Recenziile Mădălinei 81 - Moștenirea de Howard Linskey (CRIME CLUB)

Titlu: Moștenirea

Autor: Howard Linskey  

Editura: NICULESCU

Titlu original: The Inheritance (2022)

Traducere de Evelina Selea

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,17 (din 232 note)

 

            Să te trezești peste noapte unicul moștenitor al unei averi considerabile poate fi o lovitură năucitoare, un vârtej amețitor de sentimente provocat de antiteza dintre suferința sfârșitului funest al unui membru al familiei, oricât de îndepărtat ar fi respectivul, și posibilitatea unui nou început pentru cei care rămân, încă o vreme, în lume. Durerea, șocul, neputința în fața morții și, în cele din urmă, resemnarea sunt acompaniate de îndoială și scepticism, ajungând să te întrebi la fiecare pas: De ce eu? Dar mai ales de teama că vei fi aruncat într-un război inegal, în care inamicul sunt celelalte rude care se materializează din neant, doar ca să pună mâna pe o parte cât de mică din moștenire. Însă cel care și-a petrecut mare parte din existență transformându-și pasiunea într-o adevărată comoară știe cum să aranjeze lucrurile, în așa fel încât să te pună la adăpost din calea hienelor nesătule, având în vedere că tu ești singurul care poate descuia ușile ferecate ale unui trecut întunecat și învăluit în mister. Responsabilitatea moștenirii cade acum pe umerii tăi, la fel și îndeplinirea cu sfințenie a ultimelor dorințe ale răposatului, indiferent de natura acestora. Fie că e vorba despre cum și unde vrea să fie înmormântat, fie de vânzarea unor proprietăți sau donarea unor sume semnificative de bani către cine știe ce fundație, misiunea ta e să faci tot ce-ți stă în putință ca să împlinești cerințele testamentare. Dar dacă sarcina pe care o primești presupune să scotocești după cadavre și să găsești un criminal? Ce ai face? Ai da bir cu fugiții? Sau ți-ai pune mintea la contribuție ca să pui indiciile cap la cap și să pornești pe urmele ucigașului de acum treizeci și mai bine de ani?

            Evelyn Moore, una dintre cele mai cunoscute romanciere din Marea Britanie, și nu numai, s-a stins din viață, lăsându-i nepoatei sale întreaga avere și o sarcină dificilă de rezolvat. Înainte ca Sarah, la rândul ei scriitoare de romane polițiste, să-și primească moștenirea, trebuie să afle cine a ucis-o pe Lucy Woodfell, prietena din adolescență a mătușii sale. Cu toate că nu era apropiată de Evelyn, Sarah își asumă rolul de detectiv și pornește o anchetă pe cont propriu, hotărâtă să afle cine, când, unde și cum a ucis-o pe Lucy. Meticulozitatea și inteligența cu care îmbină amănuntele, reasamblând tabloul din trecut, îi face de rușine pe polițiștii care au lucrat pe-atunci la caz și care s-au mulțumit să arunce vina în cârca primului nefericit ieșit în cale. În ciuda faptului că tânăra a fost ucisă cu mai bine de treizeci de ani în urmă, protagonista noastră e determinată să afle adevărul, folosindu-se de articolele vechi din ziare, declarațiile rudelor și prietenilor, plus mărturia lui David Young, bărbatul debil psihic care și-a bătut iubita până a lăsat-o fără suflare și care a fost trecut în capul listei de suspecți. Însă ițele sunt mult mai încurcate decât par la prima vedere, iar Sarah trebuie să refacă tot drumul, discutând din nou cu toți cei implicați în acest caz enigmatic. Ați fi tentați să spuneți că Sarah face asta pentru bani... Dimpotrivă, nu banii o atrag în acest cerc vicios, ci dorința de aventură, adrenalina și imboldul puternic de a prelua povara trecutului și de a face dreptate, dar și speranța că va reuși să-și termine cel mai recent roman. Ea se mută în conacul Cragsmoor, o proprietate impunătoare și somptuoasă, impregnată de istorie și secrete – casa în care au copilărit Lucy și cei trei frați vitregi mai mari, Oliver, Freddie și Persephone – pe care mătușa sa l-a cumpărat cu ceva timp în urmă, nădăjduind că va da peste vreo urmă care  să-i spună ce sa întâmplat cu prietena ei.

            Firul narativ din prezent dirijat de Sarah este completat de cel din trecut, prezentat prin ochii lui Evelyn, o elevă modestă care visează să fie acceptată în grupul fetelor din vârful ierarhiei. Inițial, celelalte fete de la internat au făcut tot posibilul s-o facă să se simtă ca o intrusă în lumea lor exclusivistă și privilegiată, însă, câteva întâmplări mai târziu, Evie ajunge să se împrietenească cu Lucy și să-și petreacă vacanțele cu ea. Astfel, facem cunoștință cu familia Woodfell, ai cărei membrii sunt învăluiți într-o aură rece, distantă și misterioasă. De la părinți, până la copii, toți au ceva de ascuns, toți sunt rezultatul alegerilor dictate de capul familiei, care îi mută ca pe niște pioni pe o tablă de șah, în funcție de interesele familiei. Evie pătrunde în bula lor de cristal, ajungând să facă parte din familie, și, în același timp, să se afle la ani lumină de clanul Woodfell.    

Autorul evidențiază din toate punctele de vedere discrepanțele dintre trecut și prezent, mai ales evoluția personajelor. Dacă în trecut Oliver, Freddie, Sephy și Lucy duceau o viață perfectă, cel puțin în aparență, singura lor grijă fiind să-i facă pe plac tatălui sever, chiar dacă asta însemna să-și sacrifice fericirea printr-o căsătorie aranjată, așa cum a fost în cazul Persephonei, în prezent au ajuns în postura unor oameni degradați moral, Oliver și Freddie fiind captivi în ghearele viciilor – droguri și jocuri de noroc –, în timp ce Sephy poartă pe umeri povara infidelității. Vârsta nu i-a făcut mai înțelepți, ba din contră, i-a făcut mai nechibzuiți, faptele lor din trecut afectând și următoarele generații. Dar, dacă Sarah n-ar fi acceptat misiunea încredințată de mătușa ei cu limbă de moarte, rănile familiei Woodfell ar fi rămas cicatrizate, secretele adânc îngropate, iar nuditatea trupului nu s-ar fi transformat într-o pustietate sufletească.

Howard Linskey construiește un roman mystery gotic, incitant, ce emană o energie întunecată, așa cum numai în filmele vechi mai întâlnești. Ritmul nu foarte alert al întâmplărilor îți oferă răgazul de care ai nevoie ca să te implici activ în ancheta desfășurată de Sarah, să-ți dai cu presupusul, să urmezi propriile tale piste, ca deznodământul să-ți arate calea cea dreaptă, neașteptată, plină de revelații grotești și adevăruri dezonorante. Cu toate că avem destul de multe personaje angrenate în narațiune, autorul așază Conacul Cragsmoor în centrul lumii, devenind, indirect,  și protagonistul poveștii. Casa, în ciuda faptului că e o simplă construcție din lemn și cărămidă, a înglobat în structura sa zeci de ani de minciuni, lacrimi și taine letale, fiind unicul martor al evenimentelor din trecut și cheia elucidării misterului din prezent. Pentru Lucy și familia ei, conacul a fost aproape o temniță, pentru Sarah a fost locul unui nou început, atât pe plan personal, cât și în ceea ce privește cariera, în pofida faptului că nu aparține deloc acelei lumi în care eticheta și relațiile ierarhice subjugă omenia și bunătatea.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară (alternativ) recenzii despre Martorul durerii și Moștenirea:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Falled

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 198 - Martorul durerii de Paul Cleave (CRIME CLUB)

Titlu: Martorul durerii 

Autor: Paul Cleave

Editura: NICULESCU 

Titlu original: The Pain Tourist (2022)

Traducere de Timea Kovacs

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 424

Media pe Goodreads: 4,10 (din 729 note)

 

O spargere care a mers incredibil de prost, un ucigaș care copiază un faimos criminal în serie și un omor camuflat într-un accident banal, două lumi care funcționează în paralel, una reală, cealaltă nu întrutotul imaginară, un băiat care zace în comă nouă ani și trei monștri care trebuie să acționeze înainte să fie prea târziu. Crime peste crime, unele cu premeditare, altele din impuls, scenarii atent planificate și fracțiuni de secundă în care degetul de pe trăgaci a luat-o înaintea creierului, hărțuire, tortură, sânge și adrenalină, un spectacol morbid în care cei din prim plan vor să se retragă după cortină, iar cei de pe margine vor să le ia locul. Poate că nu ai fost polițistul care l-a prins pe Joe, dar poți oricând să-i iei locul, ca să te bucuri de admirația și teroarea din ochii locuitorilor din Christchurch, Noua Zeelandă.

E noapte. Cineva bate la ușă. O auzi pe mama cum plânge. Îl auzi pe tata cum îi roagă să-i cruțe. Îți dai seama într-o clipă că lumea pe care o cunoști e pe cale să se schimbe. Fugi la Hazel, o trezești și-i spui că trebuie urgent să ieșiți din casă și să cereți ajutor. Însă ea nu are chef iarăși de jocurile tale aiurite. Adolescenții ăștia... Dar e prea târziu. Monstrul intră în cameră. O împingi pe Hazel pe fereastră și încerci să te lupți cu bestia, ca sora ta să poată să fugă în vecini. Ai doar unsprezece ani. Te răpune ușor. Te duce jos, unde se află ceilalți doi monștri. Acum sunt speriați, fata a scăpat și în curând va veni poliția. Se aud trei focuri de armă. Mama se prăbușește, chipul tatălui se preschimbă în țesut și sânge, și ultimul glonț, ultimul e pentru tine. Și toate astea dintr-o greșeală... A sosit doctorul din vecini, poliția e pe drum, dar voi sunteți morți. Stai așa... Se pare că tu încă respiri.

James Garrett a zăcut nouă ani în comă. A fost împușcat în cap la unsprezece ani, iar acum e un adult care gândește ca un copil. Dar creierul puștiului a funcționat, inexplicabil, în continuare... Mai mult decât atât, mintea lui a creat o realitate alternativă în care lucrurile s-au petrecut tocmai pe dos. Părinții săi i-au ucis pe cei trei hoți, după care au locuit o vreme prin hoteluri, ferindu-se de fotografii și jurnaliștii care-i urmăreau la fiecare pas. James a mers în continuare la școală, a terminat între timp și facultatea, Hazel și-a găsit un iubit (ceea ce nu e chiar fals), mama lor și-a vândut picturile la niște prețuri exorbitante, iar tatăl, ambii fiind agenți imobiliari, a dat lovitura pe plan profesional. Însă, din când în când, James a visat că se află pe un pat, conectat la niște aparate, într-o navă extraterestră, realizând, după ce s-a trezit din comă, că visele reprezentau momentele în care medicul neurochirurg reușise să-l stabilizeze pentru câteva secunde.

Pe lângă povestea lui James, romanul îi urmărește și pe Theodore Tate, polițistul, acum pensionat, care a ajuns în noaptea crimelor acasă la familia Garrett, și pe Rebecca Kent, un inspector-detectiv care intră adesea în gura lupului. Chiar dacă Tate nu mai e un om al legii, nu poate sta deoparte când aude că un făptaș a scăpat basma curată sau că cineva se află într-un mare pericol. Și atunci când simte că nu poate face față de unul singur situației, apelează la Rebecca, singura care poate ține pasul cu el și-i poate anticipa gândurile și mișcările. Și acum chiar e nevoie de ambii pe poziții, fiindcă prin oraș umblă un ucigaș în serie poreclit Copia Joe, care reproduce oribilele crime săvârșite de Joe Middleton, psihopatul care lucrase ca om de serviciu în secția principală de poliție din Christchurch.

Ok, înainte să tragem niște concluzii relevante, trebuie să fac câteva precizări. „Martorul durerii” îl readuce în scenă pe Theodore Tate, care are deja o serie dedicată, formată din patru volume, scrise între 2008 și 2014. De asemenea, Joe Middleton, care se află în prezent în închisoare, are propria dilogie (The Cleaner și Joe Victim). Astfel stând lucrurile, ai impresia pe alocuri că parcurgi un roman 3 în 1. Totul a început cu mult timp în urmă și nu ai certitudinea că se va termina aici și acum. Ai senzația că prinzi trenul din mers. Nu spun neapărat că ăsta e un aspect negativ, fiindcă Paul Cleave îți dă toate detaliile de care ai nevoie ca să împletești firele, dar se simte o anumită grabă, pentru că te trezești în toiul acțiunii. Dar nu trebuie să uităm că povestea e despre James Garrett, astfel încât prezența Copiei Joe nu face decât să ofere și mai mult suspans narațiunii. E relatată pe fugă, dar nu are puncte moarte, nu ai timp să-ți tragi sufletul că deja a mai murit cineva. E exact ce trebuie, un thriller complex cu o componentă SF legată de multivers, și din partea mea, cu plusuri și minusuri, primește patru stele pe Goodreads.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară (alternativ) recenzii despre Martorul durerii și Moștenirea:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Falled

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 197 - Miraj de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus (CRIME CLUB)

Titlu: Miraj  

Serie: Mina & Vincent (#3)

Autor: Camilla Läckberg & Henrik Fexeus

Editura: TREI

Titlu original: Mirage (2023)

Traducere de Cristina Ekholm

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 688

Media pe Goodreads: 4,02 (din 3.323 note)

 

Gata, s-a terminat. Și, totuși, nu-mi doresc să fi ajuns la sfârșit. A început în forță cu „Cutia”, a coborât o treaptă în „Cult”, dar s-a redresat elegant în „Miraj”. A pornit ca o trilogie, sute de pagini scrise la cerere (așa cum a confirmat însăși autoarea în Mulțumiri), însă ceva-mi spune, în ciuda faptului că ambii autori s-au întors să scrie pe cont propriu, că povestea încă nu s-a încheiat. Ceva lipsește, există detalii care, oricât de mult te-ai strădui să le găsești locul, parcă nu se potrivesc. Avem Alpha și Omega, începutul și sfârșitul, dar nu e de-ajuns... Nu poți să-mi spui că asta-i tot... Nu poți să mă convingi că ăsta-i deznodământul... Acum, fie vorba între noi, nu ne garantează nimeni că în viitor nu-și va găsi calea printre file vreun maniac pentru care Camilla și Henrik vor fi nevoiți să-i scoată din nou la suprafață pe Vincent și Mina. Of, of, iarăși am luat-o pe arătură...

            Niklas Stockenberg, ministrul justiției din Suedia, fostul soț al Minei Dabiri și tatăl lui Nathalie, primește o scrisoare anonimă prin care i se comunică că mai are doar paisprezece zile de trăit. La metrou, un artist de graffiti descoperă o movilă de pietriș în care se află un schelet uman. Se pare că oasele extrem de bine curățate aparțin lui Jon Langseth, director și acționar al companiei de investiții Confido, care a dispărut cu patru luni în urmă. Vincent, renunțând pentru o vreme la spectacolele de iluzionism, petrece timp cu familia și-și pune mintea la contribuție pentru a dezlega enigmele pe care i le trimit prin poștă toți nebunii. Dar unele puzzle-uri sunt greu de rezolvat, în special cele care indică ziua morții mamei sale. Să fie vorba despre amenințări? Sau doar despre niște jocuri nevinovate? Și odată cu descoperirea din subteran, Mina este nevoită să apeleze din nou la Vincent, simțindu-se depășită de situație. Însă ce nu știu cei doi e că prin tunelele abandonate trăiesc oamenii de dedesubt, cei care așteaptă întoarcerea Regelui din Metrou.

               Povestea noastră  se întinde ca o pânză de păianjen, de la protagonist, la omul din Umbră, de la un caz de dispariție, la o legendă ce-i bântuie pe locuitorii din metrou. Firele nu doar că sunt încâlcite, dar se intersectează fix acolo unde trebuie, creând paralele între evenimentele din trecut, ale căror efecte se resimt abia acum, și prezentul care poate fi aruncat în orice clipă (la propriu) în aer. Matricea se construiește în jurul celor doi, Mina, polițista Nordic Noir care se confruntă cu probleme pe toate planurile, și Vincent, mentalistul care nu se poate detașa de logica mundană, trăind după tiparele pe care i le impune destinul. Par și impar, bun și rău, viață și moarte – toate se supun haosului, dar în toată dezordinea asta există cineva care face ordine. Ancheta se transformă într-un joc, cei doi confruntându-se cu inamici diferiți, însă colaborând atunci când talentul vreunuia poate fi de folos. Vincent nu e polițist, dar nimeni nu-i poate contesta capacitatea de a-i citi pe ceilalți, de a descoperi ce ascunde un zâmbet pe jumătate sau o clipire din ochi.

               Ruben s-a schimbat. S-a săturat de puștoaicele de-o noapte și are planuri serioase cu Sara, plus că trebuie să cumpere un cadou pentru Astrid de Crăciun. Gata cu greutățile la sală, nu mai e așa tânăr. Christer are grijă de Bosse și-l suportă pe iubitul lui, Lasse, care a dat în febra sărbătorilor de prin octombrie. Julia și Adam... Să  spunem doar că petrec mult timp împreună. Peder... Scuze... Mina are mari emoții după ce a aflat că urmează ca Nathalie să se mute la ea pentru un timp nedeterminat. Unde să ascundă tot dezinfectantul? Cum să-i explice fiicei sale că are două sute de perechi de chiloți? Iar Vincent suferă de oribile dureri de cap și nu pricepe de ce a primit patru clepsidre care cronometrează intervale diferite de timp. Deci, totul în regulă. Cu excepția scheletului din metrou. Mă rog, și a faptului că numărătoarea lui Niklas se scurge. Dar cine l-ar amenința însuși pe ministrul justiției? Și de ce Niklas nu apelează la poliție ca să dea de urma hărțuitorului?

               După cum am spus, merită. E o poveste pe cât de alambicată, pe atât de omogenă, cu mult suspans, întrebări fără răspuns și revelații finale care  zguduie din temelii întreaga trilogie. Nu e doar concluzia seriei, ci și volumul care te trimite la începutul poveștii și te obligă să analizezi pagină cu pagină, scoțând la suprafață piesele care ți-au scăpat. Dincolo de intriga polițistă, trilogia e un număr impresionant de iluzionism. Și tu, dragă cititorule, ești subiectul, tu te lași legat la ochi și închis într-o cutie. Pentru că mirajul e doar în ochii celui care privește, iar în spatele oazei pline de verdeață se află duhul plăsmuirilor, spiritul care-ți otrăvește simțurile și te lasă rătăcit în deșert, urmărind ultimele fire de nisip care se scurg în partea de jos a clepsidrei.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul scris de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus:

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Citește-mi-l 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 80 - Instinct criminal de Jennifer Lynn Barnes

Titlu: Instinct criminal 

Serie: Înzestrații (#2)

Autor: Jennifer Lynn Barnes

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Killer Instinct (2014)

Traducere de Bogdan Voiculescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 344

Media pe Goodreads: 4,26 (din 114.525 note)

 

La fel de intens, la fel de amețitor, cu același ritm alert, plin de capcane și răsturnări neașteptate, la fel de încâlcit și bântuit de strigoii unui trecut scăldat în teroare, cel de-al doilea volum al seriei „Înzestrații” ne aduce în fața ochilor un alt criminal psihopat și o altă misiune dificilă pe care cei cinci tineri-minune ai FBI-ului trebuie s-o ducă la bun sfârșit, fără să-și riște viața sau să compromită siguranța programului din care fac parte. Însă e foarte greu să gândești rațional și să iei deciziile corecte atunci când persoana pe care o iubești e în pericol să se piardă pe sine în tainicele umbre ale amintirilor răvășitoare. Între viață și moarte e o graniță extrem de transparentă. Acum respiri și trăiești cu adrenalina gonindu-ți prin vene, iar în clipa următoare un singur pas te aruncă în cătarea puștii, incapabil să reacționezi, sperând că ajutorul va veni cât de repede posibil, înainte să ajungi pe lumea cealaltă. Hazardul e singurul în care te poți încrede și singurul care poate face diferența între viață și moarte.

            Libertatea pe care cei cinci protejați ai Biroului au avut-o după ce agenta Lock a dispărut din peisaj a luat sfârșit. Acum, Veronica Starling, reîntoarsă în cadrul FBI-ului după o absență îndelungată, preia frâiele programului Înzestrații, impunându-le celor cinci tineri reguli noi, menite să-i țină în siguranță și la distanță de anchetele în desfășurare. Dar o gașcă de adolescenți care vor să facă mai mult decât să rezolve cazurile prăfuite din Arhive sunt mai imprevizibili decât o tornadă, iar atunci când un alt criminal își face apariția la orizont, refuză să stea cu mâinile în sân și să urmărească cum vieți nevinovate sunt curmate fără pic de milă. Astfel, Cassie, Lia, Sloane, Michael și Dean se apucă să investigheze pe cont propriu, însă ceea ce descoperă e cât se poate de tulburător. Ucigașul are un stil de operare asemănător cu cel al lui Daniel Redding, un criminal în serie care, din fericire, e în spatele gratiilor, și, din nefericire, e tatăl lui Dean. Băiatul e de-a dreptul hăituit de imaginile și amintirile ce i-au transformat copilăria într-un coșmar și viitorul într-o existență searbădă, fără dragostea și încrederea celorlalți. Însă Dean nu e tatăl său, el nu e un monstru – e un tânăr inteligent și puternic, ce poate lupta cu demonii ce nu-i dau pace. Prietenii și colegii lui vor face tot posibilul să afle cine se joacă cu mintea lui Dean și copiază crimele atroce ale tatălui său, chiar dacă asta înseamnă să încalce cu bună știință limitele impuse de agenta Starling.

            Nu găsesc cuvintele potrivite ca să vă spun cât de mult îmi place seria asta. Jennifer Lynn Barnes are un talent aparte de a construi enigme, de a încâlci ițele atât de tare, încât ai impresia că nu se vor mai descurca niciodată. Și de data asta m-am ciocnit de aceeași problemă – evenimentele sunt relatate cu o asemenea repeziciune încât nu-ți poți lua niște repere clare. Narațiunea curge, nu există niciun moment de poticnire, și cred că ăsta e, de fapt, deliciul cărții – faptul că autoarea expune faptele concis, tehnic, fără să piardă timpul cu descrieri ce ar încărca inutil intriga, accentul căzând pe acțiune, reacțiune și relația cauză-efect, exact așa cum s-ar desfășura și în realitate o intervenție a agenților FBI. Protagoniștii noștri devin tot mai vicleni și iscusiți în adunarea indiciilor, transformându-se încetul cu-ncetul în profesioniștii de care țara are nevoie.

            „Instinct criminal” e o adevărată doză de adrenalină de care devii dependent cu fiecare pagină parcursă. Odată ce înaintezi cu lectura, e tot mai greu să te desprinzi de universul ficțional creat de Jennifer Lynn Barnes și de povestea celor cinci adolescenți care se străduiesc să salveze lumea, trimițându-i în închisoare pe toți cei care cred că au drept de viață și de moarte asupra aproapelui lor. Sunt curioasă ce ne mai pregătește autoarea în volumul al treilea, „Miză letală” și, în același timp, mă bucur că nu e ultimul din serie, volumul al patrulea urmând să vadă și el lumina tiparului cât de curând.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 79 - Cine moare, cine minte de Amelia Kahaney

Titlu: Cine moare, cine minte

Autor: Amelia Kahaney

Editura: BOOKZONE

Titlu original: All the Best Liars (2022)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,78 (din 2.955 note)

 

„Lucrurile pe care toate trei și le vor aminti cel mai mult din timpul petrecut împreună pe dealurile uitate de lume din Termico, în California, sunt strălucirea și arșița și sentimentul de a rămâne prizoniere acolo, captive sub un dom invizibil de sticlă. Pentru că deșertul este un loc unde înveți să aștepți, sechestrat și încins, agitându-te inutil până când îți pierzi tot entuziasmul. Este un loc unde ar trebui să te retragi, un climat pentru cei care și-au trăit deja viața, care au visat mult înainte să se resemneze. Orice tânăr — orice om cu minte — va vrea să plece.”

Au fost odată ca niciodată trei prietene – cele mai bune prietene – care visau să părăsească pentru totdeauna orașul natal și să-și făurească un cu totul alt destin, departe de familiile disfuncționale și arșița ucigătoare a deșertului californian. Brie, Rain și Syd au fost ca trei surori, nedespărțite, mereu gata să cerceteze necunoscutul și să pornească într-o aventură fascinantă, sperând în fiecare clipă că într-o bună zi vor vedea cu proprii ochi cât de verde e iarba de dincolo de granița orașului Termico. Nădăjduiau că, dacă vor reuși să scape din colivia în care au crescut, perspectivele și  posibilitățile uluitoare ce se vor ivi la orizont le vor ajuta să înflorească împreună și să se bucure de un viitor tihnit și plin de divertisment. Însă viața e la fel de imprevizibilă ca furtunile de nisip. Anii au trecut în zbor, iar camaraderia lor s-a spulberat în vânt, fiecare fată urmându-și propria cale. Brie și-a câștigat un loc printre elevele populare, banii, hainele de firmă și energia inepuizabilă transformând-o în sufletul petrecerilor; Rain și mama ei au câștigat o sumă uriașă la loterie, ajungând cea mai bogată familie din regiune; iar Syd a rămas aceeași fată silitoare, simplă și modestă, care muncește zi și noapte ca să poată pleca la facultate. Dar invidia și ranchiuna sunt un izvor nesecat de răutate și agresivitate îndreptate împotriva celor care nu se potrivesc șabloanelor impuse. Doar știți vorba aia: cine se aseamănă se adună, cu precizarea că, uneori, lucrurile capătă o turnură nefastă pentru toți cei implicați direct sau indirect.

            În prezent, o întâmplare tragică tulbură liniștea cetățenilor din Termico – casa familiei Walsh a luat foc în toiul nopții și se pare că Brie a fost prinsă înăuntru. Sărmana fată n-a avut nicio șansă în fața flăcărilor devastatoare ce au transformat totul în cenușă. Se crede că a fost un accident, însă violența incendiului le dă de gândit autorităților. Cine i-ar fi putut face rău fetei de zahăr, iubită și admirată de întreaga comunitate? Firește, dacă luăm în calcul ipoteza conform căreia focul a fost pus cu bună știință, atunci trebuie să aruncăm o privire asupra anturajului tinerei. Brie nu era tocmai un îngeraș, fiindcă, adesea, în casa ei erau organizate petreceri demențiale, udate din belșug cu alcool, presărate cu o gamă variată de droguri și condimentate cu scene lascive, înnebunitoare pentru niște adolescenți în călduri. Hotărâtă întotdeauna ca lucrurile să iasă așa cum își dorește, Brianna se reîmprietenește cu Rain, pe care o învață cum să-și trăiască viața de bogătașă, îndepărtând-o pe aceasta de Syd. Fiind mereu a doua în ierarhia fostului lor grup, Rain găsește în tovărășia lui Brie adrenalina de care are nevoie, începând să o imite în felul cum se îmbracă sau cum vorbește. Însă cele două sunt mult mai asemănătoare, ambele confruntându-se cu situații familiale foarte complicate. Din toată treaba asta, Syd a ieșit cea mai șifonată, fiind din nou aruncată în anonimat, pierzându-și cea mai bună prietenă, dar și pe băiatul de care era îndrăgostită și pe care aceeași Brie i l-a suflat de sub nas. Prin urmare, fata avea toate motivele să-și dorească să scape de aroganta și hoața de Brie. Dar chiar așa de simplu să fie totul? Suspect e și faptul că Rain nu e de găsit, după toate semnele părând că a fugit din oraș în aceeași noapte în care a ars casa familiei Walsh. Niciuna nu are vreun alibi valabil, iar poliția e hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat.

Acțiunea romanului „Cine moare, cine minte” e structurată pe două planuri, prezent, în care suntem martorii morții Briannei și anchetei ce a urmat, și trecut, când sunt derulate evenimentele dinaintea incendiului, acest plan fiind cel mai important. Cu toate că cele trei fete iau pe rând cuvântul, expunând câte o frântură din evenimentele ce au culminat cu moartea Briannei pentru a completa imaginea de ansamblu, Syd rămâne vocea principală. Însă rolul său de protagonistă e eclipsat de Brie, care atrage toate personajele în jurul ei ca un magnet, fiind atât catalizatorul, cât și elementul destabilizator ce sădește discordia în paradis. De fapt, fetele sunt niște arhetipuri clar delimitate. Brie e fata cool, care vrea să-i aibă pe toți la degetul mic, folosindu-se de orice tertip ca să îndrepte situația în favoarea ei. Rain e fata fără o personalitate prea strălucitoare, care caută să se identifice cu cineva mai puternic, fiind dispusă să renunțe la anumite valori morale ca să aibă parte de notorietate. Iar Syd e umbra, fata care suferă în tăcere, mintea ce analizează și cântărește toate posibilitățile înainte să acționeze, ceea ce o face cu atât mai periculoasă pentru celelalte două, care acționează impulsiv. Însă, orice poziție ar adopta, toate au ceva de ascuns, secrete și minciuni care, odată dezvăluite, vor porni un adevărat război.

Amelia Kahaney scrie un thriller copleșitor, în care dorința de libertate, invidia și gelozia își împletesc firele, formând un cocktail Molotov de aparențe și minciuni ce răstoarnă lumea cu susul în jos. Ritmul destul de lent al evenimentelor și episoadele repetitive mi-au pus puțin răbdarea la încercare, însă, în ciuda faptului că povestea e puțin clișeică, finalul mi-a dinamitat orice așteptare, lăsându-mă mască. Am primit catharsisul de care aveam neapărată nevoie și, în același timp, am rămas cu niște semne de întrebare, având în vedere că epilogul lasă loc de speculații și continuări.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 78 - Minți geniale de Jennifer Lynn Barnes

Titlu: Minți geniale 

Serie: Înzestrații (#1)

Autor: Jennifer Lynn Barnes

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: The Naturals (2013)

Traducere de Bogdan Voiculescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 296

Media pe Goodreads: 4,19 (din 186.610 note)

 

            Criminalii sunt cele mai imprevizibile și, totodată, previzibile creaturi de pe fața pământului. Niciodată nu vei ști când, unde sau cum vor lovi, dar, de-ndată ce au făcut primul pas spre curmarea unei vieți, te poți aștepta la apariția unui anumit tipar. Rareori ucigașii se abat de la scenariul pe care ei înșiși l-au regizat, găsind în repetiție siguranța că nu vor comite nicio eroare. Însă natura umană e supusă greșelii, prin urmare, nici măcar ei nu sunt invincibili. Numeroasele variabile asupra cărora n-au niciun control îi determină să facă, la un moment dat, un pas în afara chenarului, și astfel tiparul se curmă, nesiguranța și obsesiile demente împingându-i în brațele deschise ale poliției. Dar și de cealaltă parte a baricadei e nevoie de oameni capabili, foarte bine antrenați, ca să sesizeze orice abatere de la drumul stabilit. E nevoie de minți ascuțite, ochi ageri, urechi deschise și instincte puternice pentru a-i prinde pe nelegiuiții care și-au însușit rolul lui Dumnezeu. E nevoie de Înzestrați.

Lia – o maestră a blufurilor, care poate detecta o minciună de la o poștă, oricât de atent și minuțios ar fi construită; Sloane – o enciclopedie umblătoare, care are un răspuns potrivit pentru absolut orice întrebare; Michael – un as în descifrarea limbajului trupului, gesturile involuntare, emoțiile fugare și grimasele chipului spunându-i povești interesante, care, pentru alții, n-ar avea nicio noimă; Dean – un profiler talentat, care poate construi profilul psihologic al unei persoane dintr-o singură privire; și Cassandra, cea mai nouă membră a echipei, care, la fel ca Dean, este unul dintre cei mai buni observatori ai comportamentului uman, putând spune, fără pic de șovăire, și ce a mâncat la micul dejun persoana care o interesează. Ei sunt Înzestrații, o echipă de adolescenți cooptați de FBI pentru a da o mână de ajutor la rezolvarea cazurilor neelucidate, îngropate în arhive. Fiecare dintre ei are un trecut tumultuos, multe schelete în dulap și o droaie de demoni cu care se luptă neîncetat, însă povestea care ne interesează este cea a lui Cassie, protagonista romanului.

