Titlu:
Aquitania
Autor: Eva
García Sáenz de Urturi
Editura: PANDORA
M (Anansi. World Fiction)
Titlu
original: Aquitania (2020)
Traducere
de Ana‑Maria
Tamaș
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 448
Media pe
Goodreads: 3,78 (din 9.186 note)
Numele meu este Eleanor de Aquitania. Sunt fiica lui William
al X-lea, duce de Aquitania, și a lui Aenor de Châtellerault. Am doar treisprezece
ani și mă fac vinovată de a mă fi iubit cu unchiul meu, Raimond de
Poitiers. Vă spun cu mâna pe inimă că am fost îndrăgostiți unul de celălalt,
flăcările iadului să ne judece păcatele. Dar urmează să mă mărit cu Ludovic cel
Tânăr (Ludovic al VII-lea), și astfel să ajung regina Franței. Blestemată fie
dinastia Capețienilor pentru că ne-au vânat frumusețea și averea. După ce tatăl
meu a fost ucis la Compostela, tutore prin testament mi-a devenit Ludovic cel
Deștept, Ludovic cel Gras, așa cum i se spune pe bună dreptate, și am fost
obligată să mă căsătoresc cu fiul său, pentru a dărui un viitor moștenitor
franțujilor. Dar știu că regele Franței se face vinovat de moartea părintelui
meu, așa că mă voi mărita, dar nu din iubire, ci ca să mă răzbun.
Însă după ce își cunoaște viitorul
soț, Eleanor își dă seama că prințul nu
este în stare să conducă țara. După moartea lui Ludovic cel Gras, deciziile importante
sunt luate de văduva acestuia, Adelaide de Savoia, de
Suger, starețul abației Saint-Denis, și de Galeran, șeful gărzilor, fost
și viitor cruciat, eunucul care se va dovedi cel mai viclean dușman al ducesei
de Aquitania. De altfel, Ludovic cel Tânăr se pregătise ani la rând să se
alăture clerului, destinul lui fiind complet răsturnat de moartea fratelui său
mai mare, care își rupsese gâtul după ce fusese aruncat din șa, din cauza unui nenorocit
de porc ce-i tăiase calea. Pe parcurs, noul monarh nu doar că se arată incapabil
de a-și stăpânii supușii, ci devine o umbră, un pion mutat de ceilalți, fragil
și sensibil, neputând duce pe umeri sufletele celor trecuți prin spadă și foc.
Nu e viteaz, nici măcar nu e luat în serios, iar atunci când intră pe câmpul de
bătălie, un simplu tufiș plin de spini îi poate deveni un inamic pe măsură.
Hotărâtă să se răzbune pe Capețieni,
protagonista are de înfruntat dușmani puternici, care urmăresc îndepărtarea ei
de la Curte. Dar Eleanor este o fiică a Aquitaniei, o amazoană, iar simbolul ei
e manticora, un monstru legendar cu cap de om, trup de leu, aripi de vultur și
coadă de scorpion. Însă pe zi ce trece eroina noastră își pierde din
strălucire, ajunge o prizonieră în propriul palat, supravegheată îndeaproape de
Galeran, neputând, după spusele franțujilor, să-i ofere un moștenitor regelui. Singurii
ei aliați sunt pisicile acvitane, spionii care s-au infiltrat printre slujnice,
devotate, experimentate în arta otrăvurilor, conduse de Adamar, sora
bunicii sale, o femeie obișnuită să atârne în ștreang. Și, chiar dacă în
prezent Eleanor pare să fi lăsat garda jos, aparențele sunt înșelătoare, pentru
că acul scorpionului va rămâne mereu veninos.
Dincolo de miza postmodernă, romanul
Evei Garcia Saenz de Urturi reprezintă o veritabilă ficțiune istorică. Are
intrigă, are tensiune, are și un fir polițist, e drept că e cam greu de
urmărit, însă există și avem certitudinea că spre final îl vom descoperi pe
ucigașul ducelui de Aquitania. De asemenea, prin personajele sale feminine,
extrem de complexe, textul se prezintă ca o narațiune feministă, fiind rescrisă
și reanalizată, chiar și din punct de vedere psihanalitic, povestea lui
Eleanor. Ea nu e o acvitană oarecare, ci o reprezentantă de seamă a tărâmului apelor,
iar prin vinele ei curge sângele generațiilor anterioare, al bravilor luptători
și al meșterilor și întreprinzătorilor care au știut cum să-și sporească
avuția. Deși are acest statut, odată ce ajunge la Curtea Franței, decade, și
trebuie să le dovedească supușilor că este o femeie puternică, nu doar o
moștenitoare ce i-ar putea scăpa de sărăcie sau un pântec pentru viitorul
monarh.
Complexă și
bine închegată, cu detalii care-ți pun răbdarea la încercare sau te fac să
surâzi, Aquitania constituie o pagină de istorie, poate prea puțin explorată, care,
în mâinile „anluminuratorului” potrivit, a căpătat un farmec aparte, o
strălucire care oglindește două suflete damnate, prinse în mersul nedrept și
tulbure al timpului. Împreună, regele și regina au trasat o parte din harta
care reprezintă astăzi Europa, neștiind că destinele lor zbuciumate vor desface
și crea noi granițe. Și uite că istoria nu e scrisă întotdeauna de învingători,
așa cum spune clișeul, iar pentru lucrarea de față Eva Garcia Saenz de Urturi a
fost recompensată cu Premiul Planeta, cel mai important premiu pentru
literatură din lumea hispanică.
