Titlu:
Nicio picătură de băut
Serie:
Nicio picătură de băut #1
Autor:
Mindy McGinnis
Editura:
LEDA EDGE (CORINT)
Titlu
original: Not a Drop to
Drink (2013)
Traducere
de Ionel Ghiragosian
Anul
apariției: 2019
Număr
pagini: 272
Media
pe Goodreads: 3,82 (din 13.116 note)
Din
punct de vedere biologic, omul poate rezista fără mâncare până la 30 de zile,
în condițiile în care își conservă fiecare strop de energie și se hidratează
suficient. Dar fără apă...? Trei zile fără licoarea binefăcătoare, incoloră,
insipidă și inodoră poate conduce la un sfârșit dezastruos. Să ne imaginăm doar
ce se întâmplă dacă punem un burete îmbibat cu apă la soare, într-o zi toridă
de vară. În doar câteva ore vom găsi buretele complet uscat, poate chiar găurit
din cauza căldurii infernale. La fel se petrece și în cazul corpului uman, dacă
nu primește cantitatea zilnică de lichide de care are nevoie pentru a funcționa
așa cum trebuie. Însă într-o lume în care toate sursele de apă sunt poluate și
aproape pe cale de dispariție, iar negocierea cu forțele naturii nu dă niciun
rezultat, să-ți asiguri supraviețuirea poate deveni o muncă de Sisif și vine la
pachet cu asumarea unui rol de ucigaș în serie, totul pentru conservarea
fiecărei picături de apă.
Mindy McGinnis scrie o poveste
captivantă, plină de suspans, în centrul căreia se află un univers ostil, în
pragul colapsului. „Nicio picătură de băut” e cea mai bună distopie pe care am
citit-o în ultimii ani. Am fost fascinată de modul în care autoarea ilustrează
faptele – fie că e vorba despre niște banale acțiuni cotidiene, fie niște
evenimente majore ce pot readuce echilibrul sau, din potrivă, pot căsca o
prăpastie și mai adâncă între membrii unei comunități deja scindate –, toate
sunt descrise cu același patetism înflăcărat și într-un ritm alert, ce nu-ți dă
voie să lași cartea din mână. În structura romanului se împletesc elemente din
toate genurile, nelipsind dragostea, tragedia, supranaturalul, aventura,
misterul, dimensiunea socială și dorința de a preschimba haosul într-o utopie.
Lynn a fost crescută doar de mama ei
și educată să protejeze cu orice preț iazul aflat pe proprietatea lor. De la o
vârstă fragedă, ea a învățat mai întâi să tragă cu arma, și apoi să pună
întrebări. Ocaziile în care fata a trebuit să-și dovedească iscusința n-au fost
puține, din ce în ce mai mulți străini călcându-le pământurile cu scopul de a
face rost de apa potabilă tot mai puțină. Înăbușindu-și remușcările și
regretele, Lynn i-a împușcat pe toți aceia care reprezentau o amenințare, de la
mârșavii orășeni, până la cruzii coioți. Excepție fac doi inamici puternici cu
care fata trebuie să-și regleze niște socoteli, tatăl, care a abandonat-o, și
un coiot fioros, care i-a ucis mama. După acea zi întunecată în care și-a văzut
mama prăbușindu-se sfâșiată, Lynn a rămas singura protectoare a apei mult
râvnite. Însă lucrurile se complică atunci când o familie își ridică tabăra
lângă râu. Tânăra trebuie să treacă peste prejudecățile sădite adânc în inima
ei, să doboare zidurile de neîncredere în semenii ei și să accepte ajutorul
vecinului ciudat, care locuiește la marginea pădurii, dar, cel mai important,
trebuie să accepte schimbarea și faptul că poate alege să procedeze diferit
față de înaintașii săi.
Romanul are la bază sintagma Homo
homini lupus (Omul este lup pentru om), deoarece lumea asta e împărțită
în două facțiuni, vânători și prădători, firește, rolurile fiind
interșanjabile. Pe de-o parte, sunt oamenii care locuiesc la oraș, cei care se
bucură de confort, electricitate și distracție, însă fără să aibă o sursă de
apă din care să se poată alimenta, iar pe de alta, cei care n-au nimic, în
afară de apa pe care o apără cu prețul vieții. Jocul ce ia naștere între cele
două tabere este extrem de violent, capriciile și dorința de bunăstare ale
unora fiind scuza perfectă pentru ceilalți, care caută să stârpească orice
amenințare. Pe lângă acest război ce ar apărea în orice împrejurare de genul
ăsta, autoarea trage subtil un semnal de alarmă și cu privire la poluarea
hidrosferei, fapt ce ar putea conduce cu timpul la formarea unei lumi în care
vom uita că suntem oameni, ne vom lupta între noi, locul milei și al empatiei
fiind luat de egoism. Pe scurt, nu contează peste câte cadavre treci, dacă ce-i
al tău rămâne intact.
Cât despre personaje, ar fi foarte
multe de spus, în primul rând pentru că sunt impecabil croite. N-aș putea găsi
niciun cusur acestor caractere, ceea ce m-a determinat să-i dau volumului cinci
stele fără să stau pe gânduri. Din puținele figuri care defilează, tot
protagonista este cea mai interesantă. Rămasă singură, Lynn continuă să țină
cont de sfaturile mamei sale pentru a supraviețui secetei, însă ea face totul
din inerție. I s-a spus că așa e corect, că așa trebuie să procedeze, iar ea a
ascultat orbește, cu toate că mai are mici momente de ezitare în anumite
situații. Conștiința ei se trezește abia atunci când cei din jur, în care
învață să aibă încredere, îi arată o altă cale. Ajunge, în cele din urmă, cu
adevărat independentă, reușind să ia propriile decizii, chiar dacă asta
înseamnă să renunțe la povețele mamei. Își asumă rolul de mamă pentru o fetiță
aflată în pragul morții, descoperă dragostea, suferă, pierde mica ei lume și
câștigă o alta alături de cei pe care îi iubește. Însă drumul ce duce la utopia
născută ca rezultat al schimbărilor pe care le face fata e pavat cu sacrificii
și distrugere.
„Nicio picătură de băut” este o
poveste emoționantă, plină de acțiune și suspans, o lectură captivantă,
perfectă pentru fanii romanelor „Acolo unde cântă racii” și „Acest tărâm al
blândeții”. Volumul de față este prima parte a dilogiei cu același titlu, care,
din păcate, n-a fost continuată în limba română. În ciuda acestui impediment,
cartea merită toată atenția voastră și vă garantez că nu veți fi dezamăgiți.
