Titlu: Omul invizibil
Autor: H.G. Wells
Editura: PALADIN
Titlu original: The Invisible Man (1897)
Traducere de Antoaneta Ralian
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 200
Media pe Goodreads: 3,64 (din 186.201 note)
Jules Verne a spus cândva că „ceea ce
poate să-și
imagineze un om, alții vor fi în stare să înfăptuiască“.
Uite că suntem în secolul al XXI-lea, mai exact în 2023, și nimeni nu a reușit
încă să devină invizibil. Spre deosebire de celebrul țesător al călătoriilor extraordinare,
Herbert George Wells a mers pe ficțiunea experimentală, imaginându-și diverse scenarii
posibile: primul contact cu o civilizație extraterestră (nu foarte îndepărtată),
în „Războiul lumilor”, ingineria genetică, combinarea țesutului uman cu cel
animal, în „Insula doctorului Moreau”, călătoria în timp cu ajutorul unei
invenții strălucite, în „Mașina timpului”, sau prin somnul peste veacuri,
fiindcă la acea vreme nu exista ideea de criogenizare, în „Când se va trezi cel
care doarme”, și transparența absolută a corpului uman, adică despre ce vom
vorbi astăzi, în „Omul invizibil”.
Nu
e cazul să despicăm firul în patru, însă e obligatoriu să trecem mai întâi pe
la ora de fizică. Și după cum știm sau ne amintim, orice obiect poate să absoarbă,
să reflecte și/sau să refracte lumina. Prin urmare, dacă vom lua un obiect
transparent, un pahar de exemplu, indicele de refracție va fi mult mai slab
decât dacă am folosi o cutie colorată sau dintr-un material dur. Pentru a face
acel pahar să dispară, ar trebui să-l aducem la o transparență totală, astfel
încât sursa de lumină să treacă nemodificată prin el. Sărind de la lucruri neînsuflețite
la ființe umane, ar fi imposibil să transformăm un trup într-o masă
transparentă, ca să devină complet invizibil. Dar uite că ficțiunea speculativă
a secolului al XIX-lea ne permite asta.
Povestea
noastră începe cu un străin ce se refugiază la un han, pentru a-și continua în
liniște cercetările științifice. Problema este că omul nostru are un nas
ciudat, ce aduce a carton, o pereche de ochelari neobișnuiți, iar capul, probabil
și întregul corp, îi este înfășurat în bandaje. Curioși din fire, hangița și
localnicii ce-și fac pe rând apariția încearcă să afle secretul
omului-sperietoare. Hăituit de la o zi la alta, bandajatul, într-o clipă de
nebunie, își dă veșmintele jos, arătându-le tuturor că este invizibil. Imediat,
toți se reped asupra lui, încercând să-l doboare, și e nevoit să părăsească
hanul în pielea goală, pentru a scăpa cu viață de atacatori.
Reacția
localnicilor e verosimilă, specifică vremurilor. Orice ființă care umblă
nevăzută prin lume și mișcă obiectele din jur e clar că e spirit necurat,
capabil să le facă rău celor vii. Întrebările mai pot aștepta, important e ca
năluca să fie „neutralizată”. Cu fiecare om ce se alătură vânătorii, se creează
un roi organizat, guvernat de un țel comun. Cei care nu cred în vrăjitorie pun
întâmplările „paranormale” pe seama nebuniei, convinși că anomalia provine, de
fapt, din mintea lor obosită. Preotul nu e capabil să te ferească de omul
invizibil, nici terapeutul nu poate face asta, pentru că existența lui, oricât
ar părea de anormală, face parte din realitate. La rândul său, Griffin, pentru
că așa îl cheamă pe protagonist, ajunge să-și dorească să instituie un regim al
terorii, pentru a pune bazele unei noi ordini mondiale. Voia lui e ca lumea să
i se supună, și se va folosi de abilitatea sa deosebită, pe care o socotise odinioară
blestem, pentru a-i face pe ceilalți să trăiască după noul regim.
Dincolo
de problematica politică, Wells explorează, fără menajamente, avantajele și
consecințele invizibilității. Dacă poți să te apropii de cineva fără să fii
observat, asta nu înseamnă că persoana respectivă nu te poate mirosi sau auzi.
Nu ești imaterial, nu poți trece prin obiecte, ba din contră, trebuie să fii
mult mai atent ca să reușești să te ferești de cei care nu te pot vedea. Noroiul,
ca orice materie vizibilă, te va murdări pe picioare, și chiar dacă reușești să
te cureți, praful de pe stradă se va așeza în straturi peste tine, redându-ți conturul
corporal. La fel stau lucrurile și cu ninsoarea, care te va „ciopli” fulg cu
fulg în fața celorlalți. Hainele și pantofii nu pot fi ascunse, astfel încât ai
fi nevoit să mergi în pielea goală printre oameni, chiar dacă afară e frig și
plouă.
Deși
o s-o notez ca recenzie, sunt doar niște idei pe care am reușit să le transpun
în câteva notițe. După atâta timp de la apariție, povestea încă reușește să ne stârnească
interesul, păstrându-și dimensiunea SF chiar și astăzi. Poate fi citită de un
copil, drept un roman (oarecum) de aventuri, așa cum poate fi lecturată și de către
un adult, fan al genului sau pur și simplu interesat de subiect. S-a scris mult
despre ea, sunt sigur că încă au rămas lucruri nespuse, iar dacă vreți să
discutăm mai multe despre cartea lui H.G. Wells, ne vedem deseară, la clubul de
carte al editurii Paladin.
