ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Fantasy. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fantasy. Afișați toate postările

duminică, 11 februarie 2024

Recenziile lui Gică 166 - Băieții din cimitir de Aiden Thomas


Titlu: Băieții din cimitir   

Serie: Băieții din cimitir (#1)

Autor: Aiden Thomas

Editura: ALICE BOOKS

Titlu original: Cemetery Boys (2020)

Traducere de Ioana Filat

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 408

Media pe Goodreads: 4,28 (din 88.936 note)

 

Romanul lui Aiden Thomas e (și nu e) un Fantasy. Deși are o componentă magico-religioasă în centru, un mecanism simbolic de la care se dezvoltă o intrigă complexă, accentul este pus în mare parte pe povestea protagonistului, pe identitatea lui de gen și relația cu ceilalți, îndeosebi, cu familia. Prin urmare, putem spune că avem de-a face cu un bildungsroman, cu o ficțiune curajoasă, plină de substanță și în filele căreia se găsește un îndemn la schimbare și, bineînțeles, acceptare. Ecuația bărbat-femeie și-a pierdut fundamentele, și, în ciuda constrângerilor creștine, cei excluși în sfârșit au ocazia să ia cuvântul, să se prezinte și să-și ceară drepturile. Mesajul unui singur individ reflectă o întreagă comunitate, marginalizată și cenzurată, care acum are șansa să-și scoată la lumină istoria, susținută de noile mișcări politice și culturale.

Brujos sunt „vrăjitorii” care, cu ajutorul unui portaje (de-obicei, un pumnal) taie legăturile ce-i mai țin pe pământ pe cei decedați. Brujas sunt soțiile și fiicele lor, tămăduitoarele, care, pentru a vindeca rănile trupești, dar și pe cele sufletești, se angajează ca infirmiere, asistente medicale sau psihologe. Yadriel este fiul lui Enrique și nepotul Litei, adică descendentul celei mai însemnate familii de Brujx. Dar băiatul nostru nu a avut parte de ritualul de inițiere, fiindcă nu îi este recunoscută identitatea de gen. Însă își dorește atât de mult să calce pe urmele strămoșilor, astfel încât, cu ajutorul verișoarei sale, Maritza, care îi cioplește propriul portaje, se strecoară în biserica din cimitir și se inițiază de unul singur în magia viilor și a morților, o ceremonie confirmată însăși de Santa Muerte.

Iar după ce verișorul lui este ucis, o moarte violentă pe care o simt toți Brujx în piept, și trupul, în ciuda căutărilor din zi și până-n noapte, nu este găsit, Yadriel vrea să-și testeze noile abilități, așa că îi cere spiritului lui Miguel să-și facă apariția. Dar, din greșeală, îl invocă pe Julian Diaz, băiatul rău al școlii, care, în mod straniu, a murit tot cu o zi în urmă. Și chiar dacă adolescentul nostru își dorește din tot sufletul să-l trimită pe Julian în lumea de dincolo, ca să-și repare mica eroare, tânărul răzvrătit nu vrea să plece, încă nu, până când nu se asigură că amicii lui sunt bine. Neavând de ales, Yadriel îl ia pe Diaz cu el acasă, unde încearcă să-l țină ascuns, ca să nu afle cumva familia sa că a dobândit, fără aprobarea necesară, puterile de brujo.

Cartea de față se încadrează, din toate punctele de vedere, în sfera literaturii LGBTQ+. Mai întâi, protagonistul este trans, un băiat latinx căruia familia îi refuză adevărata identitate, gen care, pe urmă, este aprobat chiar de Sfânta Moarte, adică de zeița supremă. În timp ce oamenii nu sunt pregătiți pentru schimbare și îl privesc pe Yadriel cu scepticism, transcendența îi face loc în sânul ei, recunoscându-l ca pe un fiu, și nu ca pe o fiică, ca pe un adevărat brujo. Apoi, personajul-oglindă, Julian Diaz, este gay, un lucru pe care îl susține fără rușine, luându-l ca o normalitate de la natură, ca pe un dat, neînțelegând lupta interioară a lui Yadriel. La rândul lui, omulețul nostru știe cine este, vrea să-i convingă și pe ceilalți, dar este afectat de remarcile celor din jur, în special de reacțiile (nu întotdeauna subtile) ale propriului tată.

Pe lângă „minoritățile” sexuale, este adusă în discuție și soarta hispanicilor.

Când dispare un individ latino, membrilor comunității le e frică să meargă la poliție, fiindcă albii ar putea descoperi faptul că sunt emigranți fără acte sau, mă rog, cu documente false. Astfel, cei care se află „în afara legii” pot fi deportați, lucru care se întâmplă adesea. Familii destrămate, mame și tați ce trăiesc zi de zi cu speranța că-și vor putea crește, în pace, copiii și soții și soți văduviți de societate. Aici, adică în Los Angelesul de est, se regăsesc persoane ale căror părinți sau bunici au venit din toate colțurile Americii, Cuba, Haiti, Columbia, Mexic... Ceea ce îi leagă, în afară de cutumele sociale, este tradiția, credințele străvechi la care nu au renunțat. Ei sunt, la un loc, urmașii incașilor, mayașilor și aztecilor, dar și ai creștinilor care au descoperit noile teritorii.

Cât despre dimensiunea fantastică, aceasta ia naștere dintr-un amalgam de credințe ce vizează trecerea spre viața veșnică, în cazul de față, spre Câmpiile Sfintei Morți. Aproape toată acțiunea cărții se desfășoară în perimetrul cimitirului, unde cei vii au grijă de mormintele și sufletele celor plecați, printre siluetele spectrale ale celor care nu sunt pregătiți să dea ochii cu marea zeiță. Astfel, povestea capătă și o latură gotică, fascinantă, și nicidecum înfricoșătoare. Ritualurile, chiar și prezențele fantomatice, au propriul farmec – un microcosmos efervescent care mișună în inima unei lumi care nu cunoaște magia. Acestea fiind spuse, trebuie să punem punct aici, fiindcă se apropie Dia de Muertos, când viii și morții se vor reîntâlni și vor dănțui printre hârci pictate și crăițe, adică ziua în care Julian va trebui să fi trecut deja hotarul, înainte ca sufletul lui să devină maligno.


COMANDĂ CARTEA


luni, 15 mai 2023

Recenziile lui Gică 128 - Șase cocori stacojii de Elizabeth Lim


Titlu: Șase cocori stacojii  

Serie: Șase cocori stacojii

Autor: Elizabeth Lim

Editura: CORINTEENS (CORINT)

Titlu original: Six Crimson Cranes (2021)

Traducere de Simona Ștefana Stoica

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,25 (din 52.955 note)

 

Ca o scurtă introducere, înainte să trecem la romanul de față, este necesar să vă spun că în lumea întreagă există peste două sute de variante ale basmului cu Prințesa și Lebedele, dintre care noi, occidentalii, cunoaștem doar două cu de-amănuntul: „Cele șase lebede”, versiunea culeasă de Frații Grimm, și „Lebedele”, faimoasa poveste a lui Hans Christian Andersen. De asemenea, numărul fraților preschimbați variază, în funcție de registrul cultural, de la șase la unsprezece, iar într-o variantă indiană ajungem s-avem de-a face cu o sută unu de feciori blestemați. Deși în ambele povești menționate băieții se transformă în lebede, se regăsesc din nou situații în care tinerii sunt metamorfozați în porumbei, corbi sau gâște sălbatice. Dacă, în folclorul german, Eliza trebuie să croiască șase cămăși din Flori de Stea, în varianta daneză prințesa trebuie să culeagă urzici, pe care să le strivească cu picioarele pentru a obține firele cu care urmează să țeasă cele unsprezece cămăși fermecate.

