ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Young Adult. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Young Adult. Afișați toate postările

vineri, 15 noiembrie 2024

Recenziile Mădălinei 82 - Cine moare în zori de Holly Jackson


Titlu: Cine moare în zori 

Autor: Holly Jackson

Editura: LEDA EDGE (CORINT)

Titlu original: Five Survive (2022)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,07 (din 187.810 note)

 

            Cine s-ar fi gândit că vacanța de primăvară se poate transforma într-un coșmar? Cine s-ar fi gândit că drumul de o mie și ceva de kilometrii ar putea deveni o capcană mortală pentru șase suflete tinere, pierdute printre aburii alcoolului și promisiunile deșarte ale distracțiilor incendiare ce-i așteaptă la destinație? Cine și-ar fi închipuit vreodată că va ajunge o țintă vie pentru un trăgător fantomă; un degenerat care e hotărât să ucidă pe oricine încearcă să-i zădărnicească misiunea? Cui i-ar fi trecut prin minte că, la finalul celor opt ore de agonie, râuri de sânge vor scălda pământul sterp al câmpiei infernale ce se întinde până departe, îngropând adânc, fără pic de milă, sub pietrișul potecii neumblate, speranțele prizonierilor că vor putea fi salvați ca prin minune de un bun samarinean întrupat din umbrele misterioase ale pădurii? Cine s-ar fi așteptat ca șuieratul gloanțelor să sfâșie tăcerea rău prevestitoare a nopții, lăsându-i pe cei șase călători pradă disperării? Răspunsul e NIMENI! Nimeni n-ar fi putut prevedea așa ceva... Nimeni n-ar fi putut ști că secretul pe care îl ocrotește de ani de zile cu atât de multă grijă va fi cea mai valoroasă monedă de schimb. Însă, atunci când nu ești dispus să renunți la mantia țesută din minciuni sau la armura de vinovăție, devine aproape imposibil să anticipezi deznodământul, să susții cu tărie că toți vor supraviețui calvarului sau să rostești numele celui care va muri în zori.

            În general, rulota noastră răsună de râsete și voie bună, uneori, de strigăte și înjurături, fiindcă cineva nu a citit corect indicațiile de pe GPS, alteori, tăcerea apăsătoare îmi face urechile să țiuie. Suntem pe drum de ore bune, iar oboseala își spune cuvântul. Am parcurs mai bine de o mie de kilometri și suntem tot mai aproape de locația unde ne vom petrece vacanța de primăvară, împreună cu restul colegilor de clasă. Am fi putut alege varianta mai ușoară și să zburăm cu avionul, însă Maddy, cea mai bună prietenă a mea din copilărie, a decis să mergem cu mașina ca să nu mă simt prost că nu-mi pot permite biletul mult prea costisitor. De fapt, de când a murit mama nu-mi mai permit prea multe, cu toate că familia lui Maddy mi-a fost mereu alături, ajutându-mă de fiecare dată când am avut nevoie. Însă nimeni nu mă poate ajuta să mă descotorosesc de vina zdrobitoare, de furia nimicitoare și de tristețea copleșitoare pe care le-am modelat într-o lume întunecată în care mă pierd adesea. Chiar și acum, când Maddy se străduiește să-mi atragă atenția cu jocurile ei de călătorie, eu mă gândesc la ultimul apel primit de la mama, la cuvintele înveninate pe care i le-am spus și la faptul că, la zece minute după ce am trântit receptorul în furcă, a fost ucisă. Da, ați auzit bine... Mama a fost omorâtă într-o centrală dezafectată – cu două gloanțe în ceafă, în timp ce stătea în genunchi, implorând să fie cruțată. Fiind polițistă, a fost înmormântată cu toate onorurile, colegii ei făcând tot posibilul să-l găsească pe criminal, însă cercetările au fost zadarnice. Din acel moment, existența mea s-a destrămat, iar la 17 ani am impresia că am trăit 3 vieți. Tot ce-mi mai doresc acum e să aflu cine e cel de-al doilea ucigaș, cel care a apăsat pe trăgaci, fiindcă primul am fost eu, atunci când i-am spus c-o urăsc.

            Ei bine, ea e Red, protagonista romanului nostru, și, din câte puteți observa, poartă pe umeri povara unui trecut traumatic, ce a transformat-o într-o adolescentă retrasă, mereu rătăcită printre gânduri, puțin aeriană, dar bună la suflet și foarte inteligentă. De multe ori, cei din jur îi remarcă doar defectele, considerând-o ciudată, o cantitate neglijabilă, o fantomă printre cei vii. Excepție nu fac nici tovarășii ei de călătorie. În afară de Maddy, care o cunoaște mai bine decât oricine, și Arthur, un băiat simplu și plăcut, care, fără să știe, i-a cam furat inima lui Red, restul abia dacă o bagă în seamă. Simon, petrecărețul înnăscut și cel care a împrumutat rulota de la unchiul său, e mult prea ocupat să golească pe ascuns sticlele de alcool dosite pe te miri unde ca să schimbe vreo vorbă cu ea; Oliver, fratele mai mare al lui Maddy și adultul responsabil în această vacanță, profită de orice prilej ca să facă pe șeful și s-o desconsidere, iar Reyna, iubita lui, celălalt adult responsabil, face tot posibilul să aplaneze conflictele.

Însă o minte diabolică le dă peste cap toate planurile. La căderea nopții, rulota lor face pană în mijlocul pustietății. Lucrând în echipă, reușesc să schimbe roata și să pornească iarăși la drum, însă, nici bine n-apucă să întoarcă rulota, că toate cele patru cauciucuri se dezumflă brusc. O întâmplare bizară, având în vedere că pe jos nu sunt nici cioburi, nici pietre ascuțite sau orice altceva ar fi putut produce o pană. Colac peste pupăză, telefoanele lor sunt complet inutile, în zonă neexistând acoperire pentru nicio rețea. Dar găurile din roți, și apoi cea din rezervorul de benzină, nu sunt altceva decât urme de gloanțe. Cei șase tineri rămân blocați în rulotă, fiind nevoiți să ofere ceva la schimb pentru a scăpa cu viață din ambuscada în care au fost prinși. Misteriosul trăgător caută un secret, o taină pe care unul dintre prizonieri o păstrează cu sfințenie. Neștiind despre cine e vorba, fiecare dintre ei își dă arama pe față, dezvăluindu-și secretul ce le-ar putea salva viața tuturor. Măștile atent construite crapă, iar adevărurile cumplite ce ies la lumină îi zdruncină pe toți până la oase.

Thrillerul psihologic pe care Holly Jackson îl asamblează cu atât de multă minuțiozitate e unul dintre cele mai bune pe care le-am citit anul acesta, cu toate că începutul pueril al romanului mi-a dat puțin de furcă – povestea debutează ca o ciorovăială nesfârșită între adolescenți, care își aruncă replici superficiale, adesea lipsite de sens. Dar scenele acestea sunt mai mult decât necesare, fiindcă așa facem cunoștință cu personajele noastre, așa cum vor ele să fie văzute de cei din jur, ca ulterior, după ce sunt luați prizonieri de trăgătorul misterios, să-și dezvăluie adevăratul sine. De exemplu, Oliver renunță să se mai stăpânească și devine un monstru avid de control, căruia nu-i pasă pe cine aruncă în ghearele morții ca să-și scape pielea mizerabilă. Nu pot să vă spun în cuvinte cât de antipatic mi-a fost individul ăsta și cât de mult mi-am dorit să primească o lecție ca să-și bage mințile-n cap. La polul opus se află Red, prin ochii căreia sunt expuse întâmplările. Situația fatală în care se află o impulsionează pe protagonistă să iasă din anonimat și să se facă auzită peste vacarmul vocilor ce o trag înapoi în umbră. Ea devine pârghia ce pune în mișcare mecanismele, fiecare dintre cei prezenți deținând o frântură din cheie.

Intriga complexă, ritmul amețitor al întâmplărilor, premisele un pic trase de păr, dar, luând în calcul adrenalina pe care ți-o pompează prin vene, nici nu mai contează cât de verosimile sunt, deznodământul tensionat, pe de-o parte satisfăcător, pe de alta, nu prea, și personajele dificile, duale, care trec cât ai clipi de la îngeri la demoni, fac din „Cine moare în zori” lectura perfectă pentru momentele în care nu știi ce să mai citești. N-am crezut că-mi va plăcea atât de mult acest roman oarecum clișeic, însă a fost cu adevărat o gură de aer proaspăt, mai mult decât binevenită.


COMANDĂ CARTEA


luni, 28 octombrie 2024

Recenziile Mădălinei 80 - Instinct criminal de Jennifer Lynn Barnes


Titlu: Instinct criminal 

Serie: Înzestrații (#2)

Autor: Jennifer Lynn Barnes

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Killer Instinct (2014)

Traducere de Bogdan Voiculescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 344

Media pe Goodreads: 4,26 (din 114.525 note)

 

La fel de intens, la fel de amețitor, cu același ritm alert, plin de capcane și răsturnări neașteptate, la fel de încâlcit și bântuit de strigoii unui trecut scăldat în teroare, cel de-al doilea volum al seriei „Înzestrații” ne aduce în fața ochilor un alt criminal psihopat și o altă misiune dificilă pe care cei cinci tineri-minune ai FBI-ului trebuie s-o ducă la bun sfârșit, fără să-și riște viața sau să compromită siguranța programului din care fac parte. Însă e foarte greu să gândești rațional și să iei deciziile corecte atunci când persoana pe care o iubești e în pericol să se piardă pe sine în tainicele umbre ale amintirilor răvășitoare. Între viață și moarte e o graniță extrem de transparentă. Acum respiri și trăiești cu adrenalina gonindu-ți prin vene, iar în clipa următoare un singur pas te aruncă în cătarea puștii, incapabil să reacționezi, sperând că ajutorul va veni cât de repede posibil, înainte să ajungi pe lumea cealaltă. Hazardul e singurul în care te poți încrede și singurul care poate face diferența între viață și moarte.

            Libertatea pe care cei cinci protejați ai Biroului au avut-o după ce agenta Lock a dispărut din peisaj a luat sfârșit. Acum, Veronica Starling, reîntoarsă în cadrul FBI-ului după o absență îndelungată, preia frâiele programului Înzestrații, impunându-le celor cinci tineri reguli noi, menite să-i țină în siguranță și la distanță de anchetele în desfășurare. Dar o gașcă de adolescenți care vor să facă mai mult decât să rezolve cazurile prăfuite din Arhive sunt mai imprevizibili decât o tornadă, iar atunci când un alt criminal își face apariția la orizont, refuză să stea cu mâinile în sân și să urmărească cum vieți nevinovate sunt curmate fără pic de milă. Astfel, Cassie, Lia, Sloane, Michael și Dean se apucă să investigheze pe cont propriu, însă ceea ce descoperă e cât se poate de tulburător. Ucigașul are un stil de operare asemănător cu cel al lui Daniel Redding, un criminal în serie care, din fericire, e în spatele gratiilor, și, din nefericire, e tatăl lui Dean. Băiatul e de-a dreptul hăituit de imaginile și amintirile ce i-au transformat copilăria într-un coșmar și viitorul într-o existență searbădă, fără dragostea și încrederea celorlalți. Însă Dean nu e tatăl său, el nu e un monstru – e un tânăr inteligent și puternic, ce poate lupta cu demonii ce nu-i dau pace. Prietenii și colegii lui vor face tot posibilul să afle cine se joacă cu mintea lui Dean și copiază crimele atroce ale tatălui său, chiar dacă asta înseamnă să încalce cu bună știință limitele impuse de agenta Starling.

            Nu găsesc cuvintele potrivite ca să vă spun cât de mult îmi place seria asta. Jennifer Lynn Barnes are un talent aparte de a construi enigme, de a încâlci ițele atât de tare, încât ai impresia că nu se vor mai descurca niciodată. Și de data asta m-am ciocnit de aceeași problemă – evenimentele sunt relatate cu o asemenea repeziciune încât nu-ți poți lua niște repere clare. Narațiunea curge, nu există niciun moment de poticnire, și cred că ăsta e, de fapt, deliciul cărții – faptul că autoarea expune faptele concis, tehnic, fără să piardă timpul cu descrieri ce ar încărca inutil intriga, accentul căzând pe acțiune, reacțiune și relația cauză-efect, exact așa cum s-ar desfășura și în realitate o intervenție a agenților FBI. Protagoniștii noștri devin tot mai vicleni și iscusiți în adunarea indiciilor, transformându-se încetul cu-ncetul în profesioniștii de care țara are nevoie.

            „Instinct criminal” e o adevărată doză de adrenalină de care devii dependent cu fiecare pagină parcursă. Odată ce înaintezi cu lectura, e tot mai greu să te desprinzi de universul ficțional creat de Jennifer Lynn Barnes și de povestea celor cinci adolescenți care se străduiesc să salveze lumea, trimițându-i în închisoare pe toți cei care cred că au drept de viață și de moarte asupra aproapelui lor. Sunt curioasă ce ne mai pregătește autoarea în volumul al treilea, „Miză letală” și, în același timp, mă bucur că nu e ultimul din serie, volumul al patrulea urmând să vadă și el lumina tiparului cât de curând.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 23 octombrie 2024

Recenziile Mădălinei 78 - Minți geniale de Jennifer Lynn Barnes


Titlu: Minți geniale 

Serie: Înzestrații (#1)

Autor: Jennifer Lynn Barnes

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: The Naturals (2013)

Traducere de Bogdan Voiculescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 296

Media pe Goodreads: 4,19 (din 186.610 note)

 

            Criminalii sunt cele mai imprevizibile și, totodată, previzibile creaturi de pe fața pământului. Niciodată nu vei ști când, unde sau cum vor lovi, dar, de-ndată ce au făcut primul pas spre curmarea unei vieți, te poți aștepta la apariția unui anumit tipar. Rareori ucigașii se abat de la scenariul pe care ei înșiși l-au regizat, găsind în repetiție siguranța că nu vor comite nicio eroare. Însă natura umană e supusă greșelii, prin urmare, nici măcar ei nu sunt invincibili. Numeroasele variabile asupra cărora n-au niciun control îi determină să facă, la un moment dat, un pas în afara chenarului, și astfel tiparul se curmă, nesiguranța și obsesiile demente împingându-i în brațele deschise ale poliției. Dar și de cealaltă parte a baricadei e nevoie de oameni capabili, foarte bine antrenați, ca să sesizeze orice abatere de la drumul stabilit. E nevoie de minți ascuțite, ochi ageri, urechi deschise și instincte puternice pentru a-i prinde pe nelegiuiții care și-au însușit rolul lui Dumnezeu. E nevoie de Înzestrați.

Lia – o maestră a blufurilor, care poate detecta o minciună de la o poștă, oricât de atent și minuțios ar fi construită; Sloane – o enciclopedie umblătoare, care are un răspuns potrivit pentru absolut orice întrebare; Michael – un as în descifrarea limbajului trupului, gesturile involuntare, emoțiile fugare și grimasele chipului spunându-i povești interesante, care, pentru alții, n-ar avea nicio noimă; Dean – un profiler talentat, care poate construi profilul psihologic al unei persoane dintr-o singură privire; și Cassandra, cea mai nouă membră a echipei, care, la fel ca Dean, este unul dintre cei mai buni observatori ai comportamentului uman, putând spune, fără pic de șovăire, și ce a mâncat la micul dejun persoana care o interesează. Ei sunt Înzestrații, o echipă de adolescenți cooptați de FBI pentru a da o mână de ajutor la rezolvarea cazurilor neelucidate, îngropate în arhive. Fiecare dintre ei are un trecut tumultuos, multe schelete în dulap și o droaie de demoni cu care se luptă neîncetat, însă povestea care ne interesează este cea a lui Cassie, protagonista romanului.

Înainte să fie recrutată de FBI, Cassie avea o viață normală, chiar dacă nu lipsită de greutăți. Rămasă în grija bunicii după ce mama ei a fost ucisă cu sălbăticie de un psihopat aflat încă în libertate - fără ca trupul să-i fi fost găsit -, iar tatăl a fost detașat în străinătate, tânăra a fost nevoită să muncească într-o cafenea pentru a face rost de banii necesari traiului de zi cu zi. Însă Cassie nu e nici pe departe o adolescentă normală... Ea are o abilitate foarte valoroasă pentru FBI, și anume, poate citi oamenii în cele mai mici detalii, dându-și seama care le sunt intențiile numai din felul în care duc la buze ceașca de cafea. Însă fata nu a considerat că talentul ei e în vreun fel deosebit, construind în joacă profilul psihologic al clienților din cafenea. Abia în clipa în care a fost abordată de un bărbat suspect pentru a face parte din programul Înzestrații, Cassie a început să-și ia capacitățile în serios, nădăjduind că resursele Biroului o vor ajuta să afle ceva despre ucigașul mamei sale. Astfel, înarmată cu o acoperire solidă pentru bunica ei, protagonista noastră se mută în casa pusă la dispoziție de către FBI, unde îi întâlnește pe ceilalți Înzestrați, cu care, mai în glumă, mai în serios, începe să lucreze la rezolvarea cazurilor prăfuite din Arhive, sub atenta instruire a agentei Lock. Cei cinci tineri trebuie să învețe să colaboreze, pentru că doar împreună compun mecanismul prin care anchetele sunt duse la bun sfârșit, lipsa unei verigi distrugând întreg sistemul. Dar cum lucrurile trebuie să ia o întorsătură nefastă, în scenă își face apariția un criminal dezaxat, care ucide femei ce seamănă izbitor de mult cu mama lui Cassie. Cu toate că li se interzice categoric să se implice în anchetele în curs, cei cinci înzestrați pornesc pe urmele ucigașului, însă investigația devine mult mai personală decât ar trebui. Totul se transformă într-un joc de noroc, iar ceea ce contează e în terenul cui vor pica zarurile.

Jennifer Lynn Barnes e una dintre autoarele mele preferate, care m-a cucerit cu talentul ei de a făuri enigme și jocuri complexe din lucruri banale, punându-ți mintea la grea încercare. Nimic nu e simplu când vine vorba de romanele sale, iar în cazul celui de față, numeroasele răsturnări de situație schimbă neîncetat direcția narațiunii, în așa fel încât să nu-ți dai seama care va fi deznodământul. „Minți geniale” e combinația perfectă între YA și Thriller, fiind presărat și cu puțin Romance – la fel ca în seria „Jocurile moștenirii”, apare și aici un triunghi amoros, însă partea romantică se rezumă doar la niște tensiuni și simple atracții, rezolvarea cazurilor de crimă rămânând în prim plan. În ciuda faptului că autoarea își populează universul cu personaje foarte tinere, le înzestrează cu o maturitate ieșită din comun, fiecare ducând pe umeri mult mai mult decât grija terminării liceului.

Totuși, ceva m-a deranjat la acest roman. Ritmul întâmplărilor e mult prea rapid. Evenimentele se desfășoară la foc automat și nu ai timp să descâlcești cele întâmplate că deja ai ajuns la final, iar asta conferă și o notă de superficialitate intrigii. Cu excepția acestui mic detaliu, nu am ce să-i reproșez. „Minți geniale” e un Mystery fabulos, bogat în acțiune și personaje remarcabile, ce vă va ține nonstop în priză. Între timp, m-am apucat și de volumul al doilea, „Instinct criminal”, și vă pot spune că merită cu prisosință să vă apucați de serie, pentru că veți avea parte de și mai multe enigme, și mai multe fire încurcate.


COMANDĂ CARTEA


marți, 22 octombrie 2024

Recenziile Mădălinei 77 - Vamps. Academia vampirilor de Nicole Arend


Titlu: Vamps. Academia vampirilor 

Serie: Vamps (#1)

Autor: Nicole Arend

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Vamps: Fresh Blood (2022)

Traducere de Valentina Georgescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,47 (din 2.779 note)

 

            Îl privesc pe tata cum se îndepărtează în grabă, lăsându-mă singur în creierii munților, doar cu bagajul și rachetele pentru zăpadă ce ar trebui să mă ajute să înaintez prin nămeții uriași spre locul de întâlnire. Mă apropii de ei și simt cum mi se zbârlește părul pe ceafă, și nu din cauza frigului. Toți își ațintesc ochii întunecați asupra mea, nările le freamătă, printre buze li se întrezăresc colții ascuțiți, iar corpul li se contractă, adoptând postura de luptă. Nu sunt ca ei, iar ei știu asta prea bine. Își ciulesc urechile, ascultând ritmul inimii mele, bum, bum, bum, din ce în ce mai repede, pe măsură ce frica pune stăpânire pe mine. Pentru ei sunt o jucărie, o pradă nenorocită care a venit de bunăvoie să-i fie sfâșiată beregata. Nu mă vor aici, și, sincer să fiu, nici eu nu-mi doresc să fiu aici. Am fost aruncat fără veste într-o lume pe care n-o înțeleg, dar pe care sunt obligat să mi-o însușesc ca să supraviețuiesc. Trebuie să uit că sunt om, să dau cu piciorul celor optsprezece ani de viață normală ca să fiu demn de moștenirea mamei mele. Trebuie să accept că sunt vampir și să le demonstrez că nu sunt atât de ușor de ucis.

            Printre crestele ninse ale Alpilor Elvețieni, foarte bine camuflată și aproape imposibil de reperat de către dușmani, se află prestigioasa Academie Vamps, unde, timp de secole, vampirii au avut parte de cea mai strictă și atentă instruire, în așa fel încât, după absolvire, să poată ocupa funcții importante în sistemele de informare și apărare mondiale sau să preia afacerile și pozițiile părinților, ducând renumele familiei mai departe. Păstrând multe dintre practicile de predare medievale pe care le îmbină cu tehnologia avansată a secolului al XXI-lea, profesorii de la academie se îngrijesc ca fiecare student să-și îmbunătățească abilitățile ce le definesc specia, Zborul, Lupta corp-la-corp, Vindecarea, Folosirea manipulării și constrângerii și Înțelegerea mecanismelor politice fiind doar câteva dintre cursurile pe care tinerii vampiri trebuie să le parcurgă pentru a completa cele trei piscuri de pregătire. Însă toți trebuie să învețe un lucru esențial – cum să se comporte ca un om, cum să-și țină în frâu poftele, ca să nu cadă în capcana nesațului sângelui și să dezlănțuie un masacru în toată regula de fiecare dată când interacționează cu așa-zisa pradă. Au nevoie de mult autocontrol ca să reziste tentațiilor sangvine și să se împotrivească mirosului metalic, îmbietor, ce îi înnebunește, transformându-i în adevărate fiare. Chiar și pentru vampirii experimentați e o reală provocare, darămite pentru un grup de tineri neantrenați și răsfățați, care, nici bine intrați pe porțile academiei, sunt hotărâți să răstoarne totul cu susul în jos. Iar atunci când cea mai mare ispită vine de bunăvoie în cercul lor, le e imposibil să se mai opună dorințelor mistuitoare.

            Ispita e Dillon, oaia rătăcită care a nimerit fără voie în mijlocul unei haite de lupi hămesiți, gata oricând să se năpustească la gâtul lui. Fiind nevoit să părăsească ferma izolată și liniștită din Irlanda unde a crescut doar alături de tată, el ajunge student la Vamps, pășind într-o lume pe care n-o cunoaște și n-o înțelege. Ați putea crede că e o greșeală, însă nu este... Locul său e la academie, în ciuda împotrivirilor vehemente din partea celor mai influenți vampiri din consiliul școlii, care, nu întâmplător, sunt și părinții colegilor săi din primul pisc. Dar ce caută un om la Vamps? Ei bine, Dillon e un dhampir, adică pe jumătate om și pe jumătate vampir, singurul specimen născut din împreunarea unei nemuritoare cu un om de rând. Trăind optsprezece ani ca o ființă umană, protagonistul nostru e pe bună dreptate îngrozit de schimbările ce au survenit peste noapte în viața sa, numai din cauză că mama pe care n-a întâlnit-o niciodată a aranjat să meargă la Vamps încă de când era mic. Acum n-are încotro decât să se obișnuiască cu dormitul într-un sicriu, ingerarea sângelui și cu hipersensibilitatea simțurilor.

Din clipa în care renunță la alimentele obișnuite și începe să se hrănească cu sângele pus la dispoziție de către școală, au loc și mai multe modificări. Partea umană se estompează, iar monstrul din interior iese la suprafață, preluând controlul. La fel ca ceilalți, Dillon capătă o frumusețe nepământească, iar sângele său, proprietăți unice, fiind mai puternic decât al tuturor studenților din academie, ceea ce-l pune într-un mare pericol. Nimeni nu-l vrea aici, dar toți îi vor sângele, fiind  mult prea valoros pentru lumea vampirilor ca să fie irosit sau să cadă în mâinile cui nu trebuie, dar, în ciuda protecției, tentativele de răpire se înmulțesc. Noroc că printre cei unsprezece vampiri cu care trebuie să colaboreze pentru a duce la bun sfârșit sarcinile date de profesori sunt și câțiva dispuși să-i devină prieteni. Sade, Cora, Jeremiah și Angelo, cel din urmă când nu e ațâțat de izul delicios al sângelui lui Dillon, îl ajută să afle mai multe despre descendența sa și despre propriile abilități. Însă nici măcar ei nu pot înfrunta ostilitatea evidentă din partea celorlalți. Rivalitatea, invidia și aroganța sunt la ordinea zilei printre vampirii care provin din familii străvechi și care au fost antrenați să devină lideri. Dar sângele e cel care vorbește și decide la Vamps, iar Dillon urcă pe scara ierarhică, devenind VA, conducătorul grupului, fapt ce stârnește și mai multă nemulțumire și ură.

„Vamps. Academia vampirilor” e unul dintre acele romane intense, foarte alerte, pe care pur și simplu îl devorezi. Nicole Arend construiește un univers violent, sângeros, învăluit în umbre și mistere, pe care îl populează cu o serie de personaje bine conturate și exploatate. Mi-a plăcut mult că autoarea nu l-a creat pe Dillon ca pe un papă-lapte, oprimat și batjocorit de toți, ca abia în final să devină eroul mult așteptat și să le rupă oasele tuturor, așa cum se întâmplă de obicei în romanele de genul, ci l-a plasat undeva la mijloc, luând în calcul natura sa duală, fiind de la bun început un erou, chiar dacă într-o lume pe care n-a interiorizat-o. El parcurge un drum inițiatic de la intrus la adaptat, acceptând în cele din urmă că e mai mult vampir decât om. Totuși, Dillon e liber spre deosebire de celelalte personaje, care sunt în dezavantaj, toate fiind supuse unor presiuni imense din partea familiei; toate luptându-se cu proprii demoni care, uneori, sunt mult mai greu de învins. Prestanța, averea și puterea necesită sacrificii, iar, adesea, asta înseamnă ca fiii și fiicele să asculte orbește de părinți, să se lase manipulați și constrânși să facă lucruri josnice și dezonorante, doar pentru a salva „onoarea” neamului. Cel mai bun exemplu în acest sens sunt Åsta, Celeste și Bram – în pofida aurei negative, Bram Dănești mi s-a părut un caracter deosebit, fiind român –, care au fost transformați în mașinării de luptă, în instrumente letale în mâinile taților lor avizi de control.

Destul de greu dau peste romane în care scenele sunt zugrăvite în stil cinematografic, dar „Vamps” pare un film zugrăvit prin cuvinte. Cu toate că narațiunea e omogenă, cadrele se succed exact ca într-o peliculă cinematografică, noțiunea de timp fiind complet suspendată, fapt pentru care am avut senzația că se întâmplă prea multe într-un interval prea scurt. Imaginile vii, personajele fascinante, intriga complexă, ritmul precipitat, adolescenții sexy, idilele complicate, secretele bine tăinuite și mult sânge proaspăt, toate astea fac din „Vamps. Academia vampirilor” un YA Fantasy de cinci stele.


COMANDĂ CARTEA


luni, 30 septembrie 2024

Recenziile Mădălinei 73 - Vânătorul fără inimă de Kristen Ciccarelli


Titlu: Vânătorul fără inimă 

Serie: Molia Stacojie (#1)

Autor: Kristen Ciccarelli

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Heartless Hunter (2024)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,21 (din 117.007 note)

 

În atenția fanilor seriei Șarpe și porumbel, de Shelby Mahurin!

 

            Poate fi o adevărată corvoadă să participi cu zâmbetul pe buze la toate balurile din ținut; să organizezi petreceri grandioase, pe potriva numelui și averii tale; să menții în permanență o aură de superficialitate, în așa fel încât niciunul dintre pretendenții care îți trec pragul să nu-și dea seama cine ești cu adevărat; să te prefaci că ești o femeie naivă, interesată doar de rochii somptuoase, bijuterii scumpe, mâncăruri alese și plimbări sub clar de lună, când, de fapt, lupți în secret pentru libertatea surorilor tale de sânge, riscându-ți viața și împotrivindu-te regimului violent, ai cărui adepți curmă vieți în stânga și-n dreapta. E dificil să fii tu însăți când asta te-ar putea trimite pe eșafod. Oricât de mult te-ai strădui, ești ceea ce ești... o paria, o abominație blestemată. Pentru ei ești doar un monstru cu sânge negru, nicidecum o ființă umană, prin urmare, trebuie să fii vânată, transformată într-o distracție morbidă pentru vânătorii fără inimă, al căror țel este să te distrugă. Nu ai dreptul să ceri milă sau îndurare. Nu ai dreptul să exiști. Și din acest motiv, oricât de mult ți-ai dori să pășești în lumină, trebuie să rămâi la adăpostul umbrelor, pentru că tu ești unica lor speranță.

Nu cu mult timp în urmă, pe vremea când Reginele Vrăjitoare conduceau cu mână de fier ținutul, suratele lor cu sânge negru erau libere să-și etaleze cicatricile șerpuitoare ce le împodobeau trupurile cu modele complicate și elegante, un semn al puterii și onoarei vrăjitorești. Pe atunci făceau parte din nobilime, locuiau în case splendide și puteau umbla nestingherite prin oraș chiar și la lumina zilei, fără teama că oamenii obișnuiți se vor răscula împotriva lor. Însă abuzul de putere, crimele și teroarea sădită în inimile tuturor le-au adus sfârșitul. Republicanii, în frunte cu Nicolas Creed, Marele Comandant al Revoluției, le-au ucis pe regine și au pornit o vendetă împotriva vrăjitoarelor. Vânătorii au scotocit în lung și-n lat, nelăsând nicio locuință necercetată, în căutarea femeilor cu sângele spurcat, trimițând la moarte zeci, dacă nu sute, de vrăjitoare. Însă cineva le zădărnicește misiunea, salvându-le pe condamnate și uneltind împotriva regimului.

Molia Stacojie sau, pe numele ei adevărat, Rune Winters, nu contenește să le pună bețe în roate vânătorilor. Imposibil de capturat, ea devine o legendă vie și o obsesie înnebunitoare pentru gardienii însărcinați cu prinderea vrăjitoarelor. Dacă noaptea hoinărește prin pădure sau se târăște prin canale împuțite, pline de șobolani și gândaci, pentru a-și scoate suratele în siguranță din oraș, ziua se preface că e o susținătoare înflăcărată a intereselor republicii, o femeie prostuță, pasionată de bârfe și rochii de bal. Însă încrederea pe care a primit-o a costat-o extrem de scump. Rune a fost nevoită să-și trădeze bunica, o vrăjitoare puternică, pe care a predat-o Gardienilor Sângelui, doar ca să-și consolideze poziția în societate și să facă rost de o acoperire credibilă pentru a-și putea desfășura în continuare activitățile ilegale, scăpând de supravegherea extrem de atentă a Vânătorilor. Imaginea bunicii sale pe eșafod, cu capul în jos și cu gâtul tăiat, o bântuie, singura ei alinare fiind sufletele nevinovate pe care izbutește să le scape de cuțitul călăului. Dar eroina noastră are un secret cumplit... Sângele ei e la fel de negru ca al bunicii sale, dar trupul ei nu are nicio cicatrice. Chiar dacă e tânără, Rune s-a maturizat rapid și s-a dovedit mult mai înțeleaptă și vicleană, refuzând să-și cresteze pielea pentru a face rost de sângele de care are nevoie pentru vrăji. Totuși, Molia Stacojie a făcut o greșeală colosală ce ar putea-o deconspira – folosirea corăbiilor familiei sale pentru a le trimite pe vrăjitoare pe Continent nu a fost o mișcare isteață, iar acum vânătorii îi dau târcoale mai ceva ca vulturii unui cadavru. Iar aici intră în scenă Gideon Sharpe, unul dintre cei mai pricepuți și înverșunați gardieni, un bărbat atrăgător, cu talente ascunse și cu mâinile mânjite de sângele mult prea multor vrăjitoare. Misiunea sa este să afle dacă Rune e sau nu fenomenala Molie Stacojie, iar pentru asta e nevoit s-o curteze ca să ajungă cât mai repede în patul ei și să-i descopere cicatricile ce ar condamna-o la moarte.

Kristen Ciccarelli scrie o poveste încâlcită, tumultoasă și înșelătoare, un Romantasy scăldat în sânge, secrete și minciuni, cu personaje carismatice, întunecate și violente, plin de răsturnări de situație și un final deschis ce seamănă mai mult cu un nou început, în ciuda faptului că scenariul este unul clișeic. Cele două perspective, pe de-o parte, Rune, pe de alta, Gideon, două personalități aflate la poli opuși, se completează perfect, zugrăvind un tablou viu, cinematografic. Pe tot parcursul lecturii am avut un Déjà Vu, fiindcă intriga acestui roman seamănă destul de bine cu „Șarpe și Porumbel” – o vrăjitoare care și-a ținut puterile ascunse ca să nu fie ucisă ajunge să se îndrăgostească de cel care o vânează –, însă miza religioasă lipsește cu desăvârșire. Aici, vrăjitoarele nu sunt vânate din cauză că sunt considerate fiice ale diavolului și uzurpatoare ale Bisericii, așa ca Louise le Blanc, ci sunt mai degrabă pedepsite pentru atrocitățile comise împotriva omenirii, premisele fiind unele politice. În schimb, relația dintre Gideon și Rune pare să fie sortită eșecului, cel puțin în acest volum, pentru că ceva îmi spune că dragostea va învinge diferențele de statut, iar culoarea sângelui va deveni istorie.


COMANDĂ CARTEA


joi, 26 septembrie 2024

Recenziile Mădălinei 72 - Secretele Nilului de Isabel Ibañez



Titlu: Secretele Nilului

Serie: Secretele Nilului (#1) 

Autor: Isabel Ibañez 

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: What the River Knows (2023)

Traducere de Loredana Voicilă

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 536

Media pe Goodreads: 3,90 (din 48.388 note)

 

            Se spune că dârza regină a Egiptului, ultimul faraon al Dinastiei Ptolemeice, Cleopatra, a fost o femeie pe cât de inteligentă, pe atât de crudă și vicleană, fiind capabilă să treacă peste cadavrele fraților ei, doar ca să-și împlinească scopul și să ia în primire tronul ce i se cuvenea. Firește, luptele pentru putere nu sunt o noutate în Antichitate, însă încercările Cleopatrei de a ajunge la domnie au depășit granițele regatului pe care dorea să-l conducă. Aflată în exil, viitoarea regină a reușit să supună Roma, s-o aducă la picioarele sale, doar ca s-o folosească pe post de scară până la tron. Lipsită de inhibiții, Cleopatra și-a dat trupul în schimbul puterii, prinzându-i în capcană pe doi dintre stâlpii de susținere ai Imperiului, Caesar și Marc Antoniu. Nu cred că trebuie să mai precizez faptul că războaiele ce au urmat s-au încheiat tragic pentru Cleopatra și Marc Antoniu, îndrăgostiții a căror relație a făcut furori în istorie. Fiind în pericol să fie capturată de romani, din cauză că-și pierduse susținerea prea iubitului ei Antoniu, care s-a sinucis, Cleopatra se otrăvește, alegând să moară de propria sa mână, decât să cadă în ghearele vrăjmașilor. În ciuda intrigilor tumultoase ce i-au caracterizat viața, regina a fost îngropată cu toate onorurile, însă, spre deosebire de mormintele altor faraoni ce sunt considerate opere de artă ireproductibile, al ei a rămas un mister, devenind o adevărată aventură și o reală provocare pentru arheologii care de-a lungul secolelor și-au dat viața în încercarea de a scoate la lumină locul de veci al curajoasei Cleopatra.

            Nu vreau să transform această recenzie într-o lecție de istorie, fapt pentru care am încercat să rezum pe cât posibil evenimentele ce au precedat cucerirea Egiptului în 30 Î. Hr., dar cred că e necesar să trasăm în linii mari contextul istoric ce stă la baza intrigii romanului „Secretele Nilului”. Isabel Ibañez construiește o narațiune fascinantă, cum rar am întâlnit, mixtura perfectă dintre Young Adult, Fantasy, Romance, aventură și istorie, totul condimentat cu nuanțe subtile de thriller, axându-și narațiunea pe date reale. Aș merge până acolo încât să afirm că stilul ei seamănă destul de mult cu cel al lui Paul Sussman sau Clive Cussler, nu la fel de sângeros și riscant, dar plin de suspans și enigme savuroase ce așteaptă să fie elucidate de o minte ascuțită.

            Ne aflăm în anul 1884, pe vremea când arheologii din întreaga lume își părăsesc familiile și țările natale, dându-și ultima suflare în încercarea, adesea zadarnică, de a dezgropa unul dintre secretele străvechi ce zac adânc îngropate în măruntaiele deșertului, nădăjduind să facă descoperirea secolului – o descoperire ce le va aduce faimă și, de ce nu, o avere frumușică. Printre acești exploratori neînfricați se numără și părinții Lui Inez Olivera, doi arheologi pasionați, care au ales munca în detrimentul creșterii propriei fiice. Inez a fost lăsată în grija mătușii sale în Argentina, sperând ca următoarea misivă de la părinții ei să-i aducă vestea mult așteptată, și anume, că vor abandona mumiile și mormintele faraonilor și se vor întoarce definitiv acasă. Însă scrisoarea pe care tânăra o primește conține o veste cu adevărat cutremurătoare – părinții ei sunt morți. Îndurerată și intrigată, protagonista noastră încalcă normele bunei cuviințe și se îmbarcă de una singură pe un vapor ce o va duce în Egipt, tărâmul pe care mama și tatăl ei l-au îndrăgit atât de mult și care le-a adus sfârșitul. Ajunsă în patria Cleopatrei, fata se lovește de numeroase obstacole în încercarea de a afla ce s-a întâmplat cu adevărat cu părinții ei. Unchiul ei face tot posibilul s-o trimită înapoi în Argentina, dar Inez e hotărâtă să facă totul după cum o taie capul, devenind un pion important în căutarea mormântului reginei care a îngenunchiat Roma.

            Pe lângă faptul că domnișoara Olivera este de o frumusețe angelică și de o inteligență sclipitoare, cunoscând vechile rune și istoria Egiptului aproape la fel de bine ca arheologii renumiți, care-și petrec zilele sub soarele dogoritor al deșertului, ea este înzestrată cu o putere aparte – poate simți magia din artefacte și să spună cui au aparținut, ceea ce înlesnește căutările mormântului ascuns. Dar lui Inez îi e destul de greu să se integreze într-o lume a bărbaților care plesnesc de misoginism, fiind obligată să se conformeze regulilor și normelor societății închistate din care face parte și care nu-i permite să demonstreze că merită un loc în echipa de cercetători a unchiului ei. Important e că ea nu se dă bătută, folosindu-se de toate armele pe care mintea ei ascuțită i le pune la îndemână. Curajoasă, dornică să realizeze lucruri mărețe și să-și construiască singură viitorul, mai mult decât capabilă să lupte împotriva traficanților de artefacte, cărora nu le pasă peste cadavrul cui trec ca să pună mâna pe o comoară, dar puțin naivă, mânată de avântul orb al tinereții, Inez se îndrăgostește de Egipt și de mâna dreaptă a unchiului ei, Whitford Hayes, un tânăr chipeș, dar ursuz, antipatic și misterios, ale cărui secrete sunt mai întunecate decât noaptea.

            Cred că e primul roman citit anul acesta care mi-aș fi dorit să nu se fi terminat. Nu am simțit deloc cele 536 de pagini, pentru că întâmplările palpitante, ritmul alert, personajele enigmatice și dezvăluirile șocante m-au cucerit în totalitate, imersându-mă complet în poveste. Am stat cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină, și, ca de obicei, romanul s-a terminat într-un punct critic. Abia aștept apariția celui de-al doilea volum, ce promite și mai multe aventuri, și mai multe secrete dezgropate, iar de data asta ceva îmi spune că Inez va porni în căutarea unei faimoase biblioteci de mult dispărute... Voi ce spuneți?


COMANDĂ CARTEA


luni, 16 septembrie 2024

Recenziile Mădălinei 71 - Powerless. Jocul de Lauren Roberts


Titlu: Powerless. Jocul 

Serie: Trilogia Powerless (#1)

Autor: Lauren Roberts

Editura: LITERA

Titlu original: Powerless (2023)

Traducere de Irina Stoica

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 560

Media pe Goodreads: 4,22 (din 387.896 note)

 

               În majoritatea romanelor YA Fantasy în care există două tabere – una minoritară, formată din indivizi cu puteri supranaturale, și alta majoritară, alcătuită din oameni obișnuiți, a căror forță stă în tăișul sabiei – intriga se construiește pe baza rivalității crâncene dintre acestea, adesea culminând cu masacre și râuri de sânge ce pătează mâinile tuturor. În tot atâtea cazuri, personajele cu puteri joacă rolul vânatului, elementului întunecat, pervertitor și murdar, fiind o anomalie, un pericol iminent ce trebuie eliminat cu orice preț pentru a nu distruge echilibrul lumii respective, în timp ce oamenii își asumă rolul justițiarilor, al vânătorilor, fiind elementul pur și mijlocul prin care orice amenințare la adresa conducerii și ordinii este înlăturată. Cu alte cuvinte, oricine este atins de magie e blestemat și trebuie scos în afara societății, pedepsit, închis sau, de ce nu, chiar ucis din fașă, înainte să poată face rău. Ăsta e un scenariu clasic, cu care sunt sigură că sunteți familiarizați. Însă ce se întâmplă atunci când inversezi rolurile, iar prădătorul devine pradă? Răspunsul: obții o poveste al naibii de bună, plină de acțiune, încercări mortale, bătălii sângeroase, alianțe letale și capcane din care doar iscusința te mai poate scoate. Fără s-o mai lungim, obții un roman ca „Powerless. Jocul”.

            Cu mult timp în urmă, Regatul Ilya a fost luat cu asalt de o molimă cumplită ce a făcut o mulțime de victime. Însă ceea ce pentru unii s-a dovedit a fi un blestem fatal, pentru alții a fost o binecuvântare neașteptată. Cei suficient de rezistenți au fost înzestrați cu puteri care mai de care mai fantastice, ajungând să facă parte din elite. Cu toate astea, nu toți cei care au supraviețuit molimei au avut norocul să capete abilități speciale... Unii au rămas Obișnuiți, ceea ce le-a semnat condamnarea la moarte. Prin decret regal, Obișnuiții sunt vânați ca șobolanii, fiind exilați în Pârjol, deșertul care adună munți de cadavre printre dunele sale de nisip, sau uciși fără pic de milă, în ciuda faptului că nu pot riposta, nu au nicio putere ca să se răscoale, fiind nevoiți să se ascundă zi și noapte, abia reușind să-și ducă traiul.

            Într-o astfel de lume trăiește Paedyn Gray, o tânără Obișnuită, crescută în mahalale, care și-a petrecut întreaga viață perfecționând o putere pe care nu o are. Dacă ea știe cine este cu adevărat – adică o hoață pricepută, care se strecoară în casele bogătașilor, furând orice obiect valoros ce i-ar putea asigura următoarea masă și materiale scumpe pentru prietena ei, Adena, a cărei pasiune este croitoria – ceilalți o privesc ca pe o înzestrată, a cărei putere, deși neînsemnată, îi asigură un loc în cadrul întrecerilor organizate de rege pentru alegerea următorului Executant. Paedyn se preface că este o clarvăzătoare iscusită, când, de fapt, are doar un spirit de observație bine antrenat, iar asta, laolaltă cu forța fizică și istețimea ei, o vor ajuta să înfrunte toate pericolele gândite de rege pentru a le testa participanților puterea. Mai dârză și mai fioroasă decât Kai, al doilea fiu al regelui și cel care este predestinat să devină Executant, Paedyn e luată prin surprindere de un sentiment pe care nu se aștepta să-l găsească între zidurile palatului celui care i-a ucis familia – dragostea. În timp ce creierul o îndeamnă să lupte în continuare, până la ultima suflare, și să devină o voce pentru cei asupriți, cerând dreptate, inima o înghiontește să se lase în voia senzațiilor stârnite de cei doi bărbați superbi care se întrec indirect s-o cucerească. Cine va câștiga? Kai, soldatul chipeș, întunecat și violent, care o face să se cutremure din creștet până-n tălpi, cu mâinile atât de murdare de sângele nevinovaților, încât niciun râu nu i le mai poate spăla, sau Kitt, viitorul rege, o prezență solară, blândă și bună, al cărui unic defect e că într-o zi va ocupa locul criminalului său tată? Ori se va împotrivi sentimentelor ei și va lupta pentru ceea ce contează cu adevărat, salvarea celor neînzestrați?

            Lauren Roberts scrie un Romantasy despre curaj, furie, dragoste și ură, alegeri potrivite, secrete și minciuni, dar mai ales despre nedreptate și crime odioase. Nu pot spune că romanul ei este unul original – am descoperit foarte multe asemănări cu cartea Rebeccăi Yarros, „A Patra Aripă”, dar fără dragoni –, însă, cu siguranță, este unul intens și captivant. Paedyn Gray seamănă destul de bine cu Violet Sorengail, ba chiar rostesc aceleași replici, cu excepția faptului că Paedyn este de la bun început o forță a naturii, un personaj dur, chiar de temut, care nu evoluează decât emoțional pe parcurs, știind cum să exploateze slăbiciunile tuturor, în așa fel încât să obțină avantajele pe care puterea ei iluzorie nu i le poate oferi.

 Ah, dar nu am vorbit aproape deloc despre personajele masculine... o greșeală pe care intenționez s-o îndrept chiar acum. Kai este unul dintre cei mai periculoși oameni din Ilya, rolul său fiind acela de a asculta orbește poruncile tatălui său, regele, și de a acționa ca o armă împotriva Obișnuiților și a elitelor care au avut îndrăzneala să ascundă un neînzestrat. Lumea sa e zdruncinată din temelie atunci când Paedyn ajunge la palat, făcând tot posibilul să petreacă tot mai mult timp în preajma ei. Însă atenția fetei se îndreaptă și spre Kitt, fratele lui, al cărui chip angelic și purtare nobilă îi cuceresc pe toți. Kitt are toate calitățile unui rege bun, care ar putea schimba o dată pentru totdeauna legea împotriva Obișnuiților, dar atunci când ai fost crescut cu ură în suflet și furie împotriva celor diferiți, schimbarea nu e deloc ușoară. Cu alte cuvinte, toate personajele sunt angrenate într-un război al orgoliilor, fiecare urmându-și calea de la care nu se va abate până ce nu va ajunge în vârf.

Nu știu ce aș mai putea să vă spun, decât că vă încurajez să citiți „Powerless. Jocul”. O să găsiți mult mai multe personaje interesante, chiar dacă niciunul nu scapă de tușele arhetipale și clișeice; o să fiți martorii unor evenimente cumplite, ce scot la iveală și mai multe secrete, dar cel mai important, veți lua parte la o aventură plină de suspans, ce mustește de resentimente, urmând să aflați că uneori rolurile se inversează, iar cei cu puteri se transformă în călăi pentru cei lipsiți de apărare.

 

COMANDĂ CARTEA


duminică, 11 februarie 2024

Recenziile lui Gică 166 - Băieții din cimitir de Aiden Thomas


Titlu: Băieții din cimitir   

Serie: Băieții din cimitir (#1)

Autor: Aiden Thomas

Editura: ALICE BOOKS

Titlu original: Cemetery Boys (2020)

Traducere de Ioana Filat

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 408

Media pe Goodreads: 4,28 (din 88.936 note)

 

Romanul lui Aiden Thomas e (și nu e) un Fantasy. Deși are o componentă magico-religioasă în centru, un mecanism simbolic de la care se dezvoltă o intrigă complexă, accentul este pus în mare parte pe povestea protagonistului, pe identitatea lui de gen și relația cu ceilalți, îndeosebi, cu familia. Prin urmare, putem spune că avem de-a face cu un bildungsroman, cu o ficțiune curajoasă, plină de substanță și în filele căreia se găsește un îndemn la schimbare și, bineînțeles, acceptare. Ecuația bărbat-femeie și-a pierdut fundamentele, și, în ciuda constrângerilor creștine, cei excluși în sfârșit au ocazia să ia cuvântul, să se prezinte și să-și ceară drepturile. Mesajul unui singur individ reflectă o întreagă comunitate, marginalizată și cenzurată, care acum are șansa să-și scoată la lumină istoria, susținută de noile mișcări politice și culturale.

Brujos sunt „vrăjitorii” care, cu ajutorul unui portaje (de-obicei, un pumnal) taie legăturile ce-i mai țin pe pământ pe cei decedați. Brujas sunt soțiile și fiicele lor, tămăduitoarele, care, pentru a vindeca rănile trupești, dar și pe cele sufletești, se angajează ca infirmiere, asistente medicale sau psihologe. Yadriel este fiul lui Enrique și nepotul Litei, adică descendentul celei mai însemnate familii de Brujx. Dar băiatul nostru nu a avut parte de ritualul de inițiere, fiindcă nu îi este recunoscută identitatea de gen. Însă își dorește atât de mult să calce pe urmele strămoșilor, astfel încât, cu ajutorul verișoarei sale, Maritza, care îi cioplește propriul portaje, se strecoară în biserica din cimitir și se inițiază de unul singur în magia viilor și a morților, o ceremonie confirmată însăși de Santa Muerte.

Iar după ce verișorul lui este ucis, o moarte violentă pe care o simt toți Brujx în piept, și trupul, în ciuda căutărilor din zi și până-n noapte, nu este găsit, Yadriel vrea să-și testeze noile abilități, așa că îi cere spiritului lui Miguel să-și facă apariția. Dar, din greșeală, îl invocă pe Julian Diaz, băiatul rău al școlii, care, în mod straniu, a murit tot cu o zi în urmă. Și chiar dacă adolescentul nostru își dorește din tot sufletul să-l trimită pe Julian în lumea de dincolo, ca să-și repare mica eroare, tânărul răzvrătit nu vrea să plece, încă nu, până când nu se asigură că amicii lui sunt bine. Neavând de ales, Yadriel îl ia pe Diaz cu el acasă, unde încearcă să-l țină ascuns, ca să nu afle cumva familia sa că a dobândit, fără aprobarea necesară, puterile de brujo.

Cartea de față se încadrează, din toate punctele de vedere, în sfera literaturii LGBTQ+. Mai întâi, protagonistul este trans, un băiat latinx căruia familia îi refuză adevărata identitate, gen care, pe urmă, este aprobat chiar de Sfânta Moarte, adică de zeița supremă. În timp ce oamenii nu sunt pregătiți pentru schimbare și îl privesc pe Yadriel cu scepticism, transcendența îi face loc în sânul ei, recunoscându-l ca pe un fiu, și nu ca pe o fiică, ca pe un adevărat brujo. Apoi, personajul-oglindă, Julian Diaz, este gay, un lucru pe care îl susține fără rușine, luându-l ca o normalitate de la natură, ca pe un dat, neînțelegând lupta interioară a lui Yadriel. La rândul lui, omulețul nostru știe cine este, vrea să-i convingă și pe ceilalți, dar este afectat de remarcile celor din jur, în special de reacțiile (nu întotdeauna subtile) ale propriului tată.

Pe lângă „minoritățile” sexuale, este adusă în discuție și soarta hispanicilor.

Când dispare un individ latino, membrilor comunității le e frică să meargă la poliție, fiindcă albii ar putea descoperi faptul că sunt emigranți fără acte sau, mă rog, cu documente false. Astfel, cei care se află „în afara legii” pot fi deportați, lucru care se întâmplă adesea. Familii destrămate, mame și tați ce trăiesc zi de zi cu speranța că-și vor putea crește, în pace, copiii și soții și soți văduviți de societate. Aici, adică în Los Angelesul de est, se regăsesc persoane ale căror părinți sau bunici au venit din toate colțurile Americii, Cuba, Haiti, Columbia, Mexic... Ceea ce îi leagă, în afară de cutumele sociale, este tradiția, credințele străvechi la care nu au renunțat. Ei sunt, la un loc, urmașii incașilor, mayașilor și aztecilor, dar și ai creștinilor care au descoperit noile teritorii.

Cât despre dimensiunea fantastică, aceasta ia naștere dintr-un amalgam de credințe ce vizează trecerea spre viața veșnică, în cazul de față, spre Câmpiile Sfintei Morți. Aproape toată acțiunea cărții se desfășoară în perimetrul cimitirului, unde cei vii au grijă de mormintele și sufletele celor plecați, printre siluetele spectrale ale celor care nu sunt pregătiți să dea ochii cu marea zeiță. Astfel, povestea capătă și o latură gotică, fascinantă, și nicidecum înfricoșătoare. Ritualurile, chiar și prezențele fantomatice, au propriul farmec – un microcosmos efervescent care mișună în inima unei lumi care nu cunoaște magia. Acestea fiind spuse, trebuie să punem punct aici, fiindcă se apropie Dia de Muertos, când viii și morții se vor reîntâlni și vor dănțui printre hârci pictate și crăițe, adică ziua în care Julian va trebui să fi trecut deja hotarul, înainte ca sufletul lui să devină maligno.


COMANDĂ CARTEA


luni, 15 mai 2023

Recenziile lui Gică 128 - Șase cocori stacojii de Elizabeth Lim


Titlu: Șase cocori stacojii  

Serie: Șase cocori stacojii

Autor: Elizabeth Lim

Editura: CORINTEENS (CORINT)

Titlu original: Six Crimson Cranes (2021)

Traducere de Simona Ștefana Stoica

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,25 (din 52.955 note)

 

Ca o scurtă introducere, înainte să trecem la romanul de față, este necesar să vă spun că în lumea întreagă există peste două sute de variante ale basmului cu Prințesa și Lebedele, dintre care noi, occidentalii, cunoaștem doar două cu de-amănuntul: „Cele șase lebede”, versiunea culeasă de Frații Grimm, și „Lebedele”, faimoasa poveste a lui Hans Christian Andersen. De asemenea, numărul fraților preschimbați variază, în funcție de registrul cultural, de la șase la unsprezece, iar într-o variantă indiană ajungem s-avem de-a face cu o sută unu de feciori blestemați. Deși în ambele povești menționate băieții se transformă în lebede, se regăsesc din nou situații în care tinerii sunt metamorfozați în porumbei, corbi sau gâște sălbatice. Dacă, în folclorul german, Eliza trebuie să croiască șase cămăși din Flori de Stea, în varianta daneză prințesa trebuie să culeagă urzici, pe care să le strivească cu picioarele pentru a obține firele cu care urmează să țeasă cele unsprezece cămăși fermecate.

Povestea noastră începe cu scenariul clasic: o împărăteasă moartă de câțiva ani buni, un împărat ce și-a luat o a doua soție, șase frați viteji și ageri la minte și o soră extrem de frumoasă (destinată să se căsătorească cu un lord de la Miazănoapte). Deși își iubește mama vitregă, Shiori, prințesa din Gindara, bănuiește că Raikama are un mare secret, așa că o urmărește într-o grădină ascunsă, unde consoarta imperială, după ce face câteva descântece, își dă la iveală chipul monstruos de vrăjitoare. Odată ce prinții sunt informați despre adevărata ei identitate, mama vitregă îi blestemă, transformându-i în șase cocori cu coroane stacojii. La rândul ei, Shiori cade pradă magiei negre, punându-i-se pe cap un blid din lemn de nuc, care să-i ascundă pe jumătate chipul și trăsăturile princiare, imposibil de îndepărtat. Însă asta nu e tot, pentru că ea nu mai are voie să vorbească, fiindcă, la fiecare cuvânt ce-i va părăsi buzele, un frate se va prăbuși mort, sugrumat sau mușcat de unul dintre șerpii Raikamei.

Elizabeth Lim nu ne spune un basm nou, ci cârpește o lume din mai multe povești deja cunoscute. Este evident că totul pornește de la narațiunea Lebedelor, însă putem întrezări și câteva fragmente din „Cenușăreasa”, „Fiica morarului”, „Frumoasa din pădurea adormită” sau chiar din „Scufița Roșie”. Fie că ne raportăm la universul creat ca la unul feeric, îndepărtat de realitate, construit pe o temelie magică, fie că putem regăsi o perioadă istorică reală și relevantă pentru acțiune, undeva între Ev Mediu și Renaștere, romanul rămâne în permanență undeva la graniță, fabulosul fiind ilustrat ca elementul dezechilibrator, ducând ori la victorie, ori la nesfârșita damnare. Preluând câteva modele înrădăcinate în memoria culturală europeană, autoarea își plasează istorisirea într-un cronotop asiatic, nu atât de exploatat. Așadar, pe lângă mitologia chineză, prezentă atât prin dragonii apelor din Regatul Subacvatic, cât și prin Munții Sfinți ai Curajului, în care sunt închiși demonii, foștii vrăjitori ce și-au încălcat jurămintele, putem observa și frânturi de simboluri specifice Japoniei, de la legenda celor O mie de cocori, până la basmul „Fata cu potirul pe cap”, înlocuit aici, așa cum am spus, de blidul din lemn de nuc.

Dar să nu pierdem din vedere firul principal... Shiori este exilată (paradoxal) la Miazănoapte, unde devine mai întâi  slujitoare într-un han sărăcăcios, iar pe urmă bucătăreasă la curtea unei familii de lorzi. Căderea ei, de la prințesă, la servitoare, nu e nimic mai mult decât o reîntoarcere la statutul fetei de rând, care, prin muncă și dedicare, va ajunge într-un final femeie, iar după aceea, mamă. Ei bine, nu putea să nu existe și aici o direcție feministă (și chiar nu sunt ironic de data asta). Prințesa nu vrea să se mărite cu cel sortit, de aceea fuge de la logodnă, ba mai mult, ea nu vrea să se căsătorească niciodată, pentru că se consideră o fire independentă. De altfel, muncile ei de Hercule au și un puternic caracter masculin. Nu se dedă doar la treburi ușoare, ci execută, oricât i-ar fi de greu, orice sarcină i se încredințează. Revenind... ca să-și salveze frații și să-și înfrângă mama vitregă, ea are nevoie de adevăratul nume al Raikamei și de o plasă de scântelar, o plantă cu țepi ascuțiți, prin care curge focul demonilor, ce păstrează atât modelul Florilor de Stea din basmul Fraților Grimm, cât și trăsăturile de urzică, din varianta scriitorului danez. De altfel, din alcătuirea ei face parte și sângele stelelor, și aici e clar o trimitere la prima ei dilogie, care, din câte am auzit (încă necitind-o), face parte din același univers.

Odată cu trecerea de la basm la Fantasy, moartea nu mai e ceva ce poate fi alungat prin magie, ci o fatalitate, cei plecați fiind duși pentru totdeauna. Oricât de optimist ar părea tonul cărții, umbra planează asupra personajelor la tot pasul, gravitatea simțindu-se cu fiecare răsturnare nefericită. Departe de casă, Shiori află că răul este mult mai puternic decât ar fi crezut, că există vrăjitori mai nemiloși decât propria mamă și că lumea pe care o știe este pe punctul de a se prăbușii în abisul demonilor. Dar, cu ajutorul lui Seryu, un nepot al Regelui-Dragon, ce-i cam face ochi dulci, și al lui Kiki, pasărea ei devotată de hârtie, prințesa se pregătește să se întoarcă în Gindara, ca să rupă o dată pentru totdeauna blestemul ce i-a schimbat destinul și i-a distrus familia.


COMANDĂ CARTEA