Înainte să fie recrutată de FBI, Cassie avea o viață normală, chiar dacă nu lipsită de greutăți. Rămasă în grija bunicii după ce mama ei a fost ucisă cu sălbăticie de un psihopat aflat încă în libertate - fără ca trupul să-i fi fost găsit -, iar tatăl a fost detașat în străinătate, tânăra a fost nevoită să muncească într-o cafenea pentru a face rost de banii necesari traiului de zi cu zi. Însă Cassie nu e nici pe departe o adolescentă normală... Ea are o abilitate foarte valoroasă pentru FBI, și anume, poate citi oamenii în cele mai mici detalii, dându-și seama care le sunt intențiile numai din felul în care duc la buze ceașca de cafea. Însă fata nu a considerat că talentul ei e în vreun fel deosebit, construind în joacă profilul psihologic al clienților din cafenea. Abia în clipa în care a fost abordată de un bărbat suspect pentru a face parte din programul Înzestrații, Cassie a început să-și ia capacitățile în serios, nădăjduind că resursele Biroului o vor ajuta să afle ceva despre ucigașul mamei sale. Astfel, înarmată cu o acoperire solidă pentru bunica ei, protagonista noastră se mută în casa pusă la dispoziție de către FBI, unde îi întâlnește pe ceilalți Înzestrați, cu care, mai în glumă, mai în serios, începe să lucreze la rezolvarea cazurilor prăfuite din Arhive, sub atenta instruire a agentei Lock. Cei cinci tineri trebuie să învețe să colaboreze, pentru că doar împreună compun mecanismul prin care anchetele sunt duse la bun sfârșit, lipsa unei verigi distrugând întreg sistemul. Dar cum lucrurile trebuie să ia o întorsătură nefastă, în scenă își face apariția un criminal dezaxat, care ucide femei ce seamănă izbitor de mult cu mama lui Cassie. Cu toate că li se interzice categoric să se implice în anchetele în curs, cei cinci înzestrați pornesc pe urmele ucigașului, însă investigația devine mult mai personală decât ar trebui. Totul se transformă într-un joc de noroc, iar ceea ce contează e în terenul cui vor pica zarurile.

Jennifer Lynn Barnes e una dintre autoarele mele preferate, care m-a cucerit cu talentul ei de a făuri enigme și jocuri complexe din lucruri banale, punându-ți mintea la grea încercare. Nimic nu e simplu când vine vorba de romanele sale, iar în cazul celui de față, numeroasele răsturnări de situație schimbă neîncetat direcția narațiunii, în așa fel încât să nu-ți dai seama care va fi deznodământul. „Minți geniale” e combinația perfectă între YA și Thriller, fiind presărat și cu puțin Romance – la fel ca în seria „Jocurile moștenirii”, apare și aici un triunghi amoros, însă partea romantică se rezumă doar la niște tensiuni și simple atracții, rezolvarea cazurilor de crimă rămânând în prim plan. În ciuda faptului că autoarea își populează universul cu personaje foarte tinere, le înzestrează cu o maturitate ieșită din comun, fiecare ducând pe umeri mult mai mult decât grija terminării liceului.

Totuși, ceva m-a deranjat la acest roman. Ritmul întâmplărilor e mult prea rapid. Evenimentele se desfășoară la foc automat și nu ai timp să descâlcești cele întâmplate că deja ai ajuns la final, iar asta conferă și o notă de superficialitate intrigii. Cu excepția acestui mic detaliu, nu am ce să-i reproșez. „Minți geniale” e un Mystery fabulos, bogat în acțiune și personaje remarcabile, ce vă va ține nonstop în priză. Între timp, m-am apucat și de volumul al doilea, „Instinct criminal”, și vă pot spune că merită cu prisosință să vă apucați de serie, pentru că veți avea parte de și mai multe enigme, și mai multe fire încurcate.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 77 - Vamps. Academia vampirilor de Nicole Arend

Titlu: Vamps. Academia vampirilor 

Serie: Vamps (#1)

Autor: Nicole Arend

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Vamps: Fresh Blood (2022)

Traducere de Valentina Georgescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,47 (din 2.779 note)

 

            Îl privesc pe tata cum se îndepărtează în grabă, lăsându-mă singur în creierii munților, doar cu bagajul și rachetele pentru zăpadă ce ar trebui să mă ajute să înaintez prin nămeții uriași spre locul de întâlnire. Mă apropii de ei și simt cum mi se zbârlește părul pe ceafă, și nu din cauza frigului. Toți își ațintesc ochii întunecați asupra mea, nările le freamătă, printre buze li se întrezăresc colții ascuțiți, iar corpul li se contractă, adoptând postura de luptă. Nu sunt ca ei, iar ei știu asta prea bine. Își ciulesc urechile, ascultând ritmul inimii mele, bum, bum, bum, din ce în ce mai repede, pe măsură ce frica pune stăpânire pe mine. Pentru ei sunt o jucărie, o pradă nenorocită care a venit de bunăvoie să-i fie sfâșiată beregata. Nu mă vor aici, și, sincer să fiu, nici eu nu-mi doresc să fiu aici. Am fost aruncat fără veste într-o lume pe care n-o înțeleg, dar pe care sunt obligat să mi-o însușesc ca să supraviețuiesc. Trebuie să uit că sunt om, să dau cu piciorul celor optsprezece ani de viață normală ca să fiu demn de moștenirea mamei mele. Trebuie să accept că sunt vampir și să le demonstrez că nu sunt atât de ușor de ucis.

            Printre crestele ninse ale Alpilor Elvețieni, foarte bine camuflată și aproape imposibil de reperat de către dușmani, se află prestigioasa Academie Vamps, unde, timp de secole, vampirii au avut parte de cea mai strictă și atentă instruire, în așa fel încât, după absolvire, să poată ocupa funcții importante în sistemele de informare și apărare mondiale sau să preia afacerile și pozițiile părinților, ducând renumele familiei mai departe. Păstrând multe dintre practicile de predare medievale pe care le îmbină cu tehnologia avansată a secolului al XXI-lea, profesorii de la academie se îngrijesc ca fiecare student să-și îmbunătățească abilitățile ce le definesc specia, Zborul, Lupta corp-la-corp, Vindecarea, Folosirea manipulării și constrângerii și Înțelegerea mecanismelor politice fiind doar câteva dintre cursurile pe care tinerii vampiri trebuie să le parcurgă pentru a completa cele trei piscuri de pregătire. Însă toți trebuie să învețe un lucru esențial – cum să se comporte ca un om, cum să-și țină în frâu poftele, ca să nu cadă în capcana nesațului sângelui și să dezlănțuie un masacru în toată regula de fiecare dată când interacționează cu așa-zisa pradă. Au nevoie de mult autocontrol ca să reziste tentațiilor sangvine și să se împotrivească mirosului metalic, îmbietor, ce îi înnebunește, transformându-i în adevărate fiare. Chiar și pentru vampirii experimentați e o reală provocare, darămite pentru un grup de tineri neantrenați și răsfățați, care, nici bine intrați pe porțile academiei, sunt hotărâți să răstoarne totul cu susul în jos. Iar atunci când cea mai mare ispită vine de bunăvoie în cercul lor, le e imposibil să se mai opună dorințelor mistuitoare.

            Ispita e Dillon, oaia rătăcită care a nimerit fără voie în mijlocul unei haite de lupi hămesiți, gata oricând să se năpustească la gâtul lui. Fiind nevoit să părăsească ferma izolată și liniștită din Irlanda unde a crescut doar alături de tată, el ajunge student la Vamps, pășind într-o lume pe care n-o cunoaște și n-o înțelege. Ați putea crede că e o greșeală, însă nu este... Locul său e la academie, în ciuda împotrivirilor vehemente din partea celor mai influenți vampiri din consiliul școlii, care, nu întâmplător, sunt și părinții colegilor săi din primul pisc. Dar ce caută un om la Vamps? Ei bine, Dillon e un dhampir, adică pe jumătate om și pe jumătate vampir, singurul specimen născut din împreunarea unei nemuritoare cu un om de rând. Trăind optsprezece ani ca o ființă umană, protagonistul nostru e pe bună dreptate îngrozit de schimbările ce au survenit peste noapte în viața sa, numai din cauză că mama pe care n-a întâlnit-o niciodată a aranjat să meargă la Vamps încă de când era mic. Acum n-are încotro decât să se obișnuiască cu dormitul într-un sicriu, ingerarea sângelui și cu hipersensibilitatea simțurilor.

Din clipa în care renunță la alimentele obișnuite și începe să se hrănească cu sângele pus la dispoziție de către școală, au loc și mai multe modificări. Partea umană se estompează, iar monstrul din interior iese la suprafață, preluând controlul. La fel ca ceilalți, Dillon capătă o frumusețe nepământească, iar sângele său, proprietăți unice, fiind mai puternic decât al tuturor studenților din academie, ceea ce-l pune într-un mare pericol. Nimeni nu-l vrea aici, dar toți îi vor sângele, fiind  mult prea valoros pentru lumea vampirilor ca să fie irosit sau să cadă în mâinile cui nu trebuie, dar, în ciuda protecției, tentativele de răpire se înmulțesc. Noroc că printre cei unsprezece vampiri cu care trebuie să colaboreze pentru a duce la bun sfârșit sarcinile date de profesori sunt și câțiva dispuși să-i devină prieteni. Sade, Cora, Jeremiah și Angelo, cel din urmă când nu e ațâțat de izul delicios al sângelui lui Dillon, îl ajută să afle mai multe despre descendența sa și despre propriile abilități. Însă nici măcar ei nu pot înfrunta ostilitatea evidentă din partea celorlalți. Rivalitatea, invidia și aroganța sunt la ordinea zilei printre vampirii care provin din familii străvechi și care au fost antrenați să devină lideri. Dar sângele e cel care vorbește și decide la Vamps, iar Dillon urcă pe scara ierarhică, devenind VA, conducătorul grupului, fapt ce stârnește și mai multă nemulțumire și ură.

„Vamps. Academia vampirilor” e unul dintre acele romane intense, foarte alerte, pe care pur și simplu îl devorezi. Nicole Arend construiește un univers violent, sângeros, învăluit în umbre și mistere, pe care îl populează cu o serie de personaje bine conturate și exploatate. Mi-a plăcut mult că autoarea nu l-a creat pe Dillon ca pe un papă-lapte, oprimat și batjocorit de toți, ca abia în final să devină eroul mult așteptat și să le rupă oasele tuturor, așa cum se întâmplă de obicei în romanele de genul, ci l-a plasat undeva la mijloc, luând în calcul natura sa duală, fiind de la bun început un erou, chiar dacă într-o lume pe care n-a interiorizat-o. El parcurge un drum inițiatic de la intrus la adaptat, acceptând în cele din urmă că e mai mult vampir decât om. Totuși, Dillon e liber spre deosebire de celelalte personaje, care sunt în dezavantaj, toate fiind supuse unor presiuni imense din partea familiei; toate luptându-se cu proprii demoni care, uneori, sunt mult mai greu de învins. Prestanța, averea și puterea necesită sacrificii, iar, adesea, asta înseamnă ca fiii și fiicele să asculte orbește de părinți, să se lase manipulați și constrânși să facă lucruri josnice și dezonorante, doar pentru a salva „onoarea” neamului. Cel mai bun exemplu în acest sens sunt Åsta, Celeste și Bram – în pofida aurei negative, Bram Dănești mi s-a părut un caracter deosebit, fiind român –, care au fost transformați în mașinării de luptă, în instrumente letale în mâinile taților lor avizi de control.

Destul de greu dau peste romane în care scenele sunt zugrăvite în stil cinematografic, dar „Vamps” pare un film zugrăvit prin cuvinte. Cu toate că narațiunea e omogenă, cadrele se succed exact ca într-o peliculă cinematografică, noțiunea de timp fiind complet suspendată, fapt pentru care am avut senzația că se întâmplă prea multe într-un interval prea scurt. Imaginile vii, personajele fascinante, intriga complexă, ritmul precipitat, adolescenții sexy, idilele complicate, secretele bine tăinuite și mult sânge proaspăt, toate astea fac din „Vamps. Academia vampirilor” un YA Fantasy de cinci stele.

COMANDĂ CARTEA