Titlu:
Ultima crimă de la sfârșitul lumii
Autor: Stuart
Turton
Editura:
CRIME SCENE PRESS
Titlu
original: The Last Murder at the End of the World (2024)
Traducere
de Mihnea Arion
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 392
Media pe
Goodreads: 3,67 (din 29.895 note)
La începutul sfârșitului au fost
gropile. Și din gropi au ieșit insectele și ceața. Pâcla s-a extins și a
împresurat pământul, ucigând toate formele de viață care i-au ieșit în cale. Nimeni
nu-și imaginase că așa va arăta sfârșitul, că buncărele, armamentul și medicamentele
nu vor proteja omenirea de „molimă”. Și când speranța păruse pierdută, în ultimele
clipe, cineva a găsit o soluție... Pe o mică insulă grecească, în laboratoarele
de sub o fortăreață militară abandonată, o savantă a reușit să ridice o barieră
care să țină ceața la distanță. Mesajul ei a fost recepționat în mai multe
colțuri ale lumii, iar supraviețuitorii au sosit în ultimul avanpost, pregătiți
să o ia de la capăt. Au alcătuit o comunitate unită, guvernată după principii
clare și de bază, formând familii, ajutând la perpetuarea speciei și
ocupându-se de pescuit și agricultură. Dar acum, după aproape un secol, bariera
a căzut, și doar descoperirea și neutralizarea ultimului ucigaș o poate repune
în funcțiune.
Pe insulă locuiesc
în prezent 211 indivizi și cei trei Bătrâni. Pe lângă faptul că sunt bătrâni, adică
trecuți de șaizeci de ani, Niema Mandripilias, fiul ei, Hephaestus, și Thea
Sinclair sunt ultimii oameni de știință de pe Pământ. Și în timp ce Hephaestus
repară și inventează dispozitive, iar Thea își reface echipa de ucenici pe
care-i pregătește pentru cercetare, Niema petrece timp alături de micul ei
popor, asigurându-i educația și divertismentul de care are nevoie orice
comunitate. Ziua, copiii merg la școală, și adulții pregătesc hrană sau își
dedică timpul pasiunilor, iar seara se adună cu toții și citesc poezii, cântă
și ascultă muzică sau vizionează piese de teatru. Niema ar face orice ca
ultimii oameni să se afle în siguranță, iar sătenii ar face la rândul lor
orice pentru Niema. Dar ceva cumplit s-a întâmplat azi-noapte... Dimineață,
savanta a fost găsită moartă într-un depozit incendiat, cu capul zdrobit sub o
grindă. Se pare că, înainte sau în timpul incendiului, Niema a fost înjunghiată
în piept. Cineva a ucis-o... Dar cine? Cheia apocalipsei a fost întoarsă în
broască, iar ultimii oameni au la dispoziție doar 46 de ore ca să-l găsească pe
vinovat, înainte ca roiul și ceața să acopere insula.
Dacă Niema și-a
iubit poporul, atunci de ce a setat ca, odată cu moartea ei, bariera să cadă? Dacă
i-a păsat cu adevărat de ei, de ce erau programați să moară, bolnavi sau
sănătoși, la șaizeci de ani? Ca niște roboți, ca niște specimene de laborator...
Și ce se petrecea, de fapt, noaptea? De ce adormeau la o anumită oră și se
trezeau la o altă oră stabilită? Și ce e cu rănile și arsurile cu care se
trezeau de dimineață? Unde fuseseră? Ce făcuseră și pentru cine? Oare Niema să
fi fost într-adevăr mântuitoarea insulei? Sau doar un geniu nebun care făcuse
experimente pe săteni... Avuseseră încredere în ea, și acum sunt nevoiți să-i
răzbune sfârșitul, ca să nu fie exterminați. Dar ei nu sunt în stare să facă
rău nimănui, nu a mai avut loc o crimă de mai bine de 90 de ani, de când au
apărut gropile, nu sunt obișnuiți cu violența. Și dacă nu ei au ucis-o, atunci
e posibil ca ceilalți doi Bătrâni s-o fi înjunghiat? E clar, după aproape un
secol, avem nevoie de un detectiv...
Emory nu se
pricepe la construit, reparat, pictat sau scris piese de teatru, altfel spus, nu
e capabilă să ofere niciun serviciu semenilor săi. Dar în mintea lui Emory zace
un Sherlock Holmes încă nedescoperit, care e cazul să iasă acum la iveală. Împreună
cu fiica ei, Clara, care-și caută prietena dispărută, posibil ucisă din cauză
că a văzut ceva ce nu trebuia să vadă în grădina căldării, detectivul nostru recompune
întâmplările petrecute cu o noapte în urmă, pășind pe urmele ucigașului a cărui
memorie a fost ștearsă (sau nu) la trezire. Dar cum poți să prinzi un criminal
care nu-și mai aduce aminte de propria faptă? Și dacă-l vei prinde, vei fi în
stare să-l pedepsești? Vina se mută de la un individ la altul, unii fugind de
judecată, alții asumându-și omorul ca să-și salveze familia și prietenii. Dar
nu poți să-i iei pe toți la rând până când îl vei executa pe adevăratul
criminal... Tic-tac, timpul se scurge, și oamenii noștri trebuie să ia o
decizie, fiindcă doar jumătate dintre localnici ar putea să încapă în grădina
căldării, cupola care a fost gândită ca o ultimă capsulă de salvare.
După un mystery
cu elemente cyberpunk și o ficțiune istorică cu iz de horror, Stuart Turton
revine cu un Science-Fiction cu miză polițistă, labirintic și grotesc, intens
și halucinant. „Ultima crimă de la sfârșitul lumii” e o distopie în toată regula,
asamblată prin tropii romanului apocaliptic. Insula grecească e un paradis pe
cât de sigur, pe atât de efemer, deciziile importante se iau între Bătrâni, iar
cetățenii joacă după cum le cântă oamenii de știință. Fericirea și pacea nu au
nimic de-a face cu realitatea, păcatul cunoașterii fiind absent până în noaptea
crimei. Pericolul este palpabil, însă oamenii se simt oarecum binecuvântați,
conștienți că doar iubirea mântuitoarei lor îi protejează. Minciuna este
camuflată în cotidian, cuvintele Niemei liniștesc sufletele agitate, făcându-le
să se simtă privilegiate. Dar cine cunoaște, până la urmă, adevărul? Sătenii,
savanții sau conștiința care le șoptește în cap atunci când sunt pe cale să
comită o greșeală. Ah, da, ea e Abi, vocea care-ți spune ce să faci, dușmanul
liberului arbitru, entitatea fără trup care deține, prin fiecare sfat și ordin,
puterea.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Stuart Turton:
