Impregnată de lirismul modernist, marcat la nivelul textului prin
recurența simbolurilor și a metaforelor, poezia lui Varujan Vosganian se
dezvăluie ca o încercare de a conferi evenimentelor biografice o aură mitică și
de a le structura într-un univers poetic atemporal, reprezentatprintr-o suită
de scenarii alegorice și arhetipale. În același timp,
poemele lui Vosganian revelează o concepție mistică asupra actului poetic, prin
care eul se detașează de amprenta datelor biografice și se transformă într-o
instanță impersonală pentru a se identifica cu istoria traumatică a comunități
din care face parte, motiv pentru care scrierea versurilor dobândește
consistența unei mărturii.
Articulându-se în jurul memoriei, ultimul volum de poezie semnat de
Varujan Vosganian, Ei spun că mă cheamă
Varujan (Editura Art, 2019), este infuzat de o reprezentare duală asupra
trecutului. Mai întâi, este evocat trecutul însângerat al comunității armenești
printr-un discurs poetic încărcat de o miză etică evidentă, prin care, pe de-o
parte, se reactualizează trauma genocidului armenesc, pentru a fi păstrată în
memoria colectivității armenilor, iar pe de altă parte, poetul depune mărturie
împotriva unei istorii violente, absurde și tragice, asumându-și poziția
victimelor. În pofida încercării poetului de a rămâne o instanță impersonală și
de a se limita doar la actul rememorării, poezia sa păstrează amprenta
subiectivității, decelabilă la nivelul
atitudinilor pe care aceasta le ia față de trecut. În primul rând, se remarcă
tentativa poetului de a accepta suferința poporului său, care e contrabalansată
de neputința de a se ridica la nivelul înaintașilor. „Caut stigmatele pierdute
acum mai bine de un secol pe țărmul unei mări pe care catargele nu se zăresc.
Caut stigmatele bunicului meu, dar durerea e prea mare s-o merit.” (p. 20)În al
doilea rând,vocea poetică dezvăluie relația
dintre poet și comunitatea armeană din care face parte – legătură materializată
prin intermediul obiectelor și revelată în momentele dificile. „De la tatăl
meu, în schimb, nu am putut purta decât, în armată, valiza de lemn în care
ținem acum pozele de familie, valiza aparținuse bunicului meu Garabet, ajunsese
cu ea acum o sută de ani la Constanța alungat cu ai lui din Afion Karahisar.” (p.
(82)
Dincolo însă de tratarea trecutului printr-un
filtru etic care transformă discursul comemorativ într-o depoziție în favoarea
victimelor, poemele lui Varujan Vosganian se opresc și asupra copilăriei,
transformată într-un spațiu securizant, într-un teritoriu paradiziac, în care
cele mai banale întâmplări dobândesc o încărcătură mitică,revitalizând eul
poetic.
Plasat sub semnul dualității care structurează
volumul lui Varujan Vosganian, discursul erotic se contaminează la rândul său
de sciziunea eului poetic,generând atât o reprezentare fantasmatică a iubirii,cât
și transformarea erotismului într-un instrument al construcției de sine. Mai
întâi, poetul conferă scenariilor erotice o dimensiune mitică, transferându-le
într-un teritoriu imaginar pentru a le proteja de impactul realității –
teritoriu reprezentat într-una dintre poezii prin recursul la lumea virtuală.
„Te-am întâlnit pe chat, așa că poți lua orice înfățișare gândesc despre tine
și tot pe chat am vorbit îndelung despre noi, am făcut dragoste fără
prejudecăți, iar dacă am fost sinceri până la capăt unul cu altul, am avut și
orgasm în același timp.” (p. 18) Mai apoi, iubirea le permite îndrăgostiților
să formeze o entitate care își afirmă unicitatea în răspăr cu tentativa
celorlalți de a se construi turnându-și experiența în tiparele deja existente.
”Ultima dată când am făcut dragoste pe când ne învârteam ca niște derviși.
Ultima oară când am fost nebuni a fost prima oară când am fost mai nebuni, sub
tălpile noastre se sfărâma în cioburi tot ce fusese până atunci interzis”. (p. 14)
Prelucrând, prin intermediul mărcilor
stilistice specifice modernismului poetic, tema memoriei atât sub aspectul
reprezentării trecutului traumatic al comunității armenești, cât și sub cel al
trecutului mitizat al copilăriei, Varujan Vosganian construiește un univers mitic
în care se înlănțuie teme cu o rezonanță mistică.
