Titlu:
Dulce furie
Autor:
Sash Bischoff
Editura:
TREI
Titlu
original: Sweet Fury (2025)
Traducere
de Andreea Florescu
Anul
apariției: 2025
Număr
pagini: 368
Media
pe Goodreads: 3,43 (din 1.077 note)
Dacă vrei să
ajungi o stea de cinema, să apari pe marile ecrane și să fii cunoscută în
întreaga lume, atunci trebuie să ții cont de următorul aspect: este mai
important cu cine te culci decât talentul actoricesc. Firește, trebuie să fii
capabilă să interpretezi un rol, să râzi, chiar dacă îți vine să plângi în
hohote; să fii îndrăzneață și să nu te rușinezi dacă ești nevoită să joci în
pielea goală; să fii senzuală sau depravată, chiar dacă ești timidă; să-ți săruți
partenerul de scenă de parcă ar fi marea ta iubire, chiar dacă, în realitate,
nu vă leagă absolut nimic – cu alte cuvinte, atunci când pășești pe platoul de
filmare trebuie să uiți de tine cea adevărată și să-ți asumi identitatea pe
care scenaristul și regizorul au creat-o. Dar ca să ai șansa să zâmbești în
fața camerelor într-un rol principal, e necesar să ai un protector, un bărbat
care să te ia sub aripa lui și să te propulseze în carieră în schimbul unor
mici favoruri murdare. Practic, sexul reprezintă cea mai bună monedă cu care
îți poți plăti rolul într-un film. Și dacă vei ajunge celebră, nu va mai conta
că ai fost șantajată și abuzată sexual; nu va mai conta că trăiești într-o
relație toxică doar ca să nu fi tăiată de pe lista distribuției celui mai
recent film. Nimic nu va mai conta... Însă toate nopțile în care te-ai mințit
că-l iubești în timp ce te pătrundea, satisfăcându-și propriile pofte, vor brăzda
urme adânci în mintea și-n inima ta, până când, fără să-ți dai seama, vei
ajunge să joci un rol și-n viața de zi cu zi. Vei deveni o păpușă neputincioasă
în mâinile celui care te-a modelat, iar singurele cuvinte la care vei mai
reacționa vor fi: Lumini! Motor! ACȚIUNE!
Lila Crayne este o femeie realizată din toate punctele de
vedere: este o actriță de film cunoscută și foarte talentată, e amețitor de
frumoasă și sexy, are mulți bani, o are ca impresar pe mama ei, o adevărată
scorpie atunci când vine vorba despre interesele fiicei sale, și este logodită
cu Kurt Royall, regizor celebru pe întreg mapamondul, mult mai în vârstă decât
ea. Acum, Lila se pregătește să joace în viitoarea capodoperă a iubitului ei, o
adaptare cinematografică a romanului „Blândețea nopții” de F. Scott Fitzgerald,
reinterpretată într-o manieră feministă. Cu toate că protagonista noastră este
o forță a naturii în lumina reflectoarelor, reușind să cucerească și, într-o
oarecare măsură, să îmblânzească lumea sălbatică a cinematografiei în care doar
bărbații au un cuvânt de spus, pe plan personal, este una dintre multele
victime ale violenței domestice, confruntându-se cu traume din copilărie și
nesiguranțe generate de misoginismul nociv al masculilor din jurul ei. Și aici
intră în scenă Jonah Gabriel, psihoterapeutul chipeș și amabil care are o
obsesie stranie pentru viața și romanele lui F. Scott Fitzgerald, în special
pentru „Marele Gatsby”. Ca orice terapeut capabil, cu studii la trei
universități de renume, Jonah se străduiește s-o ajute pe Lila să-și înfrunte
proprii demoni, sondând adânc în mintea și-n sufletul ei. În urma discuțiilor,
Lila își amintește de tatăl abuziv, de accidentul rutier în care acesta și-a
pierdut viața și de relația toxică a părinților, dându-și seama că merge pe
același drum pavat cu vânătăi, la fel ca mama ei. Îl iubește pe Kurt, fapt
pentru care îi îndură capriciile și loviturile, iar ca să nu-l piardă – nici pe
el și nici avantajele câștigate – acceptă să fie manipulată.
În momentul în care Kurt îi impune și mai multe limite,
Lila se revoltă și caută o cale de scăpare. În consecință, ședințele ei cu jonah
devin tot mai personale, apropierea romantică dintre ei fiind din ce în ce mai
evidentă, el privind-o ca pe femeia visurilor sale, în ciuda faptului că e
logodit cu altcineva, iar ea pe el, ca pe o portiță spre o viață nouă, lipsită
de umilință. Însă legăturile dintre ei sunt mai încâlcite decât o pânză de
păianjen, fiindcă amândoi au secrete care, odată dezvăluite, le vor ruina
definitiv existențele. În plus, nu trebuie să uităm că Lila este o actriță
desăvârșită, jucându-se cu aparențele după bunul său plac.
Pe lângă faptul că este un roman psihanalitic ce
explorează traumele cele mai profunde ascunse în subconștient și un documentar
despre ceea ce înseamnă să faci un film, „Dulce furie” reprezintă atât un
omagiu adus lui F. Scott Fitzgerald și operelor sale literare, ce devin o
obsesie bolnăvicioasă pentru toate personajele, cât și un manifest feminist ce
reclamă șantajul, abuzul sexual, manipularea și transformarea femeii într-un
accesoriu strălucitor, ale cărui drepturi și libertăți sunt încălcate cu prima
ocazie. Sash Bischoff se folosește de experiențele sale ca actriță și regizoare
pentru a realiza o radiografie a lumii cinematografice, scoțând în evidență
părțile întunecate, ceea ce se ascunde de fapt în culisele platourilor de
filmare, lupta veșnică dintre sexe și misoginia excesivă ce nu ține cont de
secolul în care ne aflăm. Practic, întregul roman poate fi considerat un film
pe hârtie, fiind alcătuit din cadre succesive, imagini, pe de-o parte, vii și
nuanțate, pe de alta, schematice și zugrăvite în tonuri de gri, formând un
ansamblu coerent, poetic și artistic..
În ciuda faptului că
„Dulce furie” a fost încadrată la thriller, eu am o reținere în acest sens. Da,
există o crimă, însă reprezintă o simplă consecință a evenimentelor narate, în
prim plan fiind expusă situația femeilor care aleg să devină actrițe,
vânzându-și trupul cine știe cărui regizor care le promite faima – un subiect
sensibil, dar mult mai real decât ne-am dori. Personajele lui Bischoff sunt
corupte, dedate propriilor interese, indiferente la suferința pe care o produc,
existând o discrepanță colosală între imaginea lor publică și golul infinit ce
rămâne după ce se lasă cortina, ceea ce le face nedemne de încredere. Mi-ar fi
plăcut ca ritmul întâmplărilor să fie puțin mai alert, însă finalul exploziv a
meritat toată așteptarea.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sash Bischoff:
