Titlu: Soțiile
Autor: Tarryn Fisher
Editura: TREI
Titlu original: The Wives (2019)
Traducere de Mihaela Apetrei
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 336
Media pe Goodreads: 3,64 din 105.191 note
Nu știu ce să spun despre nominalizările și premiile literare din
ultima vreme. După ce am fost dezamăgit de „Orașul de la miezul nopții”, de „Piranesi” și de „Al cincilea anotimp”, a venit timpul să mă îndoiesc și de alegerile din sfera
romanelor thriller. Cu acest gând am terminat de citit Soțiile și încă mă
întreb cum o asemenea carte a putut fi votată de atât de mulți cititori de pe Goodreads.
Mă tot gândesc dacă în spatele acțiunii nu s-a aflat o campanie de promovare,
așa cum s-a încercat și la noi cu romanul unui autor autohton (nu vreau să-i
dau numele). Revenind la subiect, am văzut că volumul lui Tarryn Fisher este
considerat thriller psihologic, însă eu i-aș spune mai mult o telenovelă slabă cu
suspans artificial.
În rolul principal o avem pe Joi, soția perfectă, tânără și
frumoasă, care în fiecare seară de joi își așteaptă nerăbdătoare soțul istovit
de la muncă. De fiecare dată lucrurile decurg la fel. Seara începe cu o cină
romantică și se sfârșește cu o partidă nebună de sex, iar cei doi iubiți par să
aibă o viață perfectă. Însă relația celor doi nu este nici pe departe atât de
normală pe cât s-ar crede. Din cauza faptului că Seth este poligam, el mai e
căsătorit cu încă două femei pe care Joi le cunoaște sub numele de Luni Și
Marți, acestea fiind zilele în care partenerul ei se întâlnește cu fiecare
dintre ele. Cele trei femei știu una despre cealaltă, iubirea pentru Seth făcându-le
să fie de-acord cu acest aranjament.
Intriga poveștii se declanșează atunci când Joi găsește în
buzunarul soțului ei o chitanță de la doctor pe care este scris numele uneia
dintre celelalte neveste. Fiind curioasă să afle despre care dintre ele este
vorba, protagonista își începe propria anchetă. Din acest moment mi-am dat
seama că lucrurile sunt puțin forțate. Nu înțeleg cum poți să accepți doi ani
de zile faptul că soțul tău mai are două partenere de viață, să nu scoți niciun
cuvânt, iar după ce dai de numele uneia dintre ele, te prăbușești în gelozie și
nesiguranță. În cazul lui Joi nu vorbim despre iubire, ci despre obsesie. Ea
vrea cu orice preț să ajungă nevasta favorită, iar pentru asta este dispusă
să-și sacrifice integritatea. Paradoxal e faptul că Joi este atât soția supusă
cât și partenera revoltată care se simte amenințată de rivalele ei.
Ar fi normal ca într-un asemenea text să căutăm o figură negativă,
un manipulator care le controlează pe celelalte personaje. Eu nu cred că romanul
pune accentul pe putere, ci insistă mult pe ideea de vulnerabilitate. Suntem
tentați să căutăm un vinovat, iar primul care ne iese în cale este Seth, ușor
de acuzat din cauza poligamiei. Autoarea se joacă într-un mod foarte interesant
cu personajele, fiecare relație încropită având consecințe care răstoarnă iar
și iar povestea.
Marea mea dezamăgire a venit odată cu finalul cărții. Unul dintre
detaliile care ar fi trebuit să-mi dea lectura peste cap a fost de-a dreptul tras
de păr și cred că s-ar fi potrivit mai bine ca motiv pentru intrigă. Fisher
încearcă să livreze un deznodământ la care nu te aștepți, însă acesta nu
reușește să te scoată din comoditate, plus că, la sfârșit, lucrurile par să fie
legate superficial. Intenția unei concluzii șocante există, însă nu toți se pot
ridica la nivelul lui Alex Michaelides.
Dacă v-au plăcut thrillerele psihologice precum, „Pacienta tăcută”
sau „Pachetul”, e posibil ca acest roman să fie o lectură agreabilă. Ceea ce am
scris mai sus e strict părerea mea, dar asta nu înseamnă că vă descurajez să o
lecturați. În caz că v-am stârnit interesul și aveți Intenția să o citiți,
aștept, în comentarii, impresiile voastre.
