Titlu: Spărgătorul de gheață
Serie: August Strindberg (#2)
Autor: Kristina Ohlsson
Editura: TREI
Titlu original: Isbrytare (2021)
Traducere de Cristina Ekholm
Anul apariției: 2026
Număr pagini: 584
Media pe Goodreads: 3,82 (din 2.804 note)
Dacă ați
crezut că misterele din Hovenäset au luat sfârșit, ei bine, v-ați înșelat
amarnic... Kristina Ohlsson revine cu cel de-al doilea volum al seriei „August
Strindberg”, un thriller captivant, de zece ori mai întortocheat decât primul
volum, plin de capcane, minciuni și răsturnări de situație neașteptate, și care,
în mod paradoxal, are un ritm mult mai lent, mai analitic, pătrunzând mai adânc
în inima și-n trecutul micii comunități. Urmărind mai multe perspective,
„Spărgătorul de gheață” aduce în prim plan o parte dintre personajele secundare
sau episodice din „Alertă de furtună”, ale căror povești tulburătoare se
întrepătrund, se completează sau se bat cap în cap, fiecare străduindu-se să-și
păstreze secretele bine ascunse. Într-o comunitate cu puțin peste 200 de
locuitori, toți au legături unii cu ceilalți; toți știu ceva sau au văzut ceva,
însă adevărata provocare e să-i convingi să vorbească.
A trecut
un an de când chipeșul August Strindberg a lăsat în urmă viața tumultoasă din
Stockholm și s-a mutat în idilicul, dar nu prea liniștitul, Hovenäset, devenind
un membru inportant al comunității. Toți știu câteceva despre el: unii sunt
mari admiratori ai magazinului de antichități pe care l-a deschis imediat ce
s-a stabilit în zonă, alții îl cunosc drept detectivul amator care a descoperit
un cadavru ascuns în podeaua casei; unii îi caută frenetic prietenia, alții
l-au zărit doar întreacăt, însă frumusețea lui le-a rămas imprimată pe retină
pentru totdeauna. Dar toți, absolut toți, sunt atrași de el ca de un magnet,
femeile singure și chiar și câțiva bărbați considerându-l o partidă bună. Prin
urmare, să nu vi se pară ciudat că și necazurile se țin scai de el. După ce
furia și groaza stârnite de uciderea lui Agnes Eriksson s-au stins, August și
locuitorii din Hovenäset au nădăjduit că lucrurile vor intra pe făgașul normal,
însă satul este zguduit de o altă tragedie.
În noaptea de 25 spre 26 ianuarie, două
magazii au fost mistuite de flăcări, una dintre ele aparținându-i lui August,
iar cealaltă, lui Axel Ehmbon, un bătrân singuratic și morocănos. Cu toate
astea, Axel nu și-a făcut apariția împreună cu ceilalți gură-cască. Oricât s-au
străduit Maria și Ray-Ray, polițiștii din Hovenaset, să dea de el după
incendiu, au găsit doar ușa încuiată. Îngrijorați de tăcerea bătrânului,
polițiștii reușesc să pătrundă în casa acestuia, unde găsesc un cadavru
prăbușit la baza scărilor. Axel e mort, și după toate semnele, decesul a avut
loc în noaptea incendiului. Ceea ce inițial pare a fi un accident tragic, pe
parcurs, se transformă într-o crimă. Axel nu a căzut pe scări, a fost împins! Însă
nimeni nu știe cine și de ce ar fi făcut asta. Maria face tot posibilul să afle
cine e vinovat, însă investigațiile par să ducă într-un punct mort, fiindu-i
tot mai greu să distingă adevărul de minciună.
Nici de
data asta August nu stă cu mâinile în sân, furnizând indicii importante pentru
anchetă. Dintre toți, el este singurul care îi poate face pe oameni să
vorbească, oferindu-le încrederea pe care ei n-o mai au în poliție. Însă, în
acest volum, August este un protagonist fabricat, idolatrizat de toți, a cărui
prezență este în continuare foarte importantă, dar care nu mai are întreaga
lumină a reflectorului. Personajele secundare precum coșarul Ola, care s-a
săturat de singurătate și-i face ochi dulci lui August, nepoata sa, Hilery, nevoită
să aibă grijă de frățiorul ei mai mic, în vreme ce mama lor zace-n alcoolism și
mizerie, sau Gunnar Wide, șeriful neoficial din Hovenaset, care n-are somn
noaptea și-i face vizite unei văduve, sunt aduși în prim plan, schimbând tonul
și perspectivele romanului.
Kristina
Ohlsson are un talent aparte de a împleti traumele și dramele personale, cu
tragediile la nivel macro, aducându-și personajele la limită. Maria, de
exemplu... În timp ce se străduiește să pună indiciile cap la cap ca să afle
cine l-a ucis pe Axel, încercările de a ține secretă relația cu August și
problemele tot mai presante cu Paul, soțul abuziv care a fost condamnat la
închisoare din cauza drogurilor găsite în haina sa, nu-i dau pace. Teama că
Paul ar putea scăpa basma curată în urma procesului ce se apropie o afectează
din ce în ce mai mult. Dar femeia nu-și pierde nicio secundă concentrarea. De
ea depinde ca Hovenäset să fie un loc sigur, și, fără să fie vreo eroină cu
puteri fantastice, reușește să mențină situația sub control. Trebuie să
înțelegem faptul că avem de-a face cu niște personaje distruse emoțional. Unele
au reușit să se adune, iar altele continuă să cadă în gol. Fiecare personaj are
o traumă din trecut sau un secret pe care nu vrea să-l divulge, însă, într-o
comunitate atât de mică, e suficient ca o verigă din lanț să cedeze ca
celelalte să o urmeze imediat. Adevărul trebuie să iasă la iveală, indiferent
de inimile zdrobite pe care le va lăsa în urmă.
Atmosfera
rece, descrierile amănunțite, întrepătrunderea dintre viața personală și viața
comunității, investigația lentă, dar eficientă, perseverența polițiștilor,
minciunile, numărul mare de personaje și acțiunea fragmentată m-au dus cu
gândul la seria „Inspectorul-șef Armand Gamache” de Louise Penny, diferența majoră
ținând de locul întâmplărilor. „Spărgătorul de gheață” este un roman amplu, pe
care trebuie să-l citești pe-ndelete, cu răbdare, acordându-i timp să te
imerseze în poveste. Firește, așa cum probabil vă așteptați, lucrurile nu se
încheie aici... Mai sunt încă multe mistere de elucidat (în următoarele trei
volume) în Hovenäset.
Un proiect:
