Titlu:
Puiul de cuc
Serie: Fjällbacka
(#11)
Autor: Camilla
Läckberg
Editura:
TREI
Titlu
original: Gökungen (2023)
Traducere
de Cristina Ekholm
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 456
Media pe
Goodreads: 3,96 (din 5.814 note)
În 2003, Camilla Läckberg debuta cu Prințesa
ghețurilor, prima carte din seria „Fjällbacka”, publicată în limba română la
Editura Trei, fiind de altfel și primul volum din Seria Neagră de la GSP,
disponibil la chioșcurile de ziare din 02.02.2011. Au urmat Predicatorul,
Cioplitorul în piatră, Piază rea, Copilul german, Sirena,
Paznicul farului, Făuritoarea de îngeri, Îmblânzitorul de lei
și Vrăjitoarea. Pe parcursul celor zece romane i-ați urmărit pe scriitoarea
de biografii Erica Falck și polițistul Patrik Hedström rezolvând cazuri
complicate, evoluând de la o anchetă la alta și reușind, în ciuda
impedimentelor, să-și întemeieze o familie, având în prezent trei copii. Însă,
odată cu personajele sale, s-a schimbat și stilul de scriere al autoarei
suedeze, adaptându-se noilor tendințe literare și mizând, îndeosebi, pe
corectitudinea politică. Și așa, pas cu pas, după trei decenii active, seria a
ajuns la volumul al unsprezecelea, Puiul de cuc.
Mai întâi, să vedem personajele, pe cele
din prim plan, bineînțeles. Scriitorul Henning Bauer urmează să primească
Premiul Nobel pentru Literatură, pentru elogiul său în nouă părți/cărți adus femeii,
dar se confruntă cu o acută lipsă de inspirație, nereușind să-și termine
decalogul. E căsătorit cu Elisabeth și are doi fii, Peter și Rickard. Fotograful
Rolf Stenklo
pregătește o nouă expoziție, însă de data asta vrea să facă o mărturisire, numindu-și
una dintre fotografii „vinovăție”. Louise e soția lui Peter, mai exact a doua
soție, după ce prima, Cecily, a fost spulberată de o mașină în timp ce se
întorcea de la alergat. Erica Falck e prietenă cu Louise, și de asta participă,
împreună cu Patrik, la Nunta de Aur a lui Henning și Elisabeth. Însă, după
petrecere, invitații află că a avut loc o crimă, Rolf a fost ucis cu un pistol de
cuie, în respectiva noapte, chiar în sala unde-și pregătea colajul. În noaptea
următoare are loc o triplă omucidere pe insula familiei Bauer, iar Erica Și
Patrik sunt obligați (oficial și neoficial) să deschidă o nouă anchetă.
Crimele din prezent sunt strâns
legate de un accident din 1980, când Lola, o femeie trans, și-a pierdut viața,
împreună cu fiica ei, Pytte, într-un incendiu. Henning și Rolf făceau parte la
acea vreme din Clubul Blanche, un grup select de artiști care se adunau serile acasă
la Lola, unde aveau loc chefuri încinse și dezbateri pe teme culturale. Să fie
oare Rolf vinovat de moartea Lolei? Și ce (sau cine) era în fotografia care a
dispărut în noaptea omorului? Viața nu a fost deloc ușoară pentru Lola din
clipa în care a renunțat la numele de Lars și și-a asumat o altă identitate de
gen. E adevărat că unii oameni o apreciau, chiar iubeau, mai ales clienții de
la clubul la care lucrase la bar, însă mulți erau oripilați de comportamentul
și veșmintele sale feminine, prejudecăți care au condus, până la urmă, la
violență. Dar Lola era perfectă așa cum era, o prietenă de nădejde, o persoană care
știa întotdeauna cum să pună problema ca să împace pe toată lumea și un tată
bun pentru Pytte, lumina ochilor ei.
Acum, haideți să vedem ce mai fac
protagoniștii noștri, pe care timpul nu i-a cruțat. Erica se confruntă cu
menopauza, are grijă de copii și pornește în investigație pe cont propriu
imediat ce află despre povestea Lolei, iar Patrik, deși nu e „căpitanul” echipei,
este privit de colegi drept anchetatorul șef, îndreptându-se acum spre insula
unde a avut loc triplul asasinat. Pe căi separate, în zone diferite ale
Suediei, protagoniștii noștri desfășoară două cercetări în paralel, care se vor
uni spre deznodământ. Se iubesc la fel de mult, se comportă ca doi adolescenți
și nu ezită deloc când prind vreun minut în care pot să-și facă de cap
nestingheriți. Așadar, o familie perfectă și una distrusă, legate prin prietenii
și interese comune, prinse într-o vâltoare de evenimente tragice care se vor
sfârși doar atunci când adevărul va ieși la suprafață.
Fiind prima carte din serie pe care
o citesc, am avut senzația că am ajuns prea târziu la petrecere, fiindcă nu
cunoșteam pe nimeni. Dar ușor-ușor mi-am făcut o idee despre cuplul de
investigatori faimoși din literatura Nordic Noir, astfel încât am putut să
empatizez atât cu Patrik, care și-a jucat rolul la perfecție chiar și în cea
mai tensionată clipă, cât și cu Erica, care, dincolo de simplitatea aparentă, e
o femeie dură și nu se dă în lături de la munca de teren, mai ales atunci când
răspunsurile ar putea duce la o nouă biografie (polițistă). Mi-a plăcut, cred
că e una dintre cărțile reprezentative pentru ficțiunea de astăzi, ludică și
corectă politic, potrivită pentru împătimiți și amatori deopotrivă. Dar seria
mea preferată a Camillei Läckberg rămâne în continuare „Vincent și Mina”, așa
că aștept cu interes Miraj, sfârșitul trilogiei scrise împreună cu
Henrik Fexeus.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Camillei Läckberg:
