Fragment în avanpremieră: Dulce furie de Sash Bischoff

Dulce furie

Sash Bischoff 

Titlu original: Sweet fury

Limba originală: engleză

Traducere: Andreea Florescu

ISBN: 978-606-40-2590-6 

Format: 130x200mm, paperback cu clape 

Colecția Fiction Connection Thriller

Editura: TREI

Fanii thrillerelor lui Alex Michaelides vor fi cuceriți de acest roman tulburător. – BOOKLIST

 

Lila Crayne este răsfățata Americii: e bună și generoasă, frumoasă și seducătoare. Ea și logodnicul său, vizionarul regizor Kurt Royall, au o viață idilică și pregătesc ecranizarea romanului Blândețea nopții. Pentru a intra în pielea protagonistei, Lila începe să-și exerseze șarmul și să-și exploreze traumele din copilărie cu seducătorul psihoterapeut Jonah Gabriel. Curând frumoasa ei viață se sparge în bucăți, pe măsură ce își descoperă suferințe înăbușite din trecut — iar Jonah îi este alături, ajutând-o să se recompună. Dar fiecare are un secret și nimeni nu este cine pare a fi. Un roman surprinzător despre construcția și reconstrucția sinelui, având în fundal operele lui F. Scott Fitzgerald și relatat prin lentila industriei de film, Dulce furie este o critică incisivă și îndrăzneață a misoginismului secular american. Sash Bischoff examinează poveștile pe care ni le spunem și ce se întâmplă când îi implicăm pe alții în aceste povești, evidențiind granițele superficiale dintre victimă și agresor și sensul real al dreptății.

 

O poveste de dragoste foarte întunecată, care l-ar fi șocat chiar și pe F. Scott Fitzgerald. Plin de surprize, imprevizibil la final, acest debut îndrăzneț este o explorare subversivă a temei „romantismului” în sine. - JOYCE CAROLOATES, scriitoare

O poveste nespus de antrenantă, întunecată și întortocheată despre răzbunare feministă. - LISAGENOVA, scriitoare

Arogant de ambițios, acaparator și inteligent, te seduce într-atât încât nu ești deloc pregătit pentru deznodământ. Un debut senzațional! - REBECCA MAKKAI, scriitoare

O poveste atrăgătoare despre abuz și ambiție... Bischoff dezvăluie un secret surprinzător după altul, până la explozia de la final. - PUBLISHERS WEEKLY

FRAGMENT

  

OBSERVAȚIILE PERSONALE ALE LUI: J. GABRIEL

Pacient: L. Crayne

Data/Ora: 24 iunie, 10:30

Ședința: 3

 

Am început ședința de azi abordând momentul săptămânii trecute, când L s‑a întins și m‑a ținut de mână. De câteva ori până acum, L a testat limitele. Trebuia să discutăm fățiș; voiam să înțeleg motivul din spatele comportamentului.

I‑am spus lui L că am impresia că sentimentele ei față de mine s‑au complicat puțin. Am normalizat degrabă; am explicat procesul de transfer al sentimentelor față de o persoană importantă din viața ei asupra altcuiva — în cazul de față, asupra mea. Se întâmplă des în terapie (cu toate că n‑am văzut să se dezvolte atât de devreme): pacientul, într‑o stare vulnerabilă, terapeutul, singurul receptacul, totul începe să capete mai mult înțeles. Dar responsabilitatea mea e să mențin limitele profesionale ale relației pacient–terapeut.

Răspunsul lui L a fost fascinant. A înțeles conceptul de transfer, dar a negat prezența lui aici. Atunci L a spus că incidentul pe care l‑am descris nu s‑a întâmplat niciodată.

Cu toate că negarea în sine nu a fost surprinzătoare (poate L era stânjenită, rușinată), comportamentul lui L, da. L a vorbit sincer; părea calmă, liniștită. Era evident că ea credea că spune adevărul.

L mi‑a reamintit că la sfârșitul ședinței era tulburată, supărată. Mi‑a spus că trebuie să fi observat, pentru că eu m‑am întins și am prins‑o de mână. Am repetat pentru clarificare: L credea că eu inițiasem gestul?

— Nu cred. Știu sigur. Îmi amintesc totul limpede ca bună ziua. Tu m‑ai prins de mână și mi‑ai strâns‑o ușor. Și tot tu ai fost cel care mi‑a spus că mă pot încrede în tine.

Înainte să pot răspunde, L a spus:

— Dar nu‑ți face griji! N‑am înțeles deloc greșit gestul tău! Și iartă‑mă dacă ți‑am lăsat eu cumva o impresie greșită. Încercai să mă alini. Ai știut întocmai de ce aveam nevoie în acel moment și a dat rezultate. N‑ar trebui să fii stânjenit; clar nu este nevoie să‑ți ceri scuze.

Știam sigur că relatarea mea cea corectă — notițele mele detaliind incidentul erau doar o altă dovadă —, dar am hotărât să nu insist. Nu voiam ca L să simtă că nu am încredere în ea.

În schimb, am spus că e fascinant că fiecare crede că celălalt a fost cel care a inițiat gestul. Am recunoscut cât de dificil, poate chiar imposibil, e să fii vreodată pe deplin obiectiv. Am întrebat cum a făcut‑o să se simtă discrepanța dintre perspectivele noastre.

— Cred că mintea are propriile metode de a ne altera amintirile fără ca noi să o știm măcar. Poate că ăsta e modul nostru subconștient de a ne crea propria poveste, cu scopul de a justifica ordinea unor evenimente și a ne îngădui să dăm un sens poveștii noastre. Poate că ăsta e modul nostru de a ne edita și de a ne modifica povestea pe care vrem s‑o spunem despre noi înșine.

Am zis că poate adevărul celor întâmplate este undeva la mijloc. În vreme ce unul dintre noi trebuie să fi inițiat, el/ea a răspuns la ceva perceput în celălalt.

Am întrebat dacă asta îi afectează încrederea, dacă par mai puțin credibil ca terapeut.

L a spus că, dimpotrivă, a făcut‑o să se încreadă și mai mult în mine. A apreciat că am abordat un subiect delicat. A început să simtă că se poate încrede în mine mai mult decât în oricine. Deși magnitudinea cuvintelor lui L este periculoasă, aceasta este și o oportunitate clară de a înțelege mai bine motivul din spatele transferului. I‑am cerut să elaboreze.

— Pur și simplu, așa mă simt de când am început să ne vedem. Suntem abia la a treia ședință, dar deja am discutat despre lucruri pe care nu le‑am pomenit nimănui. Simt că mă înțelegi ca nimeni altcineva. Mă sperie puțin.

I‑am zis că vulnerabilitatea poate trece, cu certitudine, drept înspăimântătoare.

— Dar cu tine mă simt în siguranță. N‑aș putea vorbi cu nimeni altcineva despre lucrurile pe care le discutăm aici. Nu mă înțelege greșit: am prieteni minunați, prieteni pentru care aș face orice. Dar când ai parte de nivelul meu de expunere, înveți repede: nu poți avea încredere deplină în nimeni. Pentru că, dacă dintr‑un motiv sau altul se întâmplă ceva, iar relația se destramă, secretele tale se pot întoarce împotriva ta.

I‑am spus că trebuie să fie extenuant să se protejeze pe sine tot timpul. Am întrebat dacă are încredere în mamă.

— Oh, n‑aș vorbi în veci cu mama despre nimic din toate astea. N‑aș putea. După ce a murit tata, s‑a schimbat. S‑a întâmplat aproape peste noapte: a devenit cu totul altă persoană.

M‑am gândit din nou la mesajul vocal, am întrebat ce anume a schimbat‑o pe Karen atât de considerabil, la moartea tatălui; L a spus că nu știe. Nu‑și amintește nimic din noaptea aceea.

I‑am zis lui L că sunt de părere că și‑a reprimat amintirea traumatică a accidentului; dar că amintirile pot, în realitate, să fie reconstruite. Că abordarea directă a acestei amintiri ar putea s‑o ajute să se vindece. Am dat să sugerez să încercăm desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări oculare, dar înainte să explic tehnica, L m‑a întrerupt, a spus că n‑avea niciun rost. Încercase de nenumărate ori să‑și amintească. Amintirea era pierdută.

Mi‑am dat seama că L se închidea în ea, așa că am revenit la subiectul mamei. I‑am cerut lui L s‑o descrie pe Karen.

— E mult mai rece decât era înainte, mult mai dură. Dar la interior? Întâlnind‑o, n‑ai zice niciodată, dar e foarte fragilă. M‑a făcut să fiu protectoare cu ea. După ce a murit tati, mama și cu mine ne‑am mutat în California, ea a revenit la numele de fată și s‑a apucat să‑și clădească propria carieră. A fost una dintre puținele femei de pe vremea aceea care a reușit să pătrundă în clubul băieților care era lumea filmului. Și‑a format ca­rapacea asta impenetrabilă, pentru a se proteja de lucrurile prin care trecuse. Dar cred că a compensat peste poate. Înainte era atât de delicată, atât de vulnerabilă. Acum însă are o nouă mantră: „Niciodată“, spune mereu. „Niciodată n‑am să mai încerc să‑mi găsesc valoa­rea într‑un bărbat.“

Lila a clătinat din cap.

— A fost un drum lung, dar cred că e mai bine acum; cel puțin, pare stabilă.

— Dar pășiți pe o pojghiță subțire, i‑am sugerat. Acum ți‑e teamă să‑i faci confidențe mamei, dacă ai încerca să te sprijini de ea, pojghița s‑ar sparge, iar tu — sau ea — ai cădea prin ea.

— Corect.

— Cum rămâne cu Kurt?

— Kurt e ultima persoană înaintea căreia m‑aș confesa.

— Dar e logodnicul tău. Aș fi crezut că e prima.

— Lucrurile despre care vorbim noi aici — părinții mei, trecutul meu amoros, toate aceste secrete pe care le‑am îngropat? — sunt ca niște cicatrici urâte de care nu pot scăpa niciodată. Depun foarte multe eforturi să le țin ascunse tot timpul. Kurt nu știe și nu trebuie să afle niciodată. Nu vreau să vadă cât de distrusă sunt.

I‑am zis că nu e distrusă; poate că o parte din munca noastră împreună ar trebui să clădească stima de sine a lui L. Am întrebat ce crede Kurt legat de faptul că L a început terapia. L a spus că el nu știe. Nu i‑a spus, de teama reacției lui — știa că avea să fie gelos. Am clarificat: gelos că L discută chestiuni intime cu mine, nu cu el? A spus că da; dar și pentru că sunt bărbat.

În ciuda aparentei ideologii feministe a lui K, L a explicat că el a fost mereu posesiv, nesigur de prieteniile lui L cu bărbați hetero. A zis că, într‑un fel, era flatant. Am întrebat‑o dacă nu se simte controlată. L a ridicat din umeri, a spus că Kurt vrea ce vrea, când vrea el.

Cu grijă, am sugerat că posesivitatea/gelozia este deseori o reacție la ceva intern. Ar putea fi proiecția neliniștii interioare a lui K, mascând o frică mai adâncă. L m‑a întrerupt numaidecât, zicând că fusese mereu fidelă. Am clarificat: nu asta voisem să se înțeleagă. Am întrebat dacă L a simțit vreodată că K ar putea să nu‑i fie fidel.

La acestea, L a tăcut.

— Mă înșală chiar acum.

L a explicat că le‑a fost greu să găsească actrița care s‑o joace pe Rosemary — niciuna nu era potrivită. Dar apoi L a găsit o tânără necunoscută și a știut de îndată că ea e aceea. (Aici, L și‑a cerut scuze, a invocat acordul de confidențialitate — nu poate da nume.) Dar L știa că K trebuie să fie cel care o „descoperă“, așa că a aranjat o audiție pentru K. În noaptea testului de ecran, K a venit acasă târziu, anunțând că a găsit actriță pentru Rosemary. L a simțit miros de parfum, i‑a văzut urma de pe gât. A avut instinctul că se întâmplase ceva, dar a încercat să se convingă că‑și închipuie doar.

Apoi, la prima lectură a Blândeții de săptămâna trecută, suspiciunile i‑au fost confirmate. Actrița era vizibil vinovată/stânjenită. K se prefăcea că abia dac‑o știa, chiar s‑a plâns în privința ei ca s‑o deruteze pe L. Dar ea și‑a dat seama; K nu a știut niciodată să se prefacă.

Crede că actrița s‑a culcat cu K pentru a obține rolul. Chestie des întâlnită în lumea filmului — doar că niciodată nu s‑a gândit că și K ar face‑o. Asta a făcut‑o pe L să creadă că K nu e bărbatul pe care l‑a crezut ea a fi.

Am întrebat‑o pe L ce părere are acum despre actriță.

— O, nu dau câtuși de puțin vina pe ea. N‑a fost corect ce‑a făcut. Dar, dacă ești femeie în industria asta, știi prea bine: sexul tranzacțional e ceva ce se întâmplă tot tim­pul. Și dă rezultate. Îmi doresc doar să n‑o fi pus într‑o postură atât de oribilă, una în care a simțit că trebuie s‑o facă pentru a obține rolul.

Am zis că nu era nici pe departe vina lui L. Ar fi fost obligată s‑o avertizeze pe actriță dacă ar fi știut, dar n‑a avut habar. Am întrebat dacă L era supărată pe K.

— Supărată? a zis clătinând din cap. Nu, nu sunt deloc supărată.

Acesta e un semnal de alarmă. Incapacitatea lui L de a‑și exprima supărarea, cel mai probabil din cauza părinților.

— De ce nu? Cred că ai fi mai mult decât îndreptățită.

— Sunt doar tristă, a zis și a început să plângă. Încă de la început, nu mi‑a venit să cred că K chiar vrea să fie cu mine. Mereu am simțit că trebuie să fiu perfectă ca să nu plece. Iar acum știu sigur: nu‑s suficientă.

Am spus că infidelitatea lui K n‑are legătură cu L, dacă e sau nu suficientă. Are legătură cu el. Am întrebat ce are de gând L.

— Nu‑mi închipui cum ar fi să‑l pierd pe Kurt. Nu știu ce m‑aș face fără el. Plus că se întâmplă atâtea și în relația noastră profesională, am construit un brand împreună.

Am spus că multe cupluri de vedete au supraviețuit unor despărțiri dramatice, dar L a spus că nu e același lucru. Ei au clădit un imperiu împreună.

SASH BISCHOFF este scriitoare și regizoare de teatru. A scris piese care au fost dramatizate în teatrele din Statele Unite. Ca regizoare a lucrat pe Broadway și în afara lui. Din palmaresul său de pe Broadway și cel național fac parte spectacolele Dear Evan Hansen, The Visit, On the Town, How to Succeed in Business Without Really Trying și Shrek. La începutul carierei sale, Sash a fost actriță și a câștigat Premiul Național pentru Arte (NFAA). În prezent, locuiește în New York cu soțul ei și numeroasele lor animale de companie. Dulce furie este primul ei roman.

Recenziile lui Gică 213 - Sacrificiul de Henrik Fexeus (CRIME CLUB)

Titlu: Sacrificiul  

Serie: Memento (#1)

Autor: Henrik Fexeus

Editura: TREI

Titlu original: Offerdjuret (2024)

Traducere de Alin-Daniel Dragomir

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 528

Media pe Goodreads: 3,74 (din 242 note)

 

            Adu-ți aminte cine ești... Și dacă asta înseamnă să-ți privești în față fricile? Să te confrunți din nou cu demonii pe care ai crezut că i-ai abandonat în casa copilăriei? Temerile te țin departe de pericole, funcționează ca un mecanism complex de autoapărare, însă te pot împiedica să vezi dincolo de cortină, să percepi rotițele care s-au pus în mișcare ca să-ți înlesnească dialogul cu propriul sine. Cu cine ești și, mai ales, cu cine ai fost... Freud spunea că în copilărie ne conturăm o personalitate și că orice traumă sau eveniment fericit se aranjează într-un sertar al minții, care se poate deschide oricând pe parcursul vieții, mânuit de o acțiune externă sau internă, dăunătoare sau satisfăcătoare. Suntem veșnic copii, dar poate că nu neapărat într-un sens pozitiv. Suntem suma experiențelor noastre, o marionetă aflată veșnic în ghearele trecutului, o păpușă care nu știe că fiecare mișcare e un rezultat al gândurilor și stărilor înglobate în propriul psihic.

David Lund e un programator pasionat de tot ce înseamnă Science-Fiction, de la tricourile Star Wars și cărțile lui Liu Cixin și Hannu Rajaniemi, până la monștrii din jocurile video de pe consolele Nintendo. Locuiește singur în Vallentuna, are un câine care adoră să fie mângâiat și răsfățat și își petrece unele nopți în compania lui Florence Tapper, o blondă cu ochi de înger și trup de zeiță, care deține, împreună cu două colege din branșă, un cabinet de avocatură. Numai că acum o altă femeie a intrat pe fir... Să nu mă înțelegeți greșit, nu e o chestiune romantică. Paulina Mentzer dorește să-l întâlnească pe David ca să vorbească cu acesta despre copilărie. Despre copilăria pe care David nu și-o aduce aminte. Nu-și amintește nimic din ce s-a petrecut înainte de vârsta de doisprezece ani, de parcă cineva i-ar fi șters intenționat amintirile. Însă mesajul Paulinei e receptat de forțe ostile, iar pe urmele femeii pornesc doi ucigași plătiți, Sandro, asasinul „invizibil”, și Esben, specialistul în computere, care recurg la răpire și tortură pentru a pune mâna pe informațiile pe care și le dorește noul lor angajator, Napoleon.

Acum, David se gândește la mail-ul Paulinei și simte că trebuie să ia o decizie. Atunci, băiețelul stă tăcut în camera lui, așa cum fusese instruit, și trage cu ochiul pe geam la străinii care le vizitează proprietatea, bărbații impunători care se închid cu mama lui în camera de la etaj. Se întoarce la măsuță și continuă să-și completeze puzzle-ul, așteptând ca musafirii gălăgioși să plece. David din prezent duce o existență decentă, dar, lipsindu-i primul deceniu de viață din memorie, se simte incomplet. Codul lui sursă e corupt, ca și cum cineva l-ar fi rescris, ca și cum acel cineva ar fi lucrat la o altă aplicație. Relația lui cu mama e rece, formală, Ellen fiind incapabilă să-și afișeze sentimentele, deoarece suferă de psihopatie. Însă un lucru e cert... David nu trebuie să-și aducă aminte, fiindcă asta i-ar pune pe toți în pericol, agitându-i pe bărbații ce-i vizitaseră cu mai bine de două decenii în urmă, care vor face orice ca să țină lucrurile (și zvonurile) sub control.

Fexeus revine cu primul său thriller standalone, după ce lucrase la patru mâini, cu Camilla Läckberg, la trilogia „Mina și Vincent”. Se simte absența Camillei, însă omul nostru se descurcă excelent și pe cont propriu. Povestea e țesută cu migală, personajele sunt redate impecabil, pe cât de ordinare, pe atât de patetice (sensurile din dicționar), iar jocul cu măștile pe care-l pune în scenă e senzațional, demn de un maestru al iluzionismului. Deși pare că acțiunea merge ca pe roate, autorul își păstrează așii în mânecă până spre final, pregătit să ne dea lovitura de grație. David nu-și cunoaște trecutul, însă noi îl descoperim fragmentar, prin ochii copilului care stă ascuns. Lipsa amintirilor îl tulbură, dar tot asta îl și protejează. Memoria lui e condamnarea celorlalți, și e clar că asta nu se poate întâmpla. Oricum, un IT-ist nu se poate pune cu doi gangsteri, mă rog, o poate face atunci când are câțiva amici buni care să-i apere spatele. Pentru că nu contează cine a fost, important e cine este, David, programatorul, bărbatul musculos cu minte de copil care-și va ține la adăpost prietenii chiar și atunci când iadul urmează  să se dezlănțuie.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Henrik Fexeus:

Literatura pe tocuri

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 212 - Devotamentul suspectului X de Keigo Higashino (CRIME CLUB)

Titlu: Devotamentul suspectului X  

Serie: Detectivul Galileo (#3)

Autor: Keigo Higashino

Editura: PALADIN

Titlu original: 容疑者Xの献身 [Yōgi-sha X no Kenshin]  (2025) The Devotion of Suspect X (2011)

Traducere de Adina Barvinschi

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 4,17 (din 69.248 note)

 

            Yasuko, femeie divorțată și mama lui Misato, este hărțuită de fostul soț, Togashi, care, după fiecare vizită inoportună, refuză să plece cu mâinile goale. Într-o seară de martie, după ce o găsește la Benten-tei, localul cu mâncare la pachet deținut de soții Yonazawa, unde lucrează ca ospătăriță, Togashi ajunge acasă la Yasuko, unde, după un schimb aprins de replici și un episod spontan de violență a lui Misato, bărbatul este ucis, strangulat de fiică și mamă cu cablul electric de la kotatsu. Zgomotele luptei ajung până la Ishigami, vecinul de-alături, care se ivește în următoarea secundă la ușă ca să afle ce se petrece. Cu toate că cele două femei încearcă să ascundă urmele încăierării, Ishigami își dă seama că sub kotatsu zace un cadavru și că scrumul din doza goală de bere indică o prezență masculină în apartament. De asemenea, realizează că el e singura șansă a vecinelor de a scăpa cu mâinile curate și nu pregetă să treacă la mușamalizarea crimei, pentru că are o slăbiciune pentru Yasuko, chelnerița care-i înmânează în fiecare dimineață meniul special pentru prânz la pachet. Ei bine, crima e crimă, restul sunt detalii. Dar poate că detaliile fac diferența...

            Ishigami, absolvent al Universității Imperiale, predă în prezent matematica la un liceu. Existența lui, pe cât de simplă la prima vedere, funcționează după un algoritm exact. Pleacă în fiecare dimineață la aceeași oră spre muncă, aruncă o privire la rastelul de biciclete de unde lipsește cea verde, a lui Yasuko, trece pe lângă cocioabele de pe malul râului, analizează vagabonzii ce-și duc în mod repetitiv traiul de zi cu zi, individul cu părul lung prins în coadă, Domnul Doză și Inginerul (așa i-a poreclit), și își ia prânzul la pachet de la Benten-tei, entuziasmat la gândul că și astăzi, ca în restul zilelor, va fi întâmpinat de zâmbetul cuceritor al vecinei sale. Yasuko e rotița care se află mereu în același loc, dar și piesa care deviază pentru matematician cursul firesc al lucrurilor. E cunoscuta care creează probleme, însă omul nostru își petrece nopțile încercând să rezolve probleme mult mai complicate, dar pe care le stăpânește. Iar atunci când vrea să-i dea o mână de ajutor ca s-o scape de brațul lung al legii, se trezește în centrul unei ecuații noi, căreia este obligat (de sentimentele ce-l macină pe interior) să-i dea de cap.

            De cealaltă parte a baricadei, îi avem pe detectivul Kusanagi și pe adjunctul acestuia, Kishitani. Kusanagi, la rândul său absolvent al Universității Imperiale, se simte depășit de situație și îi cere ajutorul prietenului și fostului său coleg, Yukawa, geniul care-i ajutase în trecut să rezolve și alte anchete, fizicianul celibatar și excentric cunoscut în branșa polițiștilor drept Detectivul Galileo. Yukawa știe că are de-a face cu un adversar pe măsura inteligenței sale, iar pentru a-l prinde în plasă, trebuie să-i întindă o capcană provocatoare, o ecuație pe care Ishigami să nu fie capabil s-o rezolve. Cei doi foști colegi, acum combatanți în mușamalizare și demascare, intră într-o competiție intelectuală, încercând în permanență să fie unul cu un pas înaintea celuilalt. Chiar dacă toate dovezile le indică ca făptașe pe mamă și fiică, alibiul acestora este imbatabil, construit cu minuțiozitate de la A la Z. Și cu cât e mai greu cazul de elucidat, cu atât e mai incitant pentru cei doi intelectuali, care sunt deciși să nu cedeze până când unul dintre ei va reuși să-i dea celuilalt Șah-Mat.

            Keigo Higashino aduce un suflu proaspăt în literatura de suspans contemporană, camuflându-și intriga într-un exercițiu de logică, matematic. Cartea pornește de la crima în sine, cu victimă și ucigași, și se îndreaptă (în mod paradoxal) spre investigatori, cei care au impresia că dețin detaliile esențiale, dar nu reușesc să fisureze zidurile ridicate în jurul celor două femei de către Ishigami ca să-și demonstreze deducțiile. Se știe cine e vinovatul, se cunosc și circumstanțele care au dus la omor, dar, în lipsa unor declarații din partea făptașelor, e imposibil să le arunci după gratii. Or fi ele vinovate, nu zic nu, dar oare e echitabil să condamni o femeie liniștită și pe fiica acesteia (lipsită de viitor) pentru uciderea în autoapărare a unui hărțuitor alcoolic? Poate că justiția e uneori depășită, observând povestea doar în alb și negru, evitând porțiunile gri, zonele care într-adevăr contează. Și nimeni nu are cum să ne pregătească pentru asul din mânecă, pentru că uneori problemele de geometrie trebuie abordate cu ajutorul formulelor din algebră, la fel cum realitatea trebuie radiografiată prin rațiune, deoarece adevărul e de la început acolo undeva, prins între fals și posibil.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Keigo Higashino:

Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 87 - Iubitul de Freida McFadden

Titlu: Iubitul 

Autor: Freida McFadden

Editura: BOOKZONE

Titlu original: The Boyfriend (2024)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 4,03 (din 537.371 note)

 

            Astăzi e seara cea mare, probabil ultima din șirul dezastruos de întâlniri de care m-am săturat. Am impresia că sunt un magnet pentru ciudați și încep să-mi cam pierd încrederea în farmecul meu feminin. Dar astăzi lucrurile se vor schimba, poate că el e alesul... Cel puțin aș vrea să fie... Arată beton, și din descrierea de pe aplicație pare că suntem făcuți unul pentru celălalt. Poate că ghinionul meu în materie de bărbați se va încheia, și o să trăiesc fericită alături de el. M-am pregătit asiduu pentru întâlnirea asta, dar, vai, cât de naivă am fost. Tipul care mă așteaptă în restaurant nu seamănă deloc cu cel din poze. Tocmai am căzut în capcana aplicațiilor de dating și a bărbaților care vor întotdeauna să pară ceea ce nu sunt. Sunt o proastă! Cu toate astea, nu fac stânga împrejur, nu fug cât mă țin picioarele, sunt hotărâtă să-i dau o șansă. Ce dacă nu arată ca o vedetă de cinema? Poate are o personalitate de milioane... Greșit... E un ratat lipsit de maniere, care a ținut morțiș să mă prezinte maică-sii în prima jumătate de oră de când ne-am cunoscut. E prea mult... Vreau să scap de el, dar asta e imposibil. Aproape clachez când se oferă să mă conducă acasă. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e să afle unde locuiesc, așa că îl păcălesc, oprindu-mă la o altă adresă. Însă tipul e chiar insistent. Vrea să mă sărute, dar mă împotrivesc din toate puterile, iar asta îl face să devină violent. Am fost la un pas să fiu victima unui viol, dar Slavă Cerului că a apărut el, un bărbat binefăcut, cu simțul onoarei, care m-a salvat de libidinosul cu care am ieșit de bunăvoie. Simt cum fluturii îmi iau cu asalt stomacul... Oare cine este misteriosul meu salvator?

            Sydney Shaw chiar are ghinion. Întâlnirea oribilă cu Kevin i-a pus capac, însă tânăra nu renunță așa ușor. E de prea mult timp singură și are nevoie urgent de un bărbat în viața ei și de nopți pline de pasiune, care să ia locul serilor petrecute cu prietenele, Gretchen și Bonnie, bând, bârfind și plângându-și de milă. Însă e dificil să găsești cavalerul în armură strălucitoare într-o gloată de porci needucați care habar n-au cum să se comporte cu o domnișoară frumoasă și rafinată. Și dacă, totuși, ai impresia că l-ai găsit, ai grijă să privești dincolo de aparențe, fiindcă s-ar putea să fie doar o iluzie orbitoare. Nu cred că trebuie să vă mai spun că gândurile protagonistei zboară ne-ncetat la necunoscutul chipeș care a salvat-o din ghearele mizerabile ale lui Kevin. N-are nici cea mai mică idee cine ar putea fi, cum îl cheamă sau unde locuiește, dar știe cu certitudine c-ar vrea să-l mai vadă. Zis și făcut... Dorința ei devine realitate. Aflată la o altă întâlnire, de data asta cu un bărbat educat și simțit, un incident neplăcut o aduce pe Sydney față-n față cu iubirea vieții ei – din cauză că tânăra suferă de boala von Willebrand, începe să-i curgă sânge din nas în timpul întâlnirii, iar bărbatul care o însoțea leșină. Noroc că în cafenea se afla și Thomas, eroul visurilor ei, care, în mod convenabil, este medic patolog. După ce îi acordă primul ajutor bărbatului, Thomas o invită pe Sydney la o întâlnire, iar, din acest moment, devin nedespărțiți. El e iubitul perfect, atent, manierat, iar protagonista noastră e în al nouălea cer. Dar uciderea de-a dreptul șocantă și neașteptată a lui Bonnie tulbură lumea perfectă a celor doi îndrăgostiți, mai ales că, într-un mod bizar, Thomas, a cărui pasiune pentru sânge îl înscrie din start pe lista suspecților, pare să aibă ceva de-a face cu asta. Să fie o pură coincidență? Sau iubitul lui Sydney este un ucigaș cu sânge rece?

            În ciuda faptului că scenariul pare ideal pentru un romance incendiar, avem de-a face de fapt cu un thriller încâlcit, nominalizat la Premiile Goodreads 2024, în care iubirea devine principalul motiv pentru a ucide. Freida McFadden revine pe scenă cu o poveste pe de-o parte dramatică, pe de alta, ironică, în care întâlnim două tipologii de personaje, cele născute pentru a domina și controla, și cele create pentru a fi manevrate, cu alte cuvinte, o luptă tacită între sexe. Romanul poate fi considerat atât o lovitură sub centură dată masculinității – bărbații, cu excepția, să zicem, lui Thomas, protagonist prin alianță, sunt retrogradați la niște recipiente de bădărănie, al căror creier e în pantaloni –, cât și un fals bildungsroman, în care o urmărim pe Sydney cum se transformă dintr-o fată care are neapărat nevoie de validarea unui bărbat ca să capete încredere în sine, într-o femeie independentă emoțional, care își găsește validarea în propria persoană. Cu toate că Thomas pare să fie jumătatea ei, o serie de evenimente tragice o determină pe protagonistă să-și regândească alegerile în viață, mai ales că în jurul ei roiesc multe secrete mânuite de așa-zișii maeștrii ai minciunilor.

            Cu excepția capitolelor în care urmărim aidoma unei telenovele viața lui Sydney, apar alte paragrafe prezentate din perspectiva unui personaj anonim, ce ne întorc în timp, introducându-ne în mintea juvenilă a criminalului. Nu știm cine vorbește, însă știm că este mânat de un impuls morbid în tot ceea ce face, curiozitatea fiind mai puternică decât moralitatea. De altfel, aceste capitole din trecut mi s-au părut sarea și piperul cărții, pentru că fiecare pagină te provoacă să-ți dai seama cine este ucigașul și dacă întâmplările de atunci au legătură cu omorurile din prezent. Cât despre final, am fost și plăcut surprinsă, și un pic dezamăgită, de turnura evenimentelor, dar trebuie să recunosc că Freida McFadden se pricepe să construiască o narațiune care să-ți trezească interesul. Mi-ar fi plăcut ca ritmul acțiunii să fie ceva mai alert, episoadele romantice și psihologice, ceva mai scurte, și personajele, puțin mai complexe, însă, per total, a fost o poveste bună și relaxantă, perfectă pentru luna iubirii.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 210 - Fără niciun regret de Mary Kubica (CRIME CLUB)

Titlu: Fără niciun regret 

Autor: Mary Kubica

Editura: LEDA BAZAAR (CORINT) 

Titlu original: She’s Not Sorry (2024)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,79 (din 118.195 note)

 

Caitlin Beckett s-a aruncat de pe o pasarelă pietonală, a căzut șapte metri în gol și... a supraviețuit. Acum se află la ATI, în comă, conectată la dispozitivele care-i asigură medicația și oxigenul, ținându-i sub observație semnele vitale. Sunt puține șanse ca femeia să se trezească, personalul medical fiind pregătit să consemneze un nou deces. Propria familie nu înțelege de ce Caitlin ar fi recurs la un asemenea gest. E drept că nu erau atât de apropiați de fiica și sora lor, însă nu le-a trecut prin cap nici un moment că ea se află pe marginea prăpastiei. Și de ce ar fi ales tânăra să se sinucidă aruncându-se în gol? Sunt multe feluri prin care ți-ai putea pune capăt zilelor, dar acesta se numără printre cele mai oribile. Să te lași pradă gravitației, să simți în ultimele tale secunde cum vântul îți șuieră pe la urechi și să rămâi cu privirea ațintită spre pământul de care trupul tău se va izbi, frângându-ți oasele și rupându-ți mușchii, cu sângele scurgându-ți-se pe pietrișul murdar de lângă calea ferată.

            Meghan Michaels e o femeie trecută de prima tinerețe, atrăgătoare, altruistă, are o fiică de șaisprezece ani, e divorțată și lucrează ca asistentă la un spital din Chicago. Mai exact, la spitalul unde a fost adusă Caitlin Beckett. Femeia noastră simte fiecare deces ca pe moartea unui apropiat, având o carieră de douăzeci de ani fără nicio pată în sistemul medical, e comunicativă și apropiată de restul personalului și e pregătită în permanență să ofere o mână de ajutor, chiar și atunci când pacientul în criză nu se numără printre responsabilitățile sale. Pe plan personal, nu se poate acomoda cu gândul că a trecut prin partaj, așa că ia parte la întâlnirile unui grup de susținere pentru femeile divorțate. Acolo o (re)întâlnește pe Nat Cohen, aflată pentru prima oară la o astfel de întrunire, care e, de altfel, și fosta ei colegă de liceu. Cele două femei țin legătura pe Facebook, se văd în oraș și se simt bine împreună, de parcă toți anii în care au stat despărțite ar fi fost șterși cu buretele.

            Meghan observă  vânătăile de pe brațele lui Nat. Se pare că partenerul ei, un tip arătos, cu un fizic de invidiat, parcă desprins din revistele de modă, o abuzează. Femeia, evident, a intrat într-o relație toxică și nu are curajul să se desprindă de partener. Meghan nu poate sta cu mâinile în sân, așa că încearcă s-o convingă pe prietena ei să-l dea pe nemernic pe mâna poliției. Cu cât Nat încearcă s-o convingă că iubitul ei e pe cale să se schimbe, cu atât Meghan e mai sigură că asta nu se va întâmpla niciodată. Însă e greu să porți povara altora pe umeri, oricât de apropiați ți-ar fi, atunci când ai o fiică de șaisprezece ani care nu a învățat că majoritatea masculilor sunt niște prădători, când un psihopat urmărește femeile prin noapte, intră peste ele în casă și le violează, și când aștepți cu sufletul la gură să vezi dacă femeia aflată în comă se va trezi.

            Prezența părinților lui Caitlin complică și mai tare lucrurile. Deși tatăl susține că nu au fost așa apropiați, mama pare că-și plânge plămânii, mângâindu-și fiica pe obraz și pieptănându-i părul. Dacă a iubit-o atât de mult, de ce a păstrat distanța? Poate că nu a ajuns o avocată de succes, așa cum sperase tatăl pentru toți cei trei copii, dar s-a descurcat pe cont propriu, refuzând adesea să le ceară ajutorul. A vrut o viață numai a ei, departe de cunoscuți, și de asta a ales să plece de-acasă și să se mute într-un alt oraș. Toți au ceva de spus despre Caitlin, ea fiind singura care nu poate să-și exprime părerea. Oare a fost într-adevăr fiica pe care au descris-o părinții? Sau cu totul altcineva? Răzvrătirea sa ar fi putut s-o transforme într-o paria, într-o țintă spre care familia să-și îndrepte ura? Sau poate c-au iubit-o dincolo de răceala cu care au fost tratați, așteptând ziua în care „fiica risipitoare” să se întoarcă cu zâmbetul pe buze și cu speranță în ochi acasă.

            Mary Kubica ne plasează în centrul unei intrigi psihologice, aruncându-ne în mijlocul unui vârtej de sentimente extreme, contradictorii. Iubirea mamei pentru fiică se transformă într-o obsesie, Meghan încercând să controleze la sânge viața tinerei, fără să-și dea seama că forțează limitele. Povestea noastră e despre femei, despre relația dintre prietene, mame și fiice, despre „sexul slab” în raport cu abuzatorii, despre cele care au grijă, dar cărora nu li se poartă de grijă, regăsindu-se singure atât printre străini, cât și în propriile mariaje. Bărbații, care ar trebui să le ocrotească, se pot preschimba în orice clipă în niște demenți lipsiți de rațiune, dornici să-și satisfacă nevoile și puterea. Și, uneori, ca să-i protejezi pe cei dragi, dar și pe tine însuți, mama, asistenta, prietena, e nevoie să recurgi la gesturi extreme, pentru că tu știi că moartea e doar un compromis, că rănile se vindecă întotdeauna după sângerare.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Mary Kubica:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Analogii, Antologii

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 209 - Răul pe care îl fac oamenii de Sandrone Dazieri (CRIME CLUB)

Titlu: Răul pe care îl fac oamenii  

Autor: Sandrone Dazieri

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Il male che gli uomini fanno (2022)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 3,88 (din 343 note)

 

            Personaje cioplite de dalta unui zeu al scrisului, intrigi polițiste împletite cu alte intrigi polițiste, un Atunci, când răul purta numele de Bibanu, și un Acum, când trecutul pare să prindă în tentacule prezentul, o fiară lipsită de rațiune ce se deplasează prin temporalități, aidoma unui monstru al mărilor sau, după cum își abandonează prada, al râurilor, o legendă ce-i bagă-n sperieți pe localnici și-i scoate din minți pe investigatori, violența în cele mai sângeroase veșminte, maleficul în toată splendoarea sa. Fete răpite, sugrumate și abandonate în brațele învolburate ale Padului, o polițistă coruptă care încearcă să găsească o scăpare din mizeria propriei existențe, o avocată ce-și caută nepoata dispărută și un necunoscut, cu origini israeliene, însoțit de o haită de câini diformi, hotărât să smulgă răul din rădăcini, chiar dacă asta înseamnă să le provoace celor vinovați (și celor mai puțin culpabili) cu mâinile sale durere.

            Acum... Amala, adolescentă de culoare, dispare în timp ce se întoarce acasă de la școală. Cheia cu breloc descoperită în broasca porții electrice de acces sugerează faptul că fata a fost răpită chiar în momentul când încercase să intre pe proprietate. Mama, Sunday, scriitoare pe jumătate faimoasă ce-și câștigă traiul în prezent scriind recenzii pentru diverse publicații din afară, și tatăl, Tancredi, un bărbat de 50 de ani care se joacă de-a artistul și de-a arhitectul, apelează la poliție și diverse cunoștințe pentru a-și găsi fiica, siguri că Amala se află într-o mare primejdie. Și așa intră în scenă Francesca Cavalcante, sora lui Tancredi, avocată de profesie, cu o carieră înfloritoare la activ, care, ajutată de un străin nu cu toate țiglele pe casă, ce-și iubește câinii mai mult decât pe semeni, pornește pe urmele maniacului care-i ține ostatică nepoata. Maniacul nostru își spune Oreste și e atât de obsedat de propriul plan, pus la punct ani de-a rândul, încât nu va lăsa pe nimeni să-i smulgă prada din fălci.

            Cu 32 de ani în urmă... Cristina Mazzini, ultima victimă a lui Bibanu, a fost descoperită în apele Padului, în apropiere de ultimul picior al podului dintre Lombardia și Emilia-Romagna. Trupul fetei fusese devorat de pești, sfărâmat de pietre și risipit de curenți. Atunci a fost prima dată când Itala Caruso a auzit despre asasinul care sugrumase și aruncase în râu trei fete. Polițista noastră, cunoscută în branșă drept Regina, nu dorise decât să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor, ocupându-se de marfa confiscată de echipa sa, tutun, droguri, alcool și uneori haine fără etichetă. Însă după ce o altă fată dispare, fiind găsită după câteva zile moartă în aceleași circumstanțe, Itala, mai mult împinsă de conștiință și de curiozitate, decât de funcție, pleacă în cătunul de la munte, acolo unde localnicii bănuiesc că însuși tatăl fetei și-ar fi ucis fiica. După câteva întrebări puse-n stânga și-n dreapta, reiese faptul că Maria avea un secret și că nu fusese chiar atât de ascultătoare pe cât se crezuse, ba mai mult, că o ieșire pe furiș, transformată într-o excursie, o adusese în apropierea lui Bibanu.

            Firele se împletesc, ițele se încurcă și mai tare, redând un model complicat, ornat cu nuanțe de suferință și nebunie. Violența de-acum este un ecou al dramelor de-atunci, un răcnet care bagă frica-n oasele protagoniștilor. Francesca și Itala, despărțite de trei decenii, se află pe urmele aceluiași ucigaș, un criminal care a revenit în mod straniu după o lungă perioadă de tăcere. În vreme ce prima încearcă să-și spele din păcate, a doua face tot posibilul ca să-și salveze familia, prinsă între lacrimile fratelui și clipele de disperare nevrotică ale cumnatei și tăria necunoscutului care se dă de partea sa, dar despre care Francesca nu știe nimic. Gerry are niște aptitudini ieșite din comun, știe cum să ia urma criminalilor și vinovaților, ca un lup ieșit în căutare de hrană care simte sufletele în putrefacție de la zeci de kilometri. El e singura șansă a Francescăi de a o găsi pe Amala, chiar dacă în preajma lui se simte adesea nesigură și în pericol, încercând, în zadar, să nu-l scape din ochi.

            Dacă ați citit trilogia Colomba și Dante, „Ucide-l pe tată”, „Îngerul” și „Regele de arginți”, nu aveți nevoie de nicio introducere ca să vă apucați de „Răul pe care îl fac oamenii”. Sandrone Dazieri e... Sandrone Dazieri. Unul dintre cei mai prolifici autori de thriller din Italia, un geniu al intrigilor polițiste, e o voce a romanelor de suspans de altă dată și de-acum, neputând fi comparat cu niciun autor de thrillere psihologice care a rupt piața de carte de după anii 2000. Numai „Condamnarea celor vii”, de Marco De Franchi, poate fi comparată cu romanele menționate, și sunt sigur că există mulți alți scriitori italieni excepționali, încă nedescoperiți și netraduși la noi. Lăsați laoparte literatura britanică, cu câteva excepții, și dați o șansă Spaniei și Italiei, abatoarele ficționale din care eclozează anual zeci de psihopați fără pereche. Și, dacă cumva n-ați aflat, să știți că trilogia anterioară va deveni serie, pentru că Sandrone Dazieri a anunțat, pe pagina sa de Instagram, că va reveni cu un al patrulea volum, readucând în scenă celebrul cuplu atipic și controversat de investigatori.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sandrone Dazieri:

Falled

Literatura pe tocuri

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 86 - Miză letală de Jennifer Lynn Barnes

Titlu: Miză letală 

Serie: Înzestrații (#3)

Autor: Jennifer Lynn Barnes

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: All In (2015)

Traducere de Bogdan Voiculescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 4,34 (din 112.746 note)

 

            De fiecare dată când pun capul pe pernă, duc un război tăcut cu amintirile cumplite ce mi-au dat definitiv existența peste cap. În fiecare noapte mă lupt din răsputeri să scap din coșmarul ce mă bântuie de cinci ani; în fiecare noapte merg pe același coridor, spre aceeași ușă închisă, în dosul căreia știu că se află mama, schimbându-se după spectacol, dar, când o deschid, camera e cufundată în beznă. De fiecare dată pipăi frenetic peretele în căutarea întrerupătorului, însă dau doar peste un lichid vâscos ce se scurge pe zid. Când în cele din urmă reușesc să aprind lumina, imaginea pe care o am înaintea ochilor mă umple de groază. Covorul, scaunul, pereții, masa, totul e acoperit cu sânge – sângele mamei –, dar trupul ei nu e nicăieri. De fiecare dată mă trezesc scăldată în sudoare, tremurând și punându-mi și mai multe întrebări ca înainte. Nu știu ce s-a întâmplat cu mama, și, oricât de mult mi-aș dori să aflu, nu cred că sunt pregătită. Însă universului nu-i pasă de îndoielile mele, așa că a decis să-mi mai dea o lovitură – după aproape șase ani, scheletul mamei a fost găsit, dar nici urmă de ucigaș. Acum, când realitatea se transformă ea însăși într-un coșmar, nu-mi mai e de-ajuns să știu că rămășițele pământești ale celei care mi-a dat viață, m-a crescut și m-a iubit cu toată ființa ei, au fost așezate într-un mormânt de piatră ca să se poată odihni în pace. Ceea ce îmi doresc, de fapt, e să-l găsesc pe criminal și să aflu de ce... De ce a ucis-o pe mama...

            În cel de-al treilea volum al seriei „Înzestrații”, cei cinci tineri adoptați simbolic de FBI ajung să ia cu adevărat parte la acțiune. După ce i-au convins pe superiori că sunt pregătiți să se implice în anchetele în desfășurare, Dean, Cassie, Lia, Michael și Sloane, însoțiți, firește, de Agenta Sterling, Agentul Briggs și Judd, fost pușcaș marin devenit dădacă pentru adolescenții minune, au fost trimiși să investigheze trei crime suspecte, petrecute în trei zile consecutive, în incinta unor cazinouri din Las Vegas. La prima vedere, pare să nu existe nicio legătură între cele trei cadavre – o studentă frumoasă, găsită înecată într-o piscină de pe acoperișul unui cazino în noaptea de revelion, un tânăr iluzionist al cărui trup a fost carbonizat după ce și-a dat singur foc și un bătrân de 78 de ani, în pieptul căruia a fost împlântată o săgeată –, însă făptașul a avut grijă să-și semneze operele odioase, invalidând presupunerea că ar fi putut fi niște simple accidente. Pe încheietura mâinii fiecărei victime au fost tatuate, înfierate sau scrijelite câte patru cifre diferite, un cod pe care doar o minte genială îl poate sparge. Noroc că printre Înzestrați se află și Sloane, al cărei creier funcționează doar prin formule matematice și statistici, fiind singura care poate să deslușească misterul. Dar fiindcă elucidarea unei enigme ia ceva timp, o altă crimă e comisă, și de această dată tot într-un cazino. Protagoniștii noștri se angajează într-o cursă contracronometru, făcând tot posibilul să afle cine stă în spatele acestor atacuri înainte să apară o nouă victimă.

            Lucrurile se complică cu adevărat în momentul în care Sloane, după multe frământări, nopți nedormite și pereți umpluți cu calcule infinite, reușește să spargă codul. Cifrele de pe încheieturile cadavrelor sunt, de fapt, numere Fibonacci, cu ajutorul cărora tânăra află data și locul în care va fi comisă următoarea crimă. Însă atunci când corupția și credințele mistice intervin pe fir, totul o ia razna. Înzestrații habar n-au cu ce au de-a face, fapt pentru care sunt ținuți la distanță de persoanele interogate. Cu toate astea, să nu vă imaginați că vor sta cuminți și se vor supune ordinelor primite. Nici pomeneală. Ei au propriul lor plan ce îi va aduce față-n față cu ucigașul sau îi va pune în mare pericol.

Însă problemele cu care se confruntă protagoniștii noștri sunt mult mai profunde și încâlcite. Pe lângă criminalul misterios care le face felul împătimiților de petreceri, iluzii și jocuri de noroc, Înzestrații se luptă cu propriul trecut care îi prinde din urmă. Dacă primele două volume au adus în prim plan copilăria traumatică a lui Dean, încercările disperate ale lui Cassie de a se împăca cu dispariția mamei sale și procesul amplu de vindecare prin care destinele lor au fost împletite pentru totdeauna