Titlu: Tărâmul verii
Autor: Hannu Rajaniemi
Editura: NEMIRA
Titlu original: Summerland (2018)
Traducere de Mihai Dan Pavelescu
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 296
Media pe Goodreads: 3,57 (din 2.207 note)
Singura certitudine pe care o avem ca oameni este
moartea. Fie că vorbim despre cauze naturale, fie despre o boală gravă, posibil
incurabilă, sau despre un accident, ea intervine și își face propriul joc, un
proces care nu poate fi controlat și care, în consecință, este imposibil de
oprit. Odată cu acest fenomen ireversibil, iau naștere cele trei eterne întrebări. Ce se întâmplă cu sufletul
după ce părăsește corpul? Există o lume de dincolo? Și dacă răspunsul este da,
atunci cum arată ea și ce se află mai exact acolo? La fel ca în cazul
celorlalte mari religii, creștinismul vine și încearcă să dea un răspuns cât se
poate de clar. Însă, pentru a crede într-o posibilă variantă, ai nevoie de
dovezi palpabile, lucru pe care nu ți-l poate oferi nimeni. Dar, dacă vorbim strict
despre literatură, există mai mulți autori de science-fiction care au preluat și
exploatat subiectul, iar unul dintre aceștia este Hannu Rajaniemi, care în
romanul său, „Tărâmul verii”, ne propune o viziune pe cât de fascinantă, pe
atât de tulburătoare.
Sunt sigur că, în momentul în care am adus vorba despre SF, mulți
dintre voi ați avut impresia că vom fi proiectați undeva într-un viitor îndepărtat
și că vom vorbi despre tehnologii noi create de umanitate sau preluate de la
niște civilizații extraterestre sau, poate, despre o planetă în pragul
extincției. Însă, în cazul de față, lucrurile sunt mult mai complicate. De data
asta nu ne mai îndreptăm privirea spre stele sau dincolo de ele, ci încercăm să
aruncăm un ochi în lumea de dincolo, în locul unde ajung sufletele după moarte.
Așadar, acțiunea volumului are loc în ultimele luni din anul 1938, într-o
perioadă în care Marea Britanie devine un imens imperiu care se întinde până la
Tărâmul Verii, o altă dimensiune spațio-temporală, unde se regăsesc sufletele
celor plecați.
Romanul ne prezintă un
univers scindat între vii și morți, între două națiuni care funcționează după
forme diferite de organizare. Astfel, în Tărâmul Iernii o avem ca protagonistă pe
Rachel White, o femeie capabilă, căreia i se încredințează misiunea de a pune
mână pe un spion din cealaltă dimensiune, iar, în consecință, în Tărâmul Verii
îl urmărim pe Peter Bloom, presupusul trădător, care face tot efortul pentru a
afla care este rolul său în imensul joc politic ce se desfășoară în și între
cele două lumi. Cei doi reprezintă și două caractere total opuse, unul spontan
și irascibil, iar altul calculat și bine ancorat în realitate. Deși ambii fac
parte din serviciile secrete, ei se remarcă în primul rând ca oameni, iar mai
apoi ca agenți ai patriei. Din acest motiv, lupta interioară o depășește pe cea
politică, cea din urmă fiind doar un pretext pentru cugetările ambelor
personaje.
Pe lângă realitatea modificată din punct de vedere istoric,
cel mai interesant aspect îl reprezintă însăși construcția celeilalte
dimensiuni. Aici se află fantomele, care, paradoxal, nu sunt niște entități
pasive care se bucură de odihna veșnică. Datorită abilităților pe care le
dețin, ele constituie cei mai buni spioni pentru ambele părți. Sunt mai greu de
detectat, știu cum să se facă nevăzuți și sunt capabili să călătorească foarte
repede dintr-un loc în altul, pentru a afla și transmite noile informații. În
afară de asta, aici există și o energie a celor morți, un flux care poate lua
formă în diverse dispozitive și arme, o substanță pe care este clădit însuși
Tărâmul Verii. Deși lumea de dincolo pare foarte palpabilă și stabilă pentru
locuitorii săi, ea poate în orice clipă să-și piardă duritatea și să se
preschimbe într-un abis plin de pericole și de iluzii înfiorătoare.
Pe de o parte, istorie alternativă, pe de alta, un soi de Cyberpunk
ce se desfășoară într-o dimensiune spectrală, „Tărâmul verii” este o carte care
ne propune un alt fel de science-fiction, un subgen care evită să se
concentreze pe exterior și pune accent pe gândurile și pe trăirile unor
protagoniști ce suferă de grave probleme identitare. În acest sens, ceea ce
contează cu adevărat nu este moartea individuală sau universală, ci dezechilibrul
sufletesc și căderea psihică, factori care pot duce la disoluția completă a ființei.
Aici există viață, dincolo la fel, și totul ține doar de tranziție, de o
trecere de care se pot bucura doar cei apreciați de societatea în care și
pentru care trăiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu