Titlu: Suflete goale
Serie: Benzile Blackwood #1
Autor: Guillermo del Toro & Chuck Hogan
Editura: TREI
Titlu original: The Hollow Ones (2020)
Traducere de Andrei Covaciu
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 360
Media pe Goodreads: 3,71 (din 4.335 note)
Vreau să încep recenzia prin a vă spune că romanul
nu a meritat pe deplin cele cinci stele pe care i le-am acordat pe Goodreads. Şi
nu spun asta pentru că am citit o carte slabă, ci pentru că m-am aşteptat la
mai mult de la Guillermo del Toro şi Chuck Hogan. Cu şase ani în urmă am citit o
altă carte scrisă de aceşti autori, „Molima”, o poveste extraordinară, din care
a fost publicat la noi doar primul volum, lucru ce m-a dezamăgit crunt, mai
ales că exista deja o copertă pentru continuare, iar, din câte ştiu, drepturile
pentru ediţia românească erau preluate. Însă nu are rost să vorbesc despre ce
ar fi putut să fie, aşa că doresc să spun câteva cuvinte despre „Suflete goale”,
primul volum din seria „Benzile Blackwood”.
Povestea începe în forţă cu deturnarea unui
avion, urmată de un individ care doreşte, în mod obsesiv, să-i execute pe toţi
membrii familiei sale. Aflaţi în apropiere, agenţii FBI Odessa Hardwicke şi
Walt Leppo sunt înştiinţaţi despre straniile evenimente, astfel ei fac tot
posibilul să oprească crimele care urmează. Ajunşi la casa ucigaşului domestic,
lucrurile o iau complet razna, iar Odessa este nevoită să-şi ucidă propriul
coleg şi mentor, care, inexplicabil, dă semne de nebunie şi devine violent.
Însă lucrurile neobişnuite abia acum încep, deoarece tânăra agentă observă cum
din cadavrul lui Leppo se ridică o siluetă fantomatică. Iluzie sau nu, ea
trebuie să afle ce s-a întâmplat cu prietenul ei, dacă el chiar a înnebunit sau
dacă altceva a pus stăpânire pe mintea lui. Iar răspunsul se află într-un
singur loc, la Hugo Blackwood, un individ care susţine că trăieşte de secole şi
care este capabil să vadă dincolo de limitele realităţii.
„Suflete goale” este un roman incitant, dar
destul de previzibil. Ritmul accelerat al acţiunii te face să înaintezi repede
prin poveste şi să simţi multă adrenalină. Crimele sunt oribile, dar asta e de
înţeles, deoarece te cufunzi într-o lume sumbră, un loc în care nici măcar morţii
nu îşi mai pot găsi liniştea veşnică. La toate astea se adaugă atmosfera de
horror care te face să simţi fiori odată ce lucrurile se clarifică şi devii conştient
că răul poate lua naştere din locuri nebănuite. Autorii combină excelent
teroarea cu întunericul, iar rezultatul este de domeniul apocalipticului. În
plus, structura naraţiunii a fost foarte bine calculată – până şi numele
personajelor au o sonoritate aparte, conferind textului o aură sacră.
Dacă tot am ajuns la personaje, cred că e cazul
să mă axez puţin pe figura protagonistei. Odessa Hardwicke este o femeie
puternică, un agent FBI cu o minte agilă care ia decizii la secundă. Însă, după
cum sunt construiţi aproape toţi protagoniştii de Mystery din ultima vreme, şi
ea are în spate un trecut nu tocmai luminos. Iar atunci când răul se
infiltrează în lume, este nevoie de o minte raţională ca a ei, pentru a înţelege
gravitatea situaţiei, şi de o voinţă puternică, pentru a se alătura agenţilor
binelui de pe Pământ. Spre deosebire de Odessa, Hugo Blackwood este un caracter
care se confruntă de mult timp cu răul, consecinţă a unui gest necugetat din
trecut. Am sinţit dorinţa autorilor de a-l face un personaj misterios şi
atractiv, însă am stat la distanţă de capcana asta, pentru că am văzut în el o
mulţime de figuri clişeice din romanele cu tentă Fantasy.
Am apreciat decizia autorilor de a plasa acţiunea
pe două planuri temporale diferite. Astfel, povestea din prezent este suprapusă
peste întâmplările din anul 1962, fapt care dă cursivitate evenimentelor oculte
ce îşi au rădăcinile în vremuri străvechi. În acest sens, ancheta personală a
Odessei este strâns legată de investigaţiile unui alt om, o figură care la un
moment dat s-a confruntat cu aceeaşi formă a maleficului. Pe lângă asta, ne
este prezentată digresiunea rasială din America, fiind ilustrată cu lux de
amănunte ura albilor faţă de cei de culoare şi dorinţa celor din urmă de a fi
socotiţi normali din punct de vedere social.
În „Suflete goale”, Guillermo del Toro şi Chuck
Hogan rescriu, într-un mod nemaiîntâlnit, eterna luptă dintre bine şi rău. Combinând
trăsături ale genului thriller cu o atmosferă de scriitură horror, cei doi
autori reuşesc să configureze o realitate ocultă, care se manifestă în zilele
noastre. Două timpuri diferite, doi protagonişti cu un destin comun şi un factor
înfiorător care leagă întreaga ţesătură narativă – acesta ar fi pe scurt un
rezumat schematic al întregului volum. Iniţial, am vrut să-i dau patru stele,
însă deznodământul puternic şi finalul deschis, care promite multe, m-au convins
să-i ofer punctajul maxim, gest pe care s-ar putea să-l regret, în cazul în
care continuarea nu se va ridica la nivelul aşteptărilor mele.
