Titlu:
Mântuitorul
Serie:
Harry Hole #6
Autor: Jo Nesbø
Editura:
TREI
Titlu
original: Frelseren (2005)
Traducere
de Liviu Szoke
Anul
apariției: 2021
Număr
pagini: 608
Media pe
Goodreads: 4,08 (din 43.848 note)
Cu părere de rău, vreau să vă spun
că am fost dezamăgit de „Mântuitorul”, al șaselea volum din seria „Harry Hole”...
De ce a trebuit să fie atât de bun? De ce a avut acțiune din plin, și povestea
a fost construită cu atâta migală, doar ca să mă conducă spre finalul
imprevizibil prin care să-mi dea toate supozițiile peste cap? De ce omul ăsta
nu poate rămâne la o scriitură mediocră și mă uimește de fiecare dată, reușind
să fie atât de tranșant, dar, totodată, atât de perspicace, aidoma protagonistului
său, dement și genial deopotrivă? De ce mă obligați să-i dau cinci stele pe
Goodreads dacă mi-a plăcut mai mult decât celelalte? Cum poate ereticul ăsta să
ia o figură biblică, s-o dezbrace de toate conotațiile religioase și s-o pună
în rolul unui asasin profesionist? Blasfemie... Chiar nu are rost să mai
continui, acum chiar a întrecut măsura, și sper să facă asta de fiecare dată,
pentru că merităm să citim numai cărți de calitate, fiindcă mai are multe de
spus și pentru că eroul lui se numără printre sfinții literaturii polițiste contemporane.
Nu-l va uita niciodată pe Bobo, cel
care a avut curajul nebun, cu arma sârbului în ceafă, să spună cu demnitate în
glas că este căpitan în armata croată. La rândul său, a ajutat la distrugerea
armamentului inamic, aruncând douăsprezece tancuri în aer. Era cel mai bun,
chiar dacă era doar un puști, și Bobo știa asta, nu degeaba l-a binecuvântat cu
numele de Mali spasitelj (Micul
mântuitor). Nu, el n-are nicio treabă cu Domnul, doar cu semenii, pentru că
ajutorul lui se răsfrânge asupra celor asupriți, care se vor întoarce într-o zi
în vechea lor casă, Vukovar. Dar acum e pe drum, de curând a mai executat o
misiune, ucigându-l pe francez. Următoarea oprire, Oslo. (...) concertul de
Crăciun a început deja, încet, atent la fiecare detaliu, se apropie de ținta
lui și, în momentul în care aproape toată lumea e concentrată la spectacol, îi
trage un glonț în cap soldatului din Armata Salvării. Gata, a terminat și
ultima misiune. Dar ceva e în neregulă, fiindcă în ziarul pe care l-a înșfăcat
în drum spre aeroport scrie că victima se numea Robert Karlsen, și nu Jon Karlsen,
așa cum apărea în contract.
Părăsit de Rakel, după ce-l pusese
în pericol pe Oleg în urma anchetei personale ce-l vizase pe Tom Waaler, Harry
încearcă, din nou, să se pună pe picioare, luptând din răsputeri cu vechiul lui
viciu, băutura. După ce soldatul din Armata Salvării este asasinat, omul
nostru, care fusese deja la cantina organizației cu o altă investigație, se
întoarce pentru a pune întrebări și pentru a-i da de urmă necunoscutului cu
eșarfa roșie (sau necunoscuților) din filmările studiate de Beate Lønn. Dar nici asasinul nu și-a terminat treaba, și
poliția descoperă repede că ucigașul era pe urmele lui Jon, Robert pierzându-și
viața din cauza unui schimb de tură spontan cu fratele său. Însă cazul de față
are rădăcini adânc înfipte în trecut, iar dacă Harry vrea să descopere
adevărul, trebuie mai întâi să afle ce s-a întâmplat în urmă cu doisprezece ani,
într-o noapte cu stele, în toaleta din tabăra Armatei Salvării.
Răzbunare, trădare, bani, gelozie,
mobilul crimei „solicitate” ar putea fi oricare, dar asta nu e problema mântuitorului,
el vrea doar să-și termine treaba, și fiindcă zborul spre Copenhaga i-a fost
anulat din cauza vremii, încă are timp să se ocupe de adevărata lui țintă,
ținută acum în siguranță de către poliție. Interesant e că, în imaginația nebună
a lui Nesbø, Mântuitorul e un om ca oricare altul, născut între oameni și cu puterea
și voința de a lua alte vieți, dedicat patriei și contractor privat. Deși dimensiunea
mitică este anulată, periplul figurii biblice este reinvestit într-o manieră
deloc ortodoxă, croatul având parte de propriul Drum al patimilor, de Crucificare
și, în mod absolut necesar, de Înviere. Însă personajul negativ, paradoxal, nu
trebuie privit ca un antagonist, fiindcă e doar un pion al sorții, stăpân pe propriile
abilități, dar împins de dorința de a-și regăsi (și de a le regăsi celorlalți
conaționali) paradisul terestru pierdut.
Chiar dacă Tom Waaler a ieșit din scenă,
lucrurile nu s-au liniștit, pentru că acum Harry își dă seama că are de-a face
cu nemernici mult mai capabili și inteligenți, greu de descoperit și capturat. Monștrii
nu au dispărut, doar dorm, și se vor trezi în curând ca să arunce iarăși Norvegia
în haos. Hole, cu toate problemele lui mai vechi și mai noi, s-a ridicat din
nou la nivelul așteptărilor, confirmând, dacă cumva mai era nevoie, că e cel
mai bun inspector din Oslo. Iar acum întrerupem din nou programul, fiindcă omul
nostru trebuie să-și ia liber de Crăciun, dar ne vedem data viitoare, când vom
elucida, împreună cu colegii mei din Crime Club, crimele macabre ale Omului de
zăpadă.
Un proiect:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu