Titlu: Ascensiunea
Autor: Nicholas Binge
Editura: RAO
Titlu original: Ascension (2023)
Traducere de Roxana-Cristina Gheorghe
Anul apariției: 2024
Număr pagini: 360
Media pe Goodreads: 3,59 (din 8.083 note)
„Ascensiunea” nu e un
roman Science-Fiction în sensul clasic al sintagmei. Știu, există câteva categorii
literare în care ar putea fi încadrat, însă eu l-am perceput mai mult ca pe un
exercițiu de imaginație, științific, dar oarecum fără o miză științifică (asta
înțelegi doar după ce citești cartea), o încercare de a devia de la realitate,
de a da peste cap fizica, chimia și geologia, cu scopul de a ajunge la eterna
întrebare: de ce și pentru ce/cine? De ce urcă Sisif în continuare bolovanul pe
munte dacă știe că acesta o va lua la vale? De ce încercăm să măsurăm și să analizăm
o lume în continuă schimbare? Și dacă totul e regizat deja de altcineva? Dacă,
în universul ăsta lipsit de limite spațio-temporale, noi suntem, de fapt, niște
furnici într-un imens borcan de sticlă? Și ce s-ar întâmpla dacă dintr-odată
ne-am trezi într-un mușuroi necunoscut, în care mișună alte specii (nemaiîntâlnite)
înzestrate cu rațiune?
În mijlocul Oceanului Pacific a
apărut un munte enorm, acoperit de zăpadă. Experții estimează că ar avea o
altitudine între 11.500 de metri și 12.800, cu vreo 3.000 de metri mai mult decât
Everestul. Orogeneza sa, în urmă cu două luni, nu a putut fi explicată
științific, de asemenea, nu este însoțit de un lanț montan care să-l susțină. Și
pentru a lămuri misterul, o organizație privată, cu milioane de dolari în cont,
îi contactează pe cei mai competenți oameni de știință, din toate colțurile
lumii, alcătuind o echipă de elită (altă echipă de elită) care urmează să pornească
spre vârf. Avem un chimist, un biolog, un geolog, un fizician, un medic, un
antropolog (nimeni nu înțelege de ce e nevoie de el aici), un Paznic (așa s-a
prezentat), un colonel, trei soldați care să le asigure paza, un alpinist
faimos, pe cât de egocentrist, pe atât de curajos, și, bineînțeles, pe protagonist,
Harold Tunmore, un geniu bun la toate, pasionat de călătorii și aventuri,
specializat, printre multe altele, în medicină.
La puțin timp după ce încep urcușul
spre tabăra unde urmează să poposească câteva zile, ca să se aclimatizeze și să
facă rost de provizii, evenimente stranii încep să se petreacă. Timpul pare să
curgă altfel, siluete fantomatice își fac apariția pe cealaltă parte a versantului
și creaturi monstruoase, parcă desprinse din romanele lui Lovecraft, îi
vizitează în timp ce dorm, ucigându-l pe unul dintre soldați. Cu întunericul și
frigul care se simt tot mai acut cu fiecare kilometru parcurs, oamenii noștri își
anticipează sfârșitul, realizând că doar dacă vor ajunge în vârf își vor găsi
salvarea. La rândul lui, muntele e o ciudățenie, un soi de identitate
parazitată ce-și doarme somnul de veci, o zeitate nepăsătoare la soarta celor c
trăiesc, la propriu, în spinarea sa. Încet-încet, în mintea lui Harold Tunmore
începe să se facă lumină, înțelegând, cu fiecare revelație și așa cum spune
clișeul, că nu suntem singurele ființe cu rațiune din univers. Dar de unde vin
acești monștri? Sunt extratereștri sau o specie inteligentă care a evoluat în
paralel cu omenirea?
Pe lângă povestea principală, ne sunt
relatate, prin intermediul jurnalului lui Harold Tunmore, scris înainte și în
timpul expediției, adresat nepoatei sale, și câteva dintre amintirile marcante
ale acestuia, din vremurile când a reușit să-și găsească un scop și un loc, o
familie. Din clipa în care o reîntâlnește pe Naoko Tanaka, fosta lui soție și medicul din
cele două expediții, care a scăpat cu trupul întreg, dar nu și cu mintea, din prima
călătorie, protagonistul își reanalizează greșelile, faptele care au condus la
fuga lui de responsabilități și repercusiuni. Dincolo de înfățișarea lui de
savant, se află un suflet sensibil, de copil, legat de o minte de geniu, care
nu poate înțelege dramele personale și eșecurile. Dar nici ceilalți oameni de
știință nu sunt mai întregi la cap. În timp ce unii încearcă să găsească logica
din ecuația universală din care fac parte, alții se lasă pradă halucinațiilor, fiind
mai ușor de vânat de fiarele din ceață și umbră.
Dincolo de dimensiunea SF, romanul lui
Nicholas Binge își trage seva, așa cum v-ați dat deja seama, din literatura Horror.
„Ascensiunea” e un omagiu adus lui H.P. Lovecraft, o rescriere curajoasă a
capodoperei „În munții nebuniei”. De altfel, muntele devine aici o metaforă, o
provocare, o cale spre zei. Poate fi Muntele lui Sisif (sau Olimp), din
mitologia greacă, dar și cel pe care a urcat Moise pentru a primi Tablele
Legii, din Creștinism. Poate fi orice munte, din orice mitologie, de pe oricare
continent sau planetă. Nu forma lui contează aici, ci funcția. De asta, scăparea
se află doar în vârf, acolo unde vor fi răsplătiți cu supremul adevăr. Dar câți
dintre ei vor supraviețui? Și dacă așa stau cu adevărat lucrurile, atunci ce
sunt monștrii? Aventurieri asemenea lor sau gardieni?
