Cărțile Mele Și Alți Demoni: Policier

Se afișează postările cu eticheta Policier. Afișați toate postările

duminică, 23 noiembrie 2025

Recenziile lui Gică 233 - Ultima problemă de Arturo Pérez-Reverte (CRIME CLUB)

Titlu: Ultima problemă

Autor: Arturo Pérez-Reverte

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: El Problema Final (2023)

Traducere de Laura Drăghici

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 302

Media pe Goodreads: 3,64 (din 8.466 note)

Ne spunem povestea prin tatuajele de pe spate și brațe sau colierul cu ancoră sau cruce de la gât, ne dăm de gol prin posturile rigide și ticurile nervoase și ne ascundem intențiile în spatele privirilor împietrite și zâmbetelor ostile. Suntem măștile pe care le privim în ochi, chipurile care ne urmăresc sau sunt urmărite de la ferestre. Purtăm cu noi vinovăția ca pe un veșmânt însângerat pe care-l poate întrezări doar jertfa care urmează să fie înjunghiată pe altar. Suntem suma reacțiilor noastre, rezultatul a ce am fost și ce am vrea să fim, prinși între „acum e momentul” și „poate data viitoare”. Gesturile și acțiunile, consecințe ale gândurilor ascunse, pot fi surprinse doar de cei care știu unde și cum să privească. Culpa e mantia ce ne apasă umerii, bolovanul care o va lua, elementar, la vale. Nu ne putem camufla la nesfârșit, nu ne putem ascunde, pentru că o minte brici va fi capabilă să observe și să analizeze detaliile din decor, prinzându-ne, înlănțuindu-ne și pregătindu-ne pentru ghilotină. Sherlock nu e un personaj, ci o abilitate, e puterea de a ajunge la revelație doar după ce ai pus mâna pe cele două necunoscute și ai realizat că rezultatul combate logica, dându-ți seama că revelația, simplă sau complexă, îți face cu ochiul din cea mai strălucitoare rază de soare.

Pe Utakos, o insuliță din Marea Ionică, din apropiere de Corfu, în hotelul doamnei Auslander, urmează să se petreacă o crimă. Victima va fi una dintre vizitatoarele din Anglia, și anume Edith Mander, prietena și tovarășa de călătorie a lui Vesper Dungas, o văduvă cu o avere inestimabilă care plănuise să facă un circuit prin Europa. Femeia se va spânzura... Mda, am zis crimă, este clar că nici noi, nici personajele noastre, nu credem în posibilitatea unei sinucideri. Prin urmare, restul oaspeților trec pe lista cu suspecți... Doamna Auslander, proprietara hotelului și insulei, Gerard, așa-proclamatul majordom, principalul ajutor al bătrânei, Evangelia și Spiros, chelnerii de la restaurantul de la parter, doctorul Karabin, originar din Turcia, aflat în concediu pe meleagurile elene, Paco Foxá, un scriitor de romane polițiste care și-a încercat norocul cu narațiunile enigmă, după care a realizat că la publicul modern prind cel mai bine ficțiunile de Serie Neagră, Pietro Malerba, un producător de seriale TV de succes, Najat Farjallah, actriță, diva care simte pe an ce trece cum își pierde din frumusețe, Hans și Renate Klemmer, un cuplu de nemți aflat în concediu, și, nu în ultimul rând, Hopalong Basil, actorul (de 65 de ani) care l-a jucat pe Sherlock Holmes în cincisprezece filme, un vlăjgan cu chipul și statura pe care ai putea oricând să le confunzi cu cele ale detectivului din povestirile și romanele lui Sir Arthur Conan Doyle.

Și, la îndemnul lui Paco Foxá, Hopalong Basil își reintră în rolul lui Sherlock Holmes, pregătit să răstoarne (mental) hotelul cu susul în jos ca să pună mâna pe ucigaș. Numai că personajele noastre (mai mult sau mai puțin vinovate) sunt pregătite pentru o anchetă ca la carte, astfel încât inculpatul nu pică cu una, cu două, în ghearele detectivului cu lupă, pipă și vioară. Și pentru că Sherlock are nevoie de un ajutor pe măsura lui dr. Watson, îl cooptează pe Foxá, care știe cel mai bine ce gust are o intrigă detectivistică de primă-mână. Comparând dovezile cu descoperirile lui Holmes din nuvelele polițiste, cuplul de anchetatori ajunge la niște raționamente logice (aproape) imbatabile, reamintindu-și, nu chiar în ultimele clipe, că până și Sherlock a avut rivali care l-au depășit și (aproape) ucis. Hopalong se percepe ca pe un părinte al detectivilor din toate timpurile, singurul protagonist (asumat) capabil să rezolve (după deceniile cu zeci de subgenuri literare) un mister cu camera încuiată.

Arturo Pérez-Reverte revalorifică, printr-o parodiere modernă, romanul polițist de altădată. Literatura de consum, în care a fost încadrat cu succes, și-a deschis granițele, invitându-l să-și găsească locul în canon. Genul, abordat în Biblie prin fraticid și în tragedia lui Sofocle prin urmele misterioase din nisip ale lui Ajax, apoi de FM Dostoievski, în „Crimă și pedeapsă”, își întinde tentaculele dinspre literatura clasică spre cea modernă, regăsindu-și un cotlon întunecat și în postmodernism. Personajele de față sunt conștiente că existența lor se rezumă doar pe hârtie, că destinul lor este deja scris de mâna unui alt autor, așa că își preiau rolurile, jucând aceeași piesă la nesfârșit. Altfel spus, Hopalong Basil este caracterul în care se deghizează Sherlock Holmes pentru a tranzita vremurile, aspirând la noile mistere ce-și cer dezlegarea. Esența justului se regăsește în enigme, veridicul fiind împopoțonat cu zeci de ghirlande de probabil și posibil. Realitatea capătă sens prin misterele ce-ți pun piedică de pe aleile obscure, prin străinul ce-ți face semn cu degetele la buze să-l urmezi pe calea pavată cu „cine?”, „cum?” și „de ce?”.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Arturo Pérez-Reverte:

marți, 2 septembrie 2025

Recenziile lui Gică 226 - Acoperiți-i fața de P.D. James (CRIME CLUB)

Titlu: Acoperiți-i fața

Serie: Adam Dalgliesh (#1)

Autor: P.D. James

Editura: PALADIN

Titlu original: Cover Her Face (1962)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 264

Media pe Goodreads: 3,91 (din 41.341 note)

O seară obișnuită, cu invitați de seamă, la Martingale, cu trei luni înainte de crimă... Domnul Maxie, stăpânul casei, zace pe patul de moarte, așteptând doza zilnică de somnifer care să-l ajute să treacă în lumea viselor, unde durerea pare să-și piardă din intensitate. Doamna Eleanor Maxie, „matroana”, își servește oaspeții cu bunătăți și se implică activ în discuții. Preotul și doctorul satului fac schimb de păreri și o privesc cu dezgust și milă pe menajera cea nouă. Catherine Bowers, aproape logodnica lui Stephen Maxie (moștenitorul de drept al domeniului) îi face ochi dulci viitorului soț, trăgând cu urechea la subiectele dezbătute de seniori. Deborah Maxie (sora lui Stephen), în prezent văduvă, e prezentă trupește, dar absentă sufletește, gândindu-se că urmează să-și întâlnească zilele următoare iubitul la Londra, pe Felix Hearne, fostul soldat activ pe front. Și, printre oaspeți și gazde, se perindă cele două menajere, Martha, bătrâna slujitoare a familiei Maxie, și Sally Jupp, o tânără mamă căreia, în schimbul serviciilor casnice, i s-a oferit un salariu și un adăpost.

Nouăzeci de zile mai târziu... Ospățul și jocurile organizate cu prilejul sărbătorii bisericii locale sunt pe sfârșite. După ce anunță oficial logodna cu Stephen Maxie, Sally Jupp, pe jumătate adormită, se îndreaptă spre camera din pod, unde o așteaptă Jim (fiul de numai câteva luni) în pătuț. Dimineață, se aud doar zbieretele bebelușului. Ușa e încuiată pe dinăuntru, menajera nu răspunde. După ce Stephen reușește să intre în dormitor pe fereastră, folosind scara, o descoperă pe fată moartă, cu urme roșiatice în jurul gâtului. Cineva a strangulat-o.... Dar cine? Este posibil ca făptașul să se numere printre membrii familiei Maxie? Sau să fie vorba, de fapt, despre unul dintre străinii prezenți la festivitate? Oricum ar sta lucrurile, cert e că la Martingale s-a petrecut o crimă, iar acum e nevoie ca un polițist de la Scotland Yard să intre în scenă, să pună dovezile cap la cap și să rezolve misterul.

Și așa facem cunoștință cu inspectorul-șef Adam Dalgliesh, însoțit la fața locului de sergentul Martin. Dalgliesh nu e un detectiv care să se impună prin agresivitate verbală sau fizică. Preferă să analizeze în detaliu scena crimei, să pună întrebările potrivite ca să obțină răspunsurile esențiale și să ajungă, printr-un demers logic, la demascarea ucigașului. Indiciile sunt deja prezente, este nevoie doar de un ochi ager care să le observe. Îi tratează pe toți cu respect, chiar dacă știe că printre aceștia se numără un individ mânat de ură, care a ales să-și rezolve, cu propriile mâini, disensiunea. Personajele noastre, suspecte de la primul până la ultimul, de la cei prezenți, până la cei absenți, sunt puse la colț și analizate pe toate părțile, investigația scoțându-le la iveală gândurile și intențiile neortodoxe. Pentru unii, Sally Jupp era doar o biată menajeră, în timp ce pentru alții era o fată care căzuse în păcat și meritase să-și primească pedeapsa.

Sally Jupp e elefantul din încăpere, nota discordantă din aria de operă. Prezența sa deranjează de la sine, la care se adaugă și poziția (aparent neînsemnată) pe care a primit-o în casa familiei Maxie. Cealaltă slujitoare o urăște din tot sufletul, punându-i piedici ori de câte ori are ocazia, sperând, nu neapărat în secret, că Eleanor, matroana, o va arunca cât de repede în stradă. Sally e, prin postura de mamă, o ruptură în sistemul social în care și-a găsit (pentru moment) locul, reflectând criticile aspre ale cetățenilor de seamă și răsturnând convențiile sociale. Logodna dintre ea și Stephen nu fusese privită cu ochi buni de niciunul dintre invitați, oricare dintre aceștia putând să recurgă la crimă pentru a purifica comunitatea de acest sărac suflet pervertit.

Romanele polițiste ale lui PD James (republicate) trebuie corelate (obligatoriu) cu perioadele în care au fost scrise. Subiectul nu e de actualitate pentru contemporaneitate, însă savoarea sa iese la suprafață doar atunci când ești pregătit să parcurgi călătoria mentală în secolul al XX-lea și să te raportezi corect asupra actanților și cutumelor vremii. Adam Dalgliesh e prezent nici pe jumătate în primul volum al seriei, complexitatea sa psihologică și analitică fiind pusă pe hârtie în detaliu în narațiunile detectivistice ce vor urma. Povestea e perfectă pentru fanii Agathei Christie, dar și pentru cei ai thrillerului psihologic, subgen anticipat, chiar în povestea de față, de celebra autoare britanică. O recomand, în ciuda faptului că nu va fi pe gustul tuturor, însă nu ai cum s-o lași deoparte atunci când dai cu ochii de superba copertă din colecția ParaThrill, noul format grafic adoptat de Editura Paladin.