ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Pe urmele flăcării. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pe urmele flăcării. Afișați toate postările

miercuri, 2 iunie 2021

Recenziile Mădălinei 9 - Pe urmele flăcării de Hafsah Faizal


Titlu: Pe urmele flăcării  

Serie: Sands of Arawiya #1

Autor: Hafsah Faizal

Editura: Storia Books

Titlu original: We Hunt the Flame (2019)

Traducere de Oana Dușmănescu

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 592

Media pe Goodreads: 3,90 (din 22.237 note)

 

            De data asta am întârziat puţin cu lectura, însă, chiar dacă a trecut ceva timp de la clubul de carte Storia, am hotărât să scriu, totuşi, câteva cuvinte despre romanul lui Hafsah Faizal, „Pe urmele flăcării”. Cred că este primul YA despre care nu pot spune cu certitudine dacă mi-a plăcut sau nu. Autoarea construieşte o poveste bazată pe mitologie arabă, o ramură nu foarte exploatată în literatura Fantasy, plasând acţiunea în Arabia antică, un spaţiu plin de legende, întuneric, creaturi ciudate şi mult nisip. Sună bine, nu-i aşa? Deşi ideea este foarte interesantă, intriga este plină de goluri, ceea ce mi-a dat puţin lectura peste cap. Nu o dată am avut impresia că citesc un roman la mâna a doua, şi chiar îmi pare rău să spun asta, dar nu am putut scăpa de sentimentul de deja vu, deoarece volumul de faţă este asemănător cu „Rebelul nisipurilor” de Alwyn Hamilton, unele scene fiind trase la indigo.

            „Pe urmele flăcării” face parte dintre acele romane contradictorii care te pot fascina şi dezamăgi în aceeaşi măsură. Povestea poate fi fragmentată în două părţi care par să aparţină unor lumi diferite. Prima parte este un puzzle în care piesele fie nu se potrivesc între ele, fie lipsesc cu desăvârşire, şi în care  acţiunea cam lasă de dorit. Autoarea ne aruncă într-o lume despre istoria căreia nu ştim mare lucru, iar fără evenimentele trecutului, este aproape imposibil să înţelegem ce se întâmplă în prezent. Mai mult de atât, personajele sunt nişte simple marionete, forme goale care nu sunt conştiente de actele pe care trebuie să le întreprindă. Nu mai spun că unele dintre ele apar în mod miraculos şi dispar în neant, fără vreo explicaţie logică. Cât despre cea de-a doua parte, lucrurile încep să capete substanţă. Lumea devine mai consistentă, suspansul este din belşug, evenimentele se succed cu repeziciune, iar personajele ajung să aibă o oarecare personalitate. Sincer, povestea ar fi fost extraordinară dacă ar fi început de la jumătate sau chiar de la final, însă nu a fost să fie.

            Ne lovim de un scenariu clasic şi clişeic – o fată de 17 ani care se simte mai confortabil în haine bărbăteşti, preferând să alerge prin pădure sau să tragă cu arcul – întrecându-i în îndemânare chiar şi pe cei mai experimentaţi războinici – în loc să poarte o rochie strâmtă şi să vorbească despre măritiş. Zafira nu e femeia tradiţională care să-şi construiască faima din ţesut şi gătit, ba din potrivă, ea se opune acestui stil de viaţă, refuzând cererile în căsătorie şi liniştea pe care i-o poate da un cămin. Ea şi-a făcut un renume sub o identitate falsă, masculină, fiind cunoscută, în tot ţinutul, drept „Vânătorul”. Eroina noastră trece printr-o criză identitară profundă, asumându-şi o alteritate masculină, pentru că nu are încredere în propriile puteri, dar, mai ales, nu are încredere că cei din jur o vor înţelege şi accepta, fără să-i judece alegerile. Bineînţeles că aici vorbim despre o miză feministă. Zafira se simte mult mai în siguranţă, pretinzând că aparţine sexului opus, însă, misiunea care îi va fi dată – de a aduce magia înapoi în ţinut – o va învăţa că cel mai important este să fie ea însăşi şi un model pentru celelalte femei din comunitate.

            Nu putem uita de Nasir, protagonistul acestei poveşti. Nasir este moştenitorul tronului, prinţul lipsit de afecţiunea paternă, care a fost antrenat pentru a deveni cel mai bun haşaşin din lume, ceea ce s-a şi întâmplat. El este o simplă jucărie în mâinile unui tată posedat şi diabolic, un ucigaş forţat să omoare de la copii nevinovaţi, până la bătrâni neputincioşi. Viaţa sa este un iad, însă el a reuşit să păstreze undeva, adânc în sufletul său, o mică rază de compasiune şi milă, ceea ce l-a salvat de la a deveni un monstru. Cu toate astea, personalitatea sa este destul de seacă – nu este un erou, ci mai degrabă un antagonist care primeşte misiunea de a-l prinde pe „Vânător”. Însă, în momentul în care Nasir şi Zafira se întâlnesc... ei bine... vă puteţi imagina ce se întâmplă...😉 Să spunem doar că vieţile lor vor lua o întorsătură interesantă.

            Hafsah Faizal creează un roman hibrid, un mozaic de elemente preluate din folclorul arab, din „1001 de nopţi ale Şeherezadei”, dar şi din texte venite din exterior, precum „Odiseea”. Deşi ni se întinde în faţa ochilor un ţinut secătuit de puteri, legendele şi creaturile străvechi nu încetează să se răspândească, vorbind despre magia care a existat odată. Apar monştri marini şi păsări uriaşe, creaturi întunecate care nu sunt deloc exploatate, având un rol decorativ. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să dezvăluie mai mult din acest bestiariu necunoscut şi să pună mai mult accent pe miturile întemeietoare ale Arzului.

            Poate am fost prea critică sau poate am avut aşteptări prea mari de la această carte, dar, una peste alta, „Pe urmele flăcării” a fost o lectură agreabilă. Chiar dacă am fost puţin dezamăgită, nu voi renunţa la serie. Sunt sigură că sub nisipurile Arawiyei se ascund încă multe mistere şi pericole pe care Zafira şi însoţitorii săi trebuie să le înfrunte.

Voi veţi fi alături de ea?

 

COMANDĂ CARTEA