Titlu:
Cercul Polar
Serie:
Cercul Polar #1
Autor:
Liza Marklund
Editura:
TREI
Titlu
original: Polcirkeln (2021)
Traducere
de Raluca Pop
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 368
Media
pe Goodreads: 3,46 (din 1.985 note)
Cinci adolescente ce împărtășesc o
pasiune nebună pentru literatură, cinci romane ce stârnesc conflicte și produc
fisuri într-o prietenie în aparență trainică, droguri, secrete, sex, băieți și
iubiri fără sorți de izbândă, toate astea încununate de descoperirea unui cadavru
îngropat la temelia unui pod în ruină – cu alte cuvinte, avem de-a face cu o intrigă
dedicată în mod special invidiei, geloziei și trădării, fără să-i pese cuiva de
consecințele propriilor decizii. „Cercul Polar”, un thriller psihologic scris la
zero grade, aduce în prim plan o serie de personaje decăzute din punct de
vedere moral, care nu precupețesc niciun mijloc, fie vorba și de acțiuni
ilegale, ca să iasă basma curată din orice împrejurare. În ciuda faptului că
avem de-a face cu o crimă care este descoperită abia la patruzeci de ani de la
momentul comiterii ei, povestea se îndepărtează puțin de sfera thrillerului și
se orientează spre cea YA, iar unul dintre motive ar fi faptul că autoarea pune
accent pe trăirile și crizele adolescentine, dictate de hormonii dezlănțuiți,
ceea ce transformă miza cărții într-una puerilă. Însă există și o mulțime de
momente tensionate, ce te țin cu sufletul la gură și te ghidează pas cu pas
spre revelația din final.
1980. Pentru Carina, Susanne, Agneta,
Sofia și Brigitta, prietene bune și singurele membre ale clubului de lectură Cercul
Polar, acesta este ultimul an de liceu și punctul în care viețile lor se
vor schimba pentru totdeauna. Cu toate că se apropie clipa în care fiecare o va
lua pe propriul drum, întâlnirile Clubului de carte continuă, de dragul
legăturilor și obișnuinței deja formate. Prin urmare, fiecare fată propune câte
un roman ce urmează să fie discutat la una dintre întâlnirile lunare ale Cercului,
acestea încheindu-se adesea cu certuri aprinse, lacrimi și plecări vijelioase.
Așa cum e și normal într-un grup, fie el și unul extrem de restrâns, membrii nu
pot împărtăși mereu aceeași părere, dar, în cazul Cercului Polar, Mărul
Discordiei devine un membru de onoare. Astfel, ceea ce trebuia să fie o
dezbatere liniștită despre ce le-a plăcut sau nu la cartea aleasă se transformă
într-un joc de putere și inteligență, într-o discuție contradictorie, dacă Lolita
este sau nu un roman pornografic, dacă Rădăcini și Tom Sawyer
vorbesc despre exploatarea minorităților rasiale sau dacă Pasărea Spin
ascunde o filosofie profundă sau o temă banală, reprodusă de n ori în
literatură. Iar cele care îndrăznesc să aibă o viziune diferită față de cea a
deșteptei grupului sunt tratate cu superioritate. Însă ultima adunare a
clubului le năruiește complet prietenia din ce în ce mai fragilă, iar atunci
când una dintre ele dispare fără urmă, semnele de întrebare și suspiciunea se
înalță ca un zid între cele patru tovarășe rămase. Relațiile se răcesc, fiecare
străduindu-se să-și țină secretele departe de ochii iscoditori, iar amintirea a
ceea ce a fost cândva în liceu se estompează treptat, rămânând într-o stare
latentă, până în momentul declanșării haosului.
2019. Un trup decapitat este
descoperit în fundația unui pod rutier, și, după primele cercetări
criminalistice, pare să fie corpul Sofiei, una dintre membrele Cercului
Polar. Toată lumea care a cunoscut-o vreodată pe victimă devine suspectă de
crimă. Fostele prietene, acum căsătorite, mame, văduve chiar, sunt aduse
laolaltă, doar, doar se va descoperi cine a comis o asemenea atrocitate.
Sinceră să fiu, ancheta poliției mi s-a părut superficială, indicii dezlânate,
concluzii ce nu au un fundament solid, iar, din acest motiv, am citit cu mai
mare interes capitolele din trecut. Ceea ce pot spune cu certitudine e că, în
ciuda faptului că au trecut aproape patruzeci de ani, personajele nu s-au
schimbat foarte mult, fiind la fel de enervante și false ca înainte, numai că
acum au mai multă experiență în ceea ce privește tăinuirea lucrurilor ce nu
trebuie, nici în ruptul capului, aflate.
Nu am putut empatiza cu niciun
personaj... Toate sunt construite în așa fel încât să înfățișeze defecte umane,
calitățile pierzându-se undeva în fundal. Carina – deșteapta grupului, cea care
te poate face să te simți inferior doar din două cuvinte, care îți demonstrează
mereu că argumentele tale nu sunt solide și că ai face mai bine să taci și să
fi de-acord cu ea, decât să-ți spui opinia; Brigitta – fata care are mereu ceva
de ascuns, și dacă ar fi să aleg un
personaj secundar, ea ar fi, prezența ei putând fi omisă cu ușurință; Sofia –
un înger de fată în spatele căreia se ascunde o dezmățată, care nu se sfiește
să-și vândă trupul pentru bani; Susanne – fata fără personalitate, care se
aciuează pe lângă cea mai puternică din grup, dar care, dacă își dă drumul la
gură, poate distruge încrederea în sine a multora; Agneta – cea mai liniștită
dintre toate, cea care își duce existența cu resemnare, muncind și spetindu-se
pentru a-și întreține mama bolnavă, și care are ghinionul de a fi iubită de cel
mai râvnit băiat din oraș. Interesant e faptul că, deși sunt prietene, ele nu
știu aproape nimic una despre cealaltă, ceea ce le face să fie de fapt niște
străine, legate de anumite împrejurări nu tocmai plăcute.
Dacă
ar fi să trag o concluzie din acest roman, ei bine... asta ar fi: Trecutul nu
poate fi șters cu una cu două, oricât de mult ai încerca să îndepărtezi persoana
care ai fost cândva. O frântură cât de mică dintr-o viață anterioară va ieși
mereu la iveală, te va bântui și îți va da existența peste cap, până când vei
ajunge să te pierzi în minciuni și regrete, care, oricum, nu vor mai conta. Iar
în cazul fetelor noastre, trecutul joacă un rol esențial în modelarea
prezentului, amintirile și vechile ranchiune continuând să scoată la lumină
motivele din cauza cărora Sofia ar fi putut fi ucisă de oricare dintre
presupusele ei prietene.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Lizei Marklund:
