ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Noutate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Noutate. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 aprilie 2022

Recenziile lui Gică 67 - Vârcolacul de Fred Vargas (Blog Tour 7/2022)


Titlu: Vârcolacul 

Serie: Comisar Adamsberg #2 

Autor: Fred Vargas

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: L'homme à l'envers (1999)

Traducere de Simona Brânzaru

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 304

Media pe Goodreads: 3,77 (din 4.914 note)

 

            Sincer, mă bucur să văd că editura Crime Scene Press continuă să traducă autori francezi, chiar dacă printre cititorii români nu există foarte mult interes pentru aceștia. După ce i-am citit pe Jean-Christophe Grangé și pe Bernard Minier, pe care îi consider doi scriitori geniali, astăzi, cu ocazia unui nou Blog Tour, ne vom opri puțin asupra unui roman de Fred Vargas, o autoare care a apărut, până în prezent, la trei edituri de la noi. Și, pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare, trebuie să specific faptul că „Vârcolacul” este cel de-al doilea volum din seria celebrului Comisar Adamsberg, primul fiind „Omul cu cercurile albastre”, publicat în limba română de Editura TREI, în 2011. Însă, pentru că nu vreau să pierd vremea cu detalii pe care le puteți găsi foarte ușor pe internet, haideți să intrăm în poveste și să vedem despre ce este mai exact vorba în acest impecabil roman detectivistic, ”pastoral”.

            „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, iată vine-n cale un vârcolac... Oare?

O fi om, o fi lup, o fi un om cu un lup sau o fi într-adevăr un vârcolac? Nimeni nu știe exact despre ce e vorba. Cert e că, odată cu lupii din Parcul Național Mercantour, care au fost lăsați liberi, ceva sau cineva se apropie noaptea de stânele oamenilor și le omoară oile. Trupurile sfârtecate ale animalelor prezintă urme de dinți uriași, colți ascuțiți care ar putea aparține doar unei fiare pe măsură. Cu fiecare noapte, numărul victimelor crește, până într-o fatidică dimineață, când la locul masacrului este descoperit corpul femeii care a susținut sus și tare că în spatele atacurilor s-ar afla un vârcolac. Lucrurile devin și mai complicate atunci când bărbatul singuratic și ciudat de la marginea satului dispare, moment în care se stârnește panica printre locuitorii din mica comunitate montană.

            Având deja un suspect plauzibil, trei oameni pornesc la drum ca să-i dea de urmă și să pună mâna pe el. Micul grup pestriț este format din Suleiman Melchior, fiul adoptiv al femeii ucise, un băiat de culoare care își caută originile africane; Străjerul, un bătrânel care e paznic la oi și care știe să mânuiască o armă de calibru mare; și Camille, o tânără căreia îi place să facă pe instalatorul, reparând diverse chestii și petrecându-și timpul liber cu capul în revista de specialitate, unde apar cele mai noi scule din domeniu. Împreună, cei trei călătoresc dintr-un sat în altul, într-un camion pe care îl conduce, evident, fata. Am simțit necesar să descriu acest trio, pentru că este foarte vizibil faptul că Vargas s-a adaptat foarte repede la noile vremuri, introducând, în textul ei, personaje așa-zis marginale, care, fără să fie nevoie, își depășesc condiția alocată de societatea tradițională. Eroii noștri nu sunt trei detectivi impecabili, care știu cu adevărat cu ce se confruntă, ci trei excentrici care vor să facă dreptate pentru moartea bietei femei. Dincolo de impulsurile sentimentale, ei percep provocarea și se aruncă cu capul înainte în ancheta despre care, la început, aproape că nu știu nimic.

            Ar fi greu să spun că există ceva mai interesant decât personajele din prim plan, însă ceea ce mi-a stârnit cel mai tare interesul a fost ideea de vârcolac. Atunci când frica pune stăpânire pe oamenii superstițioși, mitul capătă substanță și încep să apară tot mai multe dovezi că fiara chiar există. Nu e nevoie ca cineva s-o vadă, ci doar de niște trupuri sfâșiate și de câteva urme uriașe la locul masacrului, iar, odată ce coșmarul ia naștere, nimeni nu îi mai pune la îndoială existența. Creatura trebuie prinsă, despicată pe interior, pentru că acolo se află blana lui de lup, iar dacă suspectul e și spân, atunci este clar că el e făptașul.

            Deși Fred Vargas ar fi putut să presare mai mult suspans în poveste, realizând un Thriller alert sau, poate, chiar un Horror, subiectul fiind foarte ofertant de altfel, autoarea franceză a mizat totul pe o schemă polițienească, un model liniar cu final deja stabilit. De asta, „Vârcolacul” nu este o carte care să te țină în continuu în tensiune, ci un roman meticulos construit, care trebuie savurat pagină cu pagină. Satisfacția cititorului nu apare doar în deznodământ, ci și pe parcursul lecturii, atunci când asiști la acțiunile personajelor, dar, mai ales, la dialogurile ludice și pline de vitalitate, care par să fie însăși esența întregii narațiuni.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Fred Vargas:

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii   


COMANDĂ CARTEA


sâmbătă, 19 martie 2022

Recenziile lui Gică 66 - BOX 88 de Charles Cumming (Blog Tour 5/2022)


Titlu: BOX 88 

Serie: BOX 88 #1

Autor: Charles Cumming

Editura: CRIME SCENE PRESS 

Titlu original: BOX 88 (2020)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,08 (din 2.351 note)

 

            Fiindcă e timpul pentru un nou Blog Tour, astăzi vorbim despre „BOX 88”, de Charles Cumming, primul volum ce îl are drept protagonist pe ingeniosul și remarcabilul agent sub acoperire, Lachlan Kite. Deși în ultima vreme nu am prea citit romane de spionaj, acesta a fost un prilej bun ca să mă întorc în lumea serviciilor secrete și să redescopăr un gen pe care îl apreciam foarte mult în adolescență, atunci când devoram toate cărțile scrise de Robert Ludlum pe care le găseam la Biblioteca Județeană sau prin anticariatele din oraș. În ciuda faptului că publicul român nu mai prea gustă această categorie livrescă și că, în consecință, editurile au renunțat să mai traducă astfel de autori, din când în când mai apare câte o carte de genul, care aduce un aer proaspăt în atmosfera îmbâcsită de thrillere domestice și de grămada uriașă de Romance-uri ce pretind a fi romane de suspans.

            În buna tradiție a clasicelor romane de gen, Cumming pornește de la ipoteza unei noi agenții de spioni, o organizație care are adânc înfipte rădăcinile atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite ale Americii. Iar aceasta este BOX 88, un grup de oameni care încearcă să oprească atentatele teroriste și orice altă formă de pericol ce ar putea amenința liniștea și viața locuitorilor de pe întreg globul. Însă, spre deosebire de celelalte organizații de spionaj, BOX 88 recrutează, în mare parte, indivizi normali, persoane care nu au avut contact cu astfel de operațiuni, dar care par foarte capabile să se infiltreze într-un anumit loc, să obțină informațiile necesare și să pretindă că nu au nimic de-a face cu mecanismele politice care se pun în mișcare în apropierea lor.

            După ce este recrutat de către un fost profesor de la universitate, Lachlan Kite devine agentul perfect de care BOX 88 are nevoie pentru a se infiltra într-o vilă din Franța, unde urmează să-și facă apariția un însemnat om de afaceri iranian. Din informații sigure, cel care trebuie să vină este un important finanțator al teroriștilor ce pregătesc un atentat cu gaz chiar în inima New Yorkului. Pe cât de complicată pare misiunea, pe atât de simplu îi este lui Lockie să se dea de-al casei, pentru că, fără nici un efort, el face parte deja din familie. Da, poate am uitat să menționez faptul că el este în vizită la Xavier, prietenul său cel mai bun și fiul lui Luc Bonnard, un om foarte influent și cu o avere uriașă. Dar asta s-a petrecut în 1989, iar în prezent Lachlan, acum director BOX 88, este răpit și, dacă vrea să supraviețuiască și să-și mai vadă iubita însărcinată în viață, trebuie să divulge tot ce s-a întâmplat, cu adevărat, în urmă cu treizeci de ani.

            Alternând prezentul cu trecutul, cartea ne prezintă două perspective cât se poate de diferite, una care aparține omului matur de acum și alta prin care ni se relatează despre tânărul neexperimentat care, la acea vreme, credea că are lumea la picioare. De altfel, tinerețea reprezintă în sine un factor care sporește curiozitatea și dorința de afirmare, astfel încât protagonistul nostru își pune relația cu oamenii dragi pe planul al doilea și începe să facă pe spionul amator, un agent care, evident, se dovedește capabil să-și ducă prima misiune la bun sfârșit. Deși ni se spune încă din descriere că vom citi un roman de spionaj, Cumming ne propune o altă viziune, una foarte ancorată în realitate. Vremea spionilor de top a trecut – gata cu James Bond, Mitch Rapp sau Jason Borne – acum e timpul pentru eroi obișnuiți, agenți care se izbesc în continuu de probleme verosimile. Aici nu există oameni bine antrenați în artele marțiale, care ies în ultima clipă din clădiri în flăcări, lăsând în urmă mormane de cadavre, ci protagoniști simpli, care, pentru a face un bine umanității, trebuie să se asigure că toate dispozitivele de urmărire pe care le-au plasat au acces la priză sau la o baterie care să țină măcar două zile.

            Preluând și deconstruind majoritatea clișeelor legate de acest gen, autorul scoțian ne face conștienți de faptul că este nevoie de un suflu nou, poate chiar de un subgen care să aducă ficțiunea mult mai aproape de realitate. În toți acești ani, publicul și-a schimbat preferințele și dorințele, căutând în continuu ceva original, ceva care să se debaraseze de modelele clasice din trecut. Însă, mai mult decât o provocare literară, „BOX 88” reprezintă primul volum dintr-o nouă serie care, la acest moment, este formată din două cărți, romanul de față fiind succedat de „Judas 62”, o continuare ce promite să ne poarte în bătrâna și închistata Rusie.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Charles Cumming:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  



joi, 17 februarie 2022

Recenziile lui Gică 61 - Oameni capabili de Klas Ekman (Blog Tour 1/2022)


Titlu: Oameni capabili 

Autor: Klas Ekman

Editura: CRIME SCENE PRESS 

Titlu original: De kapabla (2020)

Traducere de Daniela Ionescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 3,20 (din 451 note)

 

Așadar, astăzi, pentru că e rândul meu să-mi dau cu părerea, voi scrie câteva rânduri despre „Oameni capabili”, romanul de debut al lui Klas Ekman. Dar, înainte să disec povestea, trebuie să menționez faptul că avem de-a face cu un volum cât se poate de diferit. Pentru început, este foarte greu să încadrăm textul într-un gen deja existent. Ar fi foarte simplu să spunem că este vorba despre un thriller psihologic. Da, ar merge sintagma, dar, din punctul meu de vedere, nu am face nimic mai mult decât să limităm valoarea cărții, încadrând-o într-o categorie clișeică. De altfel, nici roman polițist nu pare a fi. Cred că, deocamdată, cel mai corect ar fi s-o privim ca pe o dramă, însă trebuie să avem grijă să nu facem confuzia cu genul dramatic sau cu un Romance cu final nefericit, pentru că, în nici un caz, nu este vorba despre așa ceva.

Romanul nostru începe cu o frumoasă poveste de dragoste. Johan și Anna sunt foarte fericiți împreună, așa că își doresc să petreacă cât mai mult timp unul cu celălalt, împărtășindu-și întâmplările de zi cu zi și făcând dragoste nebunește. Însă, în paradisul lor emoțional și instinctual, există o mică problemă. Anna este căsătorită și are doi copii, iar unul dintre ei suferă de o afecțiune psihică, posibil autism, și, pentru ca băiețelul să nu fie afectat de problemele părinților, Anna trebuie să renunțe complet la idila cu Johan. Lucru pe care de altfel îl și face. Gata, escapadele lor au luat sfârșit, iar cei doi părăsesc hotelul unde au avut parte de ultima aventură, îndreptându-se spre casă. Însă pe drum bărbatul devine din ce în ce mai isteric și ia naștere o ceartă îngrozitoare între foștii amanți. Într-un moment de neatenție, mașina lovește ceva, ceva ce seamănă foarte mult cu o ființă umană.

Existența simplă a celor doi s-a făcut țăndări. Acum ei se găsesc pe marginea șoselei, privind la cadavrul din șanț, biletul lor sigur spre cea mai apropiată închisoare. Însă, atunci când vrei să scapi de trecut și când speri la o viață liniștită, ești dispus să faci sacrificii imense. Oricum nimeni nu a văzut accidentul, poate, totuși, se poate rezolva acest „mic” inconvenient. Așa că iei decizia să ascunzi cadavrul și să nu dai de știre autorităților. Și, odată ajuns acasă, speri ca totul să se fi rezolvat. Dar lucrurile nu sunt chiar așa de simple, pentru că persoana pe care ai ucis-o are și ea o poveste și poate există cineva care îi va descoperi la un moment dat trupul și va dori să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în acel loc.

            Dacă era vorba despre un roman polițist clasic, cei doi foști iubiți ar fi căzut, fără nici o problemă, în rolul ucigașilor. Astfel, la scenariu s-ar mai fi adăugat un investigator competent, care, într-un final, ar fi reușit să rezolve cazul. Dar Ekman cunoaște foarte bine aceste modele și tehnici livrești, așa că a decis să schimbe cu totul ecuația. Aici nu vorbim despre criminali și detectivi, ci doar despre oameni capabili. Capabili să ucidă, capabili să ascundă o crimă, capabili s-o mai comită încă o dată dacă e nevoie, capabili de orice. Odată cu accidentul, protagoniștii noștri coboară din ce în ce mai mult pe scara oamenilor raționali și angrenați în responsabilitățile sociale, devenind doi excentrici ce își urmăresc doar propria siguranță. Și, cu fiecare gest tot mai puțin lucid, cei doi reușesc să-și ridice un infern doar al lor, un loc sângeros și plin de umbre incriminatoare. În altă ordine de idei, întregul roman l-am perceput ca pe un film alb-negru, nu am simțit nevoia să atribui culori nici personajelor, nici descrierilor de locuri sau întâmplări. Poate că m-a influențat și coperta, dar sunt sigur că această impresie o veți avea și voi, în momentul în care veți citi cartea.

            Și acum, dacă punem totul cap la cap, putem observa cum Klas Ekman, încercând să se ferească de clișee și dorind să creeze o poveste nemaiîntâlnită, a reușit să realizeze un antiroman polițist de toată frumusețea. În acest sens, suspansul nu se datorează în totalitate unei surse exterioare, ci fricilor și traumelor cu care se confruntă protagoniștii, iar lumea ficțională, în loc să își găsească echilibrul, pare să se destrame cu fiecare act necugetat al personajelor, transformându-se într-o capcană pentru toți cei care cred că pot trece dincolo de lege. Pe lângă asta, cartea de față reprezintă o ingenioasă comedie neagră, o farsă a destinului care se va întoarce, tot timpul, împotriva celor de la care a plecat și în care orcine nu va respecta cu strictețe scenariul va ajunge să-și salveze sufletul și să-și păstreze integritatea socială.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde a apărut sau urmează să apară, zilele acestea, câte o recenzie despre romanul lui Klas Ekman: 

Literatura pe tocuri  

Biblioteca lui Liviu 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii  

Citește-mi-l

 

COMANDĂ CARTEA 

miercuri, 3 noiembrie 2021

Privită din întuneric de Gytha Lodge


Titlu: Privită din întuneric 

Autor: Gytha Lodge

Editura: CREATOR

Traducere de Luciana Dănilă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 382

 

Într-o noapte, Aidan Poole se loghează pe laptop pentru a vorbi pe Skype cu prietena sa, Zoe. Spre disperarea sa, realizează că aceasta nu este singură, ba mai mult, este nevoit să asculte neputincios sunetele unei lupte, apoi o liniște deplină. Vrea să se asigure că Zoe e ok, dar de ce nu anunță imediat poliția? Când, în sfârșit, sună autoritățile, Jonah Sheens preia cazul, iar cadavrul este descoperit. 

Privită din întuneric este un thriller care te ține cu sufletul la gură și pe care nu ai voie să îl ratezi.

 

Am fost captivată. - Jo Jakeman, autoare Sticks and Stones

 

Ce carte minunată! O poveste întortocheată și tăioasă ca lama unui cuțit... Pregătește-te să fii bântuit! - A .J . Finn, autorul bestsellerului Femeia de la fereastra

Te face să întorci fiecare pagină cu nerăbdare. Pe parcurs, tot încercam să ghicesc cum se va termina. - Chris Hammer, autor Scrublands

 

Lodge alternează capitolele dedicate investigării cazului morții lui Zoe cu cele care spun povestea ultimelor douăzeci de luni din viața fetei, lăsându-l pe cititor să descopere un personaj complex, nu o simplă victimă. Acest procedeu este la modă în cazul thrillerului, iar utilizarea lui când personajele sunt puternice, ne aduce aminte că e nevoie să privim constant dincolo de relațiile duale: victimă - agresor, inocent - vinovat și să realizăm că fiecare om decide pentru sine, iar motivele din spatele acestora pot fi bune sau rele. Scriitura lui Lodge pune în lumină atât complexitatea naturii umane, cât și felul în care acționează autoritățile. -  Reviews


COMANDĂ CARTEA


luni, 1 noiembrie 2021

Lore de Alexandra Bracken


Titlu: Lore 

Autor: Alexandra Bracken 

Editura: BOOKZONE

Traducere de Oana Stănescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 640 

 

O dată la fiecare 7 ani, începe Agon. Drept pedeapsă pentru o rebeliune trecută, nouă zei din panteonul Greciei Antice sunt forțați de Zeus să cutreiere Pâmântul timp de 7 zile ca muritori, vânați de urmașii unor familii străvechi, toți nerăbdători să-i ucidă, să le ia puterile și să devină nemuritori.

Cu mult timp în urmă, Lore Perseous a fugit din această lume brutală după ce familia ei a fost ucisă cu cruzime de o familie de vânători rivală, întorcând astfel spatele gloriei eterne promise de vânătoare. De mulți ani, Lore încearcă să nu cedeze în fața dorinței de a se răzbuna pe bărbatul, acum devenit zeu, pe care îl consideră responsabil pentru moartea familiei ei.

Totuși, când următoarea vânătoare începe în New York, doi participanți îi cer ajutorul: Castor, un prieten din copilărie pe care îl credea mort de multă vreme și Atena, una dintre ultimii zei originali.

Zeița îi propune o alianță împotriva dușmanului lor comun și o metodă prin care poate ieși definitiv din Agon. Dar decizia lui Lore de a-și lega destinul de soarta Atenei și de a reîncepe vânătoarea va avea un preț mortal – și nu se știe dacă va fi suficient pentru a opri ascensiunea unui nou zeu a cărui putere poate îngenunchea întreaga umanitate.


COMANDĂ CARTEA


luni, 25 octombrie 2021

Rivala de Zakiya Dalila Harris


Titlu: Rivala 

Autor: Zakiya Dalila Harris  

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 408

 

Un debut electrizant, în care tensiunile rasiale escaladează, pe fundalul rivalităţii dintre două tinere care fac, fiecare în felul ei, istorie.

 La douăzeci şi şase de ani, asistenta de redacţie Nella Rogers este singura angajată de culoare a companiei Wagner Books. Totul se schimbă atunci când intră în scenă Hazel, care, printr-o serie de împrejurări, devine rivala de temut a celei cu care are cele mai multe în comun. Situaţia se tensionează pe măsură ce Nella începe să primească bilete de amenințare. Identitatea agresorului rămâne necunoscută, iar tânăra începe să trăiască în nesiguranţă, afectându-i stabilitatea emoţională şi forţând-o să se întrebe cine este în spatele acestor ameninţări fără de sfârşit.

 Un thriller isteţ şi dinamic, pe care îl va înţelege oricine s-a simţit vreodată manipulat, ameninţat sau trecut cu vederea la locul de muncă. Rivala vă va ţine cu sufletul la gură până la ultima pagină!


COMANDĂ CARTEA


joi, 21 octombrie 2021

Acest tărâm al blândeții de William Kent Krueger


Titlu: Acest tărâm al blândeții  

Autor: William Kent Krueger

Editura: TREI

Traducere de Andreea Popescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 576

 

„Un roman picaresc plasat în timpul Marii Crize. Amintind de Fructele mâniei și de Huckleberry Finn, Acest tărâm al blândeții este o călătorie atât înăuntrul ființei, cât și în afara ei, o călătorie la capătul căreia descoperi sensul vieții și libertatea.“ - Minneapolis Star Tribune

1932, Minnesota — Școala Lincoln e un loc ostil unde sute de copii amerindieni, orfani sau separați abuziv de familiile lor, sunt trimiși să fie educați. Printre ei se află Odie O’Banion, un băiat orfan, cu mintea ageră, ale cărui isprăvi atrag mânia directoarei.

În urma unui incident, Odie și fratele său, Albert, singurii copii albi din școală, sunt siliți să fugă, luându-i cu ei și pe Mose, un băiat mut din tribul Sioux, precum și pe Emmy, o fetiță rămasă fără mamă. Împreună, pornesc cu canoea pe râul Gilead, în căutarea unui cămin, întâlnind în drumul lor alți oameni în derivă, de la truditori ai pământului și tămăduitori prin rugăciuni la familii dezrădăcinate și suflete pierdute.

„Amplu, profund și nespus de captivant — cititorii vor savura fiecare pagină.“ - New York Journal of Books

„Dacă vrei să citești o saga americană de amplă respirație, cu o atmosferă nostalgică, atunci romanul lui Krueger e alegerea perfectă.“ - Entertainment Weekly

„O odisee impresionantă, o căutare a identității și a unui cămin.“ – Booklist

„Minunat scris și dând viață unor personaje memorabile, Acest tărâm al blândeții va învinge timpul.“ - Denver Post


COMANDĂ CARTEA


joi, 23 septembrie 2021

Recenziile Mădălinei 14 - 29 de secunde de T.M. Logan


Titlu: 29 de secunde  

Autor: T.M. Logan

Editura: RAO

Titlu original: 29 Seconds (2018)

Traducere de Roxana-Cristina Gheorghe

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,91 (din 12.042 note) 

 

Un roman ce emană disperare prin fiecare pagină, un Thriller excelent despre hărţuire, ură şi o posibilă crimă ce nu se ştie dacă va avea sau nu loc, dar mai presus de toate, o poveste tensionată despre cum să-l confrunţi pe diavol, după ce pactul a fost încheiat – aşa aş descrie volumul „29 de secunde”, al lui T.M. Logan. Cu un stil lejer, dar alert, autorul alternează, pe parcursul cărţii, pasajele în care nu se petrec prea multe şi în care aproape îţi spune să te relaxezi, pentru că nu ştii ce şi când se va întâmpla, cu cele pline de suspans, în care simţi că aerul nu îţi mai este suficient. Nu am avut timp să raţionalizez ceea ce am citit, să analizez în detaliu anumite aspecte, pentru că tensiunea crescândă, pe care protagonista o simte, se transmite şi cititorului, în aşa fel încât ai impresia că totul e un Trailer de film cu durata de 29 de secunde.

            Suntem înconjuraţi de prieteni şi duşmani, de persoane care ne vor binele şi de indivizi care tulbură cu răutatea lor echilibrul fragil al sinelui şi al societăţii. Cu siguranţă, în viaţa fiecăruia există un astfel de individ egoist, care calcă pe cadavre pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Dar, oare, dacă ţi s-ar oferi şansa ca el să dispară pentru totdeauna, cum ai reacţiona? Mai ales că tot ceea ce ar trebui să faci este doar să dai un apel telefonic de câteva secunde – 29 mai exact – şi să rosteşti numele celui care îţi face existenţa un coşmar. Sarah se simte îngrozită şi uşurată, atunci când primeşte oportunitatea de a scăpa de şeful ei, un respectat profesor universitar, trecut de prima tinereţe, ce are puterea de a decide cine poate rămâne sau cine trebuie să plece din Universitate. Deşi speră că nu va fi nevoită să apese butonul verde al telefonului de unică folosinţă, gest ce îi poate schimba radical cursul vieţii, în momentul în care cariera şi integritatea sa sunt ameninţate de avansurile indecente ale şefului, Sarah se foloseşte de unica sa salvare. Însă oricine se va înfrăţi cu diavolul va ajunge în iad, iar pentru protagonista noastră infernul se naşte din lupta acerbă dintre dorinţa de a-şi păstra moralitatea şi tăria de caracter, şi groaza de a fi omorât un om, din doar câteva cuvinte.

             „29 de secunde” prezintă frământările unei femei hărţuite ce se zbate să răzbească într-o lume a bărbaţilor. Dacă stăm puţin să ne gândim, este o imagine cât se poate de reală, un tratament pe care multe femei trebuie să-l îndure pentru a ajunge acolo unde îşi doresc. Din acest motiv, autorul insistă asupra scenelor demne de dispreţ dintre Alan şi Sarah, scene de un realism crunt, chiar dacă uneori puţin exagerate. Cu toate că eroina noastră încearcă să rămână fermă pe poziţie, să demonstreze că poate avansa în grad prin propriile sale puteri, Alan Lovelock îi plasează în cale, cu brutalitate, obstacole pe care firea sa sensibilă şi moralitatea nu o lasă să le depăşească. Nu aş spune că e vorba despre o miză feministă, deşi aici, mai mult decât în orice alt roman, mi-aş fi dorit să se fi pus accentul pe asta. Femeile sunt nişte accesorii, nişte jucării sexuale aflate la îndemâna bărbaţilor.

T.M. Logan se joacă foarte mult cu puterea de a decide, mergând pe ideea că fiecare alegere are consecinţe ireversibile. Din acest motiv, Sarah nu mai poate opri  ceea ce a stârnit. Foarte interesant mi se pare modul în care autorul răstoarnă şi rescrie ideea de Mit Faustic. Într-o societate în care diavolul nu îşi mai găseşte locul, omul îşi asumă acest rol, construind un infern ale cărui reguli doar el le cunoaşte. Noţiunile de bine şi de rău se pierd, se amestecă, astfel încât Sarah, deşi crede că a încheiat un pact cu diavolul, ajunge să se întoarcă împotriva lui. În roman există doi stăpâni ai iadului, unul inspirat din Woland, personajul lui Bulgakov, un maestru al vorbelor, care dă doar iluzia unei posibilităţi de salvare, şi un altul care îi are pe toţi la mână, este cu un pas în faţa subalternilor săi şi care poate face tot ceea ce vrea, fără să fie tras la răspundere. Sunt sigură că în cel de-al doilea l-aţi ghicit pe Lovelock, un personaj grotesc pe care l-am urât din tot sufletul. Cât despre primul, nu vă stric surpriza, dar vă spun doar că lucrurile sunt mult mai complicate decât par.

            Personaje verosimile, o atmosferă ce vibrează de îndoială şi frică, un hărţuitor care îşi va primi sau nu pedeapsa şi o femeie agresată care trebuie să ia decizia vieţii sale – toate astea fiind condimentate cu suspans din belşug. Mi-a plăcut foarte mult cartea şi o recomand tuturor celor care vor să aibă parte de un carusel de senzaţii tari şi ameţitoare.


COMANDĂ CARTEA


marți, 27 iulie 2021

Fragment în avanpremieră: Nu trezi diavolul adormit de John Verdon


Titlu: Nu trezi diavolul adormit 

Serie: Dave Gurney #3

Autor: John Verdon

Editura: PALADIN

Titlu original: Let the Devil Sleep

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 568

Domeniu: CRIME

 

Înainte însă ca mușchii să-i dea ascultare, auzi un sunet care-i zburli părul. Era o șoaptă, foarte aproape de urechea lui. O șoaptă răgușită și șuierătoare. O șoaptă ca șuieratul unei pisici furioase: „Nu trezi diavolul adormit!”

 

Ce ai face dacă povestea de noapte bună care ți se spunea din copilărie ar deveni cel mai mare coșmar al prezentului? Creatoarea unui documentar despre familiile victimelor unui ucigaș în serie încă în libertate descoperă că atunci când ți-l alegi pe Dave Gurney drept consilier, adevăruri incomode ies la iveală. Iar fostul detectiv de la Omucideri se pricepe cel mai bine să provoace haos și să elucideze mistere. Poate că uneori este bine să trezim diavolul adormit!

În tăcere, mintea lui Gurney reveni la întrebarea crucială: cum să-și joace asul din mânecă.

 

FRAGMENT

 

După o jumătate de oră, Kim și Dave stăteau față în față la măsuța din lemn de pin pentru micul dejun aflată în nișa de lângă ușile din sticlă. Terminau câte o omletă însoțită de pâine prăjită și cafea, pe care Madeleine insis­tase să le prepare când aflase că tânăra condusese toată dimineața și nu mâncase nimic. Madeleine terminase prima și curăța aragazul. Kim își spunea povestea de la început, motivul vizitei ei.

— E o idee pe care-o am de ani buni, să studiez oroa­rea crimei din perspectiva impactului pe care-l are asu­pra familiei victimei, dar n-am știut niciodată ce să fac cu ea. Uneori am dat-o uitării un timp, dar a revenit de fiecare dată tot mai puternică. Am devenit obsedată: tre­buia să fac ceva cu ea. La început am crezut că pot face o chestie științifică, poate o monografie sociologică sau psi­hologică. Așa că am trimis propuneri mai multor edituri universitare, dar nu aveam calificările academice potrivi­te, așa că nu le-am stârnit interesul. Atunci m-am gândit să scriu o lucrare de nonficțiune. Dar pentru o carte îți trebuie un agent, iar asta a însemnat alte propuneri. Și ghici ce? Zero interes. Adică am douășunu, douășdoi de ani, cine naiba sunt și eu? Ce-am scris înainte? Unde-mi sunt recomandările? Practic sunt un copil. Tot ce am e o idee. Apoi m-am luminat! Hopa! Nu-i o carte, ci o emisiu­ne! Din clipa aia, a-nceput să prindă contur. Am văzut-o ca pe o serie de interviuri foarte personale, „televiziune ruptă din realitate“ în adevăratul sens al cuvântului, care înțeleg că are o conotație dubioasă, dar nu trebuie să fie așa – dacă o faci cu sinceritate!

Se opri, mișcată parcă deodată de ce spunea, zâmbi stânjenită, își drese glasul și continuă:

— În fine. Mi-am adunat ideile laolaltă sub forma unei schițe detaliate pentru disertația mea și i-am dat-o pro­fesorului Wilson, îndrumătorul meu. El mi-a spus că-i o idee bună, cu potențial. M-a ajutat să-i dau forma unei propuneri comerciale, a avut grijă să am acoperire din punct de vedere legal, ca să fiu protejată, și a făcut ceva ce a zis că nu-i stă în fire: i-a trimis-o unui director de producție de la RAM-TV pe care-l cunoaște personal, un tip pe nume Rudy Getz. Și Getz ne-a contactat o săptă­mână mai târziu și a zis: „OK, să-i dăm drumul!“

— Așa, pur și simplu? întrebă Gurney.

— Și eu m-am mirat. Dar Getz a zis c-așa lucrează RAM. N-o să mă apuc să contest asta. Numai gândul că pot să-mi pun ideea în practică, să explorez subiectul ăsta...

Clătină din cap, de parcă încerca să alunge o emoție copleșitoare.

Madeleine se apropie de masă, se așeză și spuse exact ceea ce gândea și Gurney:

— E important pentru tine, nu-i așa? Adică important de-adevăratelea, nu doar o oportunitate în carieră.

— Vai, Doamne, da!

Madeleine zâmbi cu blândețe.

— Și esența ideii... partea care contează atât de mult pentru tine?

— Familiile, copiii...

Se opri din nou pentru câteva clipe, evident copleșită de o imagine pe care propriile ei cuvinte i-o evocaseră. Își împinse scaunul de la masă, se ridică și o ocoli, apropi­indu-se de ușile din sticlă ce dădeau către patio, grădină, pășune și pădurea de dincolo de ea.

— E o prostie. Nu pot explica, dar mi-e mai ușor să vorbesc despre asta dacă stau în picioare, zise cu spatele la ei. Își drese vocea de două ori și spuse, abia audibil: Cred că omorul schimbă totul pentru totdeauna. Răpește ceva ce nu mai poate fi înlocuit. Are consecințe care trec dincolo de ceea ce i s-a-ntâmplat victimei. Victima își pierde viața, ceea ce-i groaznic, e nedrept, dar pentru ea s-a terminat, ăsta a fost sfârșitul. A pierdut tot ce putea fi, dar n-o știe. Nu trebuie să trăiască simțind pierderea și imaginându-și lucrurile ce puteau fi.

Își ridică mâinile și lipi palmele de geamurile din fața ei, un gest care mărturisea deopotrivă un tumult de sen­timente, dar și efortul imens de a le ține sub control.

Continuă, ceva mai tare:

— Nu victima se trezește într-un pat cu o jumătate goală, într-o casă pe jumătate goală. Nu ea visează că e încă în viață, numai pentru a se trezi cu durerea de a des­coperi că nu-i așa. Nu simte furia devastatoare, suferința pe care o cauzează moartea ei. Nu vede zi de zi scaunul gol de la masă, nu aude sunete care seamănă cu vocea ei. Nu vede mereu dulapul plin cu haine... Răgușise și-și drese glasul. Nu simte agonia... agonia de a fi pierdut tot ceea ce făcea ca viața să merite trăită.

Se rezemă de geam câteva secunde, apoi se desprinse încet. Când se întoarse către masă, fața-i era brăzdată de lacrimi.

— Știți despre durerea fantomă? Fenomenul care însoțește amputarea? Când simți durere în locul unde a fost mâna sau piciorul? Așa-i crima pentru familia rămasă în urmă. Ca durerea unui membru fantomă: o suferință insuportabilă într-un loc gol.

 

PRECOMANDĂ CARTEA


marți, 1 iunie 2021

Fragment în avanpremieră: Păzitoarea crocodilului de Katrine Engberg (Crime Scene Press)


Titlu: Păzitoarea crocodilului

Serie: Korner & Werner #1 

Autor: Katrine Engberg

Editura: Crime Scene Press

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 352

 

Serie vândută în 28 de țări, aflată în topul clasamentelor din Norvegia și Suedia

#1 în topul vânzărilor celui mai important lanț de librării din Norvegia

O tânără este ucisă cu brutalitate în apartamentul ei. Pe chip îi sunt săpate linii care formează un model straniu. Polițiștii Jeppe Kørner și Anette Werner primesc cazul și stabilesc rapid o legătură între victimă, Julie Stender, și proprietara apartamentului în care locuia, Esther de Laurenti. Lui Esther îi place cam mult să bea și dă petreceri nebune cu prietenii ei artiști. Se dovedește că Esther este și scriitoare în curs de afirmare – iar când Julie apare ca victimă a unei crime în manuscrisul încă neterminat al romanului, legătura dintre ficțiune și realitate devine mai neclară și mai periculoasă.

Dar rolul lui Esther în acest scenariu încurcat nu este tocmai limpede. Este ea ucigașul, sau este la rândul ei victimă într-un joc bolnav al răzbunării? Anette și Jepe trebuie să se cufunde în trecutul celor două femei ca să descopere identitatea crudului păpușar care trage sforile.


FRAGMENT


PROLOG

Praful se ridica dintre draperiile grele, în lumina dimineții. Șezând în fotoliu, Gregers Hermansen privea firele dansând prin sufragerie. Îi lua atât de mult să se trezească, în ultimele zile, încât nu prea mai vedea rostul. Se sprijini pe brațele netede, lustruite ale fotoliului, își dădu capul pe spate și închise ochii, în lumina nesigură, până ce auzi ultimele icnete ale cafetierei din bucătărie.

După o scurtă numărătoare inversă, se ridică, își găsi papucii de casă și își târșâi picioarele spre podeaua de linoleum din bucătărie. Mereu aceeași rută: de-a lungul dulapului de mahon, pe lângă fotoliul verde și mânerul nenorocit din perete, montat de asistent anul trecut.

„Dar mă descurc și fără”, insistase. „Mersi, oricum.”

De parcă m-ar fi ascultat.

În bucătărie, aruncă zațul din cafetieră în coșul de sub chiuvetă. Iar e plin. Gregers desfăcu sacul și, sprijinindu-se de masă, reuși să deschidă ușa din spate cu mâna liberă. Măcar își putea duce singur gunoiul. Se uită pieziș la colecția de sticle de pe casa scării. Aparținea vecinei sale de sus. Esther de Laurenti. Băutoare de cursă lungă, care dădea petreceri zgomotoase și prelungite până târziu în noapte, pentru prietenii ei artiști. Dar era proprietara clădirii, așa că nu se putea plânge.

Treptele gemură sub el. Se ținea bine de balustradă. Poate că ar fi fost mai înțelept să se mute într-un loc sigur, cu mai puține scări. Dar locuise toată viața în centrul Copenhagăi și prefera să se aventureze pe treptele șubrede în loc să putrezească în vreun azil de la periferie. La primul etaj, lăsă sacul deoparte și se sprijini de cadrul ușii vecinelor de jos. Cele două studente care împărțeau apartamentul erau o sursă permanentă de iritare pentru el, însă îi provocau și o dorință stânjenitoare. Tânjea după serile de vară petrecute lângă canal și după săruturile îndepărtate, iar zâmbetele lor lipsite de griji îi aminteau de vremurile când totul părea încă posibil.

După ce-și reveni, observă că ușa era întredeschisă. Lumina puternică se revărsa prin crăpătura îngustă. Erau tinere și flușturatice, însă cu siguranță nu atât de nechibzuite încât să doarmă cu ușa din spate deschisă! Era ora 6:30. Poate că tocmai se întorseseră după o noapte în oraș. Dar chiar și așa.

— Hei! strigă el. E cineva acasă?

Cu vârful papucului, împinse cu grijă ușa. Se deschise ușor. Gregers se dădu înapoi, din reflex. În fond, nu voia să fie acuzat că ar fi un bătrân pervers. Mai bine închidea ușa la loc și scotea odată gunoiul, înainte să i se amărască prea tare cafeaua.

Se ținu bine de cadrul ușii și se aplecă să apuce clanța, dar calculă greșit distanța. Pentru o clipă oribilă, nesfârșită – ca atunci când te aruncă un cal și atât durează până ce lovești pământul – își dădu seama că nu era suficient de puternic să-și țină propria greutate. Papucii îi alunecară pe parchetul de lemn neted și își pierdu echilibrul.

Se luptă cu toată puterea pe care nu o mai avea și căzu în apartamentul celor două femei, lovind cu un bufnet podeaua. Era zgomotul jalnic al unui corp sfrijit, de bătrân, într-un halat de flanel.

Gregers încercă să se calmeze, inspirând adânc. Își fracturase șoldul? Ce va zice lumea? Pentru prima dată în mulți ani, simți că îi venea să plângă. Închise ochii și așteptă să fie găsit.

Casa scării era tăcută. Crezu că va auzi strigăte sau pași, dar nu se întâmplă nimic. După câteva minute, deschise ochii și încercă să se orienteze. Un bec fără abajur atârna din tavan, orbindu-l, însă vedea vag un perete alb, un raft cu oale și condimente, iar sprijinit de perete un șir de pantofi și cizme. Era convins că zăcea chiar pe una dintre încălțările acelea. Cu grijă, întoarse capul dintr-o parte în alta. Totul i se părea intact. Strânse pumnii. Da, și asta părea în regulă. Nenorocitul de pantof. Gregers încercă să-l împingă de sub el, dar nu se clinti.

Se uită în jos și încercă să se concentreze asupra lui. Senzația neplăcută din stomac deveni o paralizie sufocantă, care i se răspândi prin corp. Din pantof ieșea un picior gol, pe jumătate ascuns de șoldurile care-i pulsau de durere. Piciorul se termina cu un trup contorsionat. Arăta ca un picior de manechin, dar Gregers simți pielea moale sub mâna lui și știu exact ce era. Ridică mâna și văzu sângele: pe piele, pe podea, pe pereți. Sânge peste tot.

Inima lui Gregers începu să bată ca a unui canar care-și căuta o cale de scăpare din colivie. Nu se putea mișca. Panica îi acaparase trupul neputincios. O să mor, se gândi. Voia să țipe după ajutor, dar puterea aceea îl părăsise, cu mulți ani în urmă.

Așa că începu să plângă.