ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

miercuri, 26 martie 2025

Recenziile lui Gică 215 - Fantoma de Jo Nesbø (CRIME CLUB)


Titlu: Fantoma  

Serie: Harry Hole (#9)

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Gjenferd (2011)

Traducere de Bogdan Nicolae Marchidanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,11 (din 49.822 note)

 

            Băiatul cu tricoul cu Arsenal are ce-ți dorești... Se numește violină. Câteva miligrame din pudra albă-maronie și plutești printre nori. Se spune că te ridică la ceruri și te face să auzi sunetul harpelor îngerești. E noua tentație de pe piață, e un drog creat într-un laborator privat, secret, de către un individ cu cunoștințe vaste într-ale chimiei. Spre deosebire de heroină, violina îți induce mult mai repede starea de vis, te duce departe de-aici și te lasă să zaci câteva ore printre sori și stele, însă și dependența e mai mare. După ce te vei trezi, îți vei dori încă o doză și încă o doză, până când substanța te va preschimba, la fel ca toate drogurile sintetice, într-un zombi. Vei fi în stare să șterpelești bijuterii ca să le amanetezi, să furi din rezervele celorlalți și chiar să ucizi pentru sfânta pudră norvegiană, pentru că, da, rețeta e originală și originară, și acum e gata să fie exportată spre Bangkok, de unde se va răspândi mai departe, pe întregul mapamond.

            Harry Hole s-a întors în Oslo mai hotărât ca niciodată, îmbrăcat la patru ace, la costum de in, decis să nu mai pună pe limbă picătură de alcool. Revenirea lui nu are de-a face cu o nouă anchetă polițienească în care i s-a cerut să intervină oficial, ci de condamnarea lui Oleg Fauke, fiul lui Rakel, băiatul care l-a idolatrizat nu cu prea mulți ani în urmă, dar care acum a intrat în niște belele de zile mari, acuzat fiind de uciderea lui Gusto Hanssen, un traficant de heroină și violină care și-a dat duhul cu două gloanțe în piept înainte ca organele legii (sau rivalii de pe stradă) să pună mâna pe el. Dat în adopție din fașă, Gusto a crescut într-o familie care l-a iubit, în special mama lui vitregă, care s-a folosit de puști ca de-o jucărie sexuală prin care să-și satisfacă fanteziile. Gusto a știut cum să se folosească de șarm și de condiția lui fizică, așa că și-a făcut loc, cu pumnii și organele sexuale, prin lumea gangsterilor, ajungând un pion important în distribuirea de substanțe interzise, găsindu-și locul în sistemul crud și corupt în care l-a înrolat și pe bunul lui amic, îndrăgostit de sora sa vitregă, Oleg.  

            Polițistul nostru fără insignă vrea să dovedească faptul că Oleg e nevinovat, însă pentru asta are nevoie ca fiul lui Rakel să-i povestească cu lux de amănunte ce s-a petrecut mai exact între el și Gusto. Însă cum poți să ai încredere într-un puști de optsprezece ani care a amanetat bijuteriile mamei ca să facă rost de bani pentru droguri? Cum poți să te mai simți în siguranță lângă copilul acum adult care se joacă de-a mafioții, înțepându-și venele și trăind printre alți dubioși care dețin ilegal arme de foc? Lui Oleg nu îi e frică, a intrat conștient în afacere, însă își dorește să scape de la bulău cât mai repede, înainte ca vreun deținut să fie plătit să-i facă felul, fiindcă există și încarcerați cărora nu le-ar strica niște biștari, mai ales atunci când sunt plătiți pentru ce știu cel mai bine să facă, adică să ucidă. Uneori dreptatea costă, noroc că banii nu sunt o problemă.

            Pe străzile capitalei își face apariția și o figură misterioasă, fantomatică, care se ocupă cu vânzarea, prin diverși inși, precum Gusto Hanssen, de violină. Cei din branșă îl cunosc drept Omul din Dubai. Nu se știe de unde a apărut, cert e că, după raziile celor de la Orgkrim (Crimă Organizată), departament nou înființat și condus de controversatul Mikael Bellman, Dubai deține monopolul pe piața de stupefiante din Norvegia. Pe lângă asta, Hole e urmărit de un asasin rus care vrea să-i vină de hac cu un cuțit ritualic, „blestemat”, primit moștenire de la unchiul său, un războinic cazac care are o slăbiciune pentru gâturile despicate și arterele retezate. Nici Dubai, nici rusul nu sunt cei mai de temut rivali ai lui Hole, marele său dușman rămâne în continuare JB, sevrajul aducându-l aproape în Luntrea lui Caron. Așadar, am ajuns și la cel de-al nouălea volum al seriei, în care se desfășoară o anchetă pe cât de domoală, pe atât de efervescentă, și unde Harry trece de la postura de investigator la cea de victimă. L-am perceput (cu plusuri și minusuri) ca pe un volum de tranziție, legat strâns de următorul, care la rândul lui (din informații neoficiale) știu că e legat de următorul, așa că ne așteaptă un drum lung ce ne va conduce înapoi la secția de poliție, unde agenții răului au îmbrăcat uniformele organelor legii pământești.


Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Falled

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu