Titlu: Mai târziu
Autor: Stephen King
Editura: NEMIRA
Titlu original: Later (2021)
Traducere de Ruxandra Toma
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 240
Media pe Goodreads: 4,11 (din 25.567 note)
O poveste de groază care nu este atât de
înfricoșătoare, pe cât ar vrea să ne transmită naratorul. Chiar dacă există
două sau trei momente de tensiune maximă, nu aș încadra acest volum în genul
horror, ci aș spune, mai degrabă, că e un thriller cu o acțiune destul de
redusă. Avem paranormal, avem crime, însă macabrul este atât de dispersat,
încât romanul devine prea comod, față de ce te-ai aștepta să-ți ofere un
maestru al terorii. Poate „decăderea”, că altfel nu pot să-i spun, se
datorează, în mare parte, faptului că am citit înainte „Institutul, o carte
excepțională, și de aceea am avut prea multe așteptări de la romanul de față.
Poate că a fost asta sau poate că povestea e slabă, oricum ar fi, am cam tras
de ea ca să o termin, unele secvențe fiind de-a dreptul monotone.
Și începem cu un clișeu, adică cu Jamie Conklin,
un băiat care are capacitatea unică de a vedea și a comunica cu persoanele
decedate. Nu cred că acest detaliu intră la spoilere, pentru că, până la urmă,
de aici începe acțiunea. Așa cum spuneam, Jamie e diferit, iar abilitatea lui
nu este nicidecum un lucru pozitiv. Nu e nimic frumos în a vedea persoane
împușcate sau care au murit în urma unor accidente, deoarece acestea încă mai
păstrează rănile pe care le-au suferit în momentul morții. În rest, viața lui e
destul de obișnuită, fiind un copil care
locuiește împreună cu mama lui și cu iubita acesteia. Însă atunci când ești
capabil să „relaționezi” cu cei plecați, există și anumite consecințe de care trebuie
să ții cont, iar dacă forțezi nota, s-ar putea ca viața ta să se transforme
într-un coșmar de zile mari.
Se pare că Stephen King caută să se adapteze la
corectitudinea politică, tot mai promovată în zilele noastre, și astfel
introduce un cuplu de lesbiene. Aici nu am nimic de obiectat. Chiar mi-a plăcut
faptul că doar utilizează această idee și că nu intră în detalii care poate
m-ar fi făcut să renunț la lectură. Relația dintre cele două femei este tratată
ca o normalitate, iar asta reiese, în primul rând, din atitudinea lui Jamie. Cred
că povestea ar fi fost la fel, și dacă Liz, partenera mamei, ar fi fost bărbat,
însă trebuie să ne adaptăm la ceea ce se cere, dacă vrem să obținem niște
premii sau măcar niște nominalizări.
M-au dezamăgit momentele prelungite în care nu
se întâmplă aproape nimic. În unele pasaje, autorul intră atât de mult în
detalii, încât ajunge să diminueze suspansul pe care abia l-a creat. Pe
parcurs, ți se promite din ce în ce mai mult, însă momentele bune abia se încheagă,
ajungând, pe urmă, la o monotonie totală. Mi-aș fi dorit să dea mai multe
amănunte cu privire la ce se întâmplă cu oamenii care mor sau de ce aceștia au
un comportament atât de neutru, înainte să plece spre necunoscut. La cât de
utilizat a fost subiectul, mă așteptam ca King să vină cu ceva nou, ceva cu
adevărat terifiant, nu doar să preia o idee pe care abia să o modeleze (cel
puțin asta am simțit eu).
Cu toate că, în final, există o explicație pentru
abilitățile paranormale ale lui Jamie, nu mi s-a părut atât de relevantă, și aș
fi preferat ca autorul să lase fenomenul fără o presupusă rezolvare. Într-un
fel, e bine că nu se insistă pe acest aspect, iar cititorul poate sau nu să
țină cont de el.
Nu vreau să laud această carte pentru că nu am de ce. Subiectul e prea puțin exploatat, personajele sunt inconsistente, până și relația dintre mamă și fiu mi s-a părut superficială, suspansul crește rar, iar apoi dispare aproape cu totul. Eu i-am dat 3 stele pe Goodreads, însă am văzut că alții au apreciat-o mai mult, iar dacă mi-a scăpat mie farmecul acestui volum, atunci e cu totul vina mea și mi-o asum. Dacă voi sunteți de altă părere, aștept comentariile voastre.
