Titlu: Casa dintre pini
Autor: Ana Reyes
Editura: TREI
Titlu original: The
House in the Pines (2023)
Traducere de Monica
Vlad
Anul apariției: 2024
Număr pagini: 320
Media pe Goodreads: 3,12
(din 133.346 note)
Vine furtuna...
Vântul suflă cu putere, zgâlțâind ferestrele casei și crengile pomilor din
grădină. Căsuța păsărelelor stă să cadă dintre ramurile ce nu o pot apăra de
vijelia dezlănțuită, și am impresia că, odată cu ea, o să mă prăbușesc și eu în
abisul amintirilor, fiindcă nimeni nu mă poate proteja de propriul trecut. Mă
simt neputincioasă, aidoma unei păpuși de cârpe, captivă într-un vârtej de
senzații, forme și culori pe care nu le pot descifra. Poate că și alcoolul
ce-mi gonește prin sânge e de vină, învăluindu-mi creierul într-o ceață densă, însă
nu pot controla nimic din ceea ce mi se întâmplă. Simt pe limbă gustul fricii,
care seamănă izbitor de mult cu voma. Simt mirosul înțepător și amețitor al
pinilor de odinioară, iar în dosul pleoapelor închise zăresc conturul cabanei
din pădure. Chipul lui mă bântuie, fiori reci de gheață scurgându-mi-se pe șira
spinării. Trebuie să fac ceva înainte să fie prea târziu, înainte să mă destram
complet.
La prima vedere ar putea fi vorba despre o poveste de
dragoste neîmplinită. Știți voi... scenariul clasic – el și ea se întâlnesc
întâmplător, se plac, ies împreună de câteva ori, au o noapte pasională, apoi
are loc un eveniment neașteptat și se despart, urmând să se reîntâlnească peste
șapte ani, dându-și, din nou, unul altuia existența peste cap. Însă nu avem
de-a face cu o poveste de dragoste, ci cu un thriller psihologic plin de
variabile și întorsături de situație, totul bine condimentat cu puțină nebunie.
„Casa dintre pini”, de Ana Reyes, reprezintă un roman caleidoscopic, în care
narațiunea este reorganizată cu fiecare întâlnire a personajelor, tabloul de
ansamblu fiind unul enigmatic, cu tușe de incertitudine, teamă și mister, ce
devin din ce în ce mai accentuate cu fiecare pagină citită. Aș fi tentată să
spun că este un experiment psihanalitic, oarecum exagerat, fiindcă ăsta e rolul
ficțiunii, dar cât se poate de incitant. Este sau nu este? Asta-i întrebarea ce
stă la temelia cărții, provocându-ne să
urmărim cu atenție povestea și să descoperim de această dată nu cine este
criminalul, ci dacă persoana vizată este cu adevărat un criminal.
Orice ar
face, Maya nu reușește să uite. Era doar o adolescentă când Aubrey, cea mai
bună prietenă a sa, a murit subit în fața ei, lăsând-o să se scalde într-o mare
de întrebări fără răspuns. Cum e posibil ca o fată sănătoasă să se prăbușească
din senin fără suflare? În cei șapte ani care s-au scurs de atunci, a răsucit
momentul pe toate părțile, doar, doar își va da seama ce s-a petrecut. Însă concluzia la
care a ajuns e de-a dreptul nebunească. În ziua în care fata a murit în casa
Mayei, cele două tinere nu erau singure. Cu toate că Frank Bellamy, bărbatul de
care eroina s-a cam îndrăgostit, n-a atins-o pe Aubrey nici măcar cu un deget,
protagonista noastră crede că el e cumva vinovat. Nimeni n-a crezut-o când a
depus mărturie împotriva lui, ba chiar i s-a recomandat, fără pic de tact, să
consulte un psihiatru. Dar terapia n-a fost de niciun folos. Bănuielile sale au
rămas neclintite, iar lacunele pe care le are în memorie îi confirmă că lucrurile
nu sunt ceea ce par a fi. Cu excepția amintirilor tulburi, Maya poartă un
război cu dependența de alcool și cu sevrajul nemilos care îi încețoșează și
mai tare gândurile. Însă un lucru este clar, Frank a mai făcut o victimă. După
ce femeia urmărește un clip postat pe
internet, în care o tânără moare din senin în plină zi, într-un restaurant,
fantomele care o bântuie încep să strige din ce în ce mai tare că ceva nu este
în ordine cu acel bărbat.
Romanul
este construit pe două planuri, trecut – în care urmărim povestea celor două
adolescente, Maya și Aubrey, și relația celei dintâi cu Frank – și prezent – în
care asistăm la zbuciumul Mayei și la ancheta detectivistică pe care femeia,
dornică să afle adevărul, o întreprinde pe cont propriu. Alternarea celor două
planuri nu face decât să surprindă metamorfoza prin care trece protagonista, transformându-se
dintr-o tânără naivă, fără curaj, într-o femeie hăituită de coșmaruri, care se
străduiește să-și clădească o viață în Boston, alături de iubitul ei, dar
hotărâtă să facă lumină și să le demonstreze tuturor că nu e sărită de pe fix.
Mult mai eficientă decât poliția – nimeni nu se pune cu o femeie distrusă, care
caută să-și recompună identitatea – Maya adună indiciu cu indiciu, punând
piesele puzzle-ului cap la cap, și vă garantez că descoperirea pe care o face
este de-a dreptul neașteptată.
În caz că
vă întrebați care e faza cu titlul romanului, „Casa dintre pini”, vă pot da un
singur indiciu. Gândiți-vă la cele trei stadii ale psihicului uman propuse de
Freud – conștient, inconștient, subconștient – și la cât de fluidă poate fi
limita dintre ele dacă sunt supuse influenței potrivite. Nu vă pot spune mai
multe, fiindcă nu vreau să vă stric surpriza. Țineți minte doar că nimic nu este ceea ce pare la prima vedere. Vă
mai zic doar atât... În ciuda subiectului „științific”, Ana Reyes ne pune pe
rafturile bibliotecii un roman interesant și intrigant, cu scene pline de
suspans, șovăielnic și superficial pe alocuri – mi-ar fi plăcut să fie puțin
mai sângeros și mai tenebros, cu alte cuvinte, puțin mai thriller, decât
psihologic –, dar captivant, numai bun de savurat după o zi de muncă.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Anei Reyes:
