„Călugărul” (titlu
original: The Monk) de Matthew Gregory Lewis e considerat una dintre cele mai
șocante și controversate lucrări gotice ale secolului al XVIII-lea. A apărut în
1796 și a scandalizat lumea literară și religioasă de atunci și continuă să stârnească
discuții și azi.
Într-o Spanie
sufocată de superstiție și frică, Ambrosio, călugărul adorat de toată lumea, e
simbolul perfecțiunii morale. Până când o ispită sub forma unei femei deghizate
îi destramă credința și-l aruncă într-o prăbușire lentă, hipnotică, spre
dorință, păcat și blestem.
Pe măsură ce se
afundă în abis, realul și supranaturalul se contopesc: catacombe, ritualuri
oculte, pacte demonice și o iubire care arde ca un jurământ rupt. O poveste
despre tentație, putere și corupția sufletului, tulburătoare, senzuală și
periculos de actuală.
FRAGMENT
— Nobilă doamnă,
îți pot citi destinul. Dă-mi mâna și nu te teme.
— Mătușă, te rog!
interveni Antonia entuziasmată. Lasă-mă doar de data asta! Vreau să știu ce
urmează.
— Ce prostii! N-o
să auzi decât minciuni.
— Nu contează.
Vreau să aud ce are de zis. Te implor, mătușă!
— Fie! Dacă ții
neapărat... Hai, femeie, uită-te la mâinile noastre. Ia banii ăștia și spune-ne
ce ne-a scris soarta.
Leonella își
smulse mănușa și îi întinse palma cu un aer de superioritate. Țiganca o cercetă
câteva clipe, apoi rânji:
— Vrei să știi
adevărul? Ești deja la vârsta la care firul vieții ți s-a cam scurtat. Dar
pentru câțiva bănuți, îți dau un sfat: prietenii tăi râd de tine pe la spate.
Spun că ți-ai pierdut mințile cu obsesia asta de a părea copilă. Nu le place
cum încerci să agăți inimi tinere cu farmece expirate. Trezește-te, doamnă:
vârsta e tot aia, oricum ai masca-o. Iar bărbații nu pică în genunchi în fața
unor ochi ridați care, pe deasupra, se mai uită și strâmb. Lasă fardurile,
vanitatea și dorința asta ridicolă de a plăcea. Mai bine dă banii săracilor
decât pe podoabe inutile. Gândește-te la Dumnezeu, nu la admiratori; la
greșelile din trecut, nu la visuri nerealiste. Timpul fuge, doamnă, și curând
va mătura și ultimele fire roșcate care îți mai acoperă fruntea.
Mulțimea explodă
în hohote de râs. Leonella se sufoca; era mov la față de furie. Răbufni cu cele
mai dure ocări, dar țiganca o ignoră cu un zâmbet disprețuitor și se întoarse
spre Antonia.
— Taci, femeie!
Ce-am spus e purul adevăr. Iar acum, tu, frumoasă domnișoară... vino mai
aproape. Dă-mi mâna și lasă-mă să văd ce ți-au pregătit cerul și iadul.
Antonia își scoase
mănușa și îi întinse mâna albă, fragilă. Țiganca o privi lung, într-o tăcere
bruscă. Expresia i se schimbă: uimirea îi fu înlocuită de o milă profundă.
— Doamne... ce
palmă curată. Ai o inimă bună, un suflet rar. Cu firea asta, ai putea fi
fericirea oricărui bărbat cinstit.
Se opri, iar vocea
îi deveni gravă, ca un avertisment din adâncuri:
— Dar liniile
astea spun și altceva. O nenorocire uriașă plutește deasupra ta. Un bărbat ars
de pofte negre și un spirit rău lucrează deja la distrugerea ta. Din cauza
suferințelor care te pândesc, viața ta aici va fi scurtă, iar sufletul tău se
va grăbi spre cer mai repede decât crezi.
Îi strânse mâna și
îi șopti la ureche, cu o intensitate tăioasă:
— Ține minte ce-ți
spun: dacă întâlnești vreodată un om care pare mai virtuos decât e omenește
posibil... un om care se crede fără greșeală și n-are milă pentru slăbiciunile
altora... amintește-ți de mine. Sub o fațadă de sfânt se ascund adesea mândria
și dorința care ucid.
Îi dădu drumul
mâinii și adăugă cu o tristețe sinceră:
— Te las cu părere
de rău, fată frumoasă. Nu dispera din cauza prevestirii mele. Primește-ți
destinul cu liniște și caută fericirea într-o lume mai bună decât asta.
Țiganca se învârti
de trei ori pe loc, apoi dispăru în mulțime cu aceleași gesturi demente.
Oamenii se luară după ea, lăsând ușa Elvirei liberă. Leonella intră în casă
trântind, furioasă pe toată lumea, mai puțin pe ea și pe „adoratorul” ei
imaginar.
Profeția o tulbură
pe Antonia pentru câteva momente, dar sentimentul se risipi repede. În câteva
ore, totul îi ieși din minte, de parcă scena nici n-ar fi avut loc.
