Cărțile Mele Și Alți Demoni: Crime Scene Press

Se afișează postările cu eticheta Crime Scene Press. Afișați toate postările

luni, 12 ianuarie 2026

Recenziile lui Gică 235 - Petrecerea mincinoșilor de Kelsey Cox (CRIME CLUB)

Titlu: Petrecerea mincinoșilor

Autor: Kelsey Cox

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Party of Liars (2024)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 440

Media pe Goodreads: 3,95 (din 18.103 note)

„La ora 8, toată lumea se adună din ungherele lor îndepărtate ca să cânte „Mulți ani trăiască”. Luminile se sting. Șaisprezece lumânări se reflectă în peretele negru alcătuit din ferestre.

Sărbătorita își pune o dorință și stinge lumânările, cufundându-i pe toți într-un întuneric temporar. Aceștia își văd luminile minuscule ale propriilor case mult sub locuința în care se află acum, văd orașul așa cum casa îi vede pe ei. Simt că în clipa asta fac parte din această casă. Dar nu lor le aparține.

Îi aparține Mamei.

Luminile se aprind la loc. Se taie tortul. Ferestrele întunecate sunt ca niște oglinzi în noapte, reflectându-i pe invitații la petrecere și făcându-i să se vadă în ele. Afară nu mai pot zări nimic.

Dar îl aud.

Țipătul. Suficient de lung pentru ca un corp să se prăbușească prin aer.

Apoi, bufnetul grețos.

Ecouri - zgomote pe care această casă le-a mai auzit.”

Cineva și-a pierdut viața căzând doisprezece metri în gol și strivindu-și oasele de pavajul dur de dedesubt. Muzica s-a lăsat în surdină, chipurile gazdelor și invitaților s-au ivit pe uși și la ferestre, privind împietrite scena de pe caldarâm. Mușuroiul a început să se agite, lacrimile nu au întârziat să curgă, iar poliția a ajuns cât ai clipi la scena tragediei. Accident, sinucidere sau crimă? Victima, deocamdată fără identitate pentru cititor, a căzut prin balconul de sticlă, s-a aruncat sau a fost împinsă? Distracția s-a sfârșit, însă acum trebuie să derulăm banda înapoi și să vedem ce s-a petrecut înainte și în timpul petrecerii din conacul familiei Matthews.

Dani Matthews (celebra cofetară cu milioane de urmăritori pe social-media) se ocupă de ultimele retușuri ale tortului aniversar, așteptând, împreună cu Ethan, sosirea invitaților. Charlotte, fiica de câteva luni a lui Danny și Ethan, se află în brațele bonei venite tocmai din Irlanda, Orlaith, care o leagănă pentru a-i domoli plânsetele, pregătind-o de culcare. (...) Fosta soție a lui Ethan, Kim, își privește fiica de șaisprezece ani, pe Sophie, cum își pregătește ținuta, acompaniată de prietena sa cea mai bună, Mikayla, pentru propria petrecere de Sweet Sixteen. Oaspeții încep să-și facă apariția. Elegant ca-ntotdeauna, Curtis, partenerul cu care Ethan deține clinica de psihiatrie, pătrunde pe ușa conacului, la braț cu soția sa, Gemma, fosta cea mai bună amică a lui Kim. Printre invitații adolescenți se întrezărește și Mason, căpitanul echipei de fotbal a liceului și fostul iubit al Sophiei. Gazdele și musafirii se adună în sala mare, conversațiile se stârnesc, iar spiritele încinse se răcoresc cu licori care mai de care. Părea că nimeni și nimic nu avea cum să strice petrecerea, asta până când vechea casă de pe culme și-a cerut, după mai bine de două secole, jertfa.

Și acum că s-au adunat cu toții între acești pereți, a sosit vremea ca măștile să cadă. Kim, mama perfectă, are probleme serioase cu alcoolul. La rândul ei, Dani suferă de depresie postpartum, făcând terapie săptămânală cu Curtis. Sophie știe că Mikayla e îndrăgostită și crede că sentimentele prietenei sale din copilărie se îndreaptă înspre Mason. Orlaith, bona, care vede conacul ca pe un edificiu blestemat, aflat la granița dintre lumea noastră și cea a spiritelor, este singura capabilă să întrezărească răul ce-i pândește pe muritori din cele mai întunecate cotloane. Luăm parte la un bal mascat, gândurile și viitoarele acțiuni ale personajelor fiind ascunse sub ținutele de gală și machiajele mai mult sau mai puțin stridente.

Și, din întregul castel gotic, singurul loc care ne interesează cu adevărat este... balconul. Protagoniștii își împărtășesc secretele în balcon, se ceartă și se împacă cu mâinile agățate de balustrada de sticlă. De altfel, crăpătura din balustradă, detaliul cu adevărat cehovian, reflectă faliile din sufletele gazdelor și ale oaspeților, ruptura din inimile celor care încearcă până în ultima clipă să țină sorțile celorlalți în propriile mâini grijulii sau să se răzbune. Prin urmare, casa, aflată între cer și pământ, capătă nuanțe de purgatoriu, locul din care unii vor pleca cu conștiința curată, în timp ce alții vor pătrunde pe porțile propriei damnări.

Culpa plutește asupra tuturor, puțini au sosit la petrecere cu intenții onorabile, totuși, mai mulți decât cei care vor pleca cu mâinile murdare. Kelsey Cox schițează un carnaval cu granițele geografice clar delimitate, însă cu limite emoționale fragile, nebunia prinzându-i în gheare pe cei (aparent) nevinovați. Tropii groazei își găsesc ca niște gândaci de bucătărie locurile în pereții ficțiunii, paranoia și neliniștea manipulându-i pe cei slabi de îngeri. Ușile se deschid și se închid singure, luminile se sting și se aprind ca într-un sanatoriu bântuit, iar siluetele și chipurile neclare nu precupețesc să apară la ferestre. Nu de cei plecați trebuie să ne fie frică, ci de cei vii, pentru că răul pur zace doar în mințile entităților materiale și cu rațiune. Cioburile se împrăștie pe caldarâm, trupul se zdrobește de asfalt, se apropie clipa în care vom întrezări chipul victimei, al cărui sânge va rescrie blestemul ce-și întinde tentaculele de veacuri prin nenumăratele încăperi și unghere ale grandiosului conac de pe deal.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Kelsey Cox:

duminică, 23 noiembrie 2025

Recenziile lui Gică 233 - Ultima problemă de Arturo Pérez-Reverte (CRIME CLUB)

Titlu: Ultima problemă

Autor: Arturo Pérez-Reverte

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: El Problema Final (2023)

Traducere de Laura Drăghici

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 302

Media pe Goodreads: 3,64 (din 8.466 note)

Ne spunem povestea prin tatuajele de pe spate și brațe sau colierul cu ancoră sau cruce de la gât, ne dăm de gol prin posturile rigide și ticurile nervoase și ne ascundem intențiile în spatele privirilor împietrite și zâmbetelor ostile. Suntem măștile pe care le privim în ochi, chipurile care ne urmăresc sau sunt urmărite de la ferestre. Purtăm cu noi vinovăția ca pe un veșmânt însângerat pe care-l poate întrezări doar jertfa care urmează să fie înjunghiată pe altar. Suntem suma reacțiilor noastre, rezultatul a ce am fost și ce am vrea să fim, prinși între „acum e momentul” și „poate data viitoare”. Gesturile și acțiunile, consecințe ale gândurilor ascunse, pot fi surprinse doar de cei care știu unde și cum să privească. Culpa e mantia ce ne apasă umerii, bolovanul care o va lua, elementar, la vale. Nu ne putem camufla la nesfârșit, nu ne putem ascunde, pentru că o minte brici va fi capabilă să observe și să analizeze detaliile din decor, prinzându-ne, înlănțuindu-ne și pregătindu-ne pentru ghilotină. Sherlock nu e un personaj, ci o abilitate, e puterea de a ajunge la revelație doar după ce ai pus mâna pe cele două necunoscute și ai realizat că rezultatul combate logica, dându-ți seama că revelația, simplă sau complexă, îți face cu ochiul din cea mai strălucitoare rază de soare.

Pe Utakos, o insuliță din Marea Ionică, din apropiere de Corfu, în hotelul doamnei Auslander, urmează să se petreacă o crimă. Victima va fi una dintre vizitatoarele din Anglia, și anume Edith Mander, prietena și tovarășa de călătorie a lui Vesper Dungas, o văduvă cu o avere inestimabilă care plănuise să facă un circuit prin Europa. Femeia se va spânzura... Mda, am zis crimă, este clar că nici noi, nici personajele noastre, nu credem în posibilitatea unei sinucideri. Prin urmare, restul oaspeților trec pe lista cu suspecți... Doamna Auslander, proprietara hotelului și insulei, Gerard, așa-proclamatul majordom, principalul ajutor al bătrânei, Evangelia și Spiros, chelnerii de la restaurantul de la parter, doctorul Karabin, originar din Turcia, aflat în concediu pe meleagurile elene, Paco Foxá, un scriitor de romane polițiste care și-a încercat norocul cu narațiunile enigmă, după care a realizat că la publicul modern prind cel mai bine ficțiunile de Serie Neagră, Pietro Malerba, un producător de seriale TV de succes, Najat Farjallah, actriță, diva care simte pe an ce trece cum își pierde din frumusețe, Hans și Renate Klemmer, un cuplu de nemți aflat în concediu, și, nu în ultimul rând, Hopalong Basil, actorul (de 65 de ani) care l-a jucat pe Sherlock Holmes în cincisprezece filme, un vlăjgan cu chipul și statura pe care ai putea oricând să le confunzi cu cele ale detectivului din povestirile și romanele lui Sir Arthur Conan Doyle.

Și, la îndemnul lui Paco Foxá, Hopalong Basil își reintră în rolul lui Sherlock Holmes, pregătit să răstoarne (mental) hotelul cu susul în jos ca să pună mâna pe ucigaș. Numai că personajele noastre (mai mult sau mai puțin vinovate) sunt pregătite pentru o anchetă ca la carte, astfel încât inculpatul nu pică cu una, cu două, în ghearele detectivului cu lupă, pipă și vioară. Și pentru că Sherlock are nevoie de un ajutor pe măsura lui dr. Watson, îl cooptează pe Foxá, care știe cel mai bine ce gust are o intrigă detectivistică de primă-mână. Comparând dovezile cu descoperirile lui Holmes din nuvelele polițiste, cuplul de anchetatori ajunge la niște raționamente logice (aproape) imbatabile, reamintindu-și, nu chiar în ultimele clipe, că până și Sherlock a avut rivali care l-au depășit și (aproape) ucis. Hopalong se percepe ca pe un părinte al detectivilor din toate timpurile, singurul protagonist (asumat) capabil să rezolve (după deceniile cu zeci de subgenuri literare) un mister cu camera încuiată.

Arturo Pérez-Reverte revalorifică, printr-o parodiere modernă, romanul polițist de altădată. Literatura de consum, în care a fost încadrat cu succes, și-a deschis granițele, invitându-l să-și găsească locul în canon. Genul, abordat în Biblie prin fraticid și în tragedia lui Sofocle prin urmele misterioase din nisip ale lui Ajax, apoi de FM Dostoievski, în „Crimă și pedeapsă”, își întinde tentaculele dinspre literatura clasică spre cea modernă, regăsindu-și un cotlon întunecat și în postmodernism. Personajele de față sunt conștiente că existența lor se rezumă doar pe hârtie, că destinul lor este deja scris de mâna unui alt autor, așa că își preiau rolurile, jucând aceeași piesă la nesfârșit. Altfel spus, Hopalong Basil este caracterul în care se deghizează Sherlock Holmes pentru a tranzita vremurile, aspirând la noile mistere ce-și cer dezlegarea. Esența justului se regăsește în enigme, veridicul fiind împopoțonat cu zeci de ghirlande de probabil și posibil. Realitatea capătă sens prin misterele ce-ți pun piedică de pe aleile obscure, prin străinul ce-ți face semn cu degetele la buze să-l urmezi pe calea pavată cu „cine?”, „cum?” și „de ce?”.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Arturo Pérez-Reverte:

miercuri, 12 noiembrie 2025

Recenziile lui Gică 232 - Infernul alb de R.S. Burnett (CRIME CLUB)

Titlu: Infernul alb

Autor: R.S. Burnett

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Whiteout (2025)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 272

Media pe Goodreads: 3,64 (din 1.260 note)

Data: 15 iulie

Ziua expediției: 152

Temperatură: -69° C

Viteză vânt: 101 km/h, treapta 10 pe scara Beaufort

Au trecut 36 de zile de când Rachael Beckett a luat contact cu Stația Z. Telefonul prin satelit nu reușește să se conecteze la rețea, iar radioul emite, din două în două ore, același mesaj al Serviciului de Radiodifuziune pe timp de război al BBC. S-a sfârșit... Adam și Izzy nu mai sunt... Lumea pe care o cunoștea nu mai e... S-ar putea ca Rachael să se numere printre ultimii supraviețuitori de pe Pământ. Urgia a căzut din cer, iar acum ploile și câmpurile sunt radioactive. Oamenii sunt sfătuiți să nu-și părăsească locuințele, să-și raționalizeze alimentele pentru minimum paisprezece zile și să folosească apa doar pentru prepararea mâncării sau băut. Nimeni nu e în siguranță, iar ajutoarele par să se fi pierdut pe drum. Speranța a pierit odată cu anticiparea morții soțului și fiicei sale, însă Rachael nu vrea încă să se dea bătută, nu atâta timp cât îi poate privi pe cei dragi în fotografia pe care a adus-o cu ea în Antarctica, nu înainte ca raportul cu privire la analizarea faliei uriașe din ghețar să ajungă la amicii din SUA ai lui Guy.

Guy... Toate astea s-au întâmplat din cauza lui Guy. Înainte de sfârșit, pe când lumea se ferea doar de razele UV și se plimba liniștită pe sub norii pufoși și soarele dogoritor, fostul său șef, Guy, a bătut la ușa familiei Beckett, cerându-i lui Rachael să ia parte la un proiect guvernamental de studiere a faliei de pe Platforma Ross. Se pare că, din cauza încălzirii globale și forărilor după petrol aprobate de Guvernul SUA, gheața a început să crape de jos în sus, ceea ce ar putea duce la desprinderea ghețarului de mărimea Groenlandei, care ar urma să alunece în ocean, ridicând nivelul mării și provocând inundații catastrofale. Și pentru că pasiunea lui Rachael pentru poli depășește sentimentul matern, își ia rămas-bun, pentru câteva luni, de la Adam și Izzy și se îmbarcă în avionul ce o va purta până-n Antarctica. Nici bine nu ajunge pe continentul înghețat, că Guy se îmbolnăvește și este transportat de urgență înapoi în Marea Britanie. Rămasă doar cu ceilalți doi membri ai expediției (nefinanțate de guvern), Rachael decide, după ce al doilea bărbat se confruntă cu virusul misterios, să plece singură spre cabana Apple din apropierea fisurii, unde urmează să se adăpostească în zilele în care-și va efectua analiza, hotărâtă, în ciuda întâmplărilor și accidentelor nefericite, să-și ducă munca la bun sfârșit.

Și acum Rachael se găsește în mijlocul pustiului de gheață, singură, sub cerul negru, nesfârșit. Are suficiente provizii ca să mai supraviețuiască câteva săptămâni bune, combustibilul pentru soba din cabana Apple se găsește în magazia de alături, iar timpul și-l petrece analizând datele, privind fotografia cu Adam și Izzy și scriindu-i soțului său o scrisoare care nu va ajunge niciodată la destinatar. Ghinionul face ca butelia conectată la cuptor să crape din cauza temperaturii scăzute, astfel încât se declanșează un incendiu, iar cercetătoarea este nevoită să-și părăsească restrânsul adăpost prin acoperiș. Motorul șenilatei cu care s-a deplasat până aici e mort, noroc că în compartimentul din spate al acesteia se găsesc alte provizii, motorină și un cort pentru condiții extreme. Pustiul și frigul se joacă cu mintea femeii, suprapunându-i imaginile din prezent cu fragmente vizuale din trecut, la care se alătură halucinațiile nocturne. Visele se amestecă cu realitatea, rațiunea cade-n delir, și, în ciuda șanselor minime de supraviețuire, Rachael continuă să spere, ascultând (și recitând) o dată la două ore, mesajul Serviciului de Radiodifuziune pe timp de Război al BBC, singura voce umană, înregistrată, care poate să-i aline suferința și singurătatea.

R.S. Burnett ne aruncă în centrul unui roman postapocalittic cu potențial realist și ne propulsează la capătul lumii, acolo unde speranța zace în mâinile ultimului om pierdut printre ghețari. Și, în pofida construcției pseudo-SF, avem de-a face cu un thriller extrem de serios (în ultimele capitole), când Rachael realizează că, echipată cu geaca ei Big Red, nu este singurul punct de culoare din peisaj. Un salvator sau un ucigaș? Speranța sau sfârșitul? Ei bine, femeia noastră a trecut prin prea multe ca să cedeze, natura, deși a încercat din răsputeri, nu a învins-o, așa că nu are de gând să devină prada unui animal care nu e capabil să înțeleagă prin ce ținuturi aspre vânează. Ajunsă la capătul puterilor, eroina forțează limitele, dorindu-și, cunoscându-și adversarul (în carne și oase sau provocat de halucinații), să rămână ultimul om în viață, intenționând să se predea ghețurilor, elementului care a împins-o mai departe, și mai departe, până când genunchii i-au cedat, pregătită să-i reîntâlnească pe Adam și Izzy.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui R.S. Burnett:

miercuri, 3 septembrie 2025

Recenziile lui Gică 227 - Omul de sticlă de Anders de la Motte (CRIME CLUB)

Titlu: Omul de sticlă

Serie: Leo Asker (#2)

Autor: Anders de la Motte

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Glasmannen (2023)

Traducere de Daniela Ionescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 608

Media pe Goodreads: 3,88 (din 1.916 note)

Nu suntem singuri în univers... Bernhard Irving, fabricant de produse alimentare, tatăl lui Ufo-Gunnar, era convins că lacul Mire și insula Block s-au format datorită unui meteorit care a lovit Pământul. Neluând în considerare teoria conform căreia craterul plin cu apă și petecul de uscat din centru ar fi apărut în urma unei erupții vulcanice, dovadă stând zăcămintele de obsidian de la suprafață și din subteran, Bernhard a angajat o echipă de mineri care să sape după bucățile prețioase din meteorit. Proiectul s-a sfârșit tragic atunci când inginerul-șef și alți doi muncitori și-au pierdut viața în tuneluri, iar din insulă a rămas doar un șvaițer plutitor pe care se ridica semeț turnul pe care bătrânul îl folosise drept observator. Salvarea întreprinderii a ajuns în mâinile lui Gunnar, care susține că, în 1965, s-ar fi întâlnit, chiar pe insula Block, cu un extraterestru venit din constelația Alpha Centauri, care a călătorit până pe Terra ca să dea o mână de ajutor omenirii, transmițându-i telepatic ideile geniale prin care a transformat mica afacere a tatălui său într-unul dintre coloșii industriali ce activează, până și astăzi, pe piața farmaceutică și medicală nu doar din Suedia, ci din întreaga lume.

Martin Hill, profesor universitar, pasionat de explorarea urbană, este angajat de Nova Irving, cea de-a doua fiică a lui Ufo-Gunnar, să scrie o carte despre realizările companiei Alfacent, evitând să consemneze zvonurile despre extratereștri ce plutesc în jurul locului și familiei sale. Curios din fire, Martin se apucă de cercetare, fiind cazat la Stjarneholm și având acces la biblioteca de pe domeniu, și descoperă că, alături de succes, ghinionul pare să-i fi urmărit, o dată la câțiva ani, pe proprietarii insulei Block. Viggo, fiul vitreg al Novei are niște „probleme” și se află în prezent internat într-un spital din străinătate, unde i se acordă cel mai bun tratament. Logodnicul lui Maud (sora vitregă a Novei) și-a pierdut viața după ce a ajuns cu mașina în lac. Iar Elsa, Fiica de 13 ani a lui Maud, s-a născut aproape nevăzătoare, distingând lumina de întuneric și deplasându-se, cu bastonul, doar însoțită de câinele ei, Orion. Poate că o femeie ce-și plimbă pisica în coșul bicicletei în crucea nopții nu-i pune nervii la-ncercare, însă senzația că este urmărit din întuneric și ceață, posibil de statuia din sticlă neagră a lui Gunnar, îl face să-și pună câteva întrebări esențiale... Printre acestea, dacă nu cumva cineva-l pândește, intenționând să-i facă de petrecanie...

