ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Catherine Ryan Howard. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Catherine Ryan Howard. Afișați toate postările

duminică, 23 aprilie 2023

Recenziile lui Gică 123 - Omul fără urmă de Catherine Ryan Howard (CRIME CLUB)


Titlu: Omul fără urmă 

Autor: Catherine Ryan Howard 

Editura: TREI

Titlu original: The Nothing Man (2020)

Traducere de Mihaela Ionescu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,18 (din 22.809 note)

 

Ted Bundy, Jeffrey Dahmer, John Wayne Gacy, Ed Gein, Fred West, Peter Suteliffe și Harold Shipman. Gary Ridgway, alias Green River Killer, Richard Ramirez, alias Night Stalker, Dennis Rader, alias BTK și Ted Kaczynski, alias Unabomber. Pe majoritatea dintre ei îi cunoaștem după nume sau porecle. Știm că se numără printre cei mai mari criminali în serie din ultima sută de ani, poate avem o vagă sau argumentată idee și despre modul în care au operat. Însă ce știm despre victimele lor? În mod cert, nimic sau, oricum, nu prea multe. Problema e că atracția noastră pentru morbid i-a plasat pe ucigași undeva deasupra verosimilului, le-am pus pe chipuri câte o mască de Hannibal și am uitat complet de cei uciși, de aceia care meritau, de fapt, să rămână în memoria colectivă. Monstrul a fost așezat pe piedestal, publicul l-a privit cu admirație și frică, uitând în următorul moment de toată suferința pe care a provocat-o.

Între anii 2000 și 2002, un ucigaș a terorizat comitatul Cork din Irlanda, intrând prin efracție în case, legându-i și ucigându-i pe locatari. Au avut loc cinci spargeri, tot atâtea crime, și, deși a existat un portret robot, realizat pe baza descrierii unei șoferițe ce a văzut un bărbat fugind prin noapte în apropierea uneia dintre locuințe, nimeni nu l-a putut identifica pe făptaș. Evelyn avea doisprezece ani atunci când un străin i-a ucis tatăl, violat și omorât mama și sufocat sora de șapte anișori, care, după câteva ore, a murit la spital. De atunci au trecut douăzeci de ani, iar acum Eve Black, femeie matură și scriitoare de curând celebră, este în sfârșit pregătită să-l prindă pe cel ce i-a distrus familia. Povestea ei o regăsiți în cartea „Omul fără urmă” (numele pe care i-l dăduse presa criminalului la acea vreme), volumul pe care-l răsfoiește, chiar în acest moment, Jim Doyle, un paznic de supermarket, trecut de șaizeci de ani, amintindu-și cu nostalgie și entuziasm de faptele monstruoase pe care le-a săvârșit în trecut.

În epoca detectivilor de canapea, Eve este conștientă că, dacă vrea să-l confrunte pe ucigașul retras de două decenii din activitate, trebuie să-i întindă o momeală, ca să-l facă să revină la vechea lui îndeletnicire. Volumul ei de memorii, pe alocuri investigativ, îl atrage ca un magnet pe Jim, căruia i se promite, încă de la primele pagini, că-i va fi dezvăluită identitatea. Curios și surescitat, antagonistul, deopotrivă personaj principal, dă filă după filă, rememorându-și isprăvile, comparându-le cu perspectivele celorlalte caractere, victime rămase în viață sau foști participanți la anchetă. Cartea nu doar că stârnește interesul unui public uriaș, așezat la cozi interminabile pentru a primi autograful autoarei supraviețuitoare, ci și readuce la actualitate vechiul caz, la care adaugă noi unghiuri din care să privim întâmplările. Fiecare cititor devine un pion în ampla investigație pe care o desfășoară Eve, pentru că Omul fără urmă, la urma urmelor, e un om ca oricare altul, fiul, fratele sau soțul cuiva.

Pe parcursul narațiunii principale, asistăm la un amplu proces de demistificare, prin care Omul fără urmă este coborât de pe piedestal și identificat drept un monstru obișnuit, ratat atât pe plan profesional, cât și personal și social. Jim e vecinul irascibil ce-ți bate-n ușă ca să-ți urle-n față că potaia ta iar i-a umplut grădina de rahat, e tatăl căruia nu i-a păsat niciodată de cariera sau problemele fiicei sale și soțul ce a trăit toată viața lângă o femeie devotată, pe care nu a știut s-o prețuiască cu adevărat. La supermarket, e paznicul ce e certat mai mereu și tratat cu scârbă de superiorul său, e fostul polițist irascibil care a fost mutat la o altă secție, după ce-i aruncase cafeaua fierbinte în față fostului șef. Porecla lui i se datorează faptului că nu a lăsat niciodată vreo urmă la locul crimei, dar, conform lui Eve, adevărul e că nu a avut, de fapt, ce să lase în urmă, fiindcă el a fost și este un nimeni, un dezaxat retras în propria lume a anonimității.

Catherine Ryan Howard scrie un thriller cuminte, cumpătat, un roman de suspans fără suspans, ce se transformă adesea într-un documentar detectivistic de amploare. Miza cărții nu stă doar în relatarea unor întâmplări cumplite, ci și în relația postmodernă dintre autor și cititor, cel din urmă regăsindu-se în postura lui Jim Doyle, protagonistul care ajunge să-și lectureze, alături de noi, povestea. De altfel, aproape întregul roman este unu la unu cu volumul (cartonat și cu supracopertă) din interior, lăsând, ca niște observații scrise pe margine, câteva secvențe despre viața de familie a lui Doyle și episoadele de la muncă. Una peste alta, a fost OK, undeva la trei stele pe Goodreads, bun ca premisă, dar prea static pentru gustul meu, solicitându-mi în continuu atenția și, în special spre final, răbdarea. Repet, asta e strict părerea mea, iar dacă veți ajunge s-o citiți, aștept cu interes și alte păreri despre ea.


Un proiect: