvarea cazului, nu cred că Winter ar trebui să‑şi asume meritele.

— Da?

— Pe de altă parte, nici tu n‑ar trebui să atingi nimic de pe aici.

— Pentru că sunt suspect, zise Harry.

Bjørn nu răspunse.

— E‑n regulă. Fostul soţ este întotdeauna primul suspect.

— Până eşti eliminat de pe listă, preciză Bjørn. O să iau eu ceea ce a înregistrat camera aia. Copacul din mijloc ai zis?

— Nu e uşor de văzut. E ascunsă într‑un ciorap de aceeaşi culoare cu trunchiul. La doi metri şi jumătate înălţime.

Bjørn se uită amical la Harry. După care ofiţerul criminalist începu să se apropie de copaci cu pași lenți, ușori. Sună telefonul lui Harry. Primele patru cifre ale numărului apelantului îi spuseră că era un apel de pe o linie fixă din birourile publicaţiei VG. Vulturii mirosiseră prada. Iar dacă îl sunau pe el, însemna că ştiau deja numele victimei şi făcuseră conexiunea. Respinse apelul şi îşi băgă telefonul înapoi în buzunar.

Bjørn ajunsese la copaci. Îşi ridică privirea şi îi făcu semn lui Harry să vină spre el.

— Nu te apropia mai mult, zise Bjørn, punându‑și o pereche nouă de mănuşi albe din latex. Cineva a ajuns aici înaintea noastră.

— Ce mama naibii...? şopti Harry.

Ciorapul fusese dat jos şi conţinutul lui zăcea împrăştiat pe sol. Se vedeau resturile rămase din camera video. Cineva o făcuse bucăţi. Bjørn culese resturile.

— Cardul de memorie a dispărut, zise el.

Harry respira tare pe nas.

— A fost tare abil ca să vadă camera cu ciorapul de camuflaj pe ea, zise Bjørn. Trebuie să vii aici, printre copaci, ca s‑o vezi.

Harry încuviință.

— În afară de cazul în care..., rosti el, simţind că creierul lui are nevoie de mai mult oxigen decât îi putea oferi. În afară de cazul în care făptaşul ştia de existenţa camerei.

— Evident. Deci cui ai spus?

— Nimănui. Absolut nimănui. Am montat‑o pe întuneric, în toiul nopţii, aşa că nimeni nu m‑a văzut. Mă rog, nicio fiinţă umană.

Vocea lui Harry era răguşită, iar în prima clipă nu înțelese motivul, simțea doar durerea care îi creştea în piept şi încerca să iasă afară. În acea clipă, îşi dădu seama ce încerca să iasă din el. Ţipătul corbilor. Urletul unui nebun. Un hohot de râs.

 

 

     9.

Ceasul arăta ora 14:30 şi cei mai mulţi clienţi îşi ridicară dezinteresaţi privirile către uşă când aceasta se deschise.

Restaurantul Schrøder.

Restaurant era poate un pic prea pompos, deşi cafeneaua cu decor cafeniu chiar servea o listă de specialităţi norvegiene, cum erau cotletul de porc şi diverse preparate cu untură topită, însă felurile principale erau berea şi vinul. Localul existase pe strada Waldemar Thranes de la jumătatea anilor 1950 şi devenise favoritul lui Harry din anii 1990. Nu mai trecuse pe acolo o perioadă, după ce se mutase cu Rakel în Holmenkollen. Însă acum se întorsese.

Se prăbuşi pe bancheta de la perete, la una dintre mesele de la fereastră.

Bancheta era nouă. În afară de asta, interiorul era la fel de 20 de ani, aceleaşi mese şi scaune, acelaşi tavan cu vitralii, aceleaşi tablouri cu Oslo semnate de Sigurd Fosnes, ba chiar şi aceleaşi feţe de masă roşii cu câte un napron alb în diagonală peste ele. Cea mai mare schimbare pe care şi‑o amintea Harry survenise când intrase în vigoare interdicţia legată de fumat, în 2004, și localul fusese rezugrăvit ca să dispară mirosul de fum impregnat în ziduri. În aceleaşi nuanţe ca înainte. Iar mirosul de fum nu dispăruse niciodată cu totul.

Harry îşi verifică telefonul, dar Oleg nu‑i răspunsese la mesajele în care îi cerea să‑l sune; probabil era tot în avion.

— E groaznic, Harry, tocmai am citit online, zise Nina, luând două pahare de bere de jumătate de litru din faţa lui.