Până și Leo Asker, șefa Departamentului Sufletelor Pierdute, e cu nervii-n piuneze. Per, tatăl său, care a ținut-o (aproape) ostatică la Fermă, pregătind-o și antrenând-o pentru Sfârșitul Lumii, a sunat-o, după cincisprezece ani, ca să-i ceară ajutorul. Se pare că trupul neînsuflețit, aflat într-o stare bună de conservare, al unui bărbat a fost descoperit la marginea proprietății sale, într-o groapă pentru deșeuri. Analizele de laborator relevă faptul că mortul zace acolo de aproximativ șaisprezece ani, decesul survenind în urma unui glonț ce i-a trecut prin ceafă și a părăsit craniul prin frunte. Și odată ce zărește chipul victimei, Leo este purtată din nou în trecut, în ziua în care un străin cu ghete de armată, care călătorea cu bani rulați în suluri, ascunși în camioneta cu ușa galbenă, a ajuns pe proprietatea lor, și care îi fusese prezentat drept Unchiul Tord. Poliția pregătește o operațiune paramilitară prin care să ia cu asalt Ferma, astfel încât Asker are doar câteva zile ca să-l descopere pe adevăratul ucigaș, înainte ca Per să se refugieze în propriul buncăr și să-i primească pe vizitatori cu mine, rafale de gloanțe și grenade (nu neapărat) lacrimogene.

Probabil unul dintre cele mai bune Scandinoir-uri pe care urmează să le citești... Nu mă dau în vânt după cozy-urile lui Anders, însă seria „Asker” e gura de aer de care noi, cititorii de thriller serios și intens, avem atâta nevoie. Scriitura e ireproșabilă, personajele, în special cei din Departamentul Sufletelor Pierdute, parcă sunt desprinse din benzile desenate, deosebite, la prima vedere, țăcănite – un broscoi ce face parte din masonerie, o bârfitoare care funcționează la fel de eficient ca AI-ul și un arțăgos, pe jumătate surd, care lucrează, de la calculator, la operațiunile ce se desfășoară în propria minte, dar care deține un dulap plin cu arme albe și de foc – o echipă imbatabilă căreia, atunci când i se cere să treacă la fapte, nimeni și nimic nu-i poate sta în cale, mai ales atunci când răsplata constă în aplauze, laude și melcișori cu scorțișoară. OZN-uri ce luminează cerul, accidente și întâlniri inexplicabile, doi exploratori urbani care s-au înecat, cu trei ani în urmă, în lacul Mire și o creatură de coșmar, cu trup de titan și ochi de culoarea stelelor ce se sting. Orice ai face și oriunde te-ai ascunde, el te vede, Omul de sticlă, fiara care nu se poate ascunde de ochii celui atotvăzător.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Anders de la Motte:

sâmbătă, 21 iunie 2025

Recenziile lui Gică 224 - Bărbatul cu brațul de aur de Nelson Algren (CRIME CLUB)

Titlu: Bărbatul cu brațul de aur

Autor: Nelson Algren

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Man With the Golden Arm (1949)

Traducere de Dan Doboș și George Arion Jr.

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 496

Media pe Goodreads: 3,87 (din 3.182 note)

Gangsteri, escroci și hoți mărunți, copoi de la moravuri și traficanți de morfină, baruri mizerabile și infectate de gândaci pe două picioare, pariori înrăiți ce duhnesc a urină și fecale, hotărâți să-și joace până și ultimii biștari, chiar dacă asta înseamnă să înnopteze sub cerul cu stele înghețate, încețoșate din cauza fumului ce se ridică pe coșurile fabricilor din cartierele muncitorești ale Chicago-ului, inși de cea mai joasă speță, eliberați în zori din celulele împuțite, doar ca să se întoarcă la ceas de seară în adăposturile sigure de după gratii, indivizi care, după o zi de muncă „cinstită”, se înapoiază acasă cu resturi alimentare și produse expirate pe care le vor consuma pentru o perioadă nedeterminată, crupieri ce sunt în stare să te convingă să-ți pui și sufletul la bătaie, cărți de joc, zaruri și bile și tacuri ce-ți pot schimba până la răsărit destinul. Pe străzile astea, vinovăția zace-n inimile putrede și pătimașe, iar sărăcia stă expusă în zdrențele jegoase, eclipsate de mălaiul ce se scurge pe podele și caldarâm din buzunarele rupte.

Aceasta este povestea lui Frankie Majcinek, cunoscut și ca Frankie Mașina sau, printre ceilalți șobolani din mahala, Puștiul/Băiatul/Bărbatul cu brațul de aur. După treizeci și șase de luni petrecute pe front, Frankie s-a întors în Chicago și și-a reocupat locul de crupier din barul lui Antek. Poate că le aduce noroc celor cărora le împarte cărțile, însă pe omul nostru îl urmărește la tot pasul ghinionul. După ce este rănit în război, medicul armatei îi alină durerea injectându-i de mai multe ori morfină în organism, drog la care nu va fi în stare să renunțe niciodată. Fostul soldat decorat cu Purple Heart percepe dependența ca pe o maimuță de douăzeci de kilograme pe care o duce în spate, ca pe o greutate vie care-și bate joc de propriul cărăuș oropsit. Louis Fomorowski, aka Spilcuitul Louis, din cauza veșmintelor extravagante pe care le poartă (cravată cu paiete, eșarfe de culori stridente...), dealerul de morfină al lui Frankie, spune că poți scăpa de maimuță doar atunci când o arunci în spatele altcuiva, reușind el însuși să renunțe la suplimentul ce inundă creierul cu valuri de plăcere și adrenalină. Substanța nu-l ajută pe Frankie să-și paralizeze complet traumele, dar îl propulsează spre paradis, spre locul unde sufletul pendulează între împlinirea cea pură și păcătosul extaz.

