Titlu: Toți diavolii sunt aici
Serie: Inspector-șef Armand Gamache #16
Autor: Louise Penny
Editura: TREI
Titlu original: All the Devils Are Here (2020)
Traducere de
Anul apariției: 2022
Număr pagini: 624
Media pe Goodreads: 4,44 (din 51.497 note)
„Iar fisura din ceașca-mi de
ceai/ O cale spre tărâmul morților deschide” – W.H. Auden
Nu
e prima carte pe care o citesc de la celebra autoare de romane polițiste,
Louise Penny, dar abia acum pot să spun că am făcut cunoștință cu adevăratul ei
stil, și, sinceră să fiu, nu a fost așa cum credeam. Poate că a fost și
greșeala mea că am început seria „Inspector-șef Armand Gamache” cu volumul al 16-lea
😊 și poate că am pierdut multe
evenimente importante din trecut, care au condus la întâmplările din povestea de
față. „Toți diavolii sunt aici” sau despre cum să prinzi un criminal după
parfumul pe care îl folosește (o să vă las mai jos link-urile de la parfumurile
din carte) ne dezvăluie Parisul în toată splendoarea sa, de la crăpăturile din
pavaj, la norii care plutesc pe cer. Toate aspectele pentru care este faimos Orașul
Luminilor sunt scoase în evidență, fiecare loc, fel de mâncare sau miros având
un puternic impact emoțional asupra caracterelor, în special asupra lui Armand
Gamache, pentru care orașul nu mai are nici un fel de mister.
Louise Penny este o maestră a
detaliilor, reușind să redea cu exactitate atmosfera tensionată a Parisului
transformat într-un infern metaforic, în care, conform lui Sartre, diavolul
este însuși omul, iar iadul ia naștere în interiorul său, și pentru a sublinia
această idee, autoarea preia ca motto un citat din „Furtuna” lui Shakespeare: „Iadul
este pustiu și toți diavolii sunt aici!” De la parfumul dulceag răspândit
într-o cameră unde a fost găsit un cadavru, până la fisura dintr-o ceașcă de ceai,
ce poate fi interpretată ca un semn al nenorocirilor ce urmează să aibă loc,
nimic nu este întâmplător, toate piesele fiind așezate acolo unde trebuie,
pentru ca imaginea de ansamblu să fie completă. Însă toate aceste amănunte
îngreunează mult ritmul poveștii. Am avut impresia că bat pasul pe loc și, deși
vedeam cum se schimbă numărul paginii, scenele erau aceleași, discuțiile
interminabile, iar avalanșa de detalii imposibil de digerat, totul
desfășurându-se cu o lentoare insuportabilă. Dar cred că v-ați săturat deja
să-mi ascultați nemulțumirile, așa că haideți să vedem cum stă treaba de fapt...
Cât
de bine crezi că îl cunoști pe omul de lângă tine? Pentru cine ai fi în stare
să bagi mâna în foc că nu ascunde nici un secret? Două întrebări pentru care fostul
Inspector de poliție, Armand Gamache, credea că are răspunsul, însă o serie de
evenimente tragice îi vor zdruncină încrederea în nașul său, cel pe care îl putea
numi, fără să stea pe gânduri, „tată”. Apropiata naștere a nepoatei sale îl
readuce în Paris, orașul în care a copilărit, unde a suferit și locul plin de
farmec în care și-a întâlnit marea dragoste. Dar fericirea revederii și a
reuniunii întregii familii este umbrită de un accident cumplit – nașul său, Stephen
Horowitz, este aproape strivit de o dubă al cărei șofer pare să aibă cu
adevărat intenții criminale. Atentatul și-a atins scopul, Horowitz ajunge în
comă la spital, și medicii nu îi mai dau nici o șansă. Însă Gamache nu poate accepta
că totul a fost un accident, iar după ce găsește un cadavru în apartamentul
nașului său, toate sistemele lui intră în alertă. De aici pornește o întreagă
anchetă detectivistică ce scoate la iveală pericole nebănuite, secrete ce pot
costa vieți omenești.
Cu
toate că mi-a fost destul de greu să termin acest roman, nu pot nega faptul că
au existat câteva aspecte care mi-au atras atenția. În primul rând, modul în
care sunt construite personajele este magistral, atât de umane, de verosimile
și de pline de vitalitate, supuse erorii și hazardului, încât par că ar vrea să
iasă dintre paginile cărții. Interesant este faptul că există și un personaj macro,
unul colectiv, format din toate caracterele ce iau parte la anchetă.
Investigația și găsirea criminalului nu cad doar pe umerii Inspectorului
Gamache, ci întreaga familie participă, reușind astfel să rezolve și problemele
personale pe lângă misterioasele atacuri.
Louise
Penny are un talent fenomenal de a prezenta fiecare imagine într-un mod
cinematografic, însă autoarea se concentrează mai mult asupra poveștii, lăsând
acțiunea undeva în background. Nu pot spune că suspansul lipsește chiar cu
desăvârșire, dar, din păcate, este concentrat doar la final. Ultimele scene
sunt de-a dreptul uimitoare, pline de tensiune, de neprevăzut, de tot ce ar
trebui să conțină un roman polițist, dar la fel de repede precum apar așa și
dispar, și asta pentru că Penny se folosește de o viziune extrem de realistă pentru a reda „fidel” întâmplările, fără exagerări ficționale, ceea ce pe de-o
parte este o strategie bună.
Chiar dacă nu am fost
încântată de poveste, asta nu înseamnă că nu e captivantă și bine scrisă. Plin
de trimiteri livrești și artistice, de piste greșite și de prefăcătorii, „Toți
diavolii sunt aici" este unul dintre acele romane în care și cel mai banal
obiect poate deveni mobilul unei crime odioase. Iar acum, că am spus tot ce aveam
pe suflet, a sosit vremea să dezlănțuim infernul și să lăsăm diavolii să-și facă
de cap și să pună stăpânire pe oraș.
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Louise Penny:
PARFUMURILE DIN CARTE
Sauvage de la Dior:
Aromatics
Elixir de la Clinique:
Brut: