Titlu: Dispăruții
Autor: Dirk Kurbjuweit
Editura: LEBĂDA NEAGRĂ
Titlu original: Haarmann (2020)
Traducere de Andreea Odoviciuc
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 392
Media pe Goodreads: 3,41 (din 102 note)
„Dispăruţii” e un
roman extrem de incitant, dar şi o lecţie fascinantă despre adevăratele minţi
criminale din Germania interbelică. Preluând un context social şi politic real,
Dirk Kurbjuweit realizează o operă ficţională în care ne aminteşte despre unul
dintre cei mai terifianţi ucigaşi ai anilor '20, şi anume Fritz Haarmann, cunoscut
drept „Măcelarul din Hanovra” sau „Vampirul Hanovrei”. Cu toate că volumul este
construit pe baza unor articole din ziare şi texte documentare, el poate fi
încadrat foarte uşor în sfera thrillerului istoric, având ca protagonist un
detectiv specific literaturii Noir. Pe lângă asta, antagonistul este înfăţişat
ca un personaj aproape demonic, iar momentele de oroare şi scenele groteşti creează
o atmosferă pe cât de morbidă, pe atât de tulburătoare.
Suntem în Hanovra
anului 1923. Germania încă încearcă să-şi revină după Primul Război Mondial,
iar Hitler se află în închisoare, condamnat în urma puciului de la München.
Societatea este sfâşiată între vechea monarhie şi noua democraţie, un sistem pe
care încearcă încă să-l înţeleagă. Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o lume în
colaps – unii indivizi acomodându-se la noua ordine, iar alţii sperând la un viitor
mai bun în spaţiul sovietic sau, de ce nu, chiar în America. În acest context
deloc favorabil pentru justiţie, un poliţist încearcă să dea de urma unui
criminal nemaiîntâlnit, un individ care are o pasiune nebună pentru adolescenţi.
Tinerii dispar unul câte unul, numărul creşte cu fiecare familie îndoliată ce
vine să reclame dispariţia propriului fiu, iar coşmarul pare că nu are de gând
să se termine prea curând. Însă Robert Lahnstein ştie că, într-un univers încă
bântuit de ororile războiului, doar el poate face dreptate pentru cei plecaţi şi
pentru cei rămaşi să-i deplângă.
Protagonistul
volumului nu este nici pe departe detectivul abil şi plin de zel pe care îl ştim
din alte romane de gen. El se confruntă atât cu nişte oameni care nu vor să
intre în belele, spunând ceva greşit, cât şi cu restul sistemului justiţiar, care
pare să-i pună beţe-n roate, cu scopul de a-l face să renunţe la anchetă. Deşi
e luat în râs şi respins, Lahnstein face tot posibilul să-l aducă pe suspectul
său de cealaltă parte a gratiilor, chiar dacă reputaţia lui are de suferit cu
fiecare presupunere pe care o face. Bântuit de fantoma războiului şi de
amintirea celor dragi, el îşi vede misiunea ca pe un mod de a îndrepta ceva într-o
societate decăzută, mizeră şi coruptă. Cursivitatea prezentului este întreruptă
de fragmente din trecut, secvenţe prin care e redată fragilitatea şi empatia
personajului.
Ar fi complet greşit
să considerăm că Dirk Kurbjuweit a dorit să se adapteze la corectitudinea
politică din zilele noastre, alegând să vorbească despre homosexuali sau, aşa cum
apar şi în carte, despre cei născuţi pe 17.5. Având în vedere faptul că autorul
utilizează un fundal istoric real, e normal să se raporteze la evenimente şi
manifestări culturale şi sexuale ce au avut loc la acel moment. În acest sens,
textul poate fi perceput şi ca un pseudo-documentar al unei perioade în care
indivizii nu erau nevoiţi să-şi ascundă cu totul afinităţile, pentru a nu fi condamnaţi
la închisoare sau la moarte, aşa cum ştim bine că a urmat. Deşi exista o ură subînţeleasă
la adresa acestora, cu toţii erau conştienţi de prezenţa lor şi treceau cu
vederea aproape orice zvon sau aproape orice apariţie a celor consideraţi
diferiţi.
Aşa cum spuneam la
început, cartea are toate elementele unui thriller istoric. Totuşi, există o mică
problemă pe care nu avem cum s-o trecem cu vederea. În română titlul nu
dezvăluie nimic, însă originalul „Haarmann” ne informează direct cine este personajul
negativ din poveste. Dacă ai citit înainte descrierea, deja ştii că lecturezi
un text despre un criminal real. Ei bine, din cauza acestui fapt, finalul e complet
descoperit. Însă, cu toate că eşti conştient de sfârşitul cărţii, merită să
parcurgi naraţiunea şi să te bucuri de intriga foarte bine construită şi de
răsturnările de situaţie ce îi tot dau lui Lahnstein investigaţiile peste cap.
Pe de o parte,
documentar istoric despre un ucigaş celebru, nebun, pe de alta, un roman de
suspans foarte alert şi plin de scene macabre – „Dispăruţii” este o carte ce
pendulează între adevăr şi ficţiune, evocând, dintr-o perspectivă contemporană,
atmosfera din Germania anilor '20. Sunt sigur că mulţi dintre noi nu ştiam
despre Fritz Haarmann, dar, cu siguranţă, povestea lui Dirk Kurbjuweit ne-a dat
o lecţie de istorie importantă şi ne-a arătat că, înainte ca monştrii politici
să-şi arate ghearele, existau şi alte bestii, pe care timpul aproape că le-a
trecut cu vederea.