Povestea noastră începe cu scenariul clasic: o împărăteasă moartă de câțiva ani buni, un împărat ce și-a luat o a doua soție, șase frați viteji și ageri la minte și o soră extrem de frumoasă (destinată să se căsătorească cu un lord de la Miazănoapte). Deși își iubește mama vitregă, Shiori, prințesa din Gindara, bănuiește că Raikama are un mare secret, așa că o urmărește într-o grădină ascunsă, unde consoarta imperială, după ce face câteva descântece, își dă la iveală chipul monstruos de vrăjitoare. Odată ce prinții sunt informați despre adevărata ei identitate, mama vitregă îi blestemă, transformându-i în șase cocori cu coroane stacojii. La rândul ei, Shiori cade pradă magiei negre, punându-i-se pe cap un blid din lemn de nuc, care să-i ascundă pe jumătate chipul și trăsăturile princiare, imposibil de îndepărtat. Însă asta nu e tot, pentru că ea nu mai are voie să vorbească, fiindcă, la fiecare cuvânt ce-i va părăsi buzele, un frate se va prăbuși mort, sugrumat sau mușcat de unul dintre șerpii Raikamei.

Elizabeth Lim nu ne spune un basm nou, ci cârpește o lume din mai multe povești deja cunoscute. Este evident că totul pornește de la narațiunea Lebedelor, însă putem întrezări și câteva fragmente din „Cenușăreasa”, „Fiica morarului”, „Frumoasa din pădurea adormită” sau chiar din „Scufița Roșie”. Fie că ne raportăm la universul creat ca la unul feeric, îndepărtat de realitate, construit pe o temelie magică, fie că putem regăsi o perioadă istorică reală și relevantă pentru acțiune, undeva între Ev Mediu și Renaștere, romanul rămâne în permanență undeva la graniță, fabulosul fiind ilustrat ca elementul dezechilibrator, ducând ori la victorie, ori la nesfârșita damnare. Preluând câteva modele înrădăcinate în memoria culturală europeană, autoarea își plasează istorisirea într-un cronotop asiatic, nu atât de exploatat. Așadar, pe lângă mitologia chineză, prezentă atât prin dragonii apelor din Regatul Subacvatic, cât și prin Munții Sfinți ai Curajului, în care sunt închiși demonii, foștii vrăjitori ce și-au încălcat jurămintele, putem observa și frânturi de simboluri specifice Japoniei, de la legenda celor O mie de cocori, până la basmul „Fata cu potirul pe cap”, înlocuit aici, așa cum am spus, de blidul din lemn de nuc.

Dar să nu pierdem din vedere firul principal... Shiori este exilată (paradoxal) la Miazănoapte, unde devine mai întâi  slujitoare într-un han sărăcăcios, iar pe urmă bucătăreasă la curtea unei familii de lorzi. Căderea ei, de la prințesă, la servitoare, nu e nimic mai mult decât o reîntoarcere la statutul fetei de rând, care, prin muncă și dedicare, va ajunge într-un final femeie, iar după aceea, mamă. Ei bine, nu putea să nu existe și aici o direcție feministă (și chiar nu sunt ironic de data asta). Prințesa nu vrea să se mărite cu cel sortit, de aceea fuge de la logodnă, ba mai mult, ea nu vrea să se căsătorească niciodată, pentru că se consideră o fire independentă. De altfel, muncile ei de Hercule au și un puternic caracter masculin. Nu se dedă doar la treburi ușoare, ci execută, oricât i-ar fi de greu, orice sarcină i se încredințează. Revenind... ca să-și salveze frații și să-și înfrângă mama vitregă, ea are nevoie de adevăratul nume al Raikamei și de o plasă de scântelar, o plantă cu țepi ascuțiți, prin care curge focul demonilor, ce păstrează atât modelul Florilor de Stea din basmul Fraților Grimm, cât și trăsăturile de urzică, din varianta scriitorului danez. De altfel, din alcătuirea ei face parte și sângele stelelor, și aici e clar o trimitere la prima ei dilogie, care, din câte am auzit (încă necitind-o), face parte din același univers.

Odată cu trecerea de la basm la Fantasy, moartea nu mai e ceva ce poate fi alungat prin magie, ci o fatalitate, cei plecați fiind duși pentru totdeauna. Oricât de optimist ar părea tonul cărții, umbra planează asupra personajelor la tot pasul, gravitatea simțindu-se cu fiecare răsturnare nefericită. Departe de casă, Shiori află că răul este mult mai puternic decât ar fi crezut, că există vrăjitori mai nemiloși decât propria mamă și că lumea pe care o știe este pe punctul de a se prăbușii în abisul demonilor. Dar, cu ajutorul lui Seryu, un nepot al Regelui-Dragon, ce-i cam face ochi dulci, și al lui Kiki, pasărea ei devotată de hârtie, prințesa se pregătește să se întoarcă în Gindara, ca să rupă o dată pentru totdeauna blestemul ce i-a schimbat destinul și i-a distrus familia.


COMANDĂ CARTEA


joi, 9 martie 2023

Recenziile lui Gică 111 - Năpasta regilor de Jenn Lyons


Titlu: Năpasta regilor 

Serie: Cercul dragonilor #1 

Autor: Jenn Lyons

Editura: LEDA EDGE (CORINT)

Titlu original: The Ruin of Kings (2019)

Traducere de Monica Șerban

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 672

Media pe Goodreads: 3,83 (din 11.092 note)

 

Un High Fantasy ambițios, plin de acțiune și de personaje remarcabile, o aventură ce ne poartă pe mare, pe uscat și prin alte lumi, prin care defilează monștri, demoni, vrăjitori și vrăjitoare, Lorzi Moștenitori și sclavi, dragoni cu solzii duri ca oțelul și regi-zei ce și-au împărțit, din vremuri străvechi, lumea, dar și câteva divinități primordiale, ale căror planuri viclene pot fi înfăptuite doar prin mâinile unor muritori, nobili și războinici al căror viitor a fost scris deja în stele și-n soarele ce-și pierde strălucirea de la un deceniu la celălalt. Cu un stil asemănător oarecum cu cel al lui Robin Hobb și cu o premisă pe care o regăsim și la Brent Weeks, în trilogia „Îngerul nopții”, la care se adaugă puțin din intriga lui Peter V. Brett, din seria „Demon”, Jenn Lyons duce jocul fanteziei mai departe, asamblând din sute de fragmente un univers complex, în care legile sunt scrise de cei ce reușesc să supraviețuiască capriciilor umane și propriului destin.

De când se știe, Kihrin s-a ocupat cu furtișagurile, intrând prin efracție în casele celor bogați și făcând rost de bijuterii și alte obiecte de valoare, pe care să le vândă Burtosului pentru niște sume bune, care să le asigure lui și tatălui său, menestrelul orb, un trai decent. Însă la ultimul jaf, ceva nu a mers conform planului, fiindcă acolo se aflau încă trei străini, iar doi dintre ei erau în toiul unui ritual de invocare a demonilor. De aici, lucrurile escaladează cu viteza luminii, tânărul hoț de aproape șaisprezece ani, după câteva evenimente neprevăzute, este identificat drept un Lord Moștenitor al Casei D’Mon, cea mai puternică familie regală din Imperiul Quur. Însă Kihrin nu-și dorește poziția pe care i-o oferă soarta, așa că decide să se întoarcă la vechea lui viață. Dar asta nu este posibil, fiindcă viitorul său face parte dintr-o profeție, conform căreia nu doar că va deveni Lord, ci va aduce însuși sfârșitul lumii.

