ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta High Fantasy. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta High Fantasy. Afișați toate postările

miercuri, 16 noiembrie 2022

Recenziile lui Gică 94 - Tigana de Guy Gavriel Kay


Titlu: Tigana  

Autor: Guy Gavriel Kay

Editura: PALADIN

Titlu original: Tigana (1990)

Traducere de Nicoleta Vuțescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 744

Media pe Goodreads: 4,09 (din 45.579 note)

 

            Cum poți să subjugi un popor? Cum poți, odată ce l-ai nimicit, să-i ștergi istoria din analele lumii? Ei bine, ai nevoie de o armată uriașă care să-l invadeze, să-i distrugă casele și templele sfinte, să-i ucidă pe monarhi și... să-i schimbe definitiv numele. Pentru că, da, denumirea acelui ținut reprezintă esența pentru locuitorii săi, o sacralitate a toposului care se reflectă atât în muzica și arhitectura locului, cât și în sufletele celor ale căror familii există acolo de veacuri. Nu e suficient să-i ții sub teroare, nu e îndeajuns să le ucizi regele sub propriii ochi, trebuie să faci ceva nemaiauzit, ceva magic, ceva care să-i oprească pe oamenii din vecinătate să mai înțeleagă numele acelui meleag blestemat. Abia atunci când limba lui se va pierde în timp, când toți îți vor recunoaște suveranitatea și vor fi dispuși, de bună voie, să-ți ofere din roadele și mărfurile lor, vei avea certitudinea că ți-ai dus misiunea la bun sfârșit.

            Cândva o provincie înfloritoare, cu un rege bun și drept, ce-și iubea poporul ca pe propria familie, Tigana era cunoscută în întreaga Palma ca un pământ binecuvântat de zei. Dar, într-o cumplită noapte, pe malurile Deisei, în lumina obscură a celor două luni, s-a dus o luptă decisivă, în care Brandin, conducătorul Ygrathului, și-a răzbunat scumpul odor, mort cu ceva timp în urmă într-o altă bătălie. Și în urma victoriei mult așteptate, îngrozitorul monarh a blestemat numele Tiganei, făcându-i pe ceilalți locuitori din peninsulă surzi la pronunțarea acestuia. Nimeni nu mai înțelegea sacra denumire, nimeni în afară de cei care trăiau sau au trăit cândva în măreața cetate de lângă mare. Valentin di Tigana a fost ucis, la fel și prietenul său de suflet, îndrăgitul sculptor Saevar, dar cei rămași au știut mereu că vremea lor va sosi și că, într-o sfântă zi, Orașul Turnurilor se va ridica chiar din cenușa lăsată în urmă de cei care l-au condamnat la nimicnicie.

            Într-o mare de întuneric, speranța renaște atunci când tânărul Devin află că, în trupa de muzicanți cu care colindă lumea în lung și-n lat, făcându-i pe ascultători să-și reverse lacrimile odată cu „Lamentația pentru Adaon”, se află și prințul moștenitor al Tiganei, un om la prima vedere obișnuit, cunoscut ca Alessan din Tregea. Însă ceea ce nu știe încă eroul nostru este că și neamul său provine din acel loc, la fel și cântăreața roșcată care-și spune Catriana. Aventura începe și nu durează prea mult până când intră în joc toți cei implicați, comploturile ies la iveală, iar cei doi tirani fac tot posibilul să stârpească din rădăcină orice urmă a răzmeriței ce se pune la cale. Deși toate personajele urmează același drum, despărțindu-se pe poteci diferite atunci când situația o cere, fiecare are calea lui, un parcurs care-l va conduce spre scopul existenței sale. Pentru Devin, călătoria reprezintă o inițiere, de la necunoscător la experimentat, în arta amorului și a crimei. Pentru Catriana, constituie un traseu de virilizare a sinelui, de înlocuire sufletească și psihică a tatălui care a fugit ca un laș și pe care nu-l va putea ierta niciodată, iar pentru Alessan... drumul înapoi spre casă, spre coroana care i se cuvine de drept.

            Spre deosebire de majoritatea romanelor fantasy, a căror acțiune se petrece într-un Ev Mediu pseudo-european, Kay împinge lucrurile puțin mai departe și își plasează narațiunea într-o perioadă asemănătoare Renașterii Italiene. Prin urmare, manifestările artistice există la tot pasul, în special muzica, iar personajele noastre par să trăiască un timp al tranziției, în care spiritul câștigă în defavoarea carnalității barbare. De altfel, autorul preia teme din literatura vremii, precum duetul Rege-Bufon, un construct în mod evident shakespearian, și geografia Infernului lui Dante, pe care o ilustrează prin cele nouă provincii din Palma. Astfel, haosul pare să acapareze întreaga lume ficțională, cei doi conducători tirani devin, prin vrăjitorie, stăpâni ai iadului pe care îl împart, iar locuitorii, niște victime ale sistemului (aș putea spune: Totalitar) în care își duc viața de zi cu zi. Aici, Sfânta Treime a creștinismului este înlocuită cu o triadă a zeilor păgâni, formată din Eanna, zeița cerului și a stelelor, pe care le-a creat în timpul unui orgasm divin, Adaon, o altă reprezentare a lui Dionisos, sfâșiat pe marginea unei prăpastii de consoarta și fiica sa, și Morian, zeița portalurilor și a lumii de jos, o combinație interesantă între Hades și Anubis.

            Însă asul din mânecă al lui Guy Gavriel Kay stă în construcția lumilor fantastice. Pe lângă protagoniști, există mai multe personaje colective, alcătuite uneori din armatele rivale, alteori chiar din locuitorii unei provincii. Deși insistă destul de mult pe odiseea eroilor, naratorul face trecerea fulgerător de la un caracter la altul, ne poartă în nord, apoi ne teleportează în sud și în vest, ca într-un final să aflăm că suntem undeva în partea de răsărit a hărții, asumându-și astfel, prin excelență, poziția de păpușar experimentat al universului pe care l-a creat. Însă vorbele sunt de prisos, fiindcă Alessan și prietenii lui sunt într-o mare primejdie... Și va mai dura ceva până când oamenii vor auzi din nou acel cuvânt sfânt, acel nume pentru care se vor aduna la un loc și se vor ridica la luptă: TIGANA. 


COMANDĂ CARTEA