Titlu: 1991.
Prima anchetă a lui Sharko
Serie:
Franck Sharko #0
Autor:
Franck Thilliez
Editura:
TRITONIC
Titlu
original: 1991 (2021)
Traducere
de Alexandru Pompiliu
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 430
Media pe
Goodreads: 4,39 (din 1.886 note)
Excepțional! Bine scris, grotesc, tranșant, alambicat,
complex, cu personaje puternice și ritm alert, „1991. Prima anchetă a lui Sharko”
are tot ce ți-ai putea dori de la un thriller Polar. E sângeros, chiar dacă nu
curg râuri de sânge, atmosfera e întunecată și apăsătoare, așa cum îi place
„psihopatului” din mine, iar frigul îți intră în oase încă de la primele
pagini, odată ce e descoperit omorul. Dacă, prin absurd, nu aș fi știut că povestea
îi aparține lui Franck Thilliez, cu siguranță le-aș fi atribuit-o lui Jean-Christophe Grangé, pentru oroare și suspans, sau lui Bernard Minier, pentru
construcția narativă amplă și psihologia geniului criminal. Deci, da, deja o
recomand, de la mine primește cinci steluțe și trece, fără nicio obiecție, pe
lista cu cele mai bune lecturi din 2024.
Așadar, avem un colet. Expeditorul este anonim, iar
destinatarul este Philippe
Vasquez. Și pentru că necunoscutul îi cere să se gândească la un nume de
femeie, primul care îi vine în minte omului nostru este Delphine. Exact numele
care apare la pagina menționată din exemplarul din „Florile răului”, de Charles
Baudelaire, care se află, alături de cele două scrisori, în pachet. Astfel, Philippe,
tulburat și entuziasmat deopotrivă, are acces la adresa din cea de-a doua
scrisoare, acolo unde locuiește Delphine Escremieu. Dar Delphine
e moartă. Trupul ei zace în pat, cu mâinile legate, măcelărită, cu sexul și
sânii arși și cu o pungă pe cap, pe care sunt mâzgăliți doi ochi și o gură. Iar
în spatele ei, pe perete, sunt lipite mai multe fotografii cu copii dezbrăcați,
băieți și fete care încercau, în timp ce erau pozați, să-și ascundă părțile
intime. Dar nimeni nu pricepe de ce lângă ușă e scris cuvântul „PAGODĂ”.
După ce Philippe,
în urma descoperirii terifiante, alertează poliția, la fața locului sosesc
băieții de la secția 36, printre care se numără și tânărul inspector Franck
Sharko. Deși se află pentru prima oară la scena unei crime, protagonistul nu
stă deoparte și încearcă să-și dea seama cum a pătruns ucigașul în locuință,
fiindcă ușa era încuiată pe dinăuntru. Modul de operare al criminalului dă
naștere unei serii de întrebări, aparent, fără răspuns. Există vreo legătură,
în ciuda declarației, între Philippe
și Delphine? De ce e acoperit peretele cu pozele unor copii
goi? Să fi fost Delfine o abuzatoare? Sau o victimă? Și de ce făptașul a ales
să se folosească de un soi de ghicitoare, chiar manipulare mentală, pentru a-l
conduce pe străin la trupul mutilat? Dar, în tot haosul creat, un lucru e clar,
36 nu s-a mai confruntat până acum cu așa ceva, cu un geniu atât de diabolic.
Cu fiecare pistă cercetată, polițiștii
înaintează pe un drum abrupt și încețoșat, ce îi va conduce, în cele din urmă, în
inima răului. Ucigașul nostru este foarte perspicace, nu degeaba l-au poreclit
„Meticulosul”. Și-a terminat reprezentația, iar acum i-a invitat pe spectatori în
culisele minții sale bolnave. Nu doar că e tot timpul cu un pas înaintea
forțelor de ordine, ba chiar îi împinge pe agenți de la spate atunci când își
pierd inspirația. Indiciile sunt acolo, presărate intenționat peste tot, și e
nevoie doar de cineva care să le pună cap la cap, ca să poată, apoi, să descindă
în infern. El e Vrăjitorul sau Iluzionistul, de fapt, nici nu mai contează cum
îi spunem... Dar să nu credeți că e nebun. E doar diferit, și de asta se
situează, ca un stăpân al codurilor și magiei negre, deasupra muritorilor de
rând.
Abia dacă am cuprins primele 50 de
pagini, să-mi fie cu iertare, dar sper c-am reușit să vă conving s-o citiți. Mda,
cam dură, macabră, uneori simți cum limitele sunt împinse la maximum, dar
merită, chiar e ce trebuie. Nu e Horror, chiar dacă unele scene duc, oarecum,
în direcția asta, dar simți cum frigul și întunericul îți pătrund în suflet. Nu
e pentru cei slabi de înger, ci pentru aceia care știu cu ce vine la pachet un
thriller bun. Iar pentru Bogdan Hrib (pentru că știu că vei citi recenzia), vreau
să-ți spun că trebuie musai să continuați seria, adică să treceți la volumul 1,
ca să-l întâlnim și noi pe legendarul inspector Franck Sharko, așa cum a apărut,
pentru prima dată, în literatura de suspans din Franța.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Franck Thilliez:
