ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Editura Paladin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Editura Paladin. Afișați toate postările

vineri, 29 noiembrie 2024

Recenziile Mădălinei 83 - 84000 de Claire North


Titlu: 84000 

Autor: Claire North

Editura: PALADIN

Titlu original: 84K (2018)

Traducere de Liviu Szoke 

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 488

Media pe Goodreads: 3,24 (din 5.302 note)

 

            Fiecare companie este un microunivers în sine, atent construit, clar delimitat și bine ierarhizat, condus după o serie de regulamente interne diferite, întocmite însă în conformitate cu legile, normele și valorile macrouniversului în care ia naștere, adică statul. Indiferent de natura lor, companiile devin elemente constitutive ale sistemelor sociale, fiind niște rotițe importante în mecanismul complicat al economiei de piață, al cărei scop suprem este obținerea unui profit cât mai mare. Cu toate acestea, puterea lor este limitată, fiind subordonate statului. Dar cum ar arăta o lume în care rolurile s-ar inversa? Cum ar arăta o lume în care conducătorul e la fel de important ca un ghemotoc de hârtie aruncat sub birou; în care criminalii, hoții și nelegiuiții se plimbă nestingheriți pe stradă, absolviți de orice acuzație doar pentru că au avut banii necesari ca să-și răscumpere faptele odioase; în care cetățenii ce nu aduc niciun beneficiu statului, consumă prea mult și nu produc profit sunt adunați și exilați la periferie, forțați să supraviețuiască și să muncească în ceva ce seamănă izbitor de mult cu lagărele de concentrare, urmând ca dintr-o clipă în alta să fie eliminați; în care companiile dirijează cu mână de fier viața oamenilor, îi manevrează ca pe niște marionete frânte, învățându-i să nu privească dincolo de iluzia grosolană și ostentativă a libertății, pe care o consideră cu nonșalanță realitate?

            Ei bine, Claire North se folosește de toate resursele ficționale pentru a ne aduce înaintea ochilor o astfel de imagine, creând o distopie socio-politică complexă, labirintică și criptică, a cărei descifrare se realizează prin urmărirea evenimentelor minore și a detaliilor care, la prima vedere, par născute din prea mult exces de zel – un balast literar ce sporește aura ambiguă a romanului –, dar care, în cele din urmă, umplu spațiile goale lăsate de întâmplările fulgurante din prim plan. Universul sumbru pe care autoarea îl imaginează transformă Anglia într-un spațiu prin excelență matematic, elitist, alienat, zugrăvit doar în alb și negru, transgresat de indivizi goliți de orice identitate, ale căror destine nu mai au nicio însemnătate în interiorul unui regim fals capitalist, în spatele căruia se ascunde o doctrină fascistă, dură și restrictivă.

            Guvernul a căzut, devenind un simbol, o simplă amintire a unor vremuri mai bune ce nu se vor mai întoarce fără revoluție. Acum nu mai are nicio putere, fiind o păpușă șifonată ce dansează după cum îi cântă companiile și un instrument de manipulare foarte eficient în mâinile abile ale corporatiștilor ce au preluat controlul asupra Angliei, protejându-i doar pe cei privilegiați și pe cei bogați, restul fiind excluși din societate. Restructurarea țării s-a făcut din temelie, vechile forme de guvernare fiind înlocuite cu un sistem totalitar ce urmărește obținerea profitului din absolut orice împrejurare. Dacă ai comis o crimă, nu vei mai fi trimis la închisoare, ci ți se va percepe o amendă, pe care fie o plătești și îți vezi de viață mai departe, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, fie nu o plătești și ajungi la Tocător, un spațiu abject unde sunt adunați toți cei care nu produc nimic sau reprezintă o rușine pentru corporații. Există și cazuri în care, dacă ai îndrăznit să deranjezi compania cu vreo vorbă aruncată aiurea ori cu vreun gest neglijent, ești împușcat fără drept de apel.

În aceste condiții, este nevoie de un om de încredere care să stabilească obiectiv prețul fiecărei nelegiuiri. Și iată-l... El e Theo Miller, un bărbat simplu, care și-a îndeplinit funcția cu profesionalism, păstrându-și doar pentru sine părerile ce contravin cu sistemul, până când o tragedie îi schimbă definitiv cursul vieții. Prietena sa, Dani, a fost trimisă la Tocător, apoi împușcată fără pic de milă. Înainte să fie executată, Dani i-a transmis bărbatului un mesaj, rugându-l să o salveze pe fiica lor, Lucy, închisă într-un loc de maximă securitate, din care nu are nicio șansă să scape. Theo se lansează într-o investigație pe cont propriu pentru a descoperi de ce a fost ucisă Dani, fiecare indiciu ducându-l mai aproape de propriul său sfârșit. Bărbatul trebuie să afle toate informațiile de care are nevoie pentru a-și salva fiica, despre existența căreia nu știa nimic până acum, fără să intre în vizorul justiției, dar, involuntar, ajunge să se implice în niște mișcări mult mai ample ce au drept scop distrugerea companiilor și revitalizarea statului. Theo va fi nevoit să se strecoare printre inamici, să învețe în cine să aibă încredere și, cel mai important, să-și construiască o identitate solidă, pentru a se distinge de restul oamenilor reduși la niște simple recipiente din carne, golite și dezbrăcate de tot ceea ce le diferențiază unele de celelalte, dar și pentru a deveni schimbarea pe care cei excluși, cei aruncați ca măselele stricate, și-o doresc în taină, nefiind suficient de puternici s-o strige în gura mare.

            „84000” prezintă povestea unui sistem de guvernare atipic și ambivalent, personajele fiind modelate de fluxul evenimentelor, și nu invers. Romanul e structurat pe trei planuri, primul trecut – unde suntem martorii anchetei desfășurate de Theo; al doilea trecut, mult mai îndepărtat – amintirile din tinerețea lui Theo, și prezent – renașterea simbolică a bărbatului după ce este salvat de la moarte de Neila, alături de care navighează pe canale. Cele trei planuri se suprapun, se intersectează și se topesc unele în altele, astfel încât e dificil să-ți dai seama când și unde au loc întâmplările. Frazele întrerupte, imaginile fragmentate și încâlceala narativă mi-au dat impresia că am sărit de pe un zgârie-nori, și în cădere am observat frânturi din viețile de dincolo de ferestre, pe care, abia după ce am ajuns pe pământ solid, le-am pus cap la cap, formând un puzzle cu piese ce nu se potrivesc.

Una peste alta, „84000” a fost o lectură interesantă. Dacă m-ați fi întrebat acum un an dacă aș citi vreodată o astfel de distopie, v-aș fi spus: categoric nu!, însă romanul ăsta ambiguu, ce trebuie decodat, rezolvat aidoma unui Cub Rubik, m-a prins. N-aș merge până acolo încât să afirm că mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut, așa că o să-mi exercit dreptul de neutralitate. Chiar sunt curioasă cu ce ne va mai surprinde Claire North data viitoare... Ah, da, în caz că vă întrebați de ce „84000”, să zicem doar că atât poate valora o viață...

 

COMANDĂ CARTEA 


miercuri, 3 ianuarie 2024

Recenziile lui Gică 155 - Departe de Planeta Tăcută de C.S. Lewis


Titlu: Departe de Planeta Tăcută  

Serie: Trilogia Cosmică #1

Autor: C.S. Lewis

Editura: PALADIN

Titlu original: Out of the Silent Planet (1938)

Traducere de Andrei Dîrlău

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 208

Media pe Goodreads: 3,93 (din 92.822 note)

 

Nu vreau să încep cu un clișeu, dar cred că nu există cititor care să nu fi auzit de „Narnia”. Copii și adulți deopotrivă, ne-am bucurat împreună de aventurile celor patru tineri (Evangheliști), am urmărit răstignirea leului Aslan (Mântuitorului) pe masa de piatră și am privit cu sufletul la gură „destrămarea” lumii (Apocalipsa), fiind conduși, pe urmă, spre eterna și adevărata Narnie. Ca scriitor de Fantasy, C.S. Lewis și-a desăvârșit opera, imersându-ne într-o lume imaginară nemaiîntâlnită, unde legile realității și-au pierdut sensul, lăsându-ne însetați în pustiu, căutând noi și noi universuri alogice de explorat. Dar nu mulți știu că prietenul lui J.R.R. Tolkien a scris și o serie Science-Fiction, cunoscută astăzi drept „Trilogia Cosmică”. Prin urmare, avem și alte tărâmuri de cercetat, dar haideți să vedem, mai întâi, cum stau lucrurile atunci când pseudo-știința ia locul genezei fantastice.

            S-a înserat, iar profesorul Ransom caută o casă sau un han unde să înnopteze. Și din întâmplare, din spusele unei femei ce-și așteaptă fiul să se întoarcă de la muncă, află că în apropiere există un loc unde se desfășoară un soi de experiment științific. Interesat și gândindu-se că savanții i-ar putea oferi în noaptea asta un acoperiș deasupra capului, omul nostru se îndreaptă spre destinație, urmând ca acolo să-și întâlnească un fost coleg, fizician, de facultate. Însă Ransom nu știe că amicul lui, împreună cu celălalt om de știință, au un plan diabolic și că în curând se va găsi captiv pe o navă spațială, care se va îndrepta spre o planetă necunoscută. Și că, odată ce va pune piciorul pe noul pământ, va fi oferit în dar extratereștrilor, pentru ca noii veniți să-și poată desfășura, fără probleme, operațiunile de forare.

            Însă ca orice ființă rațională, înzestrată cu un instinct de autoconservare puternic, Ransom profită de apariția unui monstru marin fioros și o ia la goană. Astfel, profesorul ajunge departe de grupul pestriț de prădători, privind cu uimire la peisajul care i se desfășoară în fața ochilor. Spre deosebire de Terra, unde predomină culoarea albastru, datorită mărilor și oceanelor în proporție de 71%, pe Malacandra (pentru că așa se numește planeta) relieful are un colorit roșiatic, pe alocuri pal, un degrade de la stacojiu la roz. Apele sunt calde, dulci, iar hrana se găsește pretutindeni, ca într-o Grădină a Armidei, îndeosebi în scoarța copacilor, care este moale și gustoasă. Dacă în partea de jos, unde se află Ransom, relieful e plat, la altitudine atmosfera pare să fie rarefiată, iar munții apar ca niște piramide subțiri, înfipte în pământ, la fel ca frunzele copacilor, care par să crească în jos, orizontalitatea specifică planetei mamă fiind înlocuită de o verticalitate ireală și amețitoare.

            Știu la ce vă gândiți acum... Cum arată extratereștri? Ei bine, întrebarea asta și-a pus-o și Ransom, care se aștepta, după imaginarul vremii, la niște creaturi monstruoase, imposibil de privit. Dar nu... Nu e vorba aici nici de tentacule uriașe cu țepi, nici de clești, nici măcar de niște umanoizi cu trăsături de insecte. Pe lângă fauna sălbatică, pe Malacandra există trei specii cu conștiință. Prima, adică primul specimen cu care se intersectează Ransom, se prezintă ca o încrucișare între o morsă și o focă, o creatură care-și asigură o parte din hrană pescuind și care trăiește în triburi, creând, ca niște trubaduri, poeme și dansând, o societate ce pare să se afle undeva între Antichitate și Evul Mediu. A doua specie, cei care trăiesc în peșterile din munți, acolo unde aerul e într-adevăr greu de respirat, arată ca niște ființe umane, dar extrem de alungite, cu un chip prelung și membre subțiri, ca niște schelete. Ei sunt intelectualii, cei care poartă pe umeri marile întrebări dintotdeauna, și cărora le place să stea în cea mai mare parte în singurătate, neperturbați de zgomotele de pe câmpiile de jos. Ultima specie locuiește într-o altă parte a planetei, dar ne sunt descrise câteva exemplare prezente. Arată ca niște broaște uriașe, cu degete dibace cu care construiesc tot soiul de dispozitive, pe care le prezintă pe urmă intelectualilor.

            Și dincolo de toți și toate, pentru că C.S. Lewis era pasionat de filosofia creștină, există o conștiință cosmică, o zeitate care, aidoma lui Dumnezeu, dă sens lumii și o ordonează. Deși există trei specii, niciuna nu este superioară celorlalte, din niciun punct de vedere, stăpânesc planeta în pace, fiecare având rolul și locul ei în lanțul evoluției. Trei ca unul, dar o treime socială care se supune unei energii transcendentale superioare. Nu mai are rost s-o lungesc cu descrierile, până la urmă Ransom, oricât de mult s-ar bucura de peisaj și de noile lui cunoștințe, e om, și ca orice ființă umană, vrea să se întoarcă înapoi pe Pământ, pe Thulcandra (Planeta Tăcută), așa cum îi spun locuitorii lumii stacojii.


COMANDĂ CARTEA


marți, 26 septembrie 2023

Recenziile lui Gică 144 - Omul invizibil de H.G. Wells


Titlu: Omul invizibil  

Autor: H.G. Wells

Editura: PALADIN

Titlu original: The Invisible Man (1897)

Traducere de Antoaneta Ralian

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 200

Media pe Goodreads: 3,64 (din 186.201 note)

 

     Jules Verne a spus cândva că „ceea ce poate să-și imagineze un om, alții vor fi în stare să înfăptuiască. Uite că suntem în secolul al XXI-lea, mai exact în 2023, și nimeni nu a reușit încă să devină invizibil. Spre deosebire de celebrul țesător al călătoriilor extraordinare, Herbert George Wells a mers pe ficțiunea experimentală, imaginându-și diverse scenarii posibile: primul contact cu o civilizație extraterestră (nu foarte îndepărtată), în „Războiul lumilor”, ingineria genetică, combinarea țesutului uman cu cel animal, în „Insula doctorului Moreau”, călătoria în timp cu ajutorul unei invenții strălucite, în „Mașina timpului”, sau prin somnul peste veacuri, fiindcă la acea vreme nu exista ideea de criogenizare, în „Când se va trezi cel care doarme”, și transparența absolută a corpului uman, adică despre ce vom vorbi astăzi, în „Omul invizibil”.

      Nu e cazul să despicăm firul în patru, însă e obligatoriu să trecem mai întâi pe la ora de fizică. Și după cum știm sau ne amintim, orice obiect poate să absoarbă, să reflecte și/sau să refracte lumina. Prin urmare, dacă vom lua un obiect transparent, un pahar de exemplu, indicele de refracție va fi mult mai slab decât dacă am folosi o cutie colorată sau dintr-un material dur. Pentru a face acel pahar să dispară, ar trebui să-l aducem la o transparență totală, astfel încât sursa de lumină să treacă nemodificată prin el. Sărind de la lucruri neînsuflețite la ființe umane, ar fi imposibil să transformăm un trup într-o masă transparentă, ca să devină complet invizibil. Dar uite că ficțiunea speculativă a secolului al XIX-lea ne permite asta.

      Povestea noastră începe cu un străin ce se refugiază la un han, pentru a-și continua în liniște cercetările științifice. Problema este că omul nostru are un nas ciudat, ce aduce a carton, o pereche de ochelari neobișnuiți, iar capul, probabil și întregul corp, îi este înfășurat în bandaje. Curioși din fire, hangița și localnicii ce-și fac pe rând apariția încearcă să afle secretul omului-sperietoare. Hăituit de la o zi la alta, bandajatul, într-o clipă de nebunie, își dă veșmintele jos, arătându-le tuturor că este invizibil. Imediat, toți se reped asupra lui, încercând să-l doboare, și e nevoit să părăsească hanul în pielea goală, pentru a scăpa cu viață de atacatori.

      Reacția localnicilor e verosimilă, specifică vremurilor. Orice ființă care umblă nevăzută prin lume și mișcă obiectele din jur e clar că e spirit necurat, capabil să le facă rău celor vii. Întrebările mai pot aștepta, important e ca năluca să fie „neutralizată”. Cu fiecare om ce se alătură vânătorii, se creează un roi organizat, guvernat de un țel comun. Cei care nu cred în vrăjitorie pun întâmplările „paranormale” pe seama nebuniei, convinși că anomalia provine, de fapt, din mintea lor obosită. Preotul nu e capabil să te ferească de omul invizibil, nici terapeutul nu poate face asta, pentru că existența lui, oricât ar părea de anormală, face parte din realitate. La rândul său, Griffin, pentru că așa îl cheamă pe protagonist, ajunge să-și dorească să instituie un regim al terorii, pentru a pune bazele unei noi ordini mondiale. Voia lui e ca lumea să i se supună, și se va folosi de abilitatea sa deosebită, pe care o socotise odinioară blestem, pentru a-i face pe ceilalți să trăiască după noul regim.

      Dincolo de problematica politică, Wells explorează, fără menajamente, avantajele și consecințele invizibilității. Dacă poți să te apropii de cineva fără să fii observat, asta nu înseamnă că persoana respectivă nu te poate mirosi sau auzi. Nu ești imaterial, nu poți trece prin obiecte, ba din contră, trebuie să fii mult mai atent ca să reușești să te ferești de cei care nu te pot vedea. Noroiul, ca orice materie vizibilă, te va murdări pe picioare, și chiar dacă reușești să te cureți, praful de pe stradă se va așeza în straturi peste tine, redându-ți conturul corporal. La fel stau lucrurile și cu ninsoarea, care te va „ciopli” fulg cu fulg în fața celorlalți. Hainele și pantofii nu pot fi ascunse, astfel încât ai fi nevoit să mergi în pielea goală printre oameni, chiar dacă afară e frig și plouă.

      Deși o s-o notez ca recenzie, sunt doar niște idei pe care am reușit să le transpun în câteva notițe. După atâta timp de la apariție, povestea încă reușește să ne stârnească interesul, păstrându-și dimensiunea SF chiar și astăzi. Poate fi citită de un copil, drept un roman (oarecum) de aventuri, așa cum poate fi lecturată și de către un adult, fan al genului sau pur și simplu interesat de subiect. S-a scris mult despre ea, sunt sigur că încă au rămas lucruri nespuse, iar dacă vreți să discutăm mai multe despre cartea lui H.G. Wells, ne vedem deseară, la clubul de carte al editurii Paladin.


COMANDĂ CARTEA


joi, 23 februarie 2023

Recenziile lui Gică 110 - Assassin’s Creed. Valhalla. Saga lui Geirmund de Matthew J. Kirby


Titlu: Assassin’s Creed. Valhalla. Saga lui Geirmund 

Autor: Matthew J. Kirby

Editura: PALADIN

Titlu original: Assassin’s Creed Valhalla: Geirmund’s Saga (2020)

Traducere de Mihai-Dan Pavelescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 3,99 (din 253 note)

 

Mă bucur să observ că în ultimul timp jocurile video nu mai sunt la fel de blamate de către publicul senior și că și-au găsit loc, încet-încetișor, în cultura contemporană, alături de cărți, filme și artă grafică. Fenomenul nu e deloc nou, doar că i-a luat câțiva ani să fie băgat în seamă și etichetat așa cum era nevoie. Dincolo de structura de gaming, unele dintre acestea au o poveste originală, adeseori complexă și foarte bine argumentată, iar aici nu pot să nu scot în evidență seriile „Grand Theft Auto”, cu gangsterii ei înarmați până-n dinți și dornici să verse cât mai mult sânge în timpul jafurilor, și „FarCry”, o odisee grafică ce te poartă de la un arhipelag misterios din mijlocul oceanului Pacific, până într-un univers preistoric, unde trebuie să-ți păzești tribul și să nimicești cât mai mulți sălbatici rivali, călare pe mamuți. Însă marea schimbare a venit odată cu „The Witcher”, jocul video care a dus atât la traducerea și promovarea romanelor lui Andrzej Sapkowski în întreaga lume, cât și la serialul de pe Netflix, extrem de apreciat de publicul cinefil.

Făcând o trecere bruscă la subiect, pe lângă seriile enumerate mai sus, franciza „Assassin's Creed” a avut un succes uriaș pe toate planurile. De la Renașterea Italiană, până la Revoluția din 1789, de la odiseea grecilor, până la invaziile vikingilor pe teritoriile saxone, proiectul a încercat (și încă încearcă) să cuprindă diverse perioade și evenimente istorice, pe care să le adapteze în principal sub forma jocurilor video, dar și a filmelor și, tot mai des în ultima vreme, a unor romane de succes. Fie că vorbim despre Oliver Bowden sau despre Matthew J. Kirby, ambii autori au încercat să transpună pe hârtie narațiunile din spatele mijloacelor vizuale, redând, într-o manieră autentică, ficțiunea istorică și fantastică care stă la baza tuturor acestor serii. Și astăzi, pentru că de curând a apărut și la noi „Valhalla”, avem ocazia să vorbim despre „Saga lui Geirmund”, adaptarea textuală a jocului cu același nume, care, ca să lămurim treaba odată pentru totdeauna, nu face parte din seria „Ultimii descendenți”.

Cunoscuți drept Hel-hide (pieile iadului), din cauza trăsăturilor faciale și tenului închis la culoare, Geirmund și Hamund sunt cei mai viteji frați de la Curtea tatălui lor, regele Hjorr. Hamund este un fiu supus, și tot ce-și dorește e ca părinții lui să fie mândri de realizările sale, chiar și atunci când încalcă regulile și ajunge să fie rănit grav la braț într-o confruntare cu o haită de lupi. Spre deosebire de geamănul său, Geirmund visează la mai mult, la o oaste pe care s-o conducă și la un regat pe care să-l stăpânească după bunul plac. Iar atunci când un trimis își face apariția la Curtea regelui Rogalandului și-i cere acestuia oameni care să se alăture armatei lui Halfdan pentru a cuceri ținuturile saxone, Geirmund profită de ocazie și se îmbarcă pe una dintre corăbiile danezilor, dornic să-și facă un renume și să verse cât mai mult din sângele viitorilor săi inamici.

Ajuns în tărâmul de dincolo de mare, bravul nostru erou începe să vadă lucrurile cu alți ochi și să pună sub semnul întrebării actele de cruzime pe care le săvârșesc, cu o poftă imposibil de ostoit, războinicii din Nord. Odată cu ciocnirea celor două culturi, danezii, din cauza caracterului lor vicios, cad în postura diavolilor, care, prin foc și sânge, au dezlănțuit Iadul pe Pământ. De cealaltă parte, îi găsim pe creștini, care, chiar și atunci când sunt supuși la cele mai îngrozitoare torturi, nu renunță la zeul lor, o divinitate care nu pierde vremea ca să-și facă apariția și să îndrepte lucrurile. Invadatorii ucid pentru faimă, pentru viitoarele regate și pentru a-și asigura un loc în Valhalla. Saxonii luptă pentru a-și păstra teritoriile, pentru a-i stârpi pe barbari și pentru regele lor, Alesul lui Dumnezeu. Primii vor să-și clădească regate, ceilalți doar să-și trăiască restul vieții în pace, sub un monarh drept și curajos.

Fiind un luptător onorabil, la fel ca faimosul său bunic, care, dacă n-ar fi fost ucis mișelește, poate c-ar fi ajuns să-și civilizeze poporul, Geirmund își continuă drumul inițiatic cu scutul și spada, ucigându-i doar pe cei care dau semne de revoltă. În timp ce normanzii îi privesc pe călugări ca pe niște morți vii care-și duc de nebuni zilele închiși într-un mormânt pe care chiar ei și l-au ridicat, protagonistul încearcă să-i înțeleagă pe străinii în rase, să comunice cu ei și să-și însușească gândirea celor ce-și sacrifică viața pentru un scop măreț. În Valhalla, unde fiecare războinic are banca lui și va bea mied din cupele lui Odin, pot ajunge doar cei mai de seamă dintre luptători, cei ce vor muri, așa cum se cuvine, cu spada în mână. Însă în Împărăția cea de Sus vor ajunge doar creștinii, aceia care vor trece prin taina botezului.

            Anglia, acum un ținut aflat într-un continuu război, este ilustrat ca un teritoriu multicultural, locuit în prezent de britani și saxoni, dorit de vikingi, dar prin care încă se pot observa clar mărețele drumuri romane. Astfel, peisajul nostru se modifică constant de la cetăți libere și asediate, la ruine ce aduc a Colosseum și mănăstiri dărâmate și incendiate. De asemenea, există și aici, ca în celelalte proiecte „Assassin's Creed”, un obiect magic, nu un Măr din Eden, nu un Trident al lui Neptun, ci o brățară vrăjită, creată de un fierar legendar, un soi de entitate între zeu și muritor. Dincolo de toate acestea, romanul constituie o ficțiune istorică plină de acțiune și violență, de oameni bravi și răufăcători, de încleștări puternice și strategii militare, de tot ce ar trebui să aibă o carte bună, pe care s-o recomanzi cu încredere persoanelor din jur, perfectă atât pentru fanii jocurilor video, cât și pentru cei ai prolificei serii „The Saxon Stories” (Ultimul regat), a lui Bernard Cornwell.


COMANDĂ CARTEA


marți, 22 noiembrie 2022

Recenziile lui Gică 95 - Străinul de Harlan Coben


Titlu: Străinul  

Autor: Harlan Coben

Editura: PALADIN

Titlu original: The Stranger (2015)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,89 (din 81.412 note)

 

Tu cum ai reacționa dacă într-o zi un străin ți-ar spune că viața ta e doar o minciună? Cum ai proceda în cazul în care ar avea dovezi prin care să-ți arate că oamenii din jurul tău nu sunt atât de sinceri cu tine? Evident, nu l-ai crede... L-ai înjura, poate chiar l-ai lovi, fiindcă și-a permis să-ți îndruge o astfel de inepție. Cine e omul ăsta care vrea să te cufunde în incertitudine? De unde a apărut și ce legătură poate avea el cu soția sau cu copiii tăi? Nu, vorbește doar prostii... Tu îi cunoști cel mai bine, tu știi că familia ta e perfectă și că nimeni nu are nimic de ascuns. Ai muncit zi și noapte ca să ajungi aici, ai luptat pentru această locuință și pentru tot ce se află în ea, ai strâns din dinți și ai mers mai departe, iar acum poți să te bucuri de liniște și de confort, să-ți urmărești fiii cum cresc și să îmbătrânești lângă cea căreia ai decis, pe când erai un tânăr cu multe speranțe, să-i dăruiești inima.

Adam Price este un avocat despre care se poate spune că trăiește Visul American. Locuiește în Cedarfield, are o casă imensă cu patru camere, o mașină de lux, doi băieți care-l fac mândru în fiecare zi prin performanțele lor sportive și o soție frumoasă și iubitoare, profesoară la liceul din oraș. Chiar astăzi, Ryan, fiul cel mic, urmează să fie selectat în echipa principală de Lacrosse a școlii. Dar, în timp ce tații mândri își urmăresc odraslele pe teren, un necunoscut se apropie de Adam și-i spune un lucru de necrezut despre Corinne, cum că aceasta și-ar fi înscenat o așa-zisă sarcină ca să-l readucă, într-un moment de răscruce pentru cei doi, înapoi în sânul familiei. Odată străinul plecat, Adam rămâne sceptic cu privire la cele aflate, însă este decis să-și confrunte partenera pentru a descoperi adevărul. Însă în următoarea dimineață femeia dispare, lăsând în urmă doar un mesaj straniu, prin care îi transmite că este în siguranță și că se va întoarce acasă atunci când va sosi momentul potrivit.

Simțind cum pământul îi fuge de sub picioare, avocatul nostru începe să pună întrebări în stânga și-n dreapta, prietenilor și colegilor de muncă ai soției, încercând să găsească pe cineva care să știe motivul pentru care ea a ales să plece. În lipsa acesteia, Adam ajunge să-și privească fiii dintr-o altă perspectivă, substituind, la nevoie, poziția mamei absente. Abia acum înțelege ce înseamnă să întreții moral o familie, să le oferi toate lucrurile de care au nevoie și să fii alături de ei atât în clipele minunate, cât și în momentele de cumpănă, atunci când nu poți să le spui unde e mama lor și când o să se întoarcă în sfârșit acasă. Demersul detectivistic al protagonistului ia o altă turnură după ce descoperă încă o persoană care a avut de-a face cu Străinul, însă căreia i s-a cerut o anumită sumă de bani ca secretul ei să rămână în siguranță.

Deși orașul din roman pare un loc aproape utopic, lucrurile nu stau deloc așa, pentru că paradisul este, de fapt, al celor care știu cum să profite de el. În ciuda faptului că luxul există în fiecare casă din Cedarfield și pare că buzunarele celor care trec pe stradă sunt doldora de bani, mulți dintre ei sunt șomeri și, la nevoie, sunt în stare să ucidă pe cineva pentru a-i proteja pe cei dragi. În orice clipă ordinea socială se poate prăbuși. Aici nu ești ales în echipă pentru abilitățile tale sportive, ci pentru că tatăl tău este în măsură să-i ofere un loc de muncă celui care te selecționează. Fiecare are un interes, fiecare este capabil să facă rău celorlalți pentru confortul său, însă nu toți au curajul și puterea să-și pună planurile în aplicare.

În lumea asta plină de vicii și prădători, un necunoscut bate la porțile cetățenilor onorabili și le distruge pentru totdeauna familiile. El nu ucide, nu maltratează, doar scoate la lumină secretele întunecate ale oamenilor, acele lucruri despre care le este frică sau rușine să vorbească. Mai mult decât un străin care creează probleme peste tot pe unde trece, el este un exorcist al societății, un martor ce-și susține cauza, dar care pleacă înainte ca judecătorul să dea ultimul verdict. În final, vreau să vă spun că acesta nu e romanul meu preferat de la Harlan Coben, nici pe departe, dar este o poveste bună, plină de clasicele răsturnări de situație și de personaje interesante, împinse, în stilul celebrului autor de suspans, până la ultimele limite. Așa că... vă invit într-o nouă aventură psihologică, în care Visul American se va transforma în cel mai întunecat coșmar al lui Adam Price.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 16 noiembrie 2022

Recenziile lui Gică 94 - Tigana de Guy Gavriel Kay


Titlu: Tigana  

Autor: Guy Gavriel Kay

Editura: PALADIN

Titlu original: Tigana (1990)

Traducere de Nicoleta Vuțescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 744

Media pe Goodreads: 4,09 (din 45.579 note)

 

            Cum poți să subjugi un popor? Cum poți, odată ce l-ai nimicit, să-i ștergi istoria din analele lumii? Ei bine, ai nevoie de o armată uriașă care să-l invadeze, să-i distrugă casele și templele sfinte, să-i ucidă pe monarhi și... să-i schimbe definitiv numele. Pentru că, da, denumirea acelui ținut reprezintă esența pentru locuitorii săi, o sacralitate a toposului care se reflectă atât în muzica și arhitectura locului, cât și în sufletele celor ale căror familii există acolo de veacuri. Nu e suficient să-i ții sub teroare, nu e îndeajuns să le ucizi regele sub propriii ochi, trebuie să faci ceva nemaiauzit, ceva magic, ceva care să-i oprească pe oamenii din vecinătate să mai înțeleagă numele acelui meleag blestemat. Abia atunci când limba lui se va pierde în timp, când toți îți vor recunoaște suveranitatea și vor fi dispuși, de bună voie, să-ți ofere din roadele și mărfurile lor, vei avea certitudinea că ți-ai dus misiunea la bun sfârșit.

            Cândva o provincie înfloritoare, cu un rege bun și drept, ce-și iubea poporul ca pe propria familie, Tigana era cunoscută în întreaga Palma ca un pământ binecuvântat de zei. Dar, într-o cumplită noapte, pe malurile Deisei, în lumina obscură a celor două luni, s-a dus o luptă decisivă, în care Brandin, conducătorul Ygrathului, și-a răzbunat scumpul odor, mort cu ceva timp în urmă într-o altă bătălie. Și în urma victoriei mult așteptate, îngrozitorul monarh a blestemat numele Tiganei, făcându-i pe ceilalți locuitori din peninsulă surzi la pronunțarea acestuia. Nimeni nu mai înțelegea sacra denumire, nimeni în afară de cei care trăiau sau au trăit cândva în măreața cetate de lângă mare. Valentin di Tigana a fost ucis, la fel și prietenul său de suflet, îndrăgitul sculptor Saevar, dar cei rămași au știut mereu că vremea lor va sosi și că, într-o sfântă zi, Orașul Turnurilor se va ridica chiar din cenușa lăsată în urmă de cei care l-au condamnat la nimicnicie.

            Într-o mare de întuneric, speranța renaște atunci când tânărul Devin află că, în trupa de muzicanți cu care colindă lumea în lung și-n lat, făcându-i pe ascultători să-și reverse lacrimile odată cu „Lamentația pentru Adaon”, se află și prințul moștenitor al Tiganei, un om la prima vedere obișnuit, cunoscut ca Alessan din Tregea. Însă ceea ce nu știe încă eroul nostru este că și neamul său provine din acel loc, la fel și cântăreața roșcată care-și spune Catriana. Aventura începe și nu durează prea mult până când intră în joc toți cei implicați, comploturile ies la iveală, iar cei doi tirani fac tot posibilul să stârpească din rădăcină orice urmă a răzmeriței ce se pune la cale. Deși toate personajele urmează același drum, despărțindu-se pe poteci diferite atunci când situația o cere, fiecare are calea lui, un parcurs care-l va conduce spre scopul existenței sale. Pentru Devin, călătoria reprezintă o inițiere, de la necunoscător la experimentat, în arta amorului și a crimei. Pentru Catriana, constituie un traseu de virilizare a sinelui, de înlocuire sufletească și psihică a tatălui care a fugit ca un laș și pe care nu-l va putea ierta niciodată, iar pentru Alessan... drumul înapoi spre casă, spre coroana care i se cuvine de drept.

            Spre deosebire de majoritatea romanelor fantasy, a căror acțiune se petrece într-un Ev Mediu pseudo-european, Kay împinge lucrurile puțin mai departe și își plasează narațiunea într-o perioadă asemănătoare Renașterii Italiene. Prin urmare, manifestările artistice există la tot pasul, în special muzica, iar personajele noastre par să trăiască un timp al tranziției, în care spiritul câștigă în defavoarea carnalității barbare. De altfel, autorul preia teme din literatura vremii, precum duetul Rege-Bufon, un construct în mod evident shakespearian, și geografia Infernului lui Dante, pe care o ilustrează prin cele nouă provincii din Palma. Astfel, haosul pare să acapareze întreaga lume ficțională, cei doi conducători tirani devin, prin vrăjitorie, stăpâni ai iadului pe care îl împart, iar locuitorii, niște victime ale sistemului (aș putea spune: Totalitar) în care își duc viața de zi cu zi. Aici, Sfânta Treime a creștinismului este înlocuită cu o triadă a zeilor păgâni, formată din Eanna, zeița cerului și a stelelor, pe care le-a creat în timpul unui orgasm divin, Adaon, o altă reprezentare a lui Dionisos, sfâșiat pe marginea unei prăpastii de consoarta și fiica sa, și Morian, zeița portalurilor și a lumii de jos, o combinație interesantă între Hades și Anubis.

            Însă asul din mânecă al lui Guy Gavriel Kay stă în construcția lumilor fantastice. Pe lângă protagoniști, există mai multe personaje colective, alcătuite uneori din armatele rivale, alteori chiar din locuitorii unei provincii. Deși insistă destul de mult pe odiseea eroilor, naratorul face trecerea fulgerător de la un caracter la altul, ne poartă în nord, apoi ne teleportează în sud și în vest, ca într-un final să aflăm că suntem undeva în partea de răsărit a hărții, asumându-și astfel, prin excelență, poziția de păpușar experimentat al universului pe care l-a creat. Însă vorbele sunt de prisos, fiindcă Alessan și prietenii lui sunt într-o mare primejdie... Și va mai dura ceva până când oamenii vor auzi din nou acel cuvânt sfânt, acel nume pentru care se vor aduna la un loc și se vor ridica la luptă: TIGANA. 


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 9 noiembrie 2022

Recenziile lui Gică 92 - Băiatul din pădure de Harlan Coben


Titlu: Băiatul din pădure  

Serie: Wilde #1

Autor: Harlan Coben

Editura: PALADIN

Titlu original: The Boy from the Woods (2020)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,94 (din 77.608 note)

 

De fiecare dată când vreau să mă apuc de-o carte de-a lui Harlan Coben, încep prin a mă întreba de ce îmi place așa mult acest autor, ce îl face atât de special și cum reușește, repetând de zeci de ori același tipar, să mă facă să-mi doresc să-i citesc absolut toate romanele. Am stat puțin pe gânduri și, analizându-i textele lecturate în anii trecuți, am ajuns la o concluzie cât se poate de logică. În primul rând, autorul american creează o lume ficțională angrenată în real, dă naștere unei societăți moderne, cu familii cu probleme, adolescenți ce se confruntă cu cruda maturizare și avocați care cunosc foarte bine drepturile cetățenilor și care, pentru a păși tot mai sus pe treptele faimei, sunt în stare să se implice în orice fel de caz juridic, de la furturi mărunte, până la crime în care vinovatul pare să fie deja recunoscut de întregul oraș. În al doilea rând, odată ce avem locul, personajele și întâmplările incipiente bine stabilite, apare și fatidica ruptură. Însă, spre deosebire de alți scriitori de gen care mizează totul pe omor, specialitatea lui Coben este dispariția. Cineva se face pierdut într-un context favorabil al vieții sale sau, dimpotrivă, într-un moment de răscruce, fiind abuzat psihic sau chiar violentat. De asemenea, există și situația când cineva dispărut sau mort cu mulți ani în urmă dă semne, într-o clipă vulnerabilă pentru protagonist, că e pe cale să reapară (chiar din propriul mormânt) teafăr și nevătămat. Dar nu vreau să transform recenzia de față într-un studiu literar, așa că a sosit timpul să vorbim despre volumul vizat.

Wilde reprezintă, în mod paradoxal, o anomalie a naturii. Găsit pe când era doar un puști, având vârsta undeva între șase și opt ani, acesta colinda pădurile, încercând să facă rost de hrană și să-și găsească un loc în care să se adăpostească până la următorul răsărit. De altfel, printre obiceiurile sale din acea vreme se număra și scotocitul prin casele orășenilor, cu scopul de a găsi alimente și materiale de care să se folosească în mediul său primitiv. Dar astea-s povești vechi, iar acum Wilde, ajuns un adult în toată firea, trecut prin cariera militară și specialist în tehnologie, este abordat de către Hester Crimstein, o avocată celebră, căreia-i poate spune liniștit „mătușă”, care îi cere ajutorul, pentru că Naomi, o adolescentă cu probleme, chinuită zilnic de colegii ei de liceu sadici, pare să fi dispărut fără urmă.

La rândul său, Hester este un personaj excentric, plină de zel și dornică să-i facă de râs pe toți cei care au alte păreri față de-ale ei, chiar în emisiunea pe care o prezintă la televizor. Pe lângă faptul că este mama celui mai bun prieten din copilărie al lui Wilde și bunica lui Matthew, colegul de clasă al lui Naomi și cel care a raportat prima dată dispariția fetei, ea constituie un caracter recurent în opera lui Harlan Coben, un așa-zis fir roșu care, trăindu-și viața de la un volum la celălalt, devenind agent al justiției, apoi mamă și bunică, iar în prezent ajungând la onorabila vârstă de șaptezeci de ani, confirmă, într-un mod cât se poate de elegant, veridicitatea lumii ficționale în care există. Datorită acestui demers, ea este unul dintre personajele cheie ale întregului proiect auctorial, alături de la fel de celebrul procuror, Paul Cope Copeland, care, din motive necunoscute mie, nu este prezent în povestea de față.

Revenind, ancheta începe, iar eroii noștri pun întrebări și cercetează fiecare pistă posibilă, pentru a da de urma fetei. Însă, ca de fiecare dată, cei care se fac dispăruți au un motiv puternic să recurgă la gestul radical. La rândul lor, cei care sunt răpiți au ceva pe care răufăcătorii îl vor. Cine a luat-o pe Naomi? Ce secrete întunecate poate ascunde o fată persecutată zi de zi la școală? Ce știe tatăl ei adoptiv și nu vrea să divulge poliției? Cine a avut un motiv ca fata să se evapore din comunitate? Multe întrebări, la fel de multe răspunsuri și un om care este foarte dornic să dea o mână de ajutor celor pe care îi iubește. Folosindu-și abilitățile deprinse în armată și șarmul cu care a reușit să se strecoare noapte de noapte în locuințele femeilor pe care le-a sedus, Wild pendulează între orașul aglomerat și iluzoriu, și adăpostul său tehnologizat din pădure, locul în care a luat naștere și unde a reușit să deprindă măreața artă a supraviețuirii.

În final, chiar pot să spun că „Băiatul din pădure” a reprezentat lectura plăcută la care am sperat. A fost din nou o plăcere să dau mâna cu celebra doamnă Crimstein, să mă furișez alături de Wilde pe ușa din spate a fiecărei locuințe în care a pășit, să simt adrenalina din momentul confruntărilor și să mă bucur de momentul în care adevărul, în sfârșit, a ieșit la iveală. Și ca să închei într-o notă meditativă, vreau să vă las aici un citat care pe mine, să fiu sincer, m-a cam pus pe gânduri.

„Wilde simți ceea ce ajunsese să numească Tulburarea.

Unii o numeau semn, sau intuiție, sau premoniție, ceva ce conferea un aer supranatural capacităților sale și așa sporite. Dar nu era așa. Nu tocmai. Timp de milenii, omul se adaptase și la bune, și la rele. Un exemplu recent: navigația de tip GPS. Studiile arată că unele părți ale creierului nostru – hipocampul (zona folosită la orientare) și cortexul prefrontal (asociat cu planificarea) – se modifică deja, poate chiar se atrofiază, pentru că acum ne bazăm pe GPS. Acest lucru s-a întâmplat în câțiva ani. Să ne gândim la întreaga întindere a istoriei umanității, la viața în peșteri și în păduri, dormind (la figurat) cu un ochi deschis, fără protecție, conduși de instinctul nostru primitiv de supraviețuire, apoi să ne gândim la cum s-a înmuiat și s-a erodat acest instinct în decursul anilor odată cu apariția caselor, a ușilor încuiate și a compromisurilor civilizației.”


COMANDĂ CARTEA


marți, 7 iunie 2022

Recenziile lui Gică 79 - Fântânile Paradisului de Arthur C. Clarke


Titlu: Fântânile Paradisului  

Autor: Arthur C. Clarke

Editura: PALADIN

Titlu original: The Fountains of Paradise (1979)

Traducere de Daniel Pătrașcu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,96 (din 28.157 note)

 

            Pentru că nu știam ce să mai citesc și pentru că aveam chef de un Science-Fiction clasic, am aruncat o privire prin bibliotecă și am decis să mă apuc de „Fântânile Paradisului”, un volum pe care cei de la Editura Paladin l-au reeditat, cu o supracopertă superbă, nu cu mult timp în urmă. Iar acum, după ce am devorat cartea în mai puțin de 24 de ore, chiar pot să spun că mi-a plăcut destul de mult și am fost impresionat de ingeniozitatea și de inventivitatea autorului britanic, care, într-un text de lungime redusă, reușește să imagineze un proiect ambițios și extrem de complex, ce ne-ar putea deschide o nouă poartă spre astre, spre spațiul atât de greu accesibil oamenilor. Însă, pe lângă un roman plin de termeni științifici, majoritatea proveniți din domeniul fizicii, Arthur C. Clarke ne propune o poveste despre voința umană și despre puterea de a transforma o idee incredibilă în realitatea zilei de mâine.

            Pe orice cale a evoluției am lua-o, un lucru e sigur, viitorul stă în cât mai multe bariere desființate. Am călătorit pe mare și am descoperit pământuri noi, pe care locuiesc oameni asemeni nouă, am deprins limbi exotice sau i-am învățat pe ceilalți graiul nostru, dar, oriunde ne-am dus în lume, tot timpul ne-am confruntat cu ceva ce părea, la prima vedere, imposibil, dar pe care l-am depășit de fiecare dată cu succes. Dar, cu toate că astăzi putem privi la stele din orice punct de pe Terra, tot există frustrarea că nu vom ajunge niciodată la ele. Ei bine, Clarke ne duce puțin în viitor, tot în secolul al XXI-lea, dar într-un timp în care oamenii sunt capabili să părăsească Pământul cu ajutorul rachetelor și să ajungă să locuiască pe lună sau chiar pe marte, planeta roșie aflându-se în plin proces de terraformare.

            Însă, pentru genialul inginer Vannevar Morgan, acest lucru nu e suficient, iar, în dorința sa de a duce umanitatea pe o nouă treaptă evolutivă, el propune o soluție revoluționară, un lift spațial capabil să ducă pe orbită și dincolo de ea atât oameni, cât și obiecte de dimensiuni colosale. Cu ajutorul unui fir metalic extrem de subțire și de rezistent, savantul vrea să „lege” suprafața Pământului de unul sau mai mulți sateliți tereștri, astfel încât să creeze o cale cât mai eficientă și cât mai sigură de transport către spațiu și, de ce nu, către celelalte planete din Sistemul Solar. Dar există o așa-zisă mică problemă. Punctul terestru din care urmează să „se ridice” magnifica mașinărie trebuie să fie calculat cu exactitate, astfel încât mișcarea de rotație a Terrei și uraganele incredibil de puternice, care-și fac de cap la mii de kilometri înălțime, să nu producă daune serioase dispozitivului.

            După un studiu ca la carte, savantul nostru găsește locul perfect pentru proiectul său, și anume o stâncă uriașă din Sri Lanka, un punct înalt în care chiar se poate spune că pământul atinge cerul. Însă din nou apare un impediment, pentru că acolo există un străvechi cult religios, care nu este deloc dispus să-și părăsească centrul sacru. Și, după cum v-ați dat seama deja, din acest punct ia naștere o întreagă discuție despre barierele fizice ce pot fi depășite cu ajutorul științei și despre limitele pe care ni le-a impus, încă din cele mai vechi timpuri, un zeu atotștiutor. Iar aici, așa cum subliniază și unul dintre personaje, este vorba despre o reclădire modernă a Turnului Babel, a construcției cu care muritorii au crezut că pot ajunge până la Dumnezeu. Dar, mai mult decât o confruntare între un domeniu exact și o doctrină abstractă, discursul celor două părți constituie o pendulare între trecut și viitor, între o lume care nu poate renunța la vechile ei tradiții și o societate dezvoltată, care face tot efortul să descifreze marile taine ale universului cunoscut, și nu numai...

            Dar, înainte să vedem dacă Morgan va reuși să-și ducă la capăt planul, trebuie să ne întoarcem mult în timp, la o sută de ani de la nașterea lui Hristos, atunci când a venit pe lume Kalidasa, cel mai mare rege de pe insula Taprobane. La fel ca eroul nostru, și faimosul monarh a crezut că poate sfida „cele sfinte”, creându-și un paradis numai al lui chiar pe pământ. Astfel, cu ajutorul unui artist recunoscut în toată lumea, el a reușit să-și clădească o Grădină a Raiului, un loc mirific în care piatra a devenit nestemată, iar fântânile își revărsau apa la un simplu gest de-al său. Ei bine, călătoria noastră se oprește aici, pentru că e vremea să-l las pe adevăratul povestitor să-și facă treaba, așa că, dacă vreți să vedeți cu ce impedimente se va mai confrunta echipa lui Morgan, trebuie să puneți mâna pe romanul lui Arthur C. Clarke și să vă lăsați purtați într-un viitor nu foarte îndepărtat, într-un timp în care este posibil ca umanitatea să ajungă chiar și la cele mai îndepărtate stele.


COMANDĂ CARTEA


joi, 14 aprilie 2022

Recenziile lui Gică 69 - Sfârșitul Eternității de Isaac Asimov


Titlu: Sfârșitul Eternității  

Autor: Isaac Asimov 

Editura: PALADIN

Titlu original: The End of Eternity (1955)

Traducere de Iulia Anania

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 264

Media pe Goodreads: 4,24 (din 50.006 note)

 

Nu cred că mai are rost să mă scuz, dar este necesar să vă spun că aceasta e prima carte scrisă de Isaac Asimov pe care o citesc. În ciuda faptului că nu sunt un mare fan al literaturii Science-Fiction, mai lecturez câte un volum de gen atunci când îmi cade în mână, însă evit să mă îndrept spre acea dimensiune „Hard”, care sunt sigur că mi-ar da mari bătăi de cap. Bineînțeles că mi-am făcut, ca orice adolescent, inițierea în Jules Verne și în opera lui H.G. Wells, dar am evitat să mă apuc de serii mari, lucru pentru care am preferat, evident, acum, să încep cu un roman de sine stătător. Nu știu de ce aveam impresia că voi înainta greu cu lectura și că mă voi izbi de termeni și de fenomene pe care nu le voi înțelege pe deplin și că, în consecință, voi renunța. Însă, din contră, lucrurile au stat tocmai pe dos și mi-am dat seama că, oricât de complicată pare situația, autorul are un talent incredibil de a explica pas cu pas evenimentele, fapt care m-a făcut să înaintez foarte repede prin text și să mă bucur de o intrigă incredibilă și cutremurătoare.

Sunt sigur că majoritatea cititorilor de SF au bifat de mult acest volum, însă, totuși, vreau să fac o scurtă descriere, așa, în stilul meu. Pe scurt, în rolul principal îl avem pe Andrew Harlan, un fost observator, actual tehnician, care lucrează pentru o organizație numită Eternitatea. Mai mult decât o agenție înafara spațiului și a timpului cunoscut, Eternitatea se ocupă de analizarea epocilor din trecut și din viitor, cu scopul de a modifica evenimentele esențiale, care ar putea opri sau dăuna evoluției umanității. Astfel, istoria se află în mâinile unor indivizi apți, profesioniști care trebuie să calculeze foarte bine consecințele pe care le poate avea orice acțiune asupra întâmplărilor care au avut sau urmează să aibă loc într-un timp deja cunoscut. Însă viața obișnuită a lui Harlan suferă o „complicație” atunci când intră în contact cu o femeie, o ființă care îi deschide mintea spre noi posibilități, proiecții care pun sub semnul îndoielii tot ce înseamnă Eternitatea.

Deși pare că miza romanului constă într-un viitor utopic, lucrurile nu stau deloc așa. Fiecare schimbare realizată în prezent reprezintă un risc, iar orice eroare de calcul poate da naștere unor noi posibilități care, în final, să conducă într-o direcție nu tocmai benefică. Din acest motiv, toți Eternii trebuie să fie devotați trup și suflet muncii pe care o au de efectuat, în consecință, este necesar ca ei să abandoneze principalii factori care i-ar putea deconcentra. Și, pentru că Asimov a fost un misogin notoriu, bineînțeles că lucrul cel mai dăunător pentru societatea perfectă este femeia. Așadar, din momentul în care Andrew Harlan cade în brațele amorului, totul se complică, și stabilitatea universală este compromisă. Odată cu chemarea sexului opus, protagonistul părăsește treptat sistemul închistat din care face parte și își câștigă individualitatea. De altfel, în pofida faptului că pare că asistăm la o poveste de dragoste, autorul nu renunță, nici pentru un singur moment, la tematica science-fiction și ne readuce în permanență la problema și ipoteza de la care a plecat.

            Este evident că Asimov a preluat subiectul din „Mașina timpului”, însă ceea ce face autorul american e să-l ducă la o dimensiune incredibilă. În povestea de față nu este vorba despre un prezent clar și despre un viitor bine stabilit, ci despre posibilitatea de a călători în continuu între secole și de a observa, dintr-o poziție pasivă, toate modificările majore din acea perioadă. Astfel, epocile coexistă, iar limitele sunt desființate, fiecare Etern fiind capabil să călătorească chiar la începuturile civilizației. Dar atunci când erele sunt conștiente una de cealaltă intervin marile probleme, iar exemplul cel mai interesant este chiar inventarea serului anticancer. Cum poți să decizi cine merită să fie vindecat? Care secol merită mai multe doze? Sau cum poți să știi care dintre cei salvați ar putea constitui un adevărat pericol în viitorul în care nu-i „era scris” să existe? De asta, deciziile trebuie să fie foarte bine analizate, orice eroare ducând umanitatea, și cu sine Eternitatea, tot mai aproape de sfârșit.

            Sunt sigur că, la vremea la care a fost scrisă cartea, temele abordate au fost foarte apreciate de publicul de gen, și nu numai. Însă acum, în era televiziunii și a calculatoarelor cu inteligență proprie, acestea au fost deja depășite. În toate serialele SF, care abordează problematica timpului, ni se spune că orice decizie poate modifica viitorul și că nu e bine deloc să te întâlnești cu varianta ta dintr-o altă perioadă, pentru că realitatea nu ar permite două versiuni care să existe în același timp, așa că, prin urmare, una va fi eliminată pentru ca existența cosmică să-și urmeze cursul normal. De altfel, sunt la fel de sigur că volumul de față a influențat major literatura și cinematografia de astăzi. În final, pot să spun că mi-a plăcut povestea și chiar m-am bucurat de fiecare răsturnare de situație care i-a dat protagonistului viața peste cap și, în concluzie, abia aștept să mă apuc de primul volum din „Fundația”, pentru că, da, aceasta este seria cu care vreau să continui imensa operă a lui Isaac Asimov.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 9 februarie 2022

Recenziile lui Gică 60 - Ultima cursă spre Woodstock de Colin Dexter


Titlu: Ultima cursă spre Woodstock  

Serie: Inspector Morse #1

Autor: Colin Dexter

Editura: PALADIN

Titlu original: Last Bus to Woodstock (1975)

Traducere de Lorena Lupu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 304

Media pe Goodreads: 3,86 (din 13.920 note)

 

Într-o seară frumoasă de septembrie, două fete așteaptă autobuzul, și, pentru că acesta nu mai apare, decid să facă autostopul. Așa începe romanul lui Colin Dexter, „Ultima cursă spre Woodstock”, primul volum din seria ce îl are ca protagonist pe ingeniosul și carismaticul inspector Morse. Știu că există și un serial fidel, de asemenea, știu că această carte a fost publicată pentru prima dată în 2013, însă, cu ocazia reeditării din colecția „Paladin Crime Masters”, am ajuns și eu abia acum să o citesc. Pentru început, pot să spun că a fost o lectură OK. Nu e nici cel mai bun roman polițist cu detectivi a la Sherlock Holmes, însă nu e nici cea mai slabă poveste peste care am dat în ultima vreme. Pretextul e bun, intriga ia amploare încă de la primele pagini, iar personajele sunt realizate excelent.

Revenind la subiectul cărții și da, după cum v-ați dat seama deja, una dintre fete nu mai ajunge niciodată acasă. Cadavrul său este găsit în curtea unui local, și toate semnele arată că a fost vorba despre o crimă extrem de violentă. Aici intră în scenă inspectorul Morse și simpaticul său ajutor, sergentul Lewis, două personaje complet opuse, care, împreună, formează cuplul celebru de investigatori, pe care Arthur Conan Doyle l-a introdus pentru prima dată în literatura polițienească. Cercetând indiciile de la locul tragicului eveniment, mintea lui Morse începe să dea curs unor scenarii posibile, și de aici începe un întreg joc despre cine e criminalul, cine le-a luat pe fete cu mașina și cine avea vreun motiv serios să recurgă la omor. Starea în care este găsit trupul victimei sugerează că ar fi vorba despre o crimă pasională, dar și despre o posibilă răzbunare.

Pe lângă o anchetă detectivistică ca la carte, povestea lui Colin Dexter se remarcă, în special, prin umorul personajelor și situațiile comice în care ajung acestea. Deși uciderea tinerei conferă o notă sumbră și serioasă textului, există și o dimensiune grotescă, realizată prin intermediul comentariilor și observațiilor caracterelor de pe margine. Uneori investigația înaintează extrem de repede, alteori pare să se fi împotmolit, moment în care Morse decide că e cazul să privească toată situația dintr-o altă perspectivă. Atunci când lucrurile devin foarte încurcate, ingeniosul protagonist o ia de la capăt și ajunge să observe anumite lucruri, peste care, prima dată, trecuse cu vederea.

Ce am apreciat foarte mult la acest volum a fost realismul cu care sunt înzestrați protagoniștii. Chiar dacă pare că ei își petrec aproape tot timpul la locul de muncă sau pe teren, există și câteva secvențe în care este evidențiată viața de familie a sergentului Lewis și un întreg capitol în care Morse este luat de pe piedestalul său de geniu și aruncat în cotidianitate. Astfel, cei doi  sunt prezentați ca persoane normale, care, în orice clipă, pot avea parte de un accident neprevăzut, fie el fizic, fie de natură psihologică. De altfel, caracterele secundare și episodice condimentează foarte bine atmosfera, mai ales că nimeni nu e cine pare a fi și că aproape toată lumea ar putea să fie vinovată, într-un fel sau altul, de moartea tinerei fete.

Gata, chiar nu vreau să mai dau detalii cu privire la acest volum, așa că vă încurajez să puneți mâna pe el și să vă bucurați de o anchetă plină de peripeții și de răsturnări de situație, la care sigur nu v-ați așteptat. E o carte destul de subțire, mie mi-a luat două zile s-o citesc, dar, cu siguranță, poate fi lecturată și într-o seară , având în jur de 300 de pagini. Și, pentru că intenționez să închei această recenzie într-un mod care să invite la discuție, vreau să vă întreb: Care a fost povestea voastră preferată, în care și-a făcut de cap un personaj cu puternice trăsături de Sherlock Holmes?


COMANDĂ CARTEA