Îşi şterse mâna liberă de şorţ şi se uită la el.

— Tu cum te simţi?

— Nu prea bine, mersi de întrebare, zise Harry.

Aşadar vulturii publicaseră deja numele ei. Era de presupus că reuşiseră să pună laba pe o poză de‑a lui Rakel de undeva. Şi de‑a lui Harry, evident. Aveau o mulţime în arhivele lor, unele dintre ele atât de oribile, încât Rakel îl întrebase dacă nu putea măcar încerca să stea la poză ceva mai bine data viitoare. Ea nu arăta rău în nicio fotografie, chiar dacă încerca. Nu. Nu arătase niciodată. La naiba.

— Cafea?

— Va trebui să‑ţi cer bere azi, Nina.

— Înţeleg ce se petrece, dar nu te‑am servit cu bere de... câţi ani se fac oare, Harry?

— Mulţi. Şi sunt recunoscător pentru grija ta. Dar nu trebuie să mă trezesc din somn, înţelegi?

— Să te trezeşti?

— Dacă mă duc azi undeva unde se servesc spirtoase, probabil că o să beau până mor.

— Ai venit aici pentru că avem licenţă doar pentru bere?

— Şi pentru că de aici găsesc drumul spre casă cu ochii închişi.

 

Chelneriţa durdulie şi încăpăţânată rămase privindu‑l gânditoare, îngrijorată. După care oftă din rărunchi.

— Bine, Harry. Dar eu decid când ţi‑a ajuns.

— Nu îmi este niciodată îndeajuns, Nina.

— Ştiu. Dar cred că ai venit aici fiindcă voiai să fii servit de cineva de încredere.

— Poate.

Nina plecă şi se întoarse cu un pahar de jumătate de litru, pe care îl puse în faţa lui.

— Încet, zise ea. Încet.

Cândva, în cursul celui de‑al treilea pahar, uşa se deschise din nou.

Harry observă că mesenii care îşi ridicaseră capetele nu le coborâseră la loc, iar privirile lor urmăreau o pereche de picioare lungi, îmbrăcate în piele, până ce acestea ajunseră la masa lui Harry.

— Nu răspunzi la telefon, rosti femeia, făcându‑i semn Ninei că nu vrea nimic.

— L‑am închis. Au început să sune cei de la VG şi ceilalţi.

— Habar n‑ai tu. N‑am văzut atâta îmbulzeală la o conferinţă de presă de la cazul vampiristului. Asta și pentru că şeful poliţiei a decis să te suspende până la noi ordine.

— Cum? Am înţeles că n‑am voie să lucrez la caz, dar să fiu suspendat din toate funcţiile? Serios? Fiindcă presa e grămadă la ancheta unei crime?

— Pentru că nu vei fi lăsat în pace indiferent la ce lucrezi, iar acum n‑avem nevoie de o asemenea atenţie.

— Şi?

— Şi ce?

— Zi‑i mai departe.

Harry îşi duse paharul la buze.

— Nu mai e nimic.

— Ba da, e. Chestia politică. Hai să auzim.

Katrine oftă cu năduf.

— De când secţiile Bærum şi Asker au fost mutate la Poliţia din Oslo, suntem responsabili de o cincime din populaţia Norvegiei. Cu doi ani în urmă studiile arătau că 86% din populaţie avea un nivel ridicat sau foarte ridicat de încredere în noi. Procentul ăla a scăzut acum la 65%, din cauza unor cazuri individuale nefericite. Iar asta înseamnă că iubitul nostru şef Hagen a fost convocat la şedinţă de către mai puţin iubitul nostru ministru al Justiţiei, Mikael Bellman. Ca să ţi‑o spun pe şleau: în acest moment, Hagen şi Poliţia din Oslo consideră că n‑ar ajuta deloc ca presa să publice un interviu cu un ofiţer sălbatic care a venit beat la lucru.

— Nu uita şi paranoic. Paranoic, sălbatic şi beat.

Harry îşi dădu capul pe spate şi îşi goli paharul.

— Te rog, Harry, termină cu paranoia. Am vorbit cu Winter de la Kripos şi nu există dovezi care să sugereze că făptaşul e Finne.

— Şi atunci ce sugerează dovezile?

— Nimic.

— O femeie zăcea moartă acolo, aşa că există dovezi.



Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor, economist și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 55 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase distincții, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry

HoleOmul de zăpadă, a fost realizat filmul omonim, iar Vânătorii de capete a stat la baza filmului cu același nume, lansat în 2011 și nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin. La Editura Trei au apărut romanele FiulVânătorii de capeteRegatul, duologia Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte, primele unsprezece volume din seria Harry HoleLiliaculCărăbușiiPasărea cu piept roșuNemesisSteaua diavoluluiMântuitorulOmul de zăpadăLeopardulFantomaPoliția și Setea — precum și volumele de povestiri Specialistul în gelozie și Insula Șobolanilor.


joi, 7 septembrie 2023

Recenziile lui Gică 141 - Mântuitorul de Jo Nesbø (CRIME CLUB)


Titlu: Mântuitorul 

Serie: Harry Hole #6

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Frelseren (2005)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 608

Media pe Goodreads: 4,08 (din 43.848 note)

 

            Cu părere de rău, vreau să vă spun că am fost dezamăgit de „Mântuitorul”, al șaselea volum din seria „Harry Hole”... De ce a trebuit să fie atât de bun? De ce a avut acțiune din plin, și povestea a fost construită cu atâta migală, doar ca să mă conducă spre finalul imprevizibil prin care să-mi dea toate supozițiile peste cap? De ce omul ăsta nu poate rămâne la o scriitură mediocră și mă uimește de fiecare dată, reușind să fie atât de tranșant, dar, totodată, atât de perspicace, aidoma protagonistului său, dement și genial deopotrivă? De ce mă obligați să-i dau cinci stele pe Goodreads dacă mi-a plăcut mai mult decât celelalte? Cum poate ereticul ăsta să ia o figură biblică, s-o dezbrace de toate conotațiile religioase și s-o pună în rolul unui asasin profesionist? Blasfemie... Chiar nu are rost să mai continui, acum chiar a întrecut măsura, și sper să facă asta de fiecare dată, pentru că merităm să citim numai cărți de calitate, fiindcă mai are multe de spus și pentru că eroul lui se numără printre sfinții literaturii polițiste contemporane.

            Nu-l va uita niciodată pe Bobo, cel care a avut curajul nebun, cu arma sârbului în ceafă, să spună cu demnitate în glas că este căpitan în armata croată. La rândul său, a ajutat la distrugerea armamentului inamic, aruncând douăsprezece tancuri în aer. Era cel mai bun, chiar dacă era doar un puști, și Bobo știa asta, nu degeaba l-a binecuvântat cu numele de Mali spasitelj (Micul mântuitor). Nu, el n-are nicio treabă cu Domnul, doar cu semenii, pentru că ajutorul lui se răsfrânge asupra celor asupriți, care se vor întoarce într-o zi în vechea lor casă, Vukovar. Dar acum e pe drum, de curând a mai executat o misiune, ucigându-l pe francez. Următoarea oprire, Oslo. (...) concertul de Crăciun a început deja, încet, atent la fiecare detaliu, se apropie de ținta lui și, în momentul în care aproape toată lumea e concentrată la spectacol, îi trage un glonț în cap soldatului din Armata Salvării. Gata, a terminat și ultima misiune. Dar ceva e în neregulă, fiindcă în ziarul pe care l-a înșfăcat în drum spre aeroport scrie că victima se numea Robert Karlsen, și nu Jon Karlsen, așa cum apărea în contract.

            Părăsit de Rakel, după ce-l pusese în pericol pe Oleg în urma anchetei personale ce-l vizase pe Tom Waaler, Harry încearcă, din nou, să se pună pe picioare, luptând din răsputeri cu vechiul lui viciu, băutura. După ce soldatul din Armata Salvării este asasinat, omul nostru, care fusese deja la cantina organizației cu o altă investigație, se întoarce pentru a pune întrebări și pentru a-i da de urmă necunoscutului cu eșarfa roșie (sau necunoscuților) din filmările studiate de Beate Lønn. Dar nici asasinul nu și-a terminat treaba, și poliția descoperă repede că ucigașul era pe urmele lui Jon, Robert pierzându-și viața din cauza unui schimb de tură spontan cu fratele său. Însă cazul de față are rădăcini adânc înfipte în trecut, iar dacă Harry vrea să descopere adevărul, trebuie mai întâi să afle ce s-a întâmplat în urmă cu doisprezece ani, într-o noapte cu stele, în toaleta din tabăra Armatei Salvării.

            Răzbunare, trădare, bani, gelozie, mobilul crimei „solicitate” ar putea fi oricare, dar asta nu e problema mântuitorului, el vrea doar să-și termine treaba, și fiindcă zborul spre Copenhaga i-a fost anulat din cauza vremii, încă are timp să se ocupe de adevărata lui țintă, ținută acum în siguranță de către poliție. Interesant e că, în imaginația nebună a lui Nesbø, Mântuitorul e un om ca oricare altul, născut între oameni și cu puterea și voința de a lua alte vieți, dedicat patriei și contractor privat. Deși dimensiunea mitică este anulată, periplul figurii biblice este reinvestit într-o manieră deloc ortodoxă, croatul având parte de propriul Drum al patimilor, de Crucificare și, în mod absolut necesar, de Înviere. Însă personajul negativ, paradoxal, nu trebuie privit ca un antagonist, fiindcă e doar un pion al sorții, stăpân pe propriile abilități, dar împins de dorința de a-și regăsi (și de a le regăsi celorlalți conaționali) paradisul terestru pierdut.

            Chiar dacă Tom Waaler a ieșit din scenă, lucrurile nu s-au liniștit, pentru că acum Harry își dă seama că are de-a face cu nemernici mult mai capabili și inteligenți, greu de descoperit și capturat. Monștrii nu au dispărut, doar dorm, și se vor trezi în curând ca să arunce iarăși Norvegia în haos. Hole, cu toate problemele lui mai vechi și mai noi, s-a ridicat din nou la nivelul așteptărilor, confirmând, dacă cumva mai era nevoie, că e cel mai bun inspector din Oslo. Iar acum întrerupem din nou programul, fiindcă omul nostru trebuie să-și ia liber de Crăciun, dar ne vedem data viitoare, când vom elucida, împreună cu colegii mei din Crime Club, crimele macabre ale Omului de zăpadă.


Un proiect:


marți, 6 iunie 2023

Recenziile lui Gică 130 - Steaua diavolului de Jo Nesbø (CRIME CLUB)


Titlu: Steaua diavolului 

Serie: Harry Hole #5

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Marekors (2003)

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,05 (din 68.043 note)

 

Știm că deja au apărut zece cărți din serie, însă, vă rog, luați-ne ușor, fiindcă abia găsim câte o portiță, printre noutățile ce se tot adună de la o lună la alta, pentru cele din urmă. Încet-încet, planul e să scriem despre toate pe rând, și sperăm să ajungem cândva la zi, ca să nu discutăm anul ăsta despre romanul pe care (în cel mai bun caz) l-ați citit vara trecută. Așadar, cu surle și trâmbițe, astăzi vorbim (cum altfel, decât elogios) despre „Steaua diavolului”, al cincilea volum din seria „Harry Hole”. Nu cred că este nevoie de nicio introducere, dacă ați ajuns până aici, sigur îl cunoașteți deja pe uriașul nostru de aproape doi metri, excentric și ursuz, plin de surprize și adesea surprins de părțile mai puțin plăcute ale vieții, pus pe harță când ceva nu-i convine, convingător atunci când e sigur că dreptatea este de partea lui, și (probabil) cel mai bun investigator pe care l-a avut vreodată, într-o versiune ficționalizată, sediul central al poliției din Oslo.

Două crime, niciun indiciu despre făptaș. Prima victimă a fost descoperită în baia propriei locuințe, lăsată la „înmuiat” de cel care, cu câteva ore în urmă, îi trăsese un glonț în cap. Noroc că, din cauza cadavrului care a blocat scurgerea, apa s-a acumulat și a trecut prin tavan, anunțându-i pe vecinii de dedesubt că în apartamentul frumoasei lor colocatare s-a întâmplat o nenorocire. Un omor la prima vedere ca oricare altul, până când polițiștii își dau seama că moartei îi fusese tăiat degetul mijlociu. Câteva zile mai târziu, este raportată o dispariție... Soția unui regizor a fost răpită de pe stradă ziua-n amiaza mare, în timp ce se îndrepta, doar în bikini, spre magazin. La puțin timp de la nefericitul eveniment, șeful poliției primește într-un plic degetul acesteia, însă, paradoxal, niciun indiciu despre locul în care s-ar putea afla trupul neînsuflețit al superbei actrițe.