Universul creat de Jenn Lyons funcționează după o schemă binară, fiind împărțit în două dimensiuni complementare. De partea tangibilului, se află realitatea, destul de modificată, dar cu repere exacte și ușor de identificat. Dincolo, în locul în care domnește zeița Thaena, se întinde pustiul morții, locul unde ajung sufletele la sfârșitul existenței, sălașul spiritual din care, dacă primesc aprobarea divinității, se pot întoarce în trupuri noi, trecând printr-un proces ambiguu de metempsihoză. Între cele două, ca un râu ce desparte două maluri, se regăsește magia, o energie care poate fi observată doar de cei înzestrați sau antrenați să vadă dincolo de Primul Văl. De asemenea, există opt zei principali, opt dragoni și opt Case Regale, la care pe parcursul istoriei s-au adăugat încă patru mari familii. Și, înaintând cu lectura, începem să ne facem o idee vagă despre geneza lumii și a planetei (fiindcă există și elemente cosmice în joc) și să vedem de unde a pornit dezechilibrul, pentru că intrigile au început, de fapt, cu mii de ani în urmă.

Cartea noastră se prezintă ca un raport către împărat, ce se transformă odată cu primul capitol într-o poveste istorisită de două personaje. În punctul de plecare, Kihrin se regăsește închis în temniță, iar Talon, demonița-imitator capabilă să-și schimbe înfățișarea, are grijă de prizonierul ei, până în ziua în care acesta urmează să fie executat. Narațiunea se transformă într-o mărturisire de ambele părți, Talon comunicându-ne ce s-a întâmplat de când eroul a descoperit cine e cu adevărat și cum a ajuns pe corabia de sclavi, iar Kihrin împărtășindu-ne cum a fost vândut unei secte religioase și cum a ajuns pe urmă înapoi în Quur, adică în situația și locul în care se găsește în prezent. Urmărind ambele perspective, ajungem să ne completăm cunoștințele, punând fiecare piesă acolo unde trebuie pentru a întrezări imaginea de ansamblu.

Pământul imaginat de Jenn Lyons este unul bogat în rase și creaturi fantastice. Pe lângă cei ce trăiesc în orașe, se mai regăsesc și vantéii, cu frumusețea lor ieșită din comun și coloritul deosebit al pielii, dintre care ies în față câțiva luptători ageri și foarte puternici. Cât despre monștri, autoarea merge pe reactualizarea unor figuri mitice, de la dragonii scuipători de foc, până la legenda Scilei și Caribdei, completată de abisul din mijlocul oceanului. De altfel, avem acces și la Mitul lui Orfeu, refăcut, așa cum cer contemporanii, prin figura unei femei ce-și salvează iubitul din ghearele zeului din Infern. O mulțime de personaje, genealogii pe care ar fi mai bine să le treci pe hârtie, amulete, arme magice, săbii legendare și sulițe din argint, eroi și tirani, heterosexuali și gay – toate elementele clasice și moderne aduse la un loc, îmbinate într-un mozaic care te poartă peste mări și oceane, dincolo de munți și câmpii, aruncându-te în mijlocul bătăliei în care muritorii și zeii se-ntrec în comploturi, pentru a ieși cu mâinile curate din războiul ce se-ntrevede la orizont.


COMANDĂ CARTEA


joi, 23 februarie 2023

Recenziile lui Gică 110 - Assassin’s Creed. Valhalla. Saga lui Geirmund de Matthew J. Kirby


Titlu: Assassin’s Creed. Valhalla. Saga lui Geirmund 

Autor: Matthew J. Kirby

Editura: PALADIN

Titlu original: Assassin’s Creed Valhalla: Geirmund’s Saga (2020)

Traducere de Mihai-Dan Pavelescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 3,99 (din 253 note)

 

Mă bucur să observ că în ultimul timp jocurile video nu mai sunt la fel de blamate de către publicul senior și că și-au găsit loc, încet-încetișor, în cultura contemporană, alături de cărți, filme și artă grafică. Fenomenul nu e deloc nou, doar că i-a luat câțiva ani să fie băgat în seamă și etichetat așa cum era nevoie. Dincolo de structura de gaming, unele dintre acestea au o poveste originală, adeseori complexă și foarte bine argumentată, iar aici nu pot să nu scot în evidență seriile „Grand Theft Auto”, cu gangsterii ei înarmați până-n dinți și dornici să verse cât mai mult sânge în timpul jafurilor, și „FarCry”, o odisee grafică ce te poartă de la un arhipelag misterios din mijlocul oceanului Pacific, până într-un univers preistoric, unde trebuie să-ți păzești tribul și să nimicești cât mai mulți sălbatici rivali, călare pe mamuți. Însă marea schimbare a venit odată cu „The Witcher”, jocul video care a dus atât la traducerea și promovarea romanelor lui Andrzej Sapkowski în întreaga lume, cât și la serialul de pe Netflix, extrem de apreciat de publicul cinefil.

Făcând o trecere bruscă la subiect, pe lângă seriile enumerate mai sus, franciza „Assassin's Creed” a avut un succes uriaș pe toate planurile. De la Renașterea Italiană, până la Revoluția din 1789, de la odiseea grecilor, până la invaziile vikingilor pe teritoriile saxone, proiectul a încercat (și încă încearcă) să cuprindă diverse perioade și evenimente istorice, pe care să le adapteze în principal sub forma jocurilor video, dar și a filmelor și, tot mai des în ultima vreme, a unor romane de succes. Fie că vorbim despre Oliver Bowden sau despre Matthew J. Kirby, ambii autori au încercat să transpună pe hârtie narațiunile din spatele mijloacelor vizuale, redând, într-o manieră autentică, ficțiunea istorică și fantastică care stă la baza tuturor acestor serii. Și astăzi, pentru că de curând a apărut și la noi „Valhalla”, avem ocazia să vorbim despre „Saga lui Geirmund”, adaptarea textuală a jocului cu același nume, care, ca să lămurim treaba odată pentru totdeauna, nu face parte din seria „Ultimii descendenți”.

Cunoscuți drept Hel-hide (pieile iadului), din cauza trăsăturilor faciale și tenului închis la culoare, Geirmund și Hamund sunt cei mai viteji frați de la Curtea tatălui lor, regele Hjorr. Hamund este un fiu supus, și tot ce-și dorește e ca părinții lui să fie mândri de realizările sale, chiar și atunci când încalcă regulile și ajunge să fie rănit grav la braț într-o confruntare cu o haită de lupi. Spre deosebire de geamănul său, Geirmund visează la mai mult, la o oaste pe care s-o conducă și la un regat pe care să-l stăpânească după bunul plac. Iar atunci când un trimis își face apariția la Curtea regelui Rogalandului și-i cere acestuia oameni care să se alăture armatei lui Halfdan pentru a cuceri ținuturile saxone, Geirmund profită de ocazie și se îmbarcă pe una dintre corăbiile danezilor, dornic să-și facă un renume și să verse cât mai mult din sângele viitorilor săi inamici.

Ajuns în tărâmul de dincolo de mare, bravul nostru erou începe să vadă lucrurile cu alți ochi și să pună sub semnul întrebării actele de cruzime pe care le săvârșesc, cu o poftă imposibil de ostoit, războinicii din Nord. Odată cu ciocnirea celor două culturi, danezii, din cauza caracterului lor vicios, cad în postura diavolilor, care, prin foc și sânge, au dezlănțuit Iadul pe Pământ. De cealaltă parte, îi găsim pe creștini, care, chiar și atunci când sunt supuși la cele mai îngrozitoare torturi, nu renunță la zeul lor, o divinitate care nu pierde vremea ca să-și facă apariția și să îndrepte lucrurile. Invadatorii ucid pentru faimă, pentru viitoarele regate și pentru a-și asigura un loc în Valhalla. Saxonii luptă pentru a-și păstra teritoriile, pentru a-i stârpi pe barbari și pentru regele lor, Alesul lui Dumnezeu. Primii vor să-și clădească regate, ceilalți doar să-și trăiască restul vieții în pace, sub un monarh drept și curajos.

Fiind un luptător onorabil, la fel ca faimosul său bunic, care, dacă n-ar fi fost ucis mișelește, poate c-ar fi ajuns să-și civilizeze poporul, Geirmund își continuă drumul inițiatic cu scutul și spada, ucigându-i doar pe cei care dau semne de revoltă. În timp ce normanzii îi privesc pe călugări ca pe niște morți vii care-și duc de nebuni zilele închiși într-un mormânt pe care chiar ei și l-au ridicat, protagonistul încearcă să-i înțeleagă pe străinii în rase, să comunice cu ei și să-și însușească gândirea celor ce-și sacrifică viața pentru un scop măreț. În Valhalla, unde fiecare războinic are banca lui și va bea mied din cupele lui Odin, pot ajunge doar cei mai de seamă dintre luptători, cei ce vor muri, așa cum se cuvine, cu spada în mână. Însă în Împărăția cea de Sus vor ajunge doar creștinii, aceia care vor trece prin taina botezului.

            Anglia, acum un ținut aflat într-un continuu război, este ilustrat ca un teritoriu multicultural, locuit în prezent de britani și saxoni, dorit de vikingi, dar prin care încă se pot observa clar mărețele drumuri romane. Astfel, peisajul nostru se modifică constant de la cetăți libere și asediate, la ruine ce aduc a Colosseum și mănăstiri dărâmate și incendiate. De asemenea, există și aici, ca în celelalte proiecte „Assassin's Creed”, un obiect magic, nu un Măr din Eden, nu un Trident al lui Neptun, ci o brățară vrăjită, creată de un fierar legendar, un soi de entitate între zeu și muritor. Dincolo de toate acestea, romanul constituie o ficțiune istorică plină de acțiune și violență, de oameni bravi și răufăcători, de încleștări puternice și strategii militare, de tot ce ar trebui să aibă o carte bună, pe care s-o recomanzi cu încredere persoanelor din jur, perfectă atât pentru fanii jocurilor video, cât și pentru cei ai prolificei serii „The Saxon Stories” (Ultimul regat), a lui Bernard Cornwell.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 11 ianuarie 2023

Recenziile lui Gică 102 - Toți suntem malefici de Amanda Foody & C.L. Herman


Titlu: Toți suntem malefici  

Serie: Toți suntem malefici #1

Autor: Amanda Foody & C.L. Herman

Editura: LEDA EDGE (CORINT)

Titlu original: All of Us Villains (2021)

Traducere de Monica Șerban

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media Pe Goodreads: 3,94 (din 17.858 note)

 

            Luna Sângerie s-a arătat, Vălul Sângeriu a căzut, e vremea ca sângele să curgă... Șapte nelegiuiți, o arenă împrejmuită de un zid magic, șapte repere protectoare și șapte arme legendare ce vor cădea din cer pe tot parcursul TURNIRULUI. Gata cu antrenamentele, copilăria s-a sfârșit, a sosit timpul măcelului. Fiecare mare familie (din cele șapte) și-a ales un Campion, un fiu sau o fiică care să le onoreze neamul și să le aducă, după cele trei luni de agonie, atât de râvnita magie înaltă. Li s-a spus de când erau în fașă că această zi va sosi, au fost învățați cum să-și învingă dușmanii și să presare teroare peste tot pe unde-i poartă pasul și cum să creeze vrăji puternice, farmece de nivelul șapte sau opt, cu care să-i răpună pe ceilalți, pe cei ale căror zile au fost deja numărate de soarta cea necruțătoare.

            Familia Lowe e recunoscută pentru cruzimea de care au dat dovadă toți membrii acesteia. Bunica Lowe și-a crescut nepotul în întuneric, legat cu lanțuri de marginea patului, spunându-i povești înfricoșătoare înainte de culcare, despre trolii și diavolii care, după ce el va ațipi, vor veni să-i smulgă inima din piept și să-i ronțăie oasele. Nimeni nu vrea să dea ochii cu un Lowe, niciun om întreg la cap nu s-ar încumeta să se apropie de casa din pădure, locul unde lui Alistair i-a fost sortit să devină demon. Gavin Grieve știe că nu are nicio șansă să câștige TURNIRUL. Toți cei din familia Grieve, care au luat parte la el, și-au pierdut viața în primele ore sau zile ale confruntării. Grieve sunt slabi, ei sunt recunoscuți pentru poziția lor veșnic adusă de spate și pentru bețiile în care-și îneacă amarul de secole. Dar Gavin vrea să supraviețuiască și să șteargă rușinea neamului, așa că va face tot ce-i stă în putință ca să iasă învingător.

            Isobel și Briony au fost cândva cele mai bune prietene, iar acum urmează să se lupte pe viață și pe moarte. Isobel face parte din neamul Macaslan, și aceștia sunt urâți de tot Ilvernath-ul pentru că se ocupă cu colectarea magiei vitale ce-i părăsește pe cei ce-au fost de curând îngropați. Ei sunt ca niște șacali care caută prin gunoaie și rămășițe putrezite, încercând să-și asigure hrana cea de toate zilele. Din cei morți își extrag forța, energia cu ajutorul căreia creează vrăji și blesteme extrem de puternice. Spre deosebire de Isobel, Briony provine din neamul Thorburn, o familie onorabilă, care niciodată nu și-a încălcat jurămintele și ai căror membri sunt recunoscuți în special pentru forța lor fizică, greu de egalat. Din cei șapte participanți mai fac parte și Elionor Payne, o fată foarte elegantă și îndârjită, care este decisă să folosească tot ce are în dotare pentru a câștiga, Finley Blair, un băiat nobil, care caută doar pacea, și Carbry Darrow, un puști de doar paisprezece ani, ce pare să se fi trezit într-un coșmar al cărui sfârșit nu se va arăta prea curând.

            Pe lângă cei șapte protagoniști, mai există și câțiva făuritori de vrăji și blesteme, un soi de alchimiști care se asigură că fiecare element este poziționat acolo unde trebuie, pentru ca farmecul să nu-și piardă din putere sau, Doamne ferește, să se transforme în altceva. Pentru că locuitorii din oraș, cu excepția familiei ce a câștigat ultima confruntare, au acces doar la magia obișnuită, ei sunt capabili să efectueze doar vrăji până în nivelul zece, care se pot concretiza de la scuturi și descântece de adevăr sau promisiune, până la colți de viperă, flăcări de dragon sau vițe agățătoare și ucigașe. De altfel, fiindcă sunt atât de diferiți, datorită descrierii lor fizice și obiceiurilor din străbuni, cei șapte eroi-monștri pot fi încadrați în anumite tipologii, de la Prințul Întunericului și Fata Zombi, până la Războinica Viking și Cocoșatul de la Notre Dame.

            Mi-a plăcut mult, chiar trebuie să specific asta fiindcă nu sunt fan al literaturii Young Adult, și m-am bucurat că autoarele au decis să nu meargă neapărat pe latura romantică a poveștii, ba chiar au insistat pe blesteme, simboluri, traume și înfruntări pline de suspans. Știind că am de-a face cu o dilogie, m-am așteptat ca TURNIRUL să înceapă abia în cel de-al doilea volum, însă se pare că, după vreo două sute de pagini de introducere, s-au gândit și ele că ar fi cazul să ofere și puțină acțiune cititorului căruia i s-a promis moarte și multă vărsare de sânge. Nu e o poveste cu totul originală, subiectul a mai fost utilizat, așa cum spune toată lumea și pe bună dreptate, și în „Jocurile foamei”, „Endgame. Jocul final” sau „Avatar. Deci așa se sfârșește totul”, dar e ceva diferit, iar miza nu stă în provizii de hrană sau supraviețuirea unui cult identitar sau religios, ci în obținerea și păstrarea în siguranță a unei energii fără limite, printr-un măcel ce, oricât de straniu ar suna, reprezintă o tradiție de familie.


