„O carte care se citește ușor și dă de gândit. Autorul
explorează cu o mare pricepere tacticile prin care criminala Poliție Secretă
sub toate avatarurile sale, a ajuns să domine Uniunea Sovietică și analizează
statul polițienesc al cărui spectru bântuie și astăzi.”
Prof. Mark Galeotti
Cartea ne dezvăluie povestea complexă a felului în
care cruzimea, cooperarea și compromisul au ajutat la construirea statului
totalitar URSS a cărui umbră încă se întinde peste o parte din lume și de ai
cărui demoni încă nu ne-am exorcizat.
Publicului i s-a spus o poveste simplificată. De
fapt, regimul sovietic n-a fost menținut la putere doar de poliția secretă și
prin teroare; unii l-au susținut din toată inima și au tras foloasele de pe
urma lui.
Potrivit
autorului, cartea dezvăluie rolul și activitățile poliției secrete în
menținerea URSS, dincolo de discursul oficial al propagandei oficiale. Dar
studiază și realitățile complexe din spatele unui sistem represiv de lungă
durată și care pot constitui o surpriză pentru mulți cititori. O mare parte a
informațiilor vine din arhivele sovietice desecretizate abia la sfârșitul
anilor ’80 și în anii ’90. Să nu uităm că multe alte informații rămân secrete din
cauza dorinței actualului regim rus de a trage cortina peste dovezile
referitoare la crimele din trecut.
Printre
altele, capitolul 5 al cărții dezvăluie lucruri ascunse populației ruse, legate
de foametea din Ucraina din anii 1932-1933, considerată de unii istorici
similar unui „genocid secret”. Motivul pentru care urgia ar fi lovit Ucraina ar
fi fost o încercare de a zdrobi, odată pentru totdeauna, încercările de
obținere a independenței naționale de către ucraineni, perspectivă care „irita”
autoritățile sovietice. „O parte a URSS care producea neplăceri era pe cale să
simtă întreaga forță a statului polițienesc sovietic într-un atac susținut asupra
culturii și sistemului agricol. În Ucraina, această perioadă de înfometare în
masă este amintită ca Holodomor (exterminare prin înfometare)... Este greu de
știut exact câți au murit în Holodomor, dar estimările mai noi sugerează că
numărul victimelor a fost de aproximativ 3,3 milioane, dintre care aproximativ
3 milioane au fost ucraineni, iar restul alte grupuri etnice care locuiau în
Ucraina. Numărul ucrainenilor care au murit în timpul colectivizării a fost mai
mare decât al oricărei alte naționalități din URSS.” (Martyn Whittock)
Nicio lucrare într-un
singur volum nu poate acoperi, așa cum se cuvine, un subiect atât de amplu, dar
scopul studiului de faţă este acela de a-i oferi cititorului informații despre
ceea ce s-a întâmplat și o bază pe care acesta să-și construiască și să-și ducă
mai departe cercetarea, dacă dorește.
„(Martyn
Whittock) propune o lectură a evenimentelor prin care cititorii să poată
înțelege modul foarte complicat și ascuns în care a funcționat puterea
sovietică. În tot acest timp destul de îndelungat, 1917-1991, istoria lumii a
trecut prin catastrofe, momente de ruptură și reconfigurare care au dus la
lumea de astăzi. Fără înțelegerea secolului trecut, nu avem nicio șansă să
pricepem secolul din care, iată, au trecut deja primele decenii. Efectele
tragediilor ce au marcat omenirea, urmările a două războaie mondiale, ale
revoluției bolșevice, ale regimurilor totalitare naziste și comuniste,
sfârșitul Războiului Rece, revenirea la democrație în statele eliberate de
comunism din Europa Centrală și de Est – toate și-au lăsat amprenta asupra
prezentului extrem de complex în care întreaga lume evoluează.
Secretă
sau nu, istoria este singurul nostru reper! Viitorul putem să-l prefigurăm, dar
nicidată nu vom ști dinainte ce se va întâmpla. Cine ar fi bănuit, la sfârșitul
anului 2019, că în numai câteva luni lumea se va trezi într-o criză pandemică
al cărei precedent îl găsim în gripa spaniolă de acum o sută de ani, de la
sfârșitul Primului Război Mondial? Ne-am întors, după un veac, într-o situație
similară, dar în alte circumstanțe, evident. Nu înseamnă că istoria se repetă,
dar nici că nu trebuie să fim atenți la lecțiile ei!”
Ion
M Ioniță,
redactor-șef al revistei Historia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu