Titlu:
84000
Autor:
Claire North
Editura:
PALADIN
Titlu
original: 84K (2018)
Traducere
de Liviu Szoke
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 488
Media
pe Goodreads: 3,24 (din 5.302 note)
Fiecare
companie este un microunivers în sine, atent construit, clar delimitat și bine
ierarhizat, condus după o serie de regulamente interne diferite, întocmite însă
în conformitate cu legile, normele și valorile macrouniversului în care ia naștere,
adică statul. Indiferent de natura lor, companiile devin elemente constitutive
ale sistemelor sociale, fiind niște rotițe importante în mecanismul complicat
al economiei de piață, al cărei scop suprem este obținerea unui profit cât mai
mare. Cu toate acestea, puterea lor este limitată, fiind subordonate statului.
Dar cum ar arăta o lume în care rolurile s-ar inversa? Cum ar arăta o lume în
care conducătorul e la fel de important ca un ghemotoc de hârtie aruncat sub
birou; în care criminalii, hoții și nelegiuiții se plimbă nestingheriți pe
stradă, absolviți de orice acuzație doar pentru că au avut banii necesari ca
să-și răscumpere faptele odioase; în care cetățenii ce nu aduc niciun beneficiu
statului, consumă prea mult și nu produc profit sunt adunați și exilați la
periferie, forțați să supraviețuiască și să muncească în ceva ce seamănă
izbitor de mult cu lagărele de concentrare, urmând ca dintr-o clipă în alta să
fie eliminați; în care companiile dirijează cu mână de fier viața oamenilor, îi
manevrează ca pe niște marionete frânte, învățându-i să nu privească dincolo de
iluzia grosolană și ostentativă a libertății, pe care o consideră cu nonșalanță
realitate?
Ei bine, Claire North se folosește
de toate resursele ficționale pentru a ne aduce înaintea ochilor o astfel de
imagine, creând o distopie socio-politică complexă, labirintică și criptică, a
cărei descifrare se realizează prin urmărirea evenimentelor minore și a
detaliilor care, la prima vedere, par născute din prea mult exces de zel – un
balast literar ce sporește aura ambiguă a romanului –, dar care, în cele din
urmă, umplu spațiile goale lăsate de întâmplările fulgurante din prim plan.
Universul sumbru pe care autoarea îl imaginează transformă Anglia într-un
spațiu prin excelență matematic, elitist, alienat, zugrăvit doar în alb și
negru, transgresat de indivizi goliți de orice identitate, ale căror destine nu
mai au nicio însemnătate în interiorul unui regim fals capitalist, în spatele
căruia se ascunde o doctrină fascistă, dură și restrictivă.
Guvernul a căzut, devenind un
simbol, o simplă amintire a unor vremuri mai bune ce nu se vor mai întoarce
fără revoluție. Acum nu mai are nicio putere, fiind o păpușă șifonată ce
dansează după cum îi cântă companiile și un instrument de manipulare foarte
eficient în mâinile abile ale corporatiștilor ce au preluat controlul asupra
Angliei, protejându-i doar pe cei privilegiați și pe cei bogați, restul fiind
excluși din societate. Restructurarea țării s-a făcut din temelie, vechile
forme de guvernare fiind înlocuite cu un sistem totalitar ce urmărește
obținerea profitului din absolut orice împrejurare. Dacă ai comis o crimă, nu
vei mai fi trimis la închisoare, ci ți se va percepe o amendă, pe care fie o
plătești și îți vezi de viață mai departe, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat,
fie nu o plătești și ajungi la Tocător, un spațiu abject unde sunt adunați toți
cei care nu produc nimic sau reprezintă o rușine pentru corporații. Există și
cazuri în care, dacă ai îndrăznit să deranjezi compania cu vreo vorbă aruncată
aiurea ori cu vreun gest neglijent, ești împușcat fără drept de apel.
În
aceste condiții, este nevoie de un om de încredere care să stabilească obiectiv
prețul fiecărei nelegiuiri. Și iată-l... El e Theo Miller, un bărbat simplu,
care și-a îndeplinit funcția cu profesionalism, păstrându-și doar pentru sine
părerile ce contravin cu sistemul, până când o tragedie îi schimbă definitiv
cursul vieții. Prietena sa, Dani, a fost trimisă la Tocător, apoi împușcată
fără pic de milă. Înainte să fie executată, Dani i-a transmis bărbatului un
mesaj, rugându-l să o salveze pe fiica lor, Lucy, închisă într-un loc de maximă
securitate, din care nu are nicio șansă să scape. Theo se lansează într-o
investigație pe cont propriu pentru a descoperi de ce a fost ucisă Dani,
fiecare indiciu ducându-l mai aproape de propriul său sfârșit. Bărbatul trebuie
să afle toate informațiile de care are nevoie pentru a-și salva fiica, despre
existența căreia nu știa nimic până acum, fără să intre în vizorul justiției,
dar, involuntar, ajunge să se implice în niște mișcări mult mai ample ce au
drept scop distrugerea companiilor și revitalizarea statului. Theo va fi nevoit
să se strecoare printre inamici, să învețe în cine să aibă încredere și, cel
mai important, să-și construiască o identitate solidă, pentru a se distinge de
restul oamenilor reduși la niște simple recipiente din carne, golite și
dezbrăcate de tot ceea ce le diferențiază unele de celelalte, dar și pentru a
deveni schimbarea pe care cei excluși, cei aruncați ca măselele stricate, și-o
doresc în taină, nefiind suficient de puternici s-o strige în gura mare.
„84000” prezintă povestea unui
sistem de guvernare atipic și ambivalent, personajele fiind modelate de fluxul
evenimentelor, și nu invers. Romanul e structurat pe trei planuri, primul
trecut – unde suntem martorii anchetei desfășurate de Theo; al doilea trecut,
mult mai îndepărtat – amintirile din tinerețea lui Theo, și prezent –
renașterea simbolică a bărbatului după ce este salvat de la moarte de Neila,
alături de care navighează pe canale. Cele trei planuri se suprapun, se
intersectează și se topesc unele în altele, astfel încât e dificil să-ți dai
seama când și unde au loc întâmplările. Frazele întrerupte, imaginile
fragmentate și încâlceala narativă mi-au dat impresia că am sărit de pe un
zgârie-nori, și în cădere am observat frânturi din viețile de dincolo de
ferestre, pe care, abia după ce am ajuns pe pământ solid, le-am pus cap la cap,
formând un puzzle cu piese ce nu se potrivesc.
Una
peste alta, „84000” a fost o lectură interesantă. Dacă m-ați fi întrebat acum
un an dacă aș citi vreodată o astfel de distopie, v-aș fi spus: categoric nu!,
însă romanul ăsta ambiguu, ce trebuie decodat, rezolvat aidoma unui Cub Rubik,
m-a prins. N-aș merge până acolo încât să afirm că mi-a plăcut, dar nici nu
mi-a displăcut, așa că o să-mi exercit dreptul de neutralitate. Chiar sunt
curioasă cu ce ne va mai surprinde Claire North data viitoare... Ah, da, în caz
că vă întrebați de ce „84000”, să zicem doar că atât poate valora o viață...
