Titlu: Cult
Serie: Mina
Dabiri & Vincent Walder #2
Autor: Camilla
Läckberg & Henrik Fexeus
Editura: TREI
Titlu original: Kult (2022)
Traducere de Carmen Vioreanu
Anul apariției: 2023
Număr pagini: 784
Media pe Goodreads: 3,99 (din 1.855 note)
Spre deosebire de primul volum, unde părerile au fost
împărțite, și care mie unuia mi s-a părut excelent, „Cult” vine ca o continuare
necesară, fadă și lipsită de substanță, a doua parte dintr-un proiect despre
care sunt sigur că nu se va opri la formatul de trilogie. Cât despre personaje,
cele de-acum par să nu aibă prea multe în comun cu acelea din trecut, fiindcă
dau dovadă de o naivitate ieșită din comun, părând că n-au învățat nimic din
ancheta anterioară. Deși toate elementele enigmei sunt puse pe tablă până la
pagina 300, povestea merge mai departe, încă vreo 500 de pagini, până când eroii
noștri „ageri” încep să facă niște legături și, inevitabil, să fie luați pe sus
de răsturnarea din final. Nu de puține ori autorii se opresc în mijlocul
intrigii polițiste pentru a ne împărtăși problemele personale ale fiecărui
caracter (și aici intră și cele care nu apar mai mult de zece pagini),
aducându-i pe toți pe aceeași treaptă de jos, plini de frustrări, regrete și sentimente
imposibil de controlat.
Un băiețel este răpit de la grădiniță ziua-n amiaza mare, în
timp ce îngrijitorii se ocupă de ceilalți copii de la locul de joacă. Există un
singur martor, o fetiță, ce le spune polițiștilor că Ossian a fost luat de către o străină
ce-i promisese că, dacă o va urma în mașină, îi va arăta mașinuțele ei de
jucărie și cei doi căței. Părinții nu știu nimic, nu s-au gândit niciodată că
cineva le-ar dori răul. După trei zile, copilul este descoperit mort, abandonat
pe un debarcader, iar lângă el este găsit un ghiozdan roz, care, după spusele
părinților, nu-i aparținea. În următorul moment, oamenii de la Palatul Poliției
fac legătura cu un caz de anul trecut, atunci când o altă fetiță a dispărut,
trupul neînsuflețit fiind găsit tot după atâtea zile, din nou în apropierea
apei. De data asta răpitorii par să fi fost un cuplu de bătrâni, încă
neidentificat.
Și gata, avem un nou scenariu provocator, eliptic, care poate
fi completat doar de ambiția Minei Dabiri și de inteligența lui Vincent Walder.
Dar pe firul poliției intră o specialistă în culte, care-i fură, inițial, locul
mentalistului. Nova se ocupă de foști membri ai sectelor (mai mult sau mai
puțin religioase), pe care încearcă să-i aducă pe calea cea bună, integrându-i
totodată în noua ei familie spirituală, guvernată după câteva teze (reinterpretate)
ale epicurismului. În viziunea ei, suferința este o constantă a vieții, un
element de care trebuie să te folosești pentru a ajunge la împlinire. Însă,
paradoxal (undeva lipsesc niște explicații), durerea trebuie să rămână undeva
în spate, într-un punct în care nu trebuie să te mai întorci. După cum am subliniat,
filosofia asta e destul de slabă, unele aspecte se contrazic de la sine, iar
membrii cultului par mai mult spălați pe creier, decât liberi să-și aleagă o
nouă direcție în care să-și investească încrederea și energia.
Revenind la personajele noastre, le regăsim aproape pe toate
în pragul schimbării, dornice s-o ia de la capăt. Mina, deși se simte pregătită
pentru o nouă relație, ocazie cu care și-a făcut și Tinder, nu poate uita de
Vincent, bărbatul pe care l-a lăsat să se apropie cel mai mult de „învelișul ei
antibacterian”. De cealaltă parte, Vincent e în continuu cu gândul la Mina,
așteptând s-o revadă printre cei din public, după fiecare spectacol de
iluzionism. Atrași ca un magnet unul de celălalt, polițista va face tot ce-i
stă în putință ca să-l aducă pe mentalist în mijlocul investigației, adică în
proximitatea sa. Cât despre Ruben, de care sunt sigur că v-a fost dor, acum nu
mai e masculul alfa ce se aruncă pe orice femeie din perimetru, nu, zilele
astea merge la psiholog, ca să-și vindece o rană din trecut. Și pentru că nu
putea să lipsească corectitudinea politică, la echipă se alătură un agent nou,
Adam, un bărbat de culoare, șicanat adesea de mama sa care-și dorește să aibă
grijă de cât mai mulți nepoți.
Unele părți au curs de la sine, de altele am cam tras cu
dinții, dar, după câteva zeci de pagini copiate la xerox, am ajuns la
deznodământ, moment în care mi-am dat seama că lucrurile puteau sta cu totul
altfel, finalul fiind de-a dreptul nesatisfăcător. Din păcate, ancheta
polițistă reprezintă cam 20% din carte, care, după cum ați văzut, nu e deloc
scurtă, și asta m-a făcut să am rezerve în ceea ce privește lecturarea următorului
volum. Totuși, nu pot să neg că a existat mister, că unele elemente mi-au
stârnit interesul și imaginația și că încă sunt curios cine vrea cu orice preț
să-l pedepsească pe Vincent. Oricum, simt că povestea noastră de dragoste se va
mai întinde mult și bine, până când cei doi vor fi în stare să renunțe la
convențiile sociale și să-și dea frâu liber sentimentelor intense, ce-i macină
de două cărți încoace.
Un proiect:
