Recenziile Mădălinei 28 - Fata din turn de Katherine Arden

Titlu: Fata din turn 

Serie: Winternight #2

Autor: Katherine Arden

Editura: YOUNGART

Titlu original: The Girl in the Tower (2017)

Traducere de Oana Dușmănescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 4,34 (din 79.738 note) 

 

            Aș fi vrut să încep această recenzie cu „a fost odată ca niciodată o tânără care a înlănțuit pentru totdeauna forțele întunecate ce pândeau în umbra deasă și protectoare a pădurii și care a adus ordinea în întreaga Rusie”, însă această introducere ar fi mai potrivită pentru „Ursul și Privighetoarea”, primul volum al seriei „Winternight”. Pentru „Fata din turn”, introducerea perfectă ar suna cam așa: „A fost odată ca niciodată o fată din cauza căreia propria sa familie și întreaga Rusie au fost la un pas de a se nărui sub atingerea spiritelor malefice”. În cel de-al doilea volum al trilogiei, Katherine Arden schimbă cursul poveștii, aducând la viață alte legende și personaje de basm din folclorul rus. Însă diferența dintre cele două romane este vizibilă de la o poștă, și nu pot spune că am fost încântată de direcția pe care a ales-o autoarea. Atmosfera de basm se evaporă, lăsând în urmă rămășițe fine de fabulos și de magie; elementele mitologice se împuținează, luptele dintre bine și rău devin un accesoriu al intrigii, clișeele romantice își fac simțită prezența din plin, iar crizele adolescentine și nuanțele feministe sunt duse la extrem. Ceea ce rămâne neschimbat este gerul cumplit, poveștile spuse la gura sobei și amenințarea aproape palpabilă a unui pericol iminent, o tensiune ce face aerul să vibreze de fiecare dată când cineva acționează înainte să stea prea mult pe gânduri...

            Dacă în volumul anterior protagonista noastră era o tânără curajoasă și rebelă, ultima protectoare a spiritelor pădurii, gata oricând să-i înfrunte pe adepții creștinismului, pe cei care, în naivitatea lor, se străduiau să distrugă o lume clădită după niște reguli străvechi și greu de înțeles pentru cei care nu acceptă să-și dea sângele ca să-i reînvie pe zei, în romanul de față Vasilisa se transformă într-o fată orgolioasă, încăpățânată, care pune lumea în pericol, în loc să o salveze. Am avut impresia că urmăresc un cu totul alt personaj, care nu are nimic în comun cu cel din prima parte, cu excepția trăsăturilor fizice. Mai mult decât atât, Vasilisa devine eroina clasică, un chip banal preluat în toate romanele în care dimensiunea YA este mai importantă decât cea Fantasy. Adoptarea unei identități false, renunțarea la feminitate și impulsivitatea de care dă dovadă în luarea deciziilor, fapt ce tulbură echilibrul și așa fragil al unui univers sfâșiat de intrigi politice și religioase, o transformă într-o paria, într-o ființă renegată care nu mai aparține nici lumii oamenilor, dar nici celei a spiritelor.

            După ce Ursul a fost învins, iar, pe cât posibil, ordinea în Lesnaia Zemlia a fost restabilită, Vasilisa pleacă la Moscova pentru a-și găsi rostul și pentru a-și vindeca rănile încă proaspete. Însă drumul se dovedește a fi unul anevoios, plin de pericole, de tâlhari și de zăpadă. În ciuda faptului că ea nu călătorește singură – Privighetoarea, calul fermecat al lui Morosco, zeul iernii și al morții, o însoțește și o veghează cu mare grijă –, Vasia reușește să se bage în cele mai stranii belele, din care abia dacă scapă cu viață. Ea părăsește adăpostul pădurii, un personaj latent, dar foarte important, pentru a păși în civilizație, în marele oraș pentru tentațiile căruia nu era pregătită. Moscova înseamnă pentru ea vulnerabilitate, iar dușmanii ei știu că acum este momentul prielnic să lovească.

            Așa cum am mai spus, dimensiunea Fantasy este abandonată aproape cu desăvârșire. Magia, creaturile mitologice și făpturile supranaturale sunt reduse la câteva figuri emblematice a căror apariție este, de data asta, legată de anumite evenimente istorice reale ce au marcat evoluția Rusiei ca stat independent. Autoarea deapănă povestea Vasilisei pe fundalul invaziei tătarilor, cotropitorii puternici ce i-au forțat pe cneji să plătească ani în șir tribut pentru protecție și integritate teritorială. Dar, așa cum știm din nenumăratele exemple, cei care impun astfel de condiții vor cere din ce în ce mai mult, până când, inevitabil, se va ajunge la un conflict militar de proporții. Ei bine, aici intervine, de fapt, măiestria lui Katherine Arden. Ea combină mizele politice și religioase cu întâmplările supranaturale, astfel încât evenimentele reale ajung să se suprapună, ba chiar să se confunde cu cele imaginare, și trebuie să recunosc că rezultatul este chiar impresionant. Dacă ar fi pus accent pe aceste părți ale poveștii și ar fi lăsat-o mai moale cu idilele amoroase, poate că romanul s-ar fi ridicat la nivelul părții anterioare.

            Și pentru că intriga este ceva mai complicată și mai complexă, în acest volum ne sunt prezentate mai multe povești. Vasilisa împarte lumina reflectorului cu sora sa, Olga, și cu fiica acesteia, Maria, un personaj foarte interesant, mai agreabil decât protagonista însăși. Însă Vasia invadează și părțile narațiunii care nu sunt despre ea. Deciziile sale pripite influențează întregul univers, iar dorința naivă de a face bine distruge vieți nevinovate. Cu toate că pornirile ei sunt pure și bine intenționate, lipsa rațiunii conduce de fiecare dată la un dezastru la nivel micro sau macro.

            Una peste alta, cred că am criticat destul, așa că mă voi opri aici. Abia aștept să apară sfârșitul acestei trilogii, volumul în care sper  ca autoarea să-și spele păcatele și să continue povestea pe linia basmelor rusești care mai au multe de oferit, înălțând-o pe Vasilisa mai presus de orgoliul ei uriaș și de pervertirea lumii materiale, pentru că locul ei este în rândul eroilor fabuloși care au salvat lumea, și nu a celor care au condamnat-o la distrugere.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 6 - Ursul și privighetoarea de Katherine Arden

Titlu: Ursul și privighetoarea 

Trilogia: Winternight #1

Autor: Katherine Arden

Editura: YoungArt

Titlu original: The Bear and the Nightingale (2017)

Traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 300

Media pe Goodreads: 4,09 (din 137.083 note)

 

        O atmosferă întunecată, creaturi monstruoase care îți bagă frica în oase, spirite secătuite de puteri, magie, religie, o fată cu abilități speciale și un ger de crapă pietrele – sunt doar câteva dintre ingredientele perfecte pentru un roman excepțional. De mult nu mi s-a mai întâmplat să nu pot lăsa o carte din mână, dar asta devine imposibil atunci când dau peste un volum bazat pe mitologie și cultură rusă. „Ursul și privighetoarea”, de Katherine Arden, un Fantasy de-a dreptul Horror, îți va aduce în fața ochilor o lume captivantă și violentă, în care granița dintre bine și rău, dintre sacru și profan, dintre vis și realitate este foarte fină, aproape transparentă. Fiecare pagină te va cufunda tot mai adânc într-o pădure misterioasă, unde magia este la ea acasă, dar, mai ales, într-o poveste dramatică a cărei protagonistă este Vasilisa, o tânără curajoasă care dă totul pentru a-și salva familia.

            Ne aflăm în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, undeva în nordul Rusiei, unde iarna este pe atât de cruntă și periculoasă, pe cât de blândă și colorată este primăvara. Peste acest ținut neîmblânzit se întinde mâna ocrotitoare a țarului Ivan Krasnii (Ivan cel Frumos). Pare să fie vorba despre un roman istoric, nu-i așa? Cu toate că autoarea alege să-și plaseze povestea într-un spațiu real, folosindu-se de credințe străvechi și de personalități istorice, precum țarul Ivan sau Părintele Serghei de Radonej, o figură importantă a Bisericii Pravoslave, cartea de față este un fantasy veritabil, iar fenomenele magice își fac simțită prezența din plin.

Romanul nostru începe într-o seară geroasă de iarnă, când, după ce ai înfruntat troienele imense de zăpadă, nu-ți mai rămâne altceva de făcut decât să te așezi la gura sobei și să asculți unul dintre basmele dădacei despre forțe malefice și spirite curate. Vasilisa și frații ei au crescut învăluiți de farmecele folclorului rus și înconjurați de duhurile vechii mitologii slave. Lucrul interesant este că nici un alt locuitor din Lesnaia Zemlia (Pământul Împădurit) nu poate vedea sau comunica cu spiritele ce se îngrijesc tăcute de bunul mers al gospodăriei și al naturii, cu excepția Vasilisei. Tânăra noastră eroină ar renunța oricând la sarcinile pe care le are de îndeplinit, pentru o plimbare prin pădurea de care se simte atrasă în mod inexplicabil sau pentru a sta de vorbă cu prietenii ei: Domovoiul (spiritul casei), Vazila (spiritul grajdului) și Rusalka din lac. Ea va deveni ultima apărătoare a acestor biete spirite care nu vor decât să-și apere casa. Însă pentru a face asta, au nevoie de putere, de hrană și de credința oamenilor, iar eroina noastră va da totul pentru a le salva de la pieire.

Până aici, totul bine și frumos. Viața comunității conduse de Piotr Vladimirovici, tatăl Vasilisei, este una tihnită. Deși ne aflăm într-o societate creștinată de mai bine de 400 de ani, locuitorii din Lesnaia Zemlia nu uită să aducă ofrande ocrotitorilor casei care se îngrijesc tăcuți de bunul mers al gospodăriei și al naturii. Însă problemele încep să apară în momentul în care persoane din afara comunității încearcă să schimbe legile nescrise ale ținutului, prin îngroparea vechilor credințe și tradiții sub o religie ce nu aparține locului. Teama de pedeapsa divină îi convinge pe oameni să renunțe la păgânism, ceea ce are consecințe nefaste pentru toți. Barierele protectoare ridicate de secole de către duhuri sunt distruse aproape complet, iar acest spațiu, care respiră prin fiecare pietricică, este lăsat în voia forțelor întunecate.

Intriga începe atunci când Piotr se întoarce de la Moscova cu o nouă soție și mamă pentru copii. Anna Ivanovna, fiica țarului Ivan, pleacă din palatul tatălui său și ajunge într-un infern plin de demoni care nu încetează s-o bântuie. Acest personaj poate fi încadrat, cu ușurință, în arhetipul mamei vitrege, din cauza comportamentului ostil față de noua familie, dar, în special, față de Vasilisa. Ea va fi cea care va deschide larg porțile lui Medved (Ursul), un zeu malefic, însă nu o va face singură. Ea va găsi un aliat de nădejde în persoana preotului Constantin, un om cu viziuni înguste, bun la teorie dogmatică, dar slab în fața ispitei.

Am disprețuit aceste două personaje încă de la prima apariție. Dorința lor obsesivă de a schimba ceva m-a enervat la culme, nemaivorbind de ignoranța preotului care m-a făcut să-mi doresc ca Rusalka să-și ducă la îndeplinire planul. Și dacă tot suntem la capitolul personaje preferate sau antipatice, nu voi rata ocazia de a-l menționa pe Alioșa, fratele Vasilisei, care mi s-a părut un personaj extrem de bine construit. Am apreciat firea sa pragmatică, un om care tace și face, el este singurul susținător al eroinei noastre, iar rolul lui va fi unul pe măsură.

Eu aș împărți romanul în două. În prima parte este prezentată, cu lux de amănunte, societatea patriarhală rusă în care femeia trebuie să fie supusă bărbatului, să-și îndeplinească îndatoririle, fără să crâcnească, și să se căsătorească de tânără, pentru a asigura descendența familiei. Ei bine, Vasilisa nu se încadrează în acest tipar al fetei ascultătoare. Ea este o rebelă și nu se ferește s-o arate. Mulți au afirmat că romanul ar avea nuanțe feministe, însă eu sunt de o altă părere. Nu cred că refuzul Vasilisei de a se căsători este un gest pro feminist, ci, mai degrabă, o recunoaștere a faptului că ea nu aparține acelei lumi, prin urmare, nu se poate căsători cu un om obișnuit. Cât despre cea de-a doua parte a romanului... este una foarte concentrată, plină de suspans și fiori de groază care te vor face să citești pe nerăsuflate.

„Ursul și privighetoarea” poate fi considerat un basm uriaș. Avem creaturi fantastice, o pădure care leagă două tărâmuri, o confruntare între bine și rău (și nu trebuie să vă mai spun cine câștigă), dar, mai ales, avem o eroină împreună cu ajutoarele sale magice. În plus, Vasilisa este numele specific personajelor feminine din basmele rusești. Citind acest roman, mi-am amintit de „Argintul preschimbat”, de Naomi Novik. Ambele romane au foarte multe elemente în comun, în special mitologia slavă care stă la baza construcției lor. Deci, dacă v-a plăcut Naomi Novik, Katherine Arden vă va cuceri cu desăvârșire.

Dar cred că v-am dat deja prea multe spoilere, așa că e vremea să punem punct acestei recenzii imposibil de lungi. Am înșirat, aici, atâtea cuvinte, și nu am spus nimic despre Privighetoare... Însă nu vreau să vă stric surpriza. 😊 Abia aștept să îmi spuneți părerile voastre despre romanul Katherinei Arden. Eu știu sigur că și-a câștigat locul de onoare în biblioteca mea și aștept cu nerăbdare următoarele volume din trilogia „Winternight”. 

P. S.

Înainte de a începe lectura, asigurați-vă că ferestrele și ușile sunt bine încuiate, în caz contrar, s-ar putea să vă treziți că cineva citește peste umărul vostru!

COMANDĂ CARTEA