ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Legământul apei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Legământul apei. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 iunie 2024

Recenziile lui Gică 190 - Legământul apei de Abraham Verghese


Titlu: Legământul apei 

Autor: Abraham Verghese

Editura: LITERA

Titlu original: The Covenant of Water (2023)

Traducere de Adriana Bădescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 848

Media pe Goodreads: 4,46 (din 179.268 note)

 

            Sângele apă nu se face... Și, totuși, suntem legați cu toții prin lichidul care ne menține suflarea. Am prins formă din lut, în paradisul terestru înconjurat de cele patru râuri primordiale, modelați de mâinile și voința celui nesfârșit. Și după ce am fost șlefuiți până la perfecțiune, lăsați goi precum bestiile câmpului, izvoarele ne-au oferit binecuvântarea, îmbiindu-ne cu lichidul lor vital și regenerator. Și așa, prin dinamica neostoită a naturii, izvoarele se preschimbă în pâraie, râurile în fluvii, și mările în oceane. Iar noi, oamenii, animalele, plantele și pământul, suntem prinși într-o mișcare continuă a  elementului acvatic, aidoma unor celule, țesuturi și organe ce se află în interiorul unui sistem circulator închis, prin care trece sângele, și din care, din necesitate, își iau substanța care le asigură supraviețuirea. Apa e divinitatea care menține viața... Dar oare nu e cazul ca și stihiile să ceară o jertfă? Un tribut?

            Suntem în Anul Domnului 1900, în sud-vestul Indiei, pe Coasta Malabar, în statul care urmează să primească peste mai bine de jumătate de secol numele de Kerala. O fetiță de numai doisprezece ani (fără nume, deocamdată), din comunitatea creștină, care încă jelește moartea tatălui, un achen (preot) răpus de febră și frisoane, este condusă (pe râu) spre biserica unde urmează să fie căsătorită cu un văduv de patruzeci de ani. (...) Măritată și mutată în casa soțului, ajutată la treburile casnice de cumnata cea iubitoare și înțeleaptă, fata deprinde repede arta gătitului, așteptându-și consortul cu bucate alese și având grijă de fiul acestuia din mariajul anterior, JoJo. Scenariul dramatic se preschimbă, firește, în obișnuință, fetița crește devenind adolescentă și apoi femeie în toată firea, pregătindu-se să-i ofere bărbatului ei un nou odor. Dar ea încă nu știe că arborele genealogic al familiei în care a intrat este marcat de morți bizare, de un blestem, în fiecare generație existând câte un membru care a murit prin înec.

            Ca mamă, și apoi bunică, Ammachi Mare (încă nu contează numele ei de botez) își face griji cu privire la soarta celor tineri, având certitudinea că unii dintre ei vor fi secerați înainte să dea în floare. Prin naștere, cu toții suntem sortiți morții. Ce altceva e viața dacă nu un fir de praf ce prinde formă între două pale de aer? Și din momentul în care te îmbolnăvești, ești scos pe tușă, fiindcă mintea ta nu mai poate să creeze nimic, iar trupul nu poate să contribuie la muncile de zi cu zi. Soțul lui Ammachi Mare e/a fost un bărbat blând, curajos și puternic, care a defrișat o bucată din junglă ca să-și ridice casa și să-și întemeieze o familie. Forța sa fizică l-a ajutat să țină sălbăticia sub control și să asigure hrana semenilor. Dacă nu robotea pe câmpurile de orez, atunci cu siguranță era cățărat în vârful celui mai înalt jaquier, privindu-și cu satisfacție pământurile. Însă moartea nu iartă pe nimeni, și încet-încet, lăsându-l puterile, a plecat la cele veșnice.

            „Legământul apei” reprezintă o saga de familie (de aproape 900 de pagini) ce se întinde pe trei generații, din 1900 până în 1977. Urmărind povestea lui Ammachi Mare, firul principal al romanului, și continuând cu narațiunile ce-i au ca protagoniști pe copiii și nepoții acesteia, la care se adaugă perspectivele unor străini aduși de soartă pe meleagurile mirodeniilor, asistăm la schimbările prin care trece micul sat, Parambil. Cândva, doar Ammachi Mare cunoștea semnificațiile literelor, dar acum comunitatea se bucură de prezența scriitorilor, prin persoana lui Philipose, care-și semnează „neficțiunile” din revistele ziarului Manorama ca Omul Obișnuit, de funcționari publici, precum Maestrul Propășire, care preschimbă discursul religios într-unul politic, și de posibili viitori doctori, prin Mariamma, tânăra care vrea să studieze medicina la Madras. De asemenea, Parambilul, care se ridică prin propriile forțe, nu e cruțat de episoadele dramatice ale istoriei, confruntându-se mai întâi cu epidemia de variolă, și apoi cu comunismul, Kerala fiind primul stat în care partidul de stânga a fost ales prin vot democratic.

            Abraham Verghese realizează radiografia unei societăți scindate între Creștinii Sfântului Toma și adulatorii lui Krishna și Buddha, o cultură ierarhizată pe caste, de la cei de pe culmea spirituală și financiară, maharajahii, și până la „slujitorii” familiilor de „nobili”, pulayarii. Și pentru că din scenariul bine pus la punct nu puteau să lipsească tămăduitorii, avem o suită de personaje care au studiat sau urmează să studieze medicina, actuali chirurgi și viitori neurologi. Și dacă viața e doar o formă de energie între două viduri, atunci ce facem cu leproșii? Cu morții vii? Ei bine, într-un ținut unde bolile sunt la ordinea zilei, unde un chist sebaceu poate căpăta mărimea unui hidrocel, doctorii sunt „mântuitorii”, cei care pot face diferența dintre un abces și un anevrism, singurii care pot să privească cu compasiune un bărbat care are o gaură hidoasă în loc de nas sau o femeie căreia încep să-i cadă falangele. Iubirea, materializată prin actul nupțial și apoi prin naștere, și speranța că un blestem poate fi desfăcut prin știință, de mâna celor care repară trupurile și sufletele, sunt pilonii acestei lumi aflate în dezechilibru. Și poate că la urma urmelor, așa cum spune și Verghese, citându-l pe Rainer Maria Rilke, uneori trebuie să „trăim întrebarea”, fără să căutăm răspunsurile.


COMANDĂ CARTEA