Titlu: Buna
fată rea
Autor:
Alice Feeney
Editura:
STORIA BOOKS
Titlu
original: Good Bad Girl (2023)
Traducere
de Alina Marc Ciulacu
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 336
Media pe
Goodreads: 3,66 (din 46.144 note)
Luna aceasta, Alice Feeney, regina suspansului, revine la
Blog Tour cu un nou roman misterios și provocator. Dacă în cărțile anterioare (Piatră,
hârtie, foarfecă și Daisy Darker) am avut parte de familii bizare în
care secretele și minciunile ocupă un loc primordial, case și capele bântuite,
parcă scoase din filmele cu Scooby-Doo, și criminali imprevizibili, care apar
la momentul oportun, acum, autoarea ne prezintă povestea a patru femei de
vârste diferite, ale căror destine se intersectează într-un mod neașteptat. O
lectură lejeră, dar incitantă, „Buna fată rea” constituie melanjul perfect dintre
un Thriller Psihologic și un Cozy Mystery, ce are ca premisă relația complicată
mamă-fiică, răzvrătirile adolescentine și prăpastia dintre generații ce devine
tot mai greu de trecut, elemente pe care autoarea le împletește, le șlefuiește,
construind un tablou pictat în nuanțe de suferință, lacrimi, neîncredere și
regrete. Toate personajele sunt captive într-un carusel al fatalității, din
care vor putea scăpa doar atunci când vor avea curajul să-și recunoască
greșelile, să-și înfrunte trecutul și să repare răul făcut în urmă cu aproape
două decenii.
Edith are optzeci
de ani, dar se poate spune despre ea că este încă în floarea vârstei. Energică
și plină de surprize, femeia ar da orice să locuiască din nou în căsuța ei, în
tovărășia celui mai bun prieten, Dickens, un cățeluș loial, care i-a alinat
clipele de singurătate, și să se plimbe prin oraș, poposind pe câte o bancă în
mijlocul naturii. Însă toate astea sunt imposibile acum, pentru că fiica ei, Clio, a decis că locul mamei este
într-un cămin de bătrâni unde să-i fie acordate toate îngrijirile necesare. La Windsor Care Home, Edith o întâlnește și se împrietenește cu
Patience, care, la doar optsprezece ani, face ordine în camerele locatarilor în
etate. Patience este o rază de soare și de voie bună pentru bătrânica noastră excentrică,
în ciuda faptului că viața sa nu e deloc atât de roz pe cât ar părea. Certurile
cu mama sa, Frankie, au determinat-o pe fată să-și ia lumea-n cap și să caute
adevăratele răspunsuri la întrebările ce-i vizează identitatea. Niciuna dintre
cele patru protagoniste nu are cugetul curat; toate ascund câte ceva, de la
lucruri neînsemnate, precum un furtișag mărunt, la chestiuni esențiale, ce ar putea
da existența tuturor peste cap.
Dar, pentru
că mai înainte de toate romanul este un thriller, avem nevoie și de o crimă. Și
iat-o... Joy, administratoarea-șefă a azilului, este găsită moartă în lift, cu
o plăcuță agățată de gât pe care scrie „defect”. Firește, acolo unde are loc un omor, trebuie să existe și
un inspector de poliție care să investigheze cazul, iar rolul i-a fost
distribuit lui Charlotte Chapman (sau cum îmi place mie să-i spun, „Păpușa
Barbie”). Ancheta se desfășoară cu repeziciune – poate chiar prea repede ca să
fie credibilă –, lista suspecților e plină, iar evenimentele se țin lanț, fiecare
pistă (valabilă sau nu) aducându-ne tot mai aproape de mult așteptatul
deznodământ.
Alice
Feeney construiește un univers întru totul feminin, elementul masculin fiind
mai neînsemnat decât o agrafă pentru păr. Nici Edith, nici Clio sau Frankie nu
au în viața lor o prezență de sex opus, toate reușind, într-un fel sau altul,
să dea greș în relația cu partenerul. Doar Patience se sustrage cercului
femeilor care au eșuat în dragoste, fiind încă inocentă și candidă, neștiind
cum este lumea cu adevărat, cel puțin din punctul ăsta de vedere. Femeile dețin
cu adevărat puterea, fiecare dintre ele putând fi (pe rând) o bună fată rea,
indiferent de intențiile curate în contul cărora acționează. Una peste alta,
singurul bărbat care se numără printre personajele principale este Jude, în
mansarda căruia locuiește Patience, și cu care Clio „pune la cale un complot”
pentru a pune mâna pe moștenirea lăsată de mama ei. Scenele în care cei doi
discută despre bani parcă sunt desprinse din Tom și Jerry, pline de umor și
gravitate aparentă, chiar absurde pe alocuri, cu alte cuvinte, niște dialoguri
demne de Mătușica Figg și Domnul Linge-Cizmă. Sinceră să fiu, n-aș fi fost
deloc surprinsă dacă, la un moment dat, s-ar fi oprit și-ar fi început să cânte
„Bani e un cuvânt atât de frumos...”. Cât despre Charlotte, ea e femeia
delicată, care pare că nu poate intimida pe nimeni, darămite să rezolve un caz
de crimă, însă se dovedește capabilă și profesionistă, scoțând la iveală mai
mult de un secret murdar.
Nu știu
ce-aș putea să mai spun... Vă las pe voi să descoperiți cât de încâlcite pot fi
ițele într-o carte relativ scurtă. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să insiste mai
mult asupra anumitor episoade, oferind ceva mai multă consistență personajelor
și întâmplărilor în sine, dar, oricum, a fost o lectură plăcută. Preferatul meu
dintre romanele autoarei rămâne în continuare Daisy Darker, și dacă vreți să
aflați mai multe despre ea, puteți arunca o privire pe blogul nostru și pe
recenziile colegilor noștri din CRIME CLUB.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Alice Feeney:
