Cărțile Mele Și Alți Demoni: Morgan Audic

Se afișează postările cu eticheta Morgan Audic. Afișați toate postările

joi, 24 septembrie 2026

Recenziile lui Gică 245 - Nimeni nu moare la Longyearbyen de Morgan Audic (CRIME CLUB)

Titlu: Nimeni nu moare la Longyearbyen

Autor: Morgan Audic

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Personne ne meurt à Longyearbyen (2023)

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2026

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,75 (din 281 note)

Departe, în nordul extrem, acolo unde noaptea polară îmbracă totul în întuneric, iar gheața pare să înghețe până și timpul, se află Longyearbyen — un loc în care natura impune reguli crude, iar oamenii trăiesc la granița dintre supraviețuire și izolare. În acest peisaj spectaculos și neliniștitor, unde se spune că nimeni nu moare cu adevărat, scriitorul francez Morgan Audic construiește un thriller nordic fascinant. „Nimeni nu moare la Longyearbyen” nu este doar o simplă poveste despre o crimă din zona arctică, ci o imersiune adâncă în secrete bine păstrate, tensiuni geopolitice și amprenta distructivă pe care omul o lasă asupra naturii.

Agneta Sorensen, studentă la departamentul de Biologie Marină, este găsită moartă, trupul fiindu-I sfâșiat de colții și ghearele unui urs polar. La prima vedere, explicația pare la mintea cocoșului, un atac al animalului, într-un ținut în care întâlnirea cu urșii polari nu este o simplă legendă. Numai că Lottie Sandvik, polițista care ajunge să se ocupe de caz, observă lucruri care nu se potrivesc. Lângă victimă, este descoperit eșuat un mamifer marin de mari dimensiuni, în cadavrul căruia sunt găsite gloanțe. Lottie nu este genul de persoană care poate să treacă mai departe atunci când ceva nu se leagă. Fosta polițistă criminalistă din Oslo poartă cu ea propriile frici și propriile neliniști, iar izolarea din Svalbard nu pare tocmai locul potrivit pentru cineva care încearcă să-și pună ordine în viață. Cu toate acestea, tocmai încăpățânarea de a privi mai atent acolo unde ceilalți văd deja o explicație o face să-și ducă Ancheta mai departe, convinsă că moartea tinerei a fost provocată de cel mai periculos animal care a trăit vreodată pe pământ, însuși omul.

Pe măsură ce investigația avansează, Longyearbyen începe să-și arate și celelalte fețe. În spatele peisajului spectaculos se ascund istorii vechi, interese economice, cercetări controversate și tensiuni care depășesc cu mult granițele unei simple anchete criminalistice. Frigul, întunericul, distanțele și sentimentul de izolare fac ca fiecare deplasare să aibă o importanță aparte și fiecare loc să poarte cu el o poveste. Iar Pyramiden, vechiul oraș minier sovietic aproape abandonat, aduce exact acel gen de atmosferă stranie în care ai impresia că trecutul nu a plecat niciodată cu adevărat.

În paralel cu ancheta lui Lottie, jurnalistul Madsen (fost corespondent de război) încearcă să afle adevărul despre moartea prietenei și fostei sale iubite, Åsa Hagen, care condusese o agenție de turism maritim, organizând safariuri printre balene și cașaloți. Cele două fire narative pornesc separat, dar treptat încep să se lege și înnoade. Relația tot mai complicată dintre oameni și natură, cercetările asupra balenelor, vânătoarea, poluarea și urmele lăsate de oameni în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei nu sunt simple elemente decorative. Episodul balenei în al cărei stomac sunt descoperite zeci de pungi de plastic este unul dintre acele momente care rămân în minte tocmai pentru că realitatea din spatele lui este atât de greu de ignorat.

„Nimeni nu moare la Longyearbyen” nu este un thriller care simte nevoia să alerge permanent. Are răbdare să-și construiască lumea, să lase frigul să pătrundă printre pagini și să creeze senzația aceea că, într-un loc atât de izolat, oamenii pot ascunde lucruri mult mai ușor decât într-un oraș aglomerat. Pe măsură ce investigația înaintează, senzația de nesiguranță crește, iar ceea ce părea inițial o crimă izolată începe să deschidă uși către povești mai vechi și secrete pe care unii ar prefera să le lase îngropate. Fără să ofere totul pe tavă, Morgan Audic construiește treptat tensiunea și îi lasă cititorului suficient spațiu pentru propriile supoziții.

„Nimeni nu moare la Longyearbyen” este, în cele din urmă, un thriller nordic cu o atmosferă aparte, în care misterul se împletește cu un loc fascinant și neliniștitor. Este o poveste despre moarte, secrete și oameni care încearcă să afle adevărul într-un ținut în care natura pare să aibă propriile reguli. Iar Longyearbyen rămâne, după ultima pagină, mai mult decât numele unui oraș îndepărtat: rămâne imaginea unui loc în care frigul poate ascunde urme, trecutul poate ieși din nou la suprafață, iar liniștea nu înseamnă neapărat pace.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Morgan Audic:

marți, 19 martie 2024

Recenziile lui Gică 175 - Un motiv bun pentru a muri de Morgan Audic (CRIME CLUB)

Titlu: Un motiv bun pentru a muri

Autor: Morgan Audic

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: De bonnes raisons de mourir (2019)

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 4,07 (din 1.124 note)

Scurtă și necesară lecție de istorie... La data de 26 aprilie 1986, reactorul numărul patru al centralei Vladimir Ilici Lenin a explodat. Mai bine de 2000 de kilometri din Ucraina și Belarus au fost iradiați, precipitațiile purtând radiațiile și pe teritoriul Rusiei. Din cauza secretizării sovietice, nu s-a putut aproxima numărul victimelor Accidentului Nuclear de la Cernobîl. Pe lângă muncitorii de la centrală și pompierii ce și-au pierdut viața în momentul deflagrației, o mare parte a populației din zonă a fost contaminată, fiind depistată, în lunile și anii ce au urmat, cu cancer sau alte boli greu sau imposibil de tratat. Într-un lung proces natural de decontaminare fiziologică, afecțiunile și-au făcut apariția de la o generație la alta, de la bătrâni la nou-născuți, variind de la ușoare la grave, de la deficiențe de motricitate, auz sau vedere, până la absența unora dintre membre sau chiar a sistemului limfatic.

Povestea noastră, incredibil de plină de suspans, se deschide cu o scenă greu de digerat. Cadavrul unui bărbat stă suspendat, cu ajutorul unor cabluri, pe fațada Turnului Voshod, cea mai înaltă clădire din Pripiat. Mortul cu pleoapele cusute, al cărui trup prezintă urme clare de tortură, a fost descoperit de către un grup de turiști, al cărui ghid a chemat imediat autoritățile. După o analiză superficială, autopsia fiind imposibil de realizat din cauza trupului iradiat, căpitanul Joseph Melnik și ofițerul Galina Novak ajung la concluzia că la mijloc e vorba de o răzbunare, victima fiind Leonid Vektorovici Sokolov, fiul lui Vektor Sokolov, un magnat al petrolului și fost ministru al Energiei. În tot acest timp, în Rusia, Alexandr Ribalko, un polițist cu relații în lumea interlopă și cu grave probleme cu femeile și alcoolul, primește vestea că suferă de mai multe forme de cancer, la nivelul ficatului, plămânilor și stomacului, astfel încât doctorul îi mai dă doar câteva luni de trăit. Și fiindcă soarta lui e pecetluită, dar mai ales pentru că s-a născut la Pripiat și vorbește ucraineana, este angajat de Vektor Sokolov ca să investigheze moartea fiului său. Și pentru că are nevoie de bani pentru operația fiicei sale, Tassia (Anastasia), care suferă de deficiențe de auz, polițistul pleacă spre Cernobîl, împins de un motiv bun pentru care merită să moară.

La scurt timp de la cumplita descoperire, căpitanul Melnik primește un colet anonim în care se află o rândunică împăiată, aceeași pasăre pe care o găsește, printre alte animale împăiate, și Ribalko în apartamentul din care pare să fi fost suspendat Leonid. Se pare că au de-a face cu un ucigaș cu sânge rece, pasionat de taxidermie. Dar ce reprezintă pasărea? E semnătura criminalului sau mesajul pe care acesta vrea să-l transmită? Însă până la deznodământ e un drum lung și abrupt. Odată ce pornesc în cercetare, în paralel, neștiind unul de celălalt, prin zona interzisă, cei doi polițiști pășesc pe un teritoriu minat (pardon, iradiat), cu floră și faună contaminate, un pustiu în care moartea și-a lăsat amprentele toxice, aidoma petelor de pe blana unui leopard. Case abandonate, cai iradiați ce pasc vegetația contaminată, blocuri, biserici și școli în ruină, dar și locuitori, foști localnici care, neavând încotro sau din cauza nostalgiei sau patriotismului, s-au întors acasă, dar și braconieri și tâlhari care se strecoară prin gardul de sârmă, găurit ca un cașcaval elvețian, ca să vâneze sau să taie copacii al căror lemn urmează să ajungă pe piața neagră, preschimbat în mobilier și vândut clienților bogați, care nici nu-și închipuie la ce riscuri se expun. Cernobîl e mai mult decât un nume, o zonă, un accident, e blestemul pe care-l ducem mai departe, e moartea pe care doar timpul și douăzeci de generații de sacrificiu o vor putea opri.

Acțiunea romanului lui Morgan Audic are loc în 2019, astfel încât este abordat, prin intermediul fiului lui Melnik, Nikolai, și subiectul conflictelor armate din Republica Donețk. Realitatea și ficțiunea se împletesc, schițând un portret, pe cât se poate de fidel, al măcelului din Donbas, unde copiii se joacă de-a soldații, iar mamele stau la rând, la morgi, ca să identifice trupurile împușcate și sfâșiate ale propriilor băieți, cadavre așezate claie peste grămadă, care urmează să fie îngropate, fără sicrie, la un loc. Proaspeții soldați nu doar că nu au fost pregătiți să ia parte la operațiunile militare, dar le lipsesc și antrenamentul, armamentul și vestele antiglonț. Războiul (care va urma) nu e nimic mai mult decât o confruntare între victime, din care vor ieși victorioși doar politicienii și oligarhii ruși, printre care se numără și Vektor Sokolov, cei care urmăresc, netulburați, masacrul, de la o distanță sigură și comodă.

„Un motiv bun pentru a muri” e, fără discuție, o capodoperă. Pe de-o parte, roman Polar, pe de alta, ficțiune istorică/contemporană, cartea ne aruncă în vâltoarea unor evenimente imposibil de controlat, într-un ținut sterp, al sufletelor damnate și rătăcite, unde cei doi protagoniști încearcă să-l prindă/anihileze (depinde de intențiile fiecăruia) pe ucigașul cu rândunica. Dacă Melnik e fostul milițian și actualul polițist care vrea să facă dreptate, Ribalko e omul care nu mai are nimic de pierdut, dându-și sufletul diavolului la schimb pentru sănătatea fiicei și bunăstarea fostei sale familii. Așadar, un erou și un antierou, ambii urmărind același scop, două anchete care se completează una pe cealaltă și un antagonist care și-a planificat ani în șir crimele... trei personaje prinse, încă din 1986, în pânza de păianjen a morții.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Morgan Audic: