Recenziile lui Gică 231 - Nu poți fugi, nu te poți ascunde de Yrsa Sigurdardottir (CRIME CLUB)

Titlu: Nu poți fugi, nu te poți ascunde 

Serie: Black Ice (#1)

Autor: Yrsa Sigurdardottir 

Editura: TREI

Titlu original: Lok lok og læs (2021)

Traducere de Roxana Mirică

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 3,88 (din 3.287 note)

 

            (Noaptea groazei/după) Pur și simplu, le-a măcelărit... A pus mâna pe topor și, împins de furie și fără milă, a comis un familicid... Gigja și Iris, fiicele, nu au avut nicio șansă, le-a redus la tăcere în camerele lor, după care s-a ocupat de Åsa, pe care a lăsat-o, printr-o lovitură, cu craniul despicat. Apoi, după ce i-a făcut de petrecanie și lui Soldis (asistenta generală/menajera), Reynir, soțul și tatăl, principalul suspect, s-a făcut nevăzut în noapte... (...) Îngrijorat din cauza absenței semnelor de viață din locuința familiei Logason, Karl, cel mai apropiat vecin, a spart ușa din spate a casei, descoperind astfel, în prima cameră în care a pătruns, cadavrul Åsei. După ce și-a eliberat conținutul stomacului pe podea, a sunat la poliție, părăsind, în grabă și îngrozit, scena celor patru crime, conștient de privirea rece care-l urmărea de la fereastra de la etaj. Ce l-ar fi putut împinge pe Reynir să-și ucidă cu sânge rece soția și fiicele? Și cea mai importantă întrebare: unde se află în prezent ucigașul și arma crimelor?

(Înainte, Soldis) Denumirea din anunț era „Asistent general”. Trebuia să le ajute pe fete la teme, în special pe mezină (Gigja) la limba islandeză, să pregătească mesele și să întrețină curățenia. Suna pompos, însă în realitate era un job de menajeră. S-a împrietenit repede cu Gigja, cu care se juca, după lecții,  cu soldații, roboții și navele de plastic Star Wars (marea sa pasiune), bătea la ușă înainte să intre în camera lui Iris (16 ani), altfel spus, respecta intimitatea adolescentei care se dezlipea extrem de greu de ecranul mobilului, era deschisă la sfaturile Åsei, care-i repeta cât de mulțumită era de serviciile sale, și nu se apropia prea mult de Reynir, fostul afacerist de succes din sfera tehnologiilor digitale care trecuse printr-o operație majoră, extirparea unei tumori cerebrale, devenind un alt om după intervenție, ursuz, tăcut și despre care soția bănuia că era instabil emoțional și-și pierdea ocazional memoria. Câteva reguli ușor de urmat, și un salariu la care Soldis nici nu visase... Însă nimeni și nimic nu avusese cum s-o pregătească pentru ce avea să se întâmple, dându-și seama prea târziu că secretele familiei Logason urmau să scalde ferma izolată din Akranes în sânge.

Să facem cunoștință și cu protagoniștii. Týr, polițistul cu un semn în formă de tăietură ce-i despică fruntea, s-a născut în Islanda, însă a fost adoptat de către o familie din Suedia, transferându-se de puțin timp la Reykjavik de la Stockholm, unde lucrase în cadrul Departamentului de Infracțiuni Economice. Acum Týr conduce spre ferma cuplului Logason, însoțit de Iðunn, medicul legist care urmează să arunce o privire asupra celor patru cadavre. Partenera lui Týr este Karólina, o polițistă de culoare de origine islandeză, căreia majoritatea localnicilor tind să i se adreseze în engleză, privind-o ca pe o emigrantă. Cei doi investigatori vor locui pe parcursul anchetei într-o cabană din apropierea fermei, urmând să cerceteze scena cvadruplului omor și să le pună întrebări vecinilor, schițând portretele sociale ale celor patru victime și călăului. Și, totuși, unde se ascunde Reynir? Pâinea comestibilă și laptele nealterat indică clar prezența unei persoane în casă... Cineva care, după ce a comis familicidul, a rămas să locuiască împreună cu cadavrele, de parcă nimic tulburător nu s-ar fi petrecut între acei pereți, conștient (sau inconștient) că polițiștii sunt pe urmele sale și că,  într-un final, îl vor descoperi. Asta dacă nu va fi prea târziu și dacă ucigașul nu va pune mâna între timp pe ceea ce caută cu meticulozitate, de atâtea zile...

Zgomote stranii în miez de noapte, o prezență amenințătoare ce le urmărește de la fereastră pe Gigja, Iris, Åsa și Soldis, și care se pierde în viscol, obiecte ce dispar și reapar fără nicio explicație, mesaje cutremurătoare, animale care dispar de la fermă și găini decapitate, un vecin morocănos care le poartă sâmbetele după ce cailor și iepelor sale li s-a interzis să pască pe pășune, un cuplu care se joacă (psihologic) de-a șoarecele și pisica, un secret care le va schimba existența tuturor și un individ care-și pierde mințile și se repede cu toporul asupra celor patru ființe nevinovate, lăsând în urma sa un măcel. „Nu poți fugi, nu te poți ascunde„ e un thriller excelent, cu puternice nuanțe de horror, plin de tensiune, captivant de la primele pagini, complex și cu personaje duplicitare cărora îți este imposibil să le ghicești intențiile. Debutează ca o forță a naturii, te aruncă în mijlocul coșmarului și te scoate la suprafață, în cele din urmă, cu mâinile însângerate, Șocat și înfiorat de revelația care schimbă complet ecuația misterului, moment în care simți că-ți dorești mai mult, și tot mai mult, de la regina romanului polițist Islandez, așteptând cu nerăbdare să pui mâna pe următorul volum din seria Black Ice.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Yrsei Sigurdardottir:

Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 230 - Întreabă de Andrea de Noelle W. Ihli (CRIME CLUB)

Titlu: Întreabă de Andrea  

Autor: Noelle W. Ihli

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Ask for Andrea (2022)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 272

Media pe Goodreads: 4,08 (din 180.242 note)

 

            Meghan a murit strangulată cu propria eșarfă, Brecia, cu cablul de la prelungitorul pe care intenționase să-l folosească pentru luminițele de Crăciun, iar Skye a fost sugrumată, în timp ce era ținută cu fața într-o baltă cu noroi. Trei femei ucise, în trei ani consecutivi, în trei state, de același bărbat atrăgător care le-a vânat prin aplicațiile de datting și cafenele. Le-a dat mesaje, le-a zâmbit, le-a sedus și le-a lăsat să putrezească în pădure (pe Meghan și Skye) și în propria curte (pe Brecia). Și-a ales victimele cu grijă, și-a șters amprentele și s-a ținut departe de camerele de luat vederi. Numai cele trei fete știu cum arată, numai ele ar putea să-i ducă pe polițiștii la străinul chipeș care le-a condus, la propriu, pe ultimul drum. James sau Jim... așa cum s-a prezentat și le-a dat de înțeles că și-au găsit perechea, neștiind că în spatele ochilor strălucitori zace mintea abuzată a unui psihopat. Crimele s-au petrecut deja, în urmă cu un an (Meghan), cu doi (Brecia) și astăzi (Skye), dar povestea nu se sfârșește aici și acum, dimpotrivă, ea continuă dincolo de moarte.

Meghan a fugit în pădure, încercând să scape de ucigaș, însă trupul i-a rămas în urmă, în mâinile celui care i-a luat viața, și apoi în vegetația pe care i s-au descompus pielea și mușchii și i-au îngălbenit oasele. Nu a avut puterea să se opună, iar acum privește cum păsările, coioții și vulpile se hrănesc cu rămășițele sale omenești. Îngrozită, așteaptă ca vreun străin, care s-ar abate de la cărare și i-ar descoperi cadavrul, să sune la poliție. Brecia nu s-a dat bătută, și-a urmărit călăul până acasă și l-a bântuit în acești doi ani, străduindu-se să-l oprească să-și dea întâlnire și cu alte fete vulnerabile. A rămas surprinsă să observe că un „suflet atât de corupt ar putea să doarmă lângă soție fără să-i facă nimic și să-și urmărească cele două fetițe cum se joacă în sufragerie. Skye s-a întors în locuința mamei sale, singura persoană care și-a dat seama că ceva oribil s-a petrecut cu propria fiică, și care în următoarea zi a mers la poliție, însoțită de fostul soț, pentru a forța autoritățile pe jumătate sceptice să pornească pe urmele femeii dispărute.

Plotul polițist se desfășoară de la sine, eroinele noastre rămânând pe margine și acționând prin sugestii. Fantomele nu pot interveni direct în viețile muritorilor, nu sunt vizibile, nu se pot face auzite, aerul nu îngheață când intră într-o încăpere, oglinzile nu le captează siluetele spectrale. Sunt niște prezențe transparente, ca oxigenul, pot să treacă prin orificii și să-și găsească locurile în spațiu, purtate de aer. Pot să transmită un soi de energii negative și să defecteze temporar dispozitivele electronice, becurile pâlpâie, iar calculatoarele se sting, suficient cât James să nu poată accesa site-ul de datting pentru a-și găsi noi victime. Cu o stafie ce umblă de colo-colo, urmărindu-și neobosită prada, James nu se simte în pericol, ba din contră, își pierde răbdarea și se grăbește să întâlnească o nouă fată ca să-și satisfacă nevoile bolnave. Ucigașul trăiește două existențe paralele, pe de-o parte, soțul și tatăl perfect, pe de alta, nebunul care simte plăcere atunci când sugrumă și strangulează un membru al sexului opus.

            Să nu vă lăsați păcăliți de copertă și descriere, nu avem de-a face cu o poveste horror. Debutează și rămâne până la sfârșit un roman experimental, extrem de captivant, cu elemente supranaturale, preschimbându-se, în ultimele capitole, într-un thriller de primă mână, care ne trimite cu gândul la Shining. E diferit, e o idee originală într-un ambalaj comercial. Dincolo de prezențele spectrale, e o critică directă la adresa bărbaților care simt putere atunci când brutalizează o femeie, care își construiesc fragila identitate prin sfidarea sexului slab. Meghan, Brecia și Skye împărtășesc aceeași soartă, chiar dacă nu s-au cunoscut dinainte, ajungând doar niște nume în dosarele polițiștilor din State, alte victime ale unui sistem care nu e capabil să-și condamne agresorii. Vânate la tot pasul de hărțuitori și criminali, femeile trebuie să aibă grijă una de cealaltă, așa că și-au inventat un cod numai al lor, prin care să-și dea de veste când sunt la ananghie. Și poate că ucigașul ar fi fost prins înainte să comită cel de-al treilea omor, asta, bineînțeles, dacă Skye ar fi ținut cont de mesajul de pe peretele băii fetelor și ar fi întrebat, la bar sau pe una dintre chelnerițe, de Andrea.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Noelle W. Ihli: 

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Falled

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 225 - Acasă înaintea nopții de Riley Sager (CRIME CLUB)

Titlu: Acasă înaintea nopții  

Autor: Riley Sager

Editura: PALADIN

Titlu original: Home Before Dark (2020)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,05 (din 271.684 note)

 

Sub patul din camera lui Maggie nu stă la pândă niciun monstru cu tentacule, doar o șosetă roz desperecheată. Dulapul e gol, doar praf și haine vechi, nici urmă de vreo prezență spectrală. Și, totuși, fetița de cinci anișori simte că ceva nu e în regulă cu Baneberry Hall... Poate sunt de vină scările ce scârțâie în continuu. Sau pereții care-ți dau impresia că se contractă și dilată, de parcă întreaga construcție ar respira. Sau ventilatorul din tavan ce scoate un zgomot neîntrerupt ce aduce a clănțănit de dinți. Fantomele nu există, dar, în fine, așa se comportase și Ewan când avusese vârsta fiicei sale. Și acum se pare că și-a făcut apariția și Domnul Umbră... Poate că e normal ca un copil să se joace cu un prieten imaginar... Dar Maggie se comportă de parcă năluca din mintea sa ar prinde contur în spațiu, ieșind noaptea din nenorocitul acela de dulap... Ce naiba se petrece între zidurile astea blestemate? Există într-adevăr ceva supranatural în Baneberry Hall?

Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, pe 25 iunie, Ewan și Jess au cumpărat Baneberry Hall la jumătate de preț, devenind (după o lungă perioadă) noii proprietari ai conacului de pe deal, împrejmuit de un zid de piatră și aflat (cum altfel) la marginea pădurii. Douăzeci de zile mai târziu, cuplul, împreună cu fiica lor, Maggie, a părăsit casa în crucea nopții, speriați de moarte, de parcă diavolul însuși ar fi fost pe urmele lor. Acum, după ce Ewan a murit de cancer, Maggie, designer de interioare, revine, în ciuda avertismentelor ambilor părinți, la Baneberry Hall ca s-o renoveze și s-o scoată la vânzare. Femeia vrea să afle dacă nonficțiunea horror scrisă de tatăl său, Casa Ororilor, care a rupt topurile internaționale, are un sâmbure de adevăr, dacă Domnul Umbră și Domnișoara Bănuți chiar au existat sau au fost doar niște închipuiri care și-au găsit locul perfect în istorisire. Oricum ar sta lucrurile, se pare că Ewan a mințit, fiindcă, după ce a jurat că nu va mai pune piciorul în casa bântuită, bărbatul, pe lângă că i-a plătit pe copiii și nepoții îngrijitorului și menajerei să întrețină locul, s-a întors în fiecare an de-atunci la conac, exact la data în care cei trei au fugit în miez de noapte, aceeași noapte în care Petra, o adolescentă de șaisprezece ani, fiica cea mare a  femeii ce se ocupase cu curățenia, a dispărut fără urmă.

Cartea lui Riley Sager alternează între trecut și prezent, combinând scenele de groază cu plotul detectivistic. Maggie, deși era singura care observase la acea vreme spectrele, nu-și mai aduce aminte nimic despre evenimentele supranaturale petrecute cel mai adesea în camera sa de la mansardă sau de dulapul, acum cu ușile acoperite de niște scânduri bătute-n cuie, prin care se perindaseră stafiile. Cercetând istoria domeniului, protagonista descoperă un șir de morți și dispariții suspecte. Se spune despre Indigo  Garson, care locuise în camera Indigo, fiica primului proprietar, William Garson, cel mai bogat om din oraș, că ar fi sfârșit otrăvită după ce a ingerat câteva bobițe de arbaiț. Și despre Curtis Carver, bărbatul care a locuit cu familia sa aici cu mulți ani înainte ca Ewan și Jess să cumpere proprietatea, că și-ar fi sufocat fiica cu o pernă în timp ce dormea, după care s-ar fi sinucis, trăgându-și o pungă de plastic pe cap și legând-o la gât cu o curea de piele, lăsând în urmă o soție și mamă îndurerată, care nu va fi în stare niciodată să stea departe de locul în care și-a pierdut fericirea și rațiunea.

Mult mai incitantă decât „Supraviețuitoarele”, probabil la fel de bună ca „Încuie toate ușile”. Sager are un stil unic de-a relata o poveste de groază... Ai senzația că te găsești, împreună cu alți adolescenți, în jurul unui foc de tabără, urmărind cu sufletul la gură istorisirea ce părăsește buzele povestitorului din umbră. Aglomerează o groază de elemente din literatura horror, cu care îi bombardează, pe toate căile senzoriale, pe protagoniști. Ewan și Maggie simt fiori pe șira spinării (nu mai vorbesc despre cititor), văd chipuri și siluete care nu ar trebui să se afle acolo și aud zgomote ce le pun nervii la încercare, în special pe parcursul nopții. Ei bine, trebuie să fii cu ochii și urechile în patru dacă vrei să dezgropi adevărul din mormintele din spatele casei, pentru că narațiunea înfricoșătoare  ar putea să fie doar cortina care ascunde o tragedie reală, camuflată printre miturile locale și închipuirile nocturne.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Riley Sager: 

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Literatura pe tocuri

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 89 - Zile Nefaste de Genoveva Dimova

Titlu: Zile Nefaste 

Serie: Compendiul monștrilor pentru vrăjitoare (#1)

Autor: Genoveva Dimova

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Foul Days (2024)

Traducere de Loredana Voicilă

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 465

Media pe Goodreads: 3,91 (din 3.175 note)

 

            Un ocean de teroare, râuri de sânge, munți de cadavre mutilate, o simfonie macabră de urlete sfâșietoare, sute de monștrii înfricoșători care mișună prin oraș în căutarea prăzii, un zid magic, imposibil de escaladat, și o tânără vrăjitoare care și-a închinat viața stârpirii răului și salvării cetățenilor bătuți de soartă din ghearele ascuțite ale creaturilor întunecate, toate presărate din belșug cu suspans, răsturnări de situație inimaginabile, puțin romantism și alegeri dificile – asta e rețeta pentru un fantasy bestial, extrem de bine construit. Nu cred că exagerez atunci când spun că „Zile Nefaste” poate fi lesne inclusă pe lista celor mai bune romane inspirate de mitologia slavă, alături de „Argintul preschimbat”, de Naomi Novik, și seria „Winternight”, de Katherine Arden. Genoveva Dimova creează o lume malefică, grotescă, cu un echilibru precar, din structura căreia a fost înlăturată orice urmă de sacralitate, în ciuda credințelor și superstițiilor străvechi, inserate în text, la temelia căreia se află cele mai violente și întunecate elemente mitologice, pe care le transpune într-o narațiune cu nuanțe horror, îndepărtând tot ceea ce ar putea fi considerat blând și inofensiv din înfățișarea și comportamentul creaturilor demonice, precum Rusalka sau spiritele pădurii. Personajele ce populează acest univers sunt ambivalente, binele și răul fiind niște noțiuni abstracte și fluide, simple instrumente folosite în vederea atingerii țelurilor egoiste. Încrederea e o floare rară, pierdută printre trădări și minciuni ce pot distruge viețile tuturor, indiferent de ce parte a zidului se află... Dar s-o luăm cu începutul...

            Cu foarte mult timp în urmă, în vremuri imemoriale, Chernogradul era un oraș înfloritor, curat și sigur. Acum, strălucirea lui e doar un vis frumos, sufocată de bezna unui blestem cumplit. În timp ce restul lumii a progresat, Zilele Nefaste au preschimbat orașul într-o văgăună, o temniță tenebroasă, izolată de civilizație printr-un zid vrăjit ce nu permite nimănui să iasă sau să intre. La începutul fiecărui an, timp de douăsprezece zile, Chernogradul este asaltat de monștri hidoși, de o cruzime nemaipomenită, care, din porunca lui Zmey, Țarul Monștrilor, îi ucid pe toți nefericiții ce le ies în cale, în căutarea fetei care a izbutit să evadeze din palatul legendar al stăpânului lor. Tânăra supraviețuitoare este nimeni alta decât Kosara, o vrăjitoare iscusită, curajoasă și un pic nesăbuită, care știe totul despre cum  pot fi ucise aceste creaturi demonice. Dar oricât de mulți țăruși de lemn sau pumnale de argint ar avea asupra ei, eroina noastră e vânată în permanență de Zmey. Până acum a reușit să se ascundă, însă, în această noapte, ceva a mers prost. Cineva a trădat-o și a vândut-o nemilosului Țar, iar ca să scape, Kosara e nevoită să ia o decizie nebunească. Ea alege să-și dea umbra, sursa puterii unei vrăjitoare, unui necunoscut cu care a jucat cărți, la schimb pentru o cale de scăpare din Chernograd. Lipsită de putere și dezorientată, protagonista se trezește dincolo de zid, în orașul vecin, Belograd, de unde pornește, urmând câteva indicii descoperite din întâmplare, în căutarea umbrei sale.

            Dar în Belograd are loc o crimă... Necunoscutul căruia tânăra i-a dat umbra este găsit mort, iar cazul ajunge în atenția poliției. Fiind singura ei pistă ca să-și poată recupera puterile, Kosara ajunge, printr-o serie de împrejurări bizare, să colaboreze cu Bakarov, detectivul care investighează moartea suspectă a străinului. Dar chipeșul polițist nu e interesat numai de prinderea criminalului... Bakarov e plin de secrete pe care le păzește cu sfințenie, însă apariția Kosarei în viața lui îi clatină hotărârea de a păstra tăcerea. Mai de voie, mai de nevoie, cei doi acceptă că misiunile lor sunt mult mai legate decât părea la început, așa că pornesc împreună într-o aventură presărată cu pericole și al cărei deznodământ e dificil de anticipat. Cu toate că între ei se înfiripă o mică idilă, pentru Kosara viețile chernogrădenilor sunt mai presus de propriile sentimente, fiind gata să se sacrifice pentru a elibera o dată pentru totdeauna orașul de lanțurile lui Zmey.

            Pe de-o parte, o enciclopedie a monstruozității și un basm macabru, pe de altă parte, un bildungsroman, în care urmărim evoluția spirituală a Kosarei, „Zile Nefaste” e un roman prin excelență antitetic. Întreg universul este modelat pe baza ciocnirii dintre negru și alb, întuneric și lumină, rău și bine, osândă și libertate, moarte și viață, idee subliniată de numele celor două orașe, Chernograd și Belograd, două spații, unul blocat în timp, rudimentar, o oază demonică în mijlocul unui deșert angelic, altul, înfloritor și bogat, dar ignorant și ușor de cucerit, ambele fiind atât determinanți ai destinului protagoniștilor, cât și personaje pasive în propria lor tragedie. Kosara și Bakarov reprezintă, de fapt, o punte, ce-i drept, cam instabilă, între cele două lumi care se neagă reciproc, amândoi luptând atât împotriva monștrilor, cât și a trecutului ce îi bântuie încă..

            Intriga complicată, personajele greu de citit – e aproape imposibil să-ți dai seama cine minte și cine spune adevărul –, acțiunea din belșug și umorul negru au preschimbat „Zile Nefaste” într-o gură de aer proaspăt. Nu pot să vă spun cât de mult mi-a plăcut romanul și mă bucur că acesta a fost doar primul volum al seriei, pentru că încă nu sunt pregătită să mă despart de Kosara și aventurile ei fantastice.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 204 - Pânda de noapte de Tracy Sierra (CRIME CLUB)

Titlu: Pânda de noapte  

Autor: Tracy Sierra 

Editura: TREI

Titlu original: Nightwatching (2024)

Traducere de Mihaela Negrilă

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,84 (din 29.604 note)

 

            E noapte... Liniștea e întreruptă de un zgomot bizar. Pași pe trepte... Fetița e în camera ei, băiețelul e cel mai aproape de tine. Arunci o privire spre scări și îl vezi. E înalt, blond și amenințător. Străinul ăsta nu are ce să caute în casa ta, în apropierea copiilor tăi. Vrea să vă facă rău, să le facă rău copiilor. Ești sigură de intențiile sale, nu e nevoie să-l provoci la dialog. Până la urmă, a intrat prin efracție și se furișează ca un prădător. Trebuie să fugiți... Dar unde? Tu îți cunoști cel mai bine casa. Te îndrepți cu pași înceți spre băiețel, pe urmă, o trezești pe fetiță. Le spui să nu scoată un sunet și mergeți încet spre firida secretă. Casele vechi au multe defecte... Dar ce bine că a voastră are o încăpere despre care știți doar voi. Vă puteți ascunde acolo până când monstrul va renunța să vă caute și va pleca. Însă noaptea asta de coșmar e abia la început...

            Mama nu-l va lăsa pe străin să se apropie de fetiță și băiețel. Copiii vor sta în liniște atâta timp cât va fi nevoie. Însă orele trec și monstrul îi caută în continuare... Zgomot după zgomot, podele care scârțăie și jucării care sunt dezmembrate și călcate în picioare, necunoscutul își face loc nu doar prin vechiul conac, ci și prin viața celor trei locatari. Ca o insectă care are nevoie să-și devoreze semenii, ca un parazit care infectează un organism viu, bărbatul se plimbă dintr-o încăpere în alta și pângărește locul și obiectele pe care le atinge. Dulapuri deschise, uși trântite cu furie, frustrarea prădătorului ajunge pe cale auditivă la pradă, ținând-o în permanență în starea de alertă. Nu-i va găsi... Dar cât timp vor rezista ei aici? Obosiți, înfrigurați, cu o păturică care să le acopere trupușoarele și cu o sticlă de apă din care să-și astâmpere setea. Pe parcurs ce minutele trec din ce în ce mai greu și zgomotele de la etaj se intensifică, mama își dă seama că trebuie să facă ceva, să ajungă cumva să sune la poliție.

            Momentele statice, în care cei trei păstrează liniștea și-l urmăresc pe necunoscut, sunt alternate cu secvențele din trecut în care este prezent soțul femeii și tatăl acestuia. Socrul, un bărbat dominator cu care nu s-a înțeles niciodată, este prezentat ca un pericol la adresa nepoților săi, un individ care și-a exploatat soția până la moarte, capabil doar să facă rău. Spre deosebire de acesta, soțul femeii apare ca un înger păzitor, tânărul superb de care s-a îndrăgostit și care, deși tatăl său i-a interzis-o, a continuat să-și urmeze visul și să facă fotografii artistice. Peisajele l-au fascinat întotdeauna, ba chiar și-a luat și un avion ca să le poată surprinde din aer, dar nu are idee ce imagine de coșmar i s-a întipărit soției sale pe retină cu câteva ore în urmă. El nu e lângă ei să-i protejeze, nu știe în ce situație primejdioasă se află familia sa și nu mai are cum să intervină. Și așa, de la o amintire la alta, ajungem și la străinul din casă, care încet începe să capete un loc în timp și spațiu, un chip și trăsături.

            „Pânda de noapte” e, prin construcție, un roman horror senzorial. Sunetele care ajung la urechile mamei se preschimbă în imagini, și astfel aflăm și noi pe unde colindă și ce face prădătorul. Ea își cunoaște atât de bine casa, știe ce zgomot scoate fiecare obiect mutat, încât poate să-și reprezinte în minte un plan al conacului, o hartă pe care-și însemnează traseele deja străbătute. Și dacă avem acces doar la perspectiva ei, atunci oare nu e drept să ne întrebăm dacă totul nu e, la urma urmelor, doar un coșmar sau o halucinație? Monstrul e real sau doar o închipuire a fricilor sale cele mai profunde? A văzut pe cineva pe scările principale? Sau nu cumva e doar hipervigilentă și interpretează zgomotele inofensive din casă ca pe niște urme ale unei prezențe străine? Realitate sau nu, mama nu poate să riște să-i împingă pe copii în brațele strigoiului, iar atunci când puii se află în pericol, leoaica va știi întotdeauna cum să procedeze.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Tracy Sierra:

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Biblioteca lui Liviu

Falled

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Citește-mi-l 

COMANDĂ CARTEA

Fragment în avanpremieră (în limba română): Keep It in the Family, de John Marrs

Cartea va fi disponibilă în curând, la Editura Bookzone, în traducerea Mădălinei Udrescu. 

Descrierea originală:   

In this chilling novel from bestselling author John Marrs, a young couple’s house hides terrible secrets—and not all of them are confined to the past.

 

Mia and Finn are busy turning a derelict house into their dream home when Mia unexpectedly falls pregnant. But just when they think the house is ready, Mia discovers a chilling message scored into a skirting board: I WILL SAVE THEM FROM THE ATTIC. Following the clue up into the eaves, the couple make a gruesome discovery: their dream home was once a house of horrors.

 

In the wake of their traumatic discovery, the baby arrives and Mia can’t shake her fixation with the monstrous crimes that happened right above them. Haunted by the terrible things she saw and desperate to find answers, her obsession pulls her ever further from her husband.

 

Secrecy shrouds the mystery of the attic, but when shards of a dark truth start to emerge, Mia realises the danger is terrifyingly present. She is prepared to do anything to protect her family—but is it already too late?

Fragment

 

PROLOG

CU TREIZECI ȘI NOUĂ DE ANI ÎN URMĂ

      Îmi iau inima în dinți și urc tiptil scările. Cunosc atât de bine drumul, încât reușesc să înaintez evitând porțiunile din podeaua de lemn care scârțâie.

Rămân la distanță de un braț de ușa din față, mă las pe vine și încremenesc când genunchii îmi trosnesc aidoma vreascurilor uscate. Dacă mă aude cineva, iar clanța se răsucește, s-a zis cu mine. O asemenea încălcare a regulilor ar însemna ca eu să fiu persoana din cameră data viitoare.

Cu toate că știu care sunt riscurile, îmi doresc să fiu aici, în toiul acțiunii.

Când mă conving că sunt în siguranță, mă întind pe burtă în fața ușii. Îmi țin obrazul încins lipit de scândura rece a dușumelei, până când, în cele din urmă, îl aud. Glasul îi e mai înăbușit și mai stins decât de dimineață. Atunci lovea cu pumnii și cu picioarele în podea, strigătele și rugămințile să fie eliberat ricoșând în pereți și-n tavan. Însă n-a durat prea mult, fiindcă, de-ndată ce ei au urcat în goană treptele, l-au făcut imediat să tacă.

Mijesc ochii pe sub fanta îngustă de sub ușă și simt că mă ustură. Afară e încă lumină, dar încăperea e cufundată în întuneric, ceea ce înseamnă că draperiile sunt trase. O precauție inutilă, din moment ce nu există nicio altă clădire mai înaltă decât asta. Prin apropiere nu se află decât o grădină interioară, împrejmuită cu ziduri, și o livadă de meri. O fermă în paragină ne desparte de cel mai apropiat vecin, la aproximativ un sfert de kilometru în susul drumului.

Într-un final zăresc două picioare dezgolite. Tălpile îi sunt încordate, dar nu ating podeaua, așa că presupun că stă pe vârfuri. Probabil e ținut în poziție verticală de funia legată de cârligul din tavan. Bănuiesc că i-au scos călușul, pentru că reușesc să disting cuvinte precum „acasă” și „dați-mi drumul”. Disperarea lui le va face plăcere.

Nu e primul care le-a căzut în capcană și nu va fi nici ultimul. Majoritatea cerșesc îndurare, însă își răcesc gura de pomană. Ei nu vor da înapoi; nu renunță niciodată. Nimeni dintre cei care locuiesc sub acest acoperiș nu crede în compasiune. Aici, empatia e un sentiment necunoscut.

Gândurile îmi fug de la el la ei. Relația lor e toxică, dar sunt făcuți unul pentru celălalt. Doar împreună pot fi cu adevărat ei înșiși. Afară, în lumea reală, unde nu dețin controlul asupra mediului în care trăiesc, sunt forțați să se adapteze și să se descurce. Sunt calmi și discreți și presupun că majoritatea oamenilor îi uită imediat ce se inter­sectează cu ei. Reușesc să scape basma curată cu ceea ce fac, ascunzându-se la vedere și comportându-se normal. Nimeni nu vede în ei ceea ce văd eu, fiindcă ceilalți nu au niciun motiv să se uite cu atenție. Doar eu observ pustiul adânc din privirea lor.

Tusea seacă ce răzbate din cameră, urmată imediat de horcăieli disperate după aer, îmi atrage iarăși atenția. O rază de lumină pătrunde în încăpere, iar imaginea fragmentată mi se limpezește în fața ochilor: el stă în echilibru pe vârful degetelor de la picioare. Dar nici măcar în fața certitudinii nu se dă bătut.

— Vă rog! îi imploră. Nu faceți asta!

E mult mai perseverent decât aș fi crezut.

Ca toți ceilalți înaintea lui, se agață de speranța că va avea loc un miracol. Nu își dă seama că pentru ei nu e o ființă umană. E doar un obiect banal, nefolositor. Și nu prea contează cum ai grijă de un astfel de obiect, pentru că, dacă se strică, e ușor de înlocuit. Asta e și soarta lui. S-ar putea să le ia câteva săptămâni sau câteva luni, dar, în cele din urmă, vor găsi un altul la fel. Mereu găsesc unul.

Foșnetul pungii de plastic îmi dă de știre că aproape au terminat să se joace cu el. Apoi, cu o smuci- tură bruscă, tălpile îi părăsesc podeaua, dispărând în sus, de parcă îngerii l-ar fi ridicat spre paradis. Firește, nu asta s-a întâmplat. Niciun înger nu se încumetă să vină aici. Urmează un bufnet violent, însoțit de mai multe foșnete și scâncete înfundate, înainte ca liniștea să învăluie camera.

Doar un văl străveziu de fum de țigară se mai strecoară pe sub ușă.

Ăsta-i semnalul că trebuie să-mi iau tălpășița. Mă ridic cu precauție și-n tăcere, la fel cum am venit, apoi merg pe coridor până la dormitorul meu și închid ușa. Stau în pat, cu o carte deschisă în mână, apoi, în scurt timp, îi aud apropiindu-se.

Ea vorbește prima, pe un ton cântat.

— Acum poți să ieși, ciripește.

Întotdeauna e binedispusă după ce termină treaba.

Nu răspund, așa că zăbovește. Ușa se deschide încetișor, amândoi rămânând în prag. El are părul ciufulit și o urmă de ruj vișiniu pe gât. Ea afișează aceeași expresie satisfăcută ca după primul fum dintr-o țigară.

— M-ai auzit? mă întreabă ea.

— Da, îi răspund și schițez un zâmbet prefăcut. Scuze!

Mă privește o clipă, înainte să plece mai departe, lăsând ușa crăpată, și revin la cartea pe care nu o citesc.

După ce mă asigur că au coborât la parter, curiozitatea mea morbidă mă îndeamnă să mă întorc la cameră și mă împinge să mă uit iar pe sub ușă și să-i caut cadavrul, fiindcă niciodată nu am văzut ce fac cu ei după ce nu le mai sunt de folos. Totuși mi-am imaginat. Destul de des. Cu toate astea, mă hotărăsc să nu merg. Nu, mă gândesc, mi-am forțat destul norocul astăzi, iar răsplata nu merită să-mi asum riscul sau să devin ținta răzbunării lor.

Nu va trece mult până ce această ultimă dispariție va fi făcută publică. Știrea ar putea rămâne în ziare sau la televizor câteva zile sau chiar o săptămână. Apoi un eveniment mai recent și mai important îi va lua locul. Toată lumea va uita de dispariția unui copil, cu excepția familiei lui. Și a mea. Îmi amintesc de fiecare dintre ei.

Pentru că sunt momeala care îi ademenește aici.