COMANDĂ CARTEA


joi, 1 decembrie 2022

Recenziile Mădălinei 39 - Luminile Nordului de Philip Pullman


Titlu: Luminile Nordului 

Serie: Materiile întunecate #1

Autor: Philip Pullman

Editura: ARTHUR

Titlu original: Northern Lights (1995)

Traducere de Iulia Arsintescu

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,01 (din 1.435.385 note)

 

            O fetiță extrem de curajoasă, care are soarta lumii în propriile mâini, daimoni jucăuși și prietenoși, ce se pot preschimba în diferite animale, fiind mereu alături de stăpânii lor, copii care dispar fără urmă și oameni diabolici, care ar sacrifica orice și pe oricine pentru o descoperire formidabilă. Gitani îndrăzneți, care fac tot ce le stă în putință pentru a-și salva odraslele, urși în armură, vrăjitoare răpitor de frumoase și înțelepte, instrumente ciudate, o întindere nesfârșită de zăpadă imaculată, un ger cumplit de crapă pietrele și un cer viu, scăldat în culorile fermecătoare ale Aurorei Boreale. În ciuda faptului că romanul face parte din literatura pentru copii, lucrurile nu stau întocmai. Scenele violente, luptele sângeroase, atmosfera întunecată a Nordului și adunarea copiilor într-un soi de gulag pentru experimente de o cruzime inimaginabilă, transformă povestea într-o lectură plină de suspans, perfectă și pentru publicul adult. Am fost captivată de miza științifică și religioasă pe care autorul o așază la temelia cărții, acordând o atenție deosebită multiversului, posibilității de a vizita alte lumi și sfidării dogmei religioase prin depășirea limitelor impuse omului, al cărui nou țel este evitarea repetării păcatului originar și anularea oricărei instanțe supranaturale, care se află la cârma universului.

            Lyra a crescut sub atenta supraveghere a profesorilor și a stăpânului de la Colegiul Jordan, primind o educație aleasă, însă, ca orice fetiță de unsprezece ani, curiozitatea nestăpânită o transformă într-un ghimpe în coasta celor care fac descoperiri importante, care pot schimba soarta tuturor. Într-una dintre hălăduirile ei prin institut, eroina noastră ajunge să asiste la adunarea înțelepților, în cadrul căreia se discută despre praf, o materie plutitoare, ce pare că acționează și gândește autonom, reprezentând un pericol pentru adolescenți și adulți deopotrivă. Din acest moment viața fetiței se complică, iar atunci când află că prietenul ei, Roger, și alți copii din oraș au fost adunați și îmbarcați pe vase care îi duc în îndepărtatul Nord, ea decide că nu poate sta cu mâinile în sân, așa că își asumă rolul salvatoarei. Împreună cu gitanii care vor să-și readucă odraslele acasă, Lyra și daimonul ei, Pantalaimon, pleacă în ținuturile de gheață ale Aurorei Boreale și al bizarului praf. Dar drumul ei va fi pavat cu multe pericole, însă o busolă neobișnuită, inteligența ei și minciunile bine plasate o vor conduce spre îndeplinirea primei misiuni.

            Acțiunea este una complexă și complicată, cu un număr mare de personaje ale căror roluri sunt interșanjabile. Niciun caracter din roman nu poate fi clasificat ca fiind benefic sau malefic, pentru că ne aflăm într-o lume în care binele și răul se suprapun și se confundă. Din cauza căderii primilor oameni, viclenia și toate însușirile negative au pătruns în lume, omul devenind o ființă duală, care nu irosește niciun prilej pentru a obține ceea ce-și dorește. Din acest motiv, Lyra, cea care trebuie să izbăvească lumea, se folosește de înșelăciuni, ce-i drept nevinovate, pentru a-i atrage pe cei mai puternici de partea ei. Însă, din cauza secretelor bine păstrate cu privire la adevărata ei identitate și la cine îi sunt părinții, fetița ajunge să lupte de una singură, urmându-și propriul drum, chiar dacă asta înseamnă că se împotrivește acțiunilor celor care i-au dat viață.

            Pentru că romanul are la bază teoria multiversului, lumea în care trăiește Lyra este doar o copie a celei reale, un univers secundar, care este guvernat de alte reguli sociale și religioase. Ne aflăm într-un loc în care Dumnezeu a îmbătrânit, iar moartea sa este singura cale de a evita o a doua cădere în păcat. Lordul Asriel, unchiul protagonistei, își asumă rolul de antihrist, adunând o armată împotriva instanței supreme, aflate la cârma universului. Nu mai există transcendență, îngerii fiind de prisos, iar Demiurgul, un moșneag ramolit, care nu mai acționează în niciun fel pe Pământ, mulțumindu-se doar să fie venerat de Biserică și să-și păstreze titlul de atotputernic. Totul se mută pe Pământ, spiritualitatea fiind reprezentată de către daimoni, entități materiale, dar care reprezintă o parte a sufletului. Aceste creaturi cu formă animală funcționează ca niște îngeri păzitori, născându-se și murind odată cu persoana de care sunt legați. Separarea omului de daimon este cel mai groaznic coșmar pe care îl poate trăi cineva. Cei care ajung totuși, din nefericire, să fie despărțiți de jumătatea lor spirituală devin niște cadavre vii, măcinate de o suferință cumplită, fizică și psihică, pentru care nu există leac.

            Nu o să vă spun mai multe despre epopeea Lyrei și a lui Pantalaimon, dar vă previn că s-ar putea să fiți absorbiți complet de povestea fascinantă a fetiței predestinate să salveze lumea. Între timp, am citit și volumul al doilea, „Pumnalul tăinuit”, și în continuare sunt surprinsă de ingeniozitatea lui Philip Pullman. Abia aștept să văd cum se va încheia trilogia și prin ce aventuri nemaipomenite va mai trece micuța noastră eroină.


COMANDĂ CARTEA


luni, 5 septembrie 2022

Recenziile Mădălinei #32 - Destinele noastre zbuciumate de Chloe Gong


Titlu: Destinele noastre zbuciumate  

Serie: Aceste patimi zbuciumate #2

Autor: Chloe Gong

Editura: LEDA EDGE (CORINT) 

Titlu original: Our Violent Ends (2021)

Traducere de Loredana Voicilă

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,43 (din 36.295 note)

 

            Sunt un om de cuvânt, iar atunci când spun că voi continua o serie, în ciuda faptului că primul volum nu m-a dat pe spate, o voi face fără să stau pe gânduri. Mai pentru că nu-mi place să-mi încalc promisiunile, mai din curiozitate, am terminat zilele acestea a doua parte a diologiei „Aceste patimi zbuciumate”, de Chloe Gong, și chiar nu am fost dezamăgită. Mult mai alertă decât prima parte, de o mie de ori mai sângeroasă, cu ceva mai mult supranatural și la fel de romanțioasă pe cât de violentă, „Destinele noastre zbuciumate” dezlănțuie haosul în întreg Shanghaiul, și bineînțeles că aceiași protagoniști pe care îi cunoașteți deja, Juliette și Roma, trebuie să se împotrivească distrugerii în masă. Însă povestea lor se complică din ce în ce mai mult, nu numai din cauza cârtițelor adânc infiltrate în sistemul de organizare al celor două bande de gangsteri, ci și din cauza propriilor orgolii și a datoriei de sânge al cărei glas răsună de multe ori peste  cel al rațiunii.

            Înainte să trec la comentariul propriu-zis, trebuie să fac o mică paranteză istorică, deoarece autoarea păstrează în fundalul ficțiunii sale evenimentele reale care au zguduit China din temelie. Romanul nostru are acțiunea plasată în luna aprilie a anului 1927, perioadă cunoscută în istorie drept Masacrul din 12 aprilie sau Epurarea din 12 aprilie. Ce înseamnă asta mai exact? Partidul Comunist Chinez se afla în plină expansiune, iar străzile erau înțesate de muncitori care manifestau ca să coopteze cât mai mulți adepți. Mișcările de stânga nu au fost bine primite de către forțele conservatoare, care au aderat la ideile generalului Chiang Kai-Shaek, pe care autoarea îl preia ca personaj, și nici de Partidul Naționalist Chinez. Aceștia din urmă și-au desfășurat forțele militare pentru a-i constrânge pe comuniști să se retragă și să renunțe la ofensiva de altfel pașnică. Conservatorii au organizat o epurare care avea drept scop eliminarea factorilor perturbatori, înlăturarea PCC-ului, care căpăta tot mai multă influență. Masacrul s-a soldat cu peste zece mii de morți din rândurile partizanilor comuniști și cu stoparea expansiunii puterii acestora. Însă soluția a fost una temporară, pentru că evenimentele vor degenera în ceea ce va fi cunoscut ca Războiul Civil Chinez, care va ține din 1 august 1927 până în toamna anului 1948.

            Nu vreau să transform recenzia într-o lecție de istorie, dar consider că informațiile de mai sus sunt esențiale pentru backgroundul romanului nostru, în care sfera politică este exploatată mult mai mult, spre deosebire de prima parte. Chloe Gong amestecă, într-un mod captivant, întâmplările reale cu cele ficționale, strecurându-și personajele, rodul imaginației, în cursul istoriei. Prin intermediul ficțiunii, autoarea vrea să aducă în prim plan un incident teribil, care oferă romanului și o aură de memorandum ce vizează victimele masacrului, oameni nevinovați care au căzut pentru că s-au dedicat trup și suflet cauzei în care credeau. Dar inserțiile fine și trimiterile subtile plasează această dimensiune în umbră, deoarece confruntarea dintre cele două clanuri ce manipulează Shanghaiul se suprapune peste adevărata tragedie.

            Și acum să vedem ce mai fac protagoniștii noștri. După ce maladia misterioasă a fost înlăturată, Juliette Kai și Roma Montagov sunt aduși iar împreună de o altă nenorocire care amenință orașul. De data asta nu doar un monstru, ci cinci amenință Shanghaiul și împrăștie boala mortală. Cei doi moștenitori trebuie să găsească creierul malefic care orchestrează atacurile și care ucide cu sânge rece civilii. Problema e că Juliette și Roma au niște afaceri personale neîncheiate, care le fac colaborarea un iad. Amândoi încearcă să fie demni de numele și de moștenirea pe care o au, numai că adevăratele lor personalități și sentimente ies la iveală atunci când le este lumea mai dragă și le dau toată existența peste cap.

            Cu toate că mi-a plăcut direcția în care a mers autoarea, încă nu am reușit să o agreez pe Juliette Kai. În continuare mi se pare o fetișcană răsfățată, care își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Se străduiește din toate puterile să-și facă tatăl mândru, călcându-și în picioare inima și principiile, iar din acest  motiv o consider o ființă slabă, care se încăpățânează să fie un produs al așteptărilor celorlalți. Ea e ființa rațională, în timp ce Roma este elementul dionisiac. Furia și iubirea lui sunt devastatoare, fiind necesar un singur gest din partea iubitei ca să-și schimbe comportamentul la 180 de grade. Jocurile astea de love-hate m-au deranjat puțin, dar am fost mai îngăduitoare cu ei de data asta. Cât despre celelalte personaje, toate se învârt în același cerc al violenței, cu foarte mici excepții. Prea multe dispariții, morți înscenate și valuri de disperare care le îneacă. Nu o dată am avut impresia că mă uit la un hopa mitică care, ori de câte ori este lovit, tăiat sau împușcat, se ridică de fiecare dată teafăr. Partea umană a acestor caractere dispare încetul cu-ncetul, locul fiindu-i luat de eroismul exagerat care îi face pe toți să pară invincibili, ceea ce nu e adevărat.

            Deși autoarea respectă scenariul clasic al piesei lui Shakespeare, elementele moderne completează mozaicul. Feminismul, relațiile LGBTQ+, viața și intrigile politice și supranaturalul sunt inserate în poveste, uneori cu finețe, alteori ca din topor, însă per total, Chloe Gong a știut cum să-și scrie romanul în așa fel încât să aibă cât mai puțini timpi morți în acțiune. În ciuda crizelor isterice ale protagonistei și a scenelor grețos de romantice – există un talent aparte de a întrerupe scenele de maximă tensiune cu vreun sărut sau o noapte de amor, în condițiile în care orașul colcăie de monștri și de sânge –, chiar mi-a plăcut volumul și abia aștept să văd cu ce ne va mai surprinde data viitoare.


COMANDĂ CARTEA


joi, 1 septembrie 2022

Recenziile Mădălinei 31 - Născută din foc de Aisling Fowler


Titlu: Născută din foc 

Serie: Născută din foc #1

Autor: Aisling Fowler

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Fireborn (2021)

Traducere de Bogdan Voiculescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 424

Media pe Goodreads: 4,14 (din 777 note)

 

            Monștri înfiorător ce-ți fură căldura corpului și te transformă în stană de gheață, ce te capturează într-un cocon de mătase ca să te devoreze încetul cu-ncetul sau ți se strecoară în vise, păcălindu-te să le devii fel principal la festin, o hoardă de spiriduși malefici, cu puteri magice, care iau cu asalt o cetate de necucerit, trădări peste trădări, patru copii fantastici care se împotrivesc expansiunii întunericului și un Câine de piatră ce poate distruge zeci de creaturi periculoase dintr-o singură încleștare a fălcilor. Ah, da, și să nu uităm de veverița adorabilă și extrem de inteligentă care salvează situația atunci când nu tremură de frică încolăcită sub vreo haină călduroasă de blană. Știu că multe dintre recenziile mele încep cu o înșiruire de genul, dar nu cred că aș putea găsi alte cuvinte mai potrivite prin intermediul cărora să descriu acest roman incitant. „Născută din foc”, de Aisling Fowler, ne aruncă în mijlocul unui masacru ce, odată dezlănțuit, nu prea mai poate fi oprit, cel mult întârziat. Cu toate că am fost nevoită să încep romanul de două ori, pentru că prima dată nu m-a atras absolut deloc, am fost cucerită în cele din urmă de universul macabru pe care-l construiește autoarea și de personajele energice, care nu pregetă să se arunce cu capul înainte în vâltoarea luptelor. Pe lângă dimensiunile Fantasy și YA, care sunt evidente, nuanțele Horror își fac simțită prezența la tot pasul, umplând golurile lăsate pe alocuri de ritmul șovăielnic al întâmplărilor. Acțiune este din plin, în ciuda scenelor puțin forțate. Însă imaginea de ansamblu este una excelentă.

            Loja Vânătorilor este cel mai sigur loc  din lume, unde cele șapte clanuri își trimit copiii să învețe cum să înfrunte forțele întunecate, cum să-și apere familiile și, de ce nu, cum să devină eroi. Însă un atac misterios din partea spiridușilor le dă pregătirea peste cap. Nu numai că Loja este asediată și cucerită, dar e răpită și una dintre eleve, plăpânda Șapte, care n-ar putea face rău nici măcar unei muște. Prin urmare, Câinele protector de piatră al cetății este trimis în căutarea ei, dar să nu vă gândiți că pleacă singur. El este însoțit, cu sau fără voia lui, de neînfricata Doisprezece, de gentilul Șase și de pămpălăul Cinci. Cu toate că sunt niște copii de treisprezece ani, cugetul și inima lor sunt încărcate de minciuni menite să le ascundă adevăratele intenții, însă misiunea pe care trebuie s-o îndeplinească îi va ajuta să se cunoască și să-și ierte greșelile trecutului.

            Poate părea straniu, dar elevii din Loja Vânătorilor nu au nume. Probabil că ăsta a fost și motivul pentru care am renunțat la lectură prima dată. Mi s-a părut ciudat ca personajele principale să fie denumite cu niște simple numere. Pe măsură ce am înaintat cu povestea, lucrurile au căpătat sens. Loja este un fel de purgatoriu, în care ești obligat să-ți lași viața, rudele și copilăria în urmă. Pregătirea la care sunt supuși viitorii Vânători are scopul de a-i remodela, de a-i transforma în oameni loiali jurământului depus la înscriere. Deși personalitățile lor puternice ies în față și spun multe despre ei, identitatea și-o recapătă abia atunci când vor absolvi și vor putea să-și aleagă un nume de Vânător.

            Și uite așa ajungem și la tânăra și impulsiva noastră protagonistă. Doisprezece nu se luptă numai cu monștrii malefici care îi ies în cale, ea se războiește și cu fantomele unui trecut morbid. Este cea mai bună dintre elevi, dar și cea mai periculoasă. Deciziile ei pripite, luate la furie, o pun adesea în cele mai crâncene ipostaze. Pe cât de talentată e cu topoarele sale, pe atât de copilăroasă și enervantă este în relațiile cu ceilalți. Mereu e sceptică, vede intenții ascunse acolo unde nu e cazul și nu știe să accepte ajutorul atunci când situația în mod cert o depășește. Nu aș zice că ar fi vorba despre o tentă feministă, ci mai degrabă despre toanele și crizele adolescentine, care m-au cam scos din sărite. Certurile dintre cei trei vânătorași ocupă un spațiu puțin cam prea mare, după gustul meu, dar am putut trece cu vederea exagerările stilistice.

            Nu o să vă mai povestesc despre corectitudinea politică, care a reușit să se strecoare până și aici, dar foarte subtil, doar pentru că era un punct de pe lista cu lucruri de bifat ca universul romanului să fie complet. Așadar, „Născută din foc” este o carte care le are pe toate, de la monștri, la dovezi ale prieteniei, de la iluzii îmbietoare, la adevăruri nimicitoare, evenimente alerte și captivante și personaje puternice, care de la o vârstă fragedă se confruntă cu regrete mai grele decât stâncile și cu încercări sângeroase. Mi-a plăcut mult acest roman și aștept cu nerăbdare volumul al doilea, dar până atunci Îmi închin viața Lojii Vânătorilor. Jur să slujesc toate cele șapte clanuri ca și când ar fi ale mele. Să le apăr de cele din afară...


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 24 august 2022

Recenziile Mădălinei 30 - Fiica regelui pirat de Tricia Levenseller


Titlu: Fiica regelui pirat   

Serie: Fiica regelui pirat #1

Autor: Tricia Levenseller

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Daughter of the Pirate King (2017)

Traducere de Maria Magdalena Costea

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 272

Media pe Goodreads: 4,01 (din 124.293 note)

 

            După o vacanță binemeritată și după vreo șase cărți citite pe nerăsuflate, care își așteaptă răbdătoare rândul la „criticat”, mi-am reluat cu forțe proaspete activitatea de recenzent. Și ca să fie un început ca la carte, vreau să vă vorbesc despre unul dintre romanele mele preferate din această vară, despre o poveste captivantă, plină de peripeții, capcane nebănuite, aventuri pe mare, personaje puternice, puțin cam sărite de pe fix, dar cât se poate de energice, care m-au făcut să râd până la lacrimi. Tricia Levenseller nu scrie o poveste originală sau inedită, nici pe departe, ba chiar pornește de la un scenariu clișeic – fata care face orice pentru a primi aprecierea tatălui ursuz, pe care toată lumea vrea să-l omoare –, însă ceea ce m-a făcut să îndrăgesc enorm cartea a fost felul ei incomparabil, plin de sarcasm, care transformă orice problemă într-un joc cu urmări mai mult sau mai puțin grave. Universul și personajele au la bază trăsăturile fundamentale ale caracterelor din filmele „Pirații din Caraibe”, iar asta e vizibil în special în cazul protagonistei. Eroina noastră este o combinație fatală între nebunia hazlie a lui Jack Sparrow și curajul, frumusețea și determinarea Elizabetei Swann, și  sunt sigură că fanii peliculelor Disney își vor da seama exact ce și de unde a preluat. Iar acum că formalitățile au fost îndeplinite, să intre în scenăăă... „Fiica regelui pirat”!

            Alosa are toate abilitățile pentru a deveni un corsar de temut, dar și cea mai râvnită pradă de pe mare și de pe uscat. Pe lângă faptul că e neînfricată, isteață, cu o forță fizică ce l-ar face de rușine și pe cel mai masiv mascul, pregătită să-și asume riscuri și să lupte pentru a-și salva echipajul loial, ea este prințesă, fiica regelui piraților. Din fragedă pruncie, Alosa a fost torturată, bătută, adusă în pragul morții și împinsă dincolo de limite ca să devină invincibilă și să ducă la bun sfârșit misiunea încredințată de tatăl ei. Se lasă capturată de inamici pentru a pune mâna pe un fragment din harta legendară spre insula tuturor comorilor. Planul ei este fără cusur, însă scapă din vedere un mic detaliu – un secund băgăcios care e foarte priceput să citească până în adâncul sufletelor, dezvăluindu-le cele mai ascunse intenții. Riden este o adevărată provocare pentru eroina noastră, dar, așa cum a fost învățată, profită la maximum de fiecare ocazie care i se ivește, iar atunci când ai și niște ași în mânecă, lucrurile merg strună.

            Deși este considerat un fantasy, nuanțele magice și mitologice sunt destul de bine camuflate. Elementele fantastice funcționează ca un deus ex machina, ca o ultimă soluție care îndreaptă lucrurile în direcția dorită, dar care necesită sacrificii. Nimic nu este gratuit în lumea piraților, nici măcar viața pe care ai primit-o, iar atunci când apar și fluturii în stomac, supraviețuirea devine o cursă contra cronometru. Fiind un YA, logic că nu putea lipsi idila amoroasă, dar surprinzător, de data asta mi s-a părut perfect la locul ei. Nu este vorba despre o iubire bezmetică, care mistuie totul în jur, ci despre un joc, o manipulare, o capcană în care toți bărbații slabi de îngeri cad mai devreme sau mai târziu. Fără nuanțe feministe excesive, Alosa ajunge să domine o lume a bărbaților, păstrându-și feminitatea, rochiile somptuoase și cochetăria. Ea demonstrează că nu e nevoie să te îmbraci și să te comporți ca un bărbat ca să-i învârți pe degete după bunul tău plac.

