Titlu:
Cine moare în zori
Autor:
Holly Jackson
Editura:
LEDA EDGE (CORINT)
Titlu
original: Five Survive (2022)
Traducere
de Dana-Ligia Ilin
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 464
Media
pe Goodreads: 4,07 (din 187.810 note)
Cine
s-ar fi gândit că vacanța de primăvară se poate transforma într-un coșmar? Cine
s-ar fi gândit că drumul de o mie și ceva de kilometrii ar putea deveni o
capcană mortală pentru șase suflete tinere, pierdute printre aburii alcoolului
și promisiunile deșarte ale distracțiilor incendiare ce-i așteaptă la
destinație? Cine și-ar fi închipuit vreodată că va ajunge o țintă vie pentru un
trăgător fantomă; un degenerat care e hotărât să ucidă pe oricine încearcă să-i
zădărnicească misiunea? Cui i-ar fi trecut prin minte că, la finalul celor opt ore
de agonie, râuri de sânge vor scălda pământul sterp al câmpiei infernale ce se
întinde până departe, îngropând adânc, fără pic de milă, sub pietrișul potecii
neumblate, speranțele prizonierilor că vor putea fi salvați ca prin minune de
un bun samarinean întrupat din umbrele misterioase ale pădurii? Cine s-ar fi
așteptat ca șuieratul gloanțelor să sfâșie tăcerea rău prevestitoare a nopții,
lăsându-i pe cei șase călători pradă disperării? Răspunsul e NIMENI! Nimeni
n-ar fi putut prevedea așa ceva... Nimeni n-ar fi putut ști că secretul pe care
îl ocrotește de ani de zile cu atât de multă grijă va fi cea mai valoroasă
monedă de schimb. Însă, atunci când nu ești dispus să renunți la mantia țesută
din minciuni sau la armura de vinovăție, devine aproape imposibil să anticipezi
deznodământul, să susții cu tărie că toți vor supraviețui calvarului sau să
rostești numele celui care va muri în zori.
În general, rulota noastră răsună de
râsete și voie bună, uneori, de strigăte și înjurături, fiindcă cineva nu a
citit corect indicațiile de pe GPS, alteori, tăcerea apăsătoare îmi face
urechile să țiuie. Suntem pe drum de ore bune, iar oboseala își spune cuvântul.
Am parcurs mai bine de o mie de kilometri și suntem tot mai aproape de locația
unde ne vom petrece vacanța de primăvară, împreună cu restul colegilor de
clasă. Am fi putut alege varianta mai ușoară și să zburăm cu avionul, însă Maddy,
cea mai bună prietenă a mea din copilărie, a decis să mergem cu mașina ca să nu
mă simt prost că nu-mi pot permite biletul mult prea costisitor. De fapt, de
când a murit mama nu-mi mai permit prea multe, cu toate că familia lui Maddy
mi-a fost mereu alături, ajutându-mă de fiecare dată când am avut nevoie. Însă
nimeni nu mă poate ajuta să mă descotorosesc de vina zdrobitoare, de furia
nimicitoare și de tristețea copleșitoare pe care le-am modelat într-o lume
întunecată în care mă pierd adesea. Chiar și acum, când Maddy se străduiește
să-mi atragă atenția cu jocurile ei de călătorie, eu mă gândesc la ultimul apel
primit de la mama, la cuvintele înveninate pe care i le-am spus și la faptul
că, la zece minute după ce am trântit receptorul în furcă, a fost ucisă. Da,
ați auzit bine... Mama a fost omorâtă într-o centrală dezafectată – cu două
gloanțe în ceafă, în timp ce stătea în genunchi, implorând să fie cruțată.
Fiind polițistă, a fost înmormântată cu toate onorurile, colegii ei făcând tot
posibilul să-l găsească pe criminal, însă cercetările au fost zadarnice. Din
acel moment, existența mea s-a destrămat, iar la 17 ani am impresia că am trăit
3 vieți. Tot ce-mi mai doresc acum e să aflu cine e cel de-al doilea ucigaș,
cel care a apăsat pe trăgaci, fiindcă primul am fost eu, atunci când i-am spus
c-o urăsc.
Ei bine, ea e Red, protagonista
romanului nostru, și, din câte puteți observa, poartă pe umeri povara unui
trecut traumatic, ce a transformat-o într-o adolescentă retrasă, mereu rătăcită
printre gânduri, puțin aeriană, dar bună la suflet și foarte inteligentă. De
multe ori, cei din jur îi remarcă doar defectele, considerând-o ciudată, o
cantitate neglijabilă, o fantomă printre cei vii. Excepție nu fac nici
tovarășii ei de călătorie. În afară de Maddy, care o cunoaște mai bine decât
oricine, și Arthur, un băiat simplu și plăcut, care, fără să știe, i-a cam
furat inima lui Red, restul abia dacă o bagă în seamă. Simon, petrecărețul
înnăscut și cel care a împrumutat rulota de la unchiul său, e mult prea ocupat
să golească pe ascuns sticlele de alcool dosite pe te miri unde ca să schimbe
vreo vorbă cu ea; Oliver, fratele mai mare al lui Maddy și adultul responsabil
în această vacanță, profită de orice prilej ca să facă pe șeful și s-o
desconsidere, iar Reyna, iubita lui, celălalt adult responsabil, face tot
posibilul să aplaneze conflictele.
Însă
o minte diabolică le dă peste cap toate planurile. La căderea nopții, rulota
lor face pană în mijlocul pustietății. Lucrând în echipă, reușesc să schimbe
roata și să pornească iarăși la drum, însă, nici bine n-apucă să întoarcă
rulota, că toate cele patru cauciucuri se dezumflă brusc. O întâmplare bizară,
având în vedere că pe jos nu sunt nici cioburi, nici pietre ascuțite sau orice
altceva ar fi putut produce o pană. Colac peste pupăză, telefoanele lor sunt
complet inutile, în zonă neexistând acoperire pentru nicio rețea. Dar găurile
din roți, și apoi cea din rezervorul de benzină, nu sunt altceva decât urme de
gloanțe. Cei șase tineri rămân blocați în rulotă, fiind nevoiți să ofere ceva
la schimb pentru a scăpa cu viață din ambuscada în care au fost prinși.
Misteriosul trăgător caută un secret, o taină pe care unul dintre prizonieri o
păstrează cu sfințenie. Neștiind despre cine e vorba, fiecare dintre ei își dă
arama pe față, dezvăluindu-și secretul ce le-ar putea salva viața tuturor.
Măștile atent construite crapă, iar adevărurile cumplite ce ies la lumină îi
zdruncină pe toți până la oase.
Thrillerul
psihologic pe care Holly Jackson îl asamblează cu atât de multă minuțiozitate e
unul dintre cele mai bune pe care le-am citit anul acesta, cu toate că
începutul pueril al romanului mi-a dat puțin de furcă – povestea debutează ca o
ciorovăială nesfârșită între adolescenți, care își aruncă replici superficiale,
adesea lipsite de sens. Dar scenele acestea sunt mai mult decât necesare,
fiindcă așa facem cunoștință cu personajele noastre, așa cum vor ele să fie
văzute de cei din jur, ca ulterior, după ce sunt luați prizonieri de trăgătorul
misterios, să-și dezvăluie adevăratul sine. De exemplu, Oliver renunță să se
mai stăpânească și devine un monstru avid de control, căruia nu-i pasă pe cine
aruncă în ghearele morții ca să-și scape pielea mizerabilă. Nu pot să vă spun
în cuvinte cât de antipatic mi-a fost individul ăsta și cât de mult mi-am dorit
să primească o lecție ca să-și bage mințile-n cap. La polul opus se află Red,
prin ochii căreia sunt expuse întâmplările. Situația fatală în care se află o
impulsionează pe protagonistă să iasă din anonimat și să se facă auzită peste
vacarmul vocilor ce o trag înapoi în umbră. Ea devine pârghia ce pune în
mișcare mecanismele, fiecare dintre cei prezenți deținând o frântură din cheie.
Intriga
complexă, ritmul amețitor al întâmplărilor, premisele un pic trase de păr, dar, luând în calcul adrenalina pe care ți-o pompează prin vene, nici nu mai
contează cât de verosimile sunt, deznodământul tensionat, pe de-o parte
satisfăcător, pe de alta, nu prea, și personajele dificile, duale, care trec
cât ai clipi de la îngeri la demoni, fac din „Cine moare în zori” lectura
perfectă pentru momentele în care nu știi ce să mai citești. N-am crezut că-mi
va plăcea atât de mult acest roman oarecum clișeic, însă a fost cu adevărat o
gură de aer proaspăt, mai mult decât binevenită.