Societatea pestriță din roman este compusă din indivizi dubioși, amorali, cu un puternic instinct de autoconservare. În vreme ce vecinul lui Frankie, bătrânul Stash, se străduiește să adune pâini mucegăite, bucăți de cârnați polonezi și diverse chilipiruri, pe care le încuie sub lacăt în debaraua pentru mături, astfel încât soția lui mult mai tânără, Violete, să nu facă risipă alimentară, Solly (Vrăbiuță) Saltskin jefuiește magazine de bijuterii și florării, cu intenția onorabilă să-i ducă mamei sale la mormânt o mușcată la 4 dimineața, și fură câini pe care-i tunde, vopsește, rareori schingiuiește, și apoi îi vinde ca rasă pură. Vrăbiuță ajunge adesea la pușcărie pentru delicte minore, după care se întoarce prin mahala și o ia de la capăt. Etica este adesea simulată, dialogurile dintre gabori și infractori derulându-se precum secvențele din comediile absurde. Replicile acide surprind umorul tragic, binefăcătorii și răufăcătorii conviețuind în același cerc al infernului.

Bătăliile dintre sexe se poartă dincolo de draperii, nu tocmai în tăcere, femeile profitând de nenumărate ori de slăbiciunile masculilor. Violete își iubește, atât cât își poate iubi o soție nesatisfăcută, soțul, însă are nevoie și de Vrăbiuță, golanul pe care-l secătuiește de puteri nopți de-a rândul, și pentru care sparge lacătul de pe ușa debaralei de mături ca să-l servească cu unul dintre cârnații lui Stash. La rându-i, Frankie are parte de un mariaj nefericit alături de Sophia, care a rămas paralizată după ce crupierul a zburat cu mașina într-un panou publicitar. Sophia se simte vulnerabilă, nu suportă ideea că nu mai poate să danseze, așa că-l critică neobosită pe Frankie, care nu reușește, dar nu-și dă nici interesul, s-o facă fericită. Ba mai mult, Frankie ajunge s-o înșele, recunoscător pentru clipele în care nu-și mai poate asuma vinovăția. Blestemul mizeriei și damnării se lasă asupra evreilor și polonezilor deopotrivă, ambele comunități ducându-și povara pe umeri într-un spațiu ce le-a adoptat, dar care nu le aparține.

„Bărbatul cu brațul de aur”, de Nelson Algren, e o dramă pseudo-istorică, personală, cu puternice ecouri de roman social, o radiografie poetică și stilizată a cartierelor muncitorești ale Chicago-ului anilor 1946 și 1947. Antieroul reflectă la perfecție microcosmosul în care se simte captiv, evadând din cotidianul banal și lipsit de sens cu ajutorul morfinei. Ierarhia este stabilită după numele personajelor... Vrăbiuță e un pungaș, Spilcuitul Louis se îmbracă și poartă ca un dandy, Porcul Chior e, la propriu, orb, și nimeni nu și-ar dori să atingă labele alea jegoase nici pentru o mie de monede de aur, iar Temnicerul e proprietarul clădirii de apartamente în care locuiesc Sophia, Frankie, Stash și Violete, un ins cu pretenții de stăpân care încearcă să-și liniștească condamnații atunci când lucrurile și idilele interne o iau razna. Singura rază de lumină din poveste răzbate în mintea lui Peter, fiul Temnicerului, care plantează margarete de hârtie în spărturile din trepte, cultivând speranța care nu are condiții propice ca să prindă rădăcini. Lumea e pe ducă, cu toții sunt sortiți neantului, sfârșitul tragic se întrevede la orizont, singura formă de amânare a inevitabilului și divertisment rămânând jocurile de noroc, partidele la care poți câștiga totul, ca apoi să-l pui iarăși în joc.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Nelson Algren:

miercuri, 11 iunie 2025

Recenziile lui Gică 223 - Planuri de pensie de Sue Hincenbergs (CRIME CLUB)

Titlu: Planuri de pensie

Autor: Sue Hincenbergs

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Retirement Plan (2025)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 3,78 (din 2.161 note)

Pam, Nancy, Shalisa și Marlene sunt cele mai bune prietene de când se știu, se adună adesea, bineînțeles, după apelul ritualic, și-și împărtășesc noile bârfe și picanteriile din propriile căsnicii, criticându-și, ca orice femei de peste șaizeci de ani care au impresia că viața le-a tras-o fără consimțământ, pe la spate aspru soții care nu le mai acordă atenția ce li se cuvine. După ce Dave moare cu capul zdrobit sub ușa masivă de metal a garajului, și Marlene primește polița de asigurare în valoare de un milion de dolari (despre care nu avea nicio idee), și cu ajutorul căreia reușește să-și achite toate ratele și să se mute într-o vilă cu patru camere din Boca Raton, cele trei soții plănuiesc să-și ucidă bărbații, ca să pună mâna pe celelalte trei polițe de asigurare. La urma urmelor, trei milioane de dolari sunt trei milioane de dolari, destui bani cât să-și schimbe statutul social și să se mute lângă prietena lor (aka prima văduvă), în Florida.

La bine și la rău... Dar binele s-a cam pierdut pe drum... Dave, masculul înalt și arătos pentru care femelele și-ar fi dat târcoale și s-ar fi repezit una la alta ca să se sfâșie, a sfârșit tragic, la prima vedere, din cauza unui accident stupid. Unul s-a dus... Shalisa nu-l mai suportă pe Andre, despre care bănuiește c-ar înșela-o, altfel de ce ar fi renunțat la cheesecake și s-ar fi repezit la boabele de struguri de pe masa de la înmormântare. Andre nu i-a oferit Shalisei familia pe care și-o dorise, refuzând să conceapă un copil. Nancy îl urăște pe Larry fiindcă e un nenorocit de homofob care nu poate accepta relația dintre fiul lor, Paul, și viitorul său soț, Estuardo. Iar Pam... Pam îl iubește pe Hank, dar își iese din minți atunci când vede că nemernicul i-a mâncat, deși nu-i fusese foame, jumătatea din frigider de pad tha, așa că le sună pe Nancy și Shalisa, convocându-le, din nou, în dubița ei, unde urmează să stabilească cum și când îi vor omorî pe cei trei soți și cum vor orchestra tripla omucidere în așa fel încât să rămână cu cadavrele, polițele lor de asigurare. Și așa ajung la Hector, un fost gangster din San Salvador, în prezent proprietarul frizeriei unde se tund Hank, Larry și Andre, omul care nu refuză niciodată o misiune ce-i poate aduce niscaiva bănet și care va face orice e nevoie ca să-și satisfacă clientela.

Când Hank îl descoperă pe Dave mort, știe că planurile le-au fost dejucate. Nu crede nici pentru o clipă că amicul său a fost ucis de-o banală ușă de garaj, dimpotrivă, e sigur că gangsterii din India sunt pe urmele lor, dovadă stând jetonul de o mie de dolari de pe pieptul mortului. Hank, manager-șef la Indo-USA Gaming, Dave, inginer specializat în jocurile de noroc electronice, Larry, bancher, și Andre, proprietarul unei firme de curierat, au sustras peste nouă milioane de dolari din cazinoul gestionat de o rețea de crimă organizată din India, și acum se pare că șefii lui Hank și Dave s-au prins și-și vor banii înapoi. Speriați de moarte, cei trei bărbați îi cer ajutorul lui Hector, angajându-l să-i identifice și să le facă de petrecanie celor care vor să le ia beregatele. Mda... Acum Hector e confuz, și pe bună dreptate... Soțiile vor ca el să-i ucidă pe soți. Soții vor ca el să-i ucidă pe cei care vor să-i bage în pământ. Concluzia, soții vor ca el să le ucidă pe soții...

Deci... Care pe care? Pam, Nancy și Shalisa se pregătesc pentru ziua în care poliția le va bate la ușă. Stabilesc care va izbucni în lacrimi, care se va prăbuși la pământ și care nu va fi în stare să reacționeze din cauza șocului. Așteaptă ziua de sâmbătă, când partenerii lor vor fi asasinați, conform planului și celor cincizeci de mii de dolari pe care i-au dat ca avans lui Hector. La rândul lor, prăzile se simt încolțite și se gândesc că ar fi momentul să se facă nevăzute. Și de-aici povestea se transformă într-o tragicomedie în toată regula, cu regrete și lacrimi vărsate de ambele părți, printre care se inserează dorința de a o lua de la capăt. Numai că Hector e asasin profesionist și, fiindcă nu intră în discuție să le dea banii înapoi, trebuie să-și ducă treaba la bun sfârșit, pentru că onoarea e onoare, și crima e crimă.

Umor negru cât încape, protagoniști prinși între comic și tragic, pe jumătate imorali și pe jumătate cinstiți, planuri de pensie care nu-i includ pe ambii parteneri, un gangster pus în dificultate și o femeie (soția lui Hector) care știe cum să gestioneze situația și să-l ferească pe bărbier de belele. La personajele noastre se alătură și Padma, a cărei mamă se regăsește în topul Forbes al celor mai puternice femei și o reputată regină a crimei organizate din India, care vrea să-i găsească un partener pe măsură fiicei sale scunde și nu tocmai atrăgătoare. Și astfel, printre planurile soților și soțiilor, intervin date-urile Padmei, care-și dorește de-una singură să-și întâlnească alesul, ba chiar e hotărâtă să pună mâna pe hoții celor nouă milioane de dolari ca să-i demonstreze mamei că se poate ridica la nivelul așteptărilor sale. Cu stilul inconfundabil, complotul cozy original și cu protagoniștii ieșiți din comun, plus trecerea bruscă de la hilar la sobru, și înapoi, Sue Hincenbergs face pașii necesari spre scena marilor autori de suspans contemporani.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sue Hincenbergs:

duminică, 25 mai 2025

Recenziile lui Gică 222 - Sânge bolnav de Sarah Hornsley (CRIME CLUB)

Titlu: Sânge bolnav

Autor: Sarah Hornsley

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Bad Blood (2025)

Traducere de Oana Zaharia

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 3,83 (din 220 note)

Uneori, iubirea pentru cei dragi te împinge să-i părăsești.

Și alteori te constrânge să te întorci...

Justine Hart (fostă Stone) a plecat din Maldon (Essex) în urmă cu optsprezece ani, la o săptămână după ce tatăl ei, Gerard, a pierit în propria mașină scăpată de sub control și cuprinsă de flăcări. Și-a părăsit mama și fratele și s-a mutat la Londra, unde a avansat spre cariera de procuroare și s-a căsătorit cu Noah, un bancher de succes. Numai că acum Justine e nevoită să se întoarcă în orașul copilăriei pentru a investiga, din postura de avocată, o dublă omucidere, principalul suspect fiind chiar fostul său iubit din adolescență. Jake Reynolds (aka Prima Dragoste) i-a ucis pe soții Rushnell cu sânge rece, împușcând-o pe Beverley cu un glonț în cap, și apoi pe Mark de la mică distanță, după care a ascuns arma crimelor într-o geantă sport, sub patul mamei decedate, unde, de altfel, a și fost găsită de poliție, alături de propriile haine însângerate. Iar acum bărbatul se află în arest preventiv, supravegheat cu ajutorul unei brățări electronice, așteptându-și ziua judecății și sentința.

Când ajunge în Maldon, Justine găsește casa fratelui său pustie și plină de ambalaje și resturi alimentare. Max nu era o persoană delăsătoare, dar se pare că în ultima vreme nu-și prea bătuse capul cu ordinea și curățenia. Laptopul e singurul obiect/dispozitiv de valoare din locuință, însă e securizat printr-o parolă. Și pentru că Justine nu se împacă prea bine cu confidențialitatea digitală, îi cere ajutorul lui Otis, un specialist IT cu care făcuse adesea schimb de favoruri, pentru a descoperi ce secrete ar putea fi stocate pe hard disk. Din nefericire, reuniunea celor doi frați nu se va petrece, fiindcă Max e mort. Trupul neînsuflețit i-a fost descoperit plutind în estuar, cu o cantitate semnificativă de alcool la bord. Crimă sau accident? Se pare că Max fusese singur când marea îi storsese și ultimele bule de oxigen din plămâni...

Max era singura persoană în care Justine avusese încredere. Mama lor, Evelyn, era și e în continuare o fire absentă, rece și dezinteresată, crescându-și copiii după instrucțiunile stricte ale lui Gerard Stone, bărbatul cu care se căsătorise după o pasiune nimicitoare, care se diluase pe urmă până la dispariție. Nu ieșise din cuvântul soțului, fusese o parteneră de viață model, însă doar Max și Justine observaseră vânătăile și rănile circulare, provocate prin zeci de arsuri de țigară, ce-i brăzdaseră trupul fragil. Se zvonește că Gerard făcuse parte din loja masonică... Avusese doar invitați de seamă la petrecerile sale, își ținuse dușmanii și pe dușmanii dușmanilor aproape și le cântase în strună partenerilor de afaceri, pedepsindu-și fiica de 17 ani atunci când sugerase că unul dintre finanțatorii cei mai importanți din firmă îi făcuse avansuri sexuale. Omul care donase sume considerabile de bani pentru diverse cauze și în onoarea căruia se organizase anual celebra cursă prin râul noroios nu era decât o bestie la costum, care poate că-și meritase soarta cumplită.

„Sânge bolnav” e o poveste despre familii disfuncționale, omoruri orchestrate drept accidente și sacrificii purtate în numele iubirii. Justine nu a uitat niciodată de Jake, imaginându-și cum s-ar fi desfășurat viețile lor dacă tragedia nu i-ar fi despărțit. Când Noah îi sugerează să conceapă un copil, procuroarea se gândește la sentimentele intense pe care le-a ținut în frâu în toți acești ani pentru bărbatul pe care nu l-a mai văzut de aproape două decenii. Justine era totul pentru Jake, nu-și poate imagina că băiatul care se refugiase la prima lor întâlnire (accidentală) sub streșină de ploaie fusese în stare să ucidă doi bătrâni nevinovați. Cu ochii verzi superbi și părul roșcat neîmblânzit, Justine e o nimfă ce îi cucerește pe muritori, lăsând răni adânci în sufletele celor care nu se pot împotrivi frumuseții sale diafane. E o zeiță a justiției, conștiința pendulându-i pe propria balanță, și va face tot ce-i stă în putință pentru a-l descoperi pe ucigașul soților Rushnell, chiar dacă asta înseamnă să-și pună în pericol mariajul și cariera. Gerard poate că e acum pulbere și oase, însă spectrul său îi bântuie în continuare pe cei rămași pe pământ, cicatricile impregnate pe trupuri și suflete încă sângerează. Prinsă între atunci și acum, între dragostea la care visează și iubirea pentru Noah, Justine se simte obligată să ia o decizie, să aleagă între nesiguranță și rutină, între pasiune și respect, între ce a fost și tot ce ar putea, alături de alesul inimii sale, să fie.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sarah Hornsley: