Titlu: Ursul și privighetoarea
Trilogia: Winternight #1
Autor: Katherine Arden
Editura: YoungArt
Titlu original: The Bear and the Nightingale (2017)
Traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav
Anul apariției: 2018
Număr pagini: 300
Media pe Goodreads: 4,09 (din 137.083 note)
O atmosferă întunecată, creaturi monstruoase
care îți bagă frica în oase, spirite secătuite de puteri, magie, religie, o
fată cu abilități speciale și un ger de crapă pietrele – sunt doar câteva
dintre ingredientele perfecte pentru un roman excepțional. De mult nu mi s-a
mai întâmplat să nu pot lăsa o carte din mână, dar asta devine imposibil atunci
când dau peste un volum bazat pe mitologie și cultură rusă. „Ursul și
privighetoarea”, de Katherine Arden, un Fantasy de-a dreptul Horror, îți va
aduce în fața ochilor o lume captivantă și violentă, în care granița dintre
bine și rău, dintre sacru și profan, dintre vis și realitate este foarte fină,
aproape transparentă. Fiecare pagină te va cufunda tot mai adânc într-o pădure
misterioasă, unde magia este la ea acasă, dar, mai ales, într-o poveste
dramatică a cărei protagonistă este Vasilisa, o tânără curajoasă care dă totul
pentru a-și salva familia.
Ne aflăm
în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, undeva în nordul Rusiei, unde iarna
este pe atât de cruntă și periculoasă, pe cât de blândă și colorată este
primăvara. Peste acest ținut neîmblânzit se întinde mâna ocrotitoare a țarului
Ivan Krasnii (Ivan cel Frumos). Pare să fie vorba despre un roman istoric, nu-i
așa? Cu toate că autoarea alege să-și plaseze povestea într-un spațiu real,
folosindu-se de credințe străvechi și de personalități istorice, precum țarul
Ivan sau Părintele Serghei de Radonej, o figură importantă a Bisericii Pravoslave,
cartea de față este un fantasy veritabil, iar fenomenele magice își fac simțită
prezența din plin.
Romanul nostru începe într-o seară geroasă de iarnă,
când, după ce ai înfruntat troienele imense de zăpadă, nu-ți mai rămâne altceva
de făcut decât să te așezi la gura sobei și să asculți unul dintre basmele
dădacei despre forțe malefice și spirite curate. Vasilisa și frații ei au
crescut învăluiți de farmecele folclorului rus și înconjurați de duhurile
vechii mitologii slave. Lucrul interesant este că nici un alt locuitor din
Lesnaia Zemlia (Pământul Împădurit) nu poate vedea sau comunica cu spiritele ce
se îngrijesc tăcute de bunul mers al gospodăriei și al naturii, cu excepția
Vasilisei. Tânăra noastră eroină ar renunța oricând la sarcinile pe care le are
de îndeplinit, pentru o plimbare prin pădurea de care se simte atrasă în mod
inexplicabil sau pentru a sta de vorbă cu prietenii ei: Domovoiul (spiritul
casei), Vazila (spiritul grajdului) și Rusalka din lac. Ea va deveni ultima
apărătoare a acestor biete spirite care nu vor decât să-și apere casa. Însă
pentru a face asta, au nevoie de putere, de hrană și de credința oamenilor, iar
eroina noastră va da totul pentru a le salva de la pieire.
Până aici, totul bine și frumos. Viața comunității
conduse de Piotr Vladimirovici, tatăl Vasilisei, este una tihnită. Deși ne
aflăm într-o societate creștinată de mai bine de 400 de ani, locuitorii din
Lesnaia Zemlia nu uită să aducă ofrande ocrotitorilor casei care se îngrijesc
tăcuți de bunul mers al gospodăriei și al naturii. Însă problemele încep să
apară în momentul în care persoane din afara comunității încearcă să schimbe
legile nescrise ale ținutului, prin îngroparea vechilor credințe și tradiții
sub o religie ce nu aparține locului. Teama de pedeapsa divină îi convinge pe
oameni să renunțe la păgânism, ceea ce are consecințe nefaste pentru toți. Barierele
protectoare ridicate de secole de către duhuri sunt distruse aproape complet, iar
acest spațiu, care respiră prin fiecare pietricică, este lăsat în voia forțelor
întunecate.
Intriga începe atunci când Piotr se întoarce de la
Moscova cu o nouă soție și mamă pentru copii. Anna Ivanovna, fiica țarului
Ivan, pleacă din palatul tatălui său și ajunge într-un infern plin de demoni
care nu încetează s-o bântuie. Acest personaj poate fi încadrat, cu ușurință,
în arhetipul mamei vitrege, din cauza comportamentului ostil față de noua
familie, dar, în special, față de Vasilisa. Ea va fi cea care va deschide larg
porțile lui Medved (Ursul), un zeu malefic, însă nu o va face singură. Ea va
găsi un aliat de nădejde în persoana preotului Constantin, un om cu viziuni înguste,
bun la teorie dogmatică, dar slab în fața ispitei.
Am disprețuit aceste două personaje încă de la prima
apariție. Dorința lor obsesivă de a schimba ceva m-a enervat la culme, nemaivorbind
de ignoranța preotului care m-a făcut să-mi doresc ca Rusalka să-și ducă la
îndeplinire planul. Și dacă tot suntem la capitolul personaje preferate sau
antipatice, nu voi rata ocazia de a-l menționa pe Alioșa, fratele Vasilisei,
care mi s-a părut un personaj extrem de bine construit. Am apreciat firea sa
pragmatică, un om care tace și face, el este singurul susținător al eroinei
noastre, iar rolul lui va fi unul pe măsură.
Eu aș împărți romanul în două. În prima parte este
prezentată, cu lux de amănunte, societatea patriarhală rusă în care femeia
trebuie să fie supusă bărbatului, să-și îndeplinească îndatoririle, fără să
crâcnească, și să se căsătorească de tânără, pentru a asigura descendența
familiei. Ei bine, Vasilisa nu se încadrează în acest tipar al fetei
ascultătoare. Ea este o rebelă și nu se ferește s-o arate. Mulți au afirmat că
romanul ar avea nuanțe feministe, însă eu sunt de o altă părere. Nu cred că
refuzul Vasilisei de a se căsători este un gest pro feminist, ci, mai degrabă,
o recunoaștere a faptului că ea nu aparține acelei lumi, prin urmare, nu se
poate căsători cu un om obișnuit. Cât despre cea de-a doua parte a romanului...
este una foarte concentrată, plină de suspans și fiori de groază care te vor
face să citești pe nerăsuflate.
„Ursul și privighetoarea” poate fi considerat un basm
uriaș. Avem creaturi fantastice, o pădure care leagă două tărâmuri, o
confruntare între bine și rău (și nu trebuie să vă mai spun cine câștigă), dar,
mai ales, avem o eroină împreună cu ajutoarele sale magice. În plus, Vasilisa
este numele specific personajelor feminine din basmele rusești. Citind acest
roman, mi-am amintit de „Argintul preschimbat”, de Naomi Novik. Ambele romane
au foarte multe elemente în comun, în special mitologia slavă care stă la baza construcției
lor. Deci, dacă v-a plăcut Naomi Novik, Katherine Arden vă va cuceri cu
desăvârșire.
Dar cred că v-am dat deja prea multe spoilere, așa că e vremea să punem punct acestei recenzii imposibil de lungi. Am înșirat, aici, atâtea cuvinte, și nu am spus nimic despre Privighetoare... Însă nu vreau să vă stric surpriza. 😊 Abia aștept să îmi spuneți părerile voastre despre romanul Katherinei Arden. Eu știu sigur că și-a câștigat locul de onoare în biblioteca mea și aștept cu nerăbdare următoarele volume din trilogia „Winternight”.
P. S.
Înainte de a începe lectura, asigurați-vă că ferestrele
și ușile sunt bine încuiate, în caz contrar, s-ar putea să vă treziți că cineva
citește peste umărul vostru!