Așadar, avem un cadavru fără unul dintre degete și un alt deget fără cadavru. Iar după o privire mai atentă, Harry Hole realizează că la scena primei crime ucigașul și-a lăsat (aparent) semnătura, o stea în cinci colțuri, scrijelită cel mai probabil cu o lamă. Și nu e doar asta... În apropierea femeii este descoperit un diamant roșu în formă de stea, o bijuterie, nu foarte prețioasă, care, după caracteristicile unice, putea proveni doar din minele din Sierra Leone. În timp ce colegii săi cred că ucigașul ar putea fi un sociopat (a nu se confunda cu psihopat), Harry își îndreaptă investigația într-o direcție cu totul nouă, având parte de o introducere, fragmentată, dar necesară, în ocultism. Astfel, descoperă câteva dintre semnificațiile stelei, ajungând, evident, la pentagramă, unul dintre simbolurile diavolului. Dar analiza bineînțeles că nu se oprește aici, iar protagonistul este din ce în ce mai sigur că omul pe care-l urmărește practică magia neagră și că, prin omorurile pe care le pune-n scenă, nu face decât să săvârșească un vechi ritual păgân.

Dar cred c-am sărit, din nou, puțin cam departe, așa că haideți să ne întoarcem la începutul poveștii. După cum știm din volumele anterioare, Harry este bântuit de moartea colegei și prietenei sale, Ellen Gjelten. Deși știe că un alt polițist este responsabil de omor, mai exact Tom Waaler, omul nostru nu are suficiente dovezi ca să-l bage pe nenorocit la răcoare. Mai mult decât atât, în prezent cei doi trebuie să lucreze împreună ca să pună mâna pe ucigașul ce terorizează, pe bicicletă, Oslo. Apropiați, dar în același timp păstrând distanța, Hole și Waaler ajung să se descopere mai bine unul pe celălalt, fiecare trezind în oponentul și partenerul său respectul și un anumit grad de fascinație. Pe lângă asta, Harry e în continuare pe buza prăpastiei, mai mereu cu recipientul metalic la-ndemână, noaptea nu poate să doarmă din cauza coșmarurilor, ziua preferă să stea pe la barul lui preferat, Subacvatic, și, în ciuda faptului că Oleg începe să-i atribuie o figură paternă, nu reușește nicicum să se mai apropie emoțional de Rakel, fiind tot timpul cu gândul la ancheta ce i-a smuls, fulgerător și fără milă, ultimii trei ani din viață.

Sunt sigur c-am mai zis asta, însă așa e... Nesbø e un pescar care, odată ce te-a prins în plasă, nu te aruncă înapoi până când nu ești pregătit să descoperi adevărul. O mulțime de piste, aproape toate false, o altă mulțime de personaje, unele vinovate, altele mai puțin culpabile, chipuri, chipuri și iar chipuri, un vârtej ce te poartă peste tot, promițându-ți marea cu sarea, dar care te învârte până când îți pierzi toate reperele. Ba el e ucigașul, ba nu e el, dar, totuși, ar putea fi el, fiecare caracter ce intră-n cadru nu face decât să complice și mai mult intriga. Dacă ar trebui să-l comparăm cu un joc de puzzle, atunci revelația s-ar afla, cu siguranță, pe piesa lipsă, cea pe care ai pierdut-o undeva pe drum spre casă. Însă deja ai zărit cheia, iar ca s-o observi din nou, trebuie să-ți anulezi complet simțurile și să te bazezi în totalitate pe logică, pentru că întrebarea e nu „unde”, nu „când”, ci ”de ce”.


Un proiect:


joi, 9 februarie 2023

Recenziile lui Gică 107 - Nemesis de Jo Nesbø (WILD CRIME CLUB - Februarie, 2023)


Titlu: Nemesis 

Serie: Harry Hole #4 

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Sorgenfri (2002)

Traducere de Lorena Mihăeș

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 3,98 (din 70.713 note)

 

            La început a fost răzbunarea... sau dreptatea, depinde cum alegem să-i spunem. În viziunea creștină, Adam și Eva, neascultând de Legea lui Dumnezeu, au fost pedepsiți, fiind nevoiți să-și ducă restul existenței pe Pământ, unde au cunoscut frigul, foamea și durerea. Într-un alt construct cultural, specific pentru antichitatea greacă, Oreste, al cărui mare tată războinic, Agamemnon, a fost ucis mișelește de propria soție, se pregătește să aducă jertfe zeilor, astfel încât să nu intre, din cauza matricidului, în hybris. Într-o altă cetate, Penteu, nerecunoscându-l pe Dionisos, ajunge să fie sfâșiat chiar de mama sa, fiind pedepsit pentru atitudinea lui sfidătoare față de orgiasticul Bacchus. Oriunde ne-am uita în religie, istorie sau mitologie, o vom zări acolo, în diverse forme, pe apriga Nemesis, cea care, în lumea modernă, veghează, legată la ochi, asupra societății civilizate, așteptând să-i pedepsească pe hoți, agresori și criminali, aruncându-i după gratii, acolo unde se vor putea gândi ani în șir la delictele pe care le-au comis.