            Cu toate că ne aflăm într-un univers al cruzimii, al corsarilor bețivani și neciopliți, care ar trebui să bage spaima în oameni, pirații pe care îi conturează autoarea sunt în mare parte niște caricaturi. Ei cad foarte ușor în rolul bufonului, care, în cele din urmă, ajunge cel păcălit. Nu mă îndoiesc că un astfel de echipaj ar fi demn de Căpitanul Hock. Nu odată am avut impresia că mă uit la desene animate, datorită scenelor redate în culori vii, cu un amuzament pe care nu l-am mai întâlnit în niciun roman. Am fost fascinată de personajele secundare, care adaugă acel zvâc întâmplărilor. Nu toți sunt niște oameni puternici ce se pot ghida după propriile reguli, unii au nevoie de un stâlp de susținere, de un frate sau un căpitan care să le spună ce să facă, pentru că altfel ar pluti în derivă. Fiecare pirat are câte o manie, excluzând tâlhăria și dorința de îmbogățire. Pentru unii, ordinea cabinei este esențială, pentru alții, plosca bine tăinuită de ochii superiorilor, iar pentru o foarte mică parte dintre ei, credințele, superstițiile și talismanele achiziționate și păstrate cu sârguință. Toate acestea sunt ancorele care le amintesc vărsătorilor de sânge că la urma urmei și ei sunt oameni, că au slăbiciuni și că pot fi oricând înfrânți.

            Mai mult decât o poveste cu pirați, romanul Triciei Levenseller este o farsă de la început până la final, un joc de-a baba oarba în care toți se vânează între ei, planurile fiind dejucate cu o ușurință uluitoare. Răsturnările de situație, ritmul alert al întâmplărilor, violența și misterele pe care le poți descoperi pe o corabie, plus o protagonistă perfectă din toate punctele de vedere, transformă romanul de față într-o lectură obligatorie. Și cel mai bun lucru e că asta e doar prima parte a duologiei, așa că nu mai stați pe gânduri și puneți mâna pe bijuteria mărilor înainte să fie prea târziu.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 29 iunie 2022

Recenziile Mădălinei 28 - Fata din turn de Katherine Arden


Titlu: Fata din turn 

Serie: Winternight #2

Autor: Katherine Arden

Editura: YOUNGART

Titlu original: The Girl in the Tower (2017)

Traducere de Oana Dușmănescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 4,34 (din 79.738 note) 

 

            Aș fi vrut să încep această recenzie cu „a fost odată ca niciodată o tânără care a înlănțuit pentru totdeauna forțele întunecate ce pândeau în umbra deasă și protectoare a pădurii și care a adus ordinea în întreaga Rusie”, însă această introducere ar fi mai potrivită pentru „Ursul și Privighetoarea”, primul volum al seriei „Winternight”. Pentru „Fata din turn”, introducerea perfectă ar suna cam așa: „A fost odată ca niciodată o fată din cauza căreia propria sa familie și întreaga Rusie au fost la un pas de a se nărui sub atingerea spiritelor malefice”. În cel de-al doilea volum al trilogiei, Katherine Arden schimbă cursul poveștii, aducând la viață alte legende și personaje de basm din folclorul rus. Însă diferența dintre cele două romane este vizibilă de la o poștă, și nu pot spune că am fost încântată de direcția pe care a ales-o autoarea. Atmosfera de basm se evaporă, lăsând în urmă rămășițe fine de fabulos și de magie; elementele mitologice se împuținează, luptele dintre bine și rău devin un accesoriu al intrigii, clișeele romantice își fac simțită prezența din plin, iar crizele adolescentine și nuanțele feministe sunt duse la extrem. Ceea ce rămâne neschimbat este gerul cumplit, poveștile spuse la gura sobei și amenințarea aproape palpabilă a unui pericol iminent, o tensiune ce face aerul să vibreze de fiecare dată când cineva acționează înainte să stea prea mult pe gânduri...

            Dacă în volumul anterior protagonista noastră era o tânără curajoasă și rebelă, ultima protectoare a spiritelor pădurii, gata oricând să-i înfrunte pe adepții creștinismului, pe cei care, în naivitatea lor, se străduiau să distrugă o lume clădită după niște reguli străvechi și greu de înțeles pentru cei care nu acceptă să-și dea sângele ca să-i reînvie pe zei, în romanul de față Vasilisa se transformă într-o fată orgolioasă, încăpățânată, care pune lumea în pericol, în loc să o salveze. Am avut impresia că urmăresc un cu totul alt personaj, care nu are nimic în comun cu cel din prima parte, cu excepția trăsăturilor fizice. Mai mult decât atât, Vasilisa devine eroina clasică, un chip banal preluat în toate romanele în care dimensiunea YA este mai importantă decât cea Fantasy. Adoptarea unei identități false, renunțarea la feminitate și impulsivitatea de care dă dovadă în luarea deciziilor, fapt ce tulbură echilibrul și așa fragil al unui univers sfâșiat de intrigi politice și religioase, o transformă într-o paria, într-o ființă renegată care nu mai aparține nici lumii oamenilor, dar nici celei a spiritelor.

            După ce Ursul a fost învins, iar, pe cât posibil, ordinea în Lesnaia Zemlia a fost restabilită, Vasilisa pleacă la Moscova pentru a-și găsi rostul și pentru a-și vindeca rănile încă proaspete. Însă drumul se dovedește a fi unul anevoios, plin de pericole, de tâlhari și de zăpadă. În ciuda faptului că ea nu călătorește singură – Privighetoarea, calul fermecat al lui Morosco, zeul iernii și al morții, o însoțește și o veghează cu mare grijă –, Vasia reușește să se bage în cele mai stranii belele, din care abia dacă scapă cu viață. Ea părăsește adăpostul pădurii, un personaj latent, dar foarte important, pentru a păși în civilizație, în marele oraș pentru tentațiile căruia nu era pregătită. Moscova înseamnă pentru ea vulnerabilitate, iar dușmanii ei știu că acum este momentul prielnic să lovească.

            Așa cum am mai spus, dimensiunea Fantasy este abandonată aproape cu desăvârșire. Magia, creaturile mitologice și făpturile supranaturale sunt reduse la câteva figuri emblematice a căror apariție este, de data asta, legată de anumite evenimente istorice reale ce au marcat evoluția Rusiei ca stat independent. Autoarea deapănă povestea Vasilisei pe fundalul invaziei tătarilor, cotropitorii puternici ce i-au forțat pe cneji să plătească ani în șir tribut pentru protecție și integritate teritorială. Dar, așa cum știm din nenumăratele exemple, cei care impun astfel de condiții vor cere din ce în ce mai mult, până când, inevitabil, se va ajunge la un conflict militar de proporții. Ei bine, aici intervine, de fapt, măiestria lui Katherine Arden. Ea combină mizele politice și religioase cu întâmplările supranaturale, astfel încât evenimentele reale ajung să se suprapună, ba chiar să se confunde cu cele imaginare, și trebuie să recunosc că rezultatul este chiar impresionant. Dacă ar fi pus accent pe aceste părți ale poveștii și ar fi lăsat-o mai moale cu idilele amoroase, poate că romanul s-ar fi ridicat la nivelul părții anterioare.

            Și pentru că intriga este ceva mai complicată și mai complexă, în acest volum ne sunt prezentate mai multe povești. Vasilisa împarte lumina reflectorului cu sora sa, Olga, și cu fiica acesteia, Maria, un personaj foarte interesant, mai agreabil decât protagonista însăși. Însă Vasia invadează și părțile narațiunii care nu sunt despre ea. Deciziile sale pripite influențează întregul univers, iar dorința naivă de a face bine distruge vieți nevinovate. Cu toate că pornirile ei sunt pure și bine intenționate, lipsa rațiunii conduce de fiecare dată la un dezastru la nivel micro sau macro.

            Una peste alta, cred că am criticat destul, așa că mă voi opri aici. Abia aștept să apară sfârșitul acestei trilogii, volumul în care sper  ca autoarea să-și spele păcatele și să continue povestea pe linia basmelor rusești care mai au multe de oferit, înălțând-o pe Vasilisa mai presus de orgoliul ei uriaș și de pervertirea lumii materiale, pentru că locul ei este în rândul eroilor fabuloși care au salvat lumea, și nu a celor care au condamnat-o la distrugere.


COMANDĂ CARTEA