Fragment în avanpremieră: Fragrancia de Paul Richardot

Fragrancia

Paul Richardot 

Titlu original: Fragrancia

Limba originală: franceză

Traducere și note: Liliana Urian

ISBN: 978-606-40-2652-1

Format: 130x200mm, paperback cu clape

256 pagini

Editura Trei

Colecția Fiction Connection Thriller

 

Cartea-fenomen a anului 2025 în Franța 

 

Ce-ar fi dacă ai putea retrăi cele mai prețioase amintiri prin parfumurile lor? Această imersiune în trecut este ceea ce compania Fragrancia oferă unui număr mic de aleși datorită SVM, o substanță psihotropă. Dar, pe măsură ce rețelele ilegale se înmulțesc, Fragrancia este nevoită să-și secretizeze activitatea. Oficial, Hélias, 24 de ani, este aromaterapeut, dar de fapt se pregătește să devină olfat pentru Fragrancia, fiind capabil să traducă o amintire într-o formulă chimică. Cine ar fi crezut că hipersensibilitatea de care suferă l-ar putea ajuta să-și dezvolte un extraordinar simț al mirosului? După ce o cunoaște pe Nora, mâna dreaptă a fondatorului Fragrancia, gata să facă orice pentru a apăra interesele acestuia, Hélias se trezește implicat într-o anchetă a poliției și descoperă curând

că și crima are un miros...

 

„Fragrancia, thrillerul olfactiv despre care se vorbește peste tot, are multe calități: universul original, partea high-tech, suspansul și ritmul alert, în stil american.” – LIVRES HEBDO

O lucrare singulară care pare să dețină formula succesului. - HARPER'S BAZAAR

Ai visat vreodată să devii anchetator într-o investigație absolut palpitantă? Știi genul ăla de povești pe care nu le poți lăsa din mână și te găsește 1 dimineața citindu-le? Ei bine, Fragrancia, romanul inedit al lui Paul Richardot, te va transporta într-o lume absolut fascinantă. - BIBA

FRAGMENT

                                                            33

 

De la plecarea lui Hélias la centrul din Fontainebleau, Claudine, soția lui Alain Fisson, îl vedea mult mai des pe soțul ei pe‑acasă. Această atitudine o intriga. El, care de obicei își petrecea tot timpul în laboratorul din Le Mans, se trezea hoinărind prin grădină, invita prieteni la cină și își lucra acordurile olfactive în biroul personal. Când intră în bucătărie, Alain, cu foarfeca în mână, decupa ceva din ziar. Claudine va descoperi mai târziu, deschizând sertarul noptierei, o grămadă de articole despre Gard, departamentul în care se născuse, o revistă de presă completă pe care Alain i‑o destina — atenția era, desigur, emoționantă, dar era conștientă că această delicatețe se datora unui comportament obsesiv‑compulsiv, accentuat în perioadele de stres.

— Astăzi are loc adunarea generală?

— Exact. Abia aștept ca Hélias să‑mi spună primele impresii. Nerecunoscătorul ăsta nu mi‑a trimis nici măcar un singur mesaj în aproape două săptămâni.

— Lasă‑l în pace. Are alte preocupări decât să se gândească la mutra ta de boșorog.        

Alain zâmbi și se ridică pentru a‑și îmbrățișa soția. Dându‑i drumul, îi aminti că ea se căsătorise cu boșorogul ăsta, ceea ce spunea multe despre gusturile ei.

— Un sacrificiu pentru a proteja specia feminină. Am simțul datoriei, îi răspunse ea cu malițiozitate.

O oră mai târziu, Alain pornea la drum în direcția centrului din Fontainebleau. Va profita de vizită pentru a cere un nou asistent în locul lui Hélias. Fără el, gestionarea sucursalei din Le Mans se ducea pe apa sâmbetei. Așa încât hotărâse să‑și reducă la jumătate întâlnirile cotidiene. La vârsta lui nu mai putea să muncească pe brânci. Și povara pe care o suportase în timpul primilor lui ani la Fragrancia i‑ar fi de ajuns pentru vreo zece vieți. La începuturile ei, compania număra doar patru persoane. Această primă generație de practicieni, din care făcea parte și Alain, semăna mai mult cu o echipă de încredere a Cornéliei decât cu niște veritabili terapeuți. Li se încredințase rolul de ODT, „olfat de teren“. Sucursalele nu existau încă și meseria era cu mult diferită, nu consta doar în a‑i ajuta pe pacienți să rememoreze niște amintiri plăcute. La antipozii ședințelor de olfacție memorială plăcute și binevoitoare, funcția lor implica instigări, manipulări, extracții de mirosuri și de amintiri, șantaje memoriale, extorcări de informații. Începuturile Fragranciei fuseseră pline de violență și brutalitate. Dincolo de aparența lui de tip plin de vitalitate, impozant și jovial, Alain fusese mult timp pe post de gardă de corp a Cornéliei. La fiecare conflict, el era trimis să ofere un răspuns decisiv. Olfații de teren dispăruseră odată ce liniștea companiei fusese asigurată. Sau, mai degrabă, fuseseră înlocuiți cu echipa de intervenție. Mai puțin violentă, mai consensuală, Alain nu‑i avea la inimă. Pentru el, nu erau decât un soi de idioți lipsiți de cunoștințe în domeniu, care comunicau prin niște gesturi inventate. Frumoasă înlocuire. Mașinal, își plimbă o mână peste antebraț. Tatuajul lui, vestigiu din acea perioadă, își pierduse culoarea.

Ajunse pe la ora 11 și se integră în cohorta de berline negre, apanaj al olfaților. După ce își prezentă permisul gărzilor, parcă mașina și se alătură unui grup care discuta în fața auditoriumului. Aproape nicio figură familiară. Cel din urmă reprezentant al primei generații, cu excepția Cornéliei bineînțeles, el se bucura, în ochii puținilor care‑l recunoșteau, de statutul de decan. De obicei, auditoriumul era rezervat colocviilor și conferințelor pentru angajați și, ocazional, pacienților. Alain se chinuia să‑și amintească precedenta adunare generală extraordinară în prezența tuturor olfaților. Probabil că avusese loc prin anii 2010. Poate chiar mai înainte.

După ce stătu de vorbă cu unii colegi, Alain își dădu seama că niciunul nu părea să știe de ce erau adunați cu toții acolo. Când olfatul din Clermont‑Ferrand se arătă surprins cu privire la lucrările de extindere întreprinse la marginea domeniului, unii practicieni conchiseră că Fragrancia demarase, fără îndoială, un plan de expansiune. Această ipoteză îi plăcu olfatului din Clermont‑Ferrand. El le mărturisi celorlalți ambiția lui de a fi cunoscut de către un public mai larg. Alain nu adera la această nevoie de recunoaștere. Frecventase prea mult Fragrancia la începuturile ei pentru a nu ști că firma nu va câștiga nimic în plus din notorietate în afară de probleme. Ea își datora supraviețuirea doar secretului care o ținea departe de lume și de hoardele de băgăcioși indiscreți. Trecutul centrului făcea ca celebritatea să nu i se potrivească. Dar olfații din noua generație, căreia îi aparținea și cel din Clermont‑Ferrand, nu înțelegeau nimic din asta. Ei voiau mai mult. Mereu mai mult.

Alain se îndepărtă pentru câteva clipe de grup pentru a‑l căuta pe Hélias cu privirea. În afară de câțiva pacienți, în parc nu era nicio urmă de activitate. Opri o angajată care trecea pe acolo și o întrebă dacă știa un nou recrut pe nume Hélias Révol. Femeia, mai în vârstă, îi răspunse că protejatul Norei plecase chiar în acea dimineață. Probabil că era o operațiune importantă având în vedere mărimea delegației. Alain îi mulțumi și se întoarse, încurajat, spre grupul lui. Hélias știuse să se facă util și participa deja la misiuni de mare anvergură. Colegilor săi care îl întrebau ce anume îl putea face să zâmbească așa, le răspunse că vor trebui să fie pregătiți pentru a primi un nou olfat în curând. În aceeași clipă, un bărbat se apropie și îi invită pe practicieni să intre. Adunarea generală era pe punctul de a începe.

Sala, organizată ca un amfiteatru, putea găzdui o sută de persoane. Olfații invadară primele două rânduri, cele mai apropiate de scenă. Schimbară priviri surprinse când li se anunță că nu Cornélia va prezida, ea fiind absentă. Delegatul olfaților, Edmond Cholet, o va reprezenta. Acesta din urmă înaintă în mijlocul estradei. Parfumat excesiv cu mir, simpla lui prezență provocă o tăcere ca de mănăstire în auditoriu.

— Unde este Cornélia?

Vocea tunătoare a lui Alain îi scoase pe toți din uluială.

— Este ocupată să evite sfârșitul Fragranciei.

Intonația lui Cholet, mieroasă și insinuantă, captiva la fel de mult ca și prezența sa parfumată. Cu o rigoare aproape sadică, Cholet descrise conjunctura în care se afla Fragrancia. Menționă dificultățile cu care se confruntase compania pentru a‑și păstra existența confidențială și imposibilitatea de a mai opri mult timp sustragerile de SVM înregistrate cam peste tot în teritoriu. Și, cu un zâmbet malițios, le împărtăși deciziile luate de direcțiune pentru a păstra secretul Fragranciei: desființarea a șapte sucursale și revenirea acestor olfați la Fontainebleau. El conchise, chiar înainte de a se trece la votare: „Avem în fața noastră o alegere simplă. Fie amputăm necroza, fie sacrificăm tot corpul“.