            Dar să revenim la oile noastre, fiindcă de curând a avut loc un jaf la una dintre cele mai mari bănci din capitala Norvegiei. Un individ îmbrăcat în negru și cu cagulă a intrat (așa cum se cuvine) înarmat în bancă și a solicitat o imensă sumă de bani, amenințând că, dacă ordinele nu i vor fi ascultate, o va împușca pe una dintre angajate. Zis și făcut... tipul de la seif, speriat de moarte, aproape că nu se încadrează în secundele solicitate, iar colega lui se alege cu o frumoasă gaură de glonț în frunte. Trimis să dea o mână de ajutor celor de la Divizia Jafuri, Harry Hole urmărește, în mod repetat, filmarea de la locul spargerii și își dă seama că ceva nu e deloc în ordine... De ce mascatul a ales să ucidă în loc să ia banii și să-și vadă de drum? De ce s-a aflat atât de aproape de victima lui? Și cea mai importantă întrebare: ce spune, în șoaptă, femeia înainte să fie omorâtă?

            Însă distracția nu pare să se sfârșească prea curând, fiindcă mai urmează câteva jafuri cu același mod de operare. Deja presa îl prezintă pe Bandit drept „Călăul”, și poliția nu are nicio pistă care să ducă la el. Dar al nostru Harry are probleme și mai mari pe cap, fiindcă noaptea trecută, după ce nu-și mai amintește ce s-a întâmplat și cum a ajuns acasă de la Anna, tânăra a fost găsită ucisă, iar totul arată ca o sinucidere. Dar Hole știe că femeia nu avea vreun motiv ca să-și pună capăt zilelor, așa că pornește o investigație pe cont propriu, o anchetă în care el devine principalul suspect. Însă, înainte ca Anna să-și piardă viața, ea lucra la un triptic, o operă de artă care să-i aducă un renume, pe care a numit-o Nemesis, după zeița greacă a răzbunării.

            Colac peste pupăză, în ambele cazuri își bagă nasul și Tom Waaler, polițistul despre care Harry bănuiește că este responsabil pentru moartea colegei și prietenei sale, Ellen Gjelten. Pe lângă cei doi, în scenă intră încă două personaje magistrale: Beate Lønn, fiica unui investigator celebru, care, datorită abilității sale speciale, nu poate uita o față odată ce-a văzut-o, și Raskol Baxhet, un țigan născut lângă București, recunoscut pentru grandioasele jafuri la care a luat parte, înainte să se predea, fără nicio explicație, forțelor de ordine din Oslo. Mai mult decât un răufăcător cu conștiință, Raskol e o legendă printre țigani, având acces, din celula sa în permanență supravegheată, la resurse și informații greu de obținut. Datorită lui, Hole ajunge să-i privească cu alți ochi pe rromi, pe cei pe care societatea i-a însemnat cu stigmatul lui Cain, neluând în considerare toate suferințele pe care acest popor nomad le-a îndurat pe tot parcursul istoriei.

            Pagină după pagină, capitol după capitol, ne cufundăm tot mai adânc în cele două anchete, urmărind deducțiile lui Harry și ale colegilor săi, așteptând cu sufletul la gură momentul în care răufăcătorii vor fi pedepsiți. Însă, după cum ne-a obișnuit marele Jo Nesbø, lucrurile nu sunt niciodată simple, iar acolo unde se întrezărește un capăt de drum, nu e decât un început pentru o altă pistă, pentru o altă poveste de pe margine ce se va adăuga la mozaicul complex din final. Încerci să-ți dai seama ce s-a întâmplat de fapt și cine ar putea fi vinovații, însă ajungi să capitulezi, pentru că devii conștient că e imposibil să descoperi, fără voia autorului, adevărul. Însă nu trebuie să uiți nicio clipă că Justiția stă mereu la pândă, cu sabia într-o mână și cu balanța în cealaltă, pentru că orice delict trebuie răzbunat, iar ea este cea mai în măsură să-i pedepsească pe cei răi, aruncându-i afară din societate, din lumea celor drepți și veșnic ascultători. Acestea fiind spuse, odiseea noastră merge mai departe, iar data viitoare vom vorbi despre „Steaua diavolului”, cel de-al cincilea volum al seriei de față.


Un proiect: 


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Fata Cu Cartea

Ciobanul de Azi

Falled

                                                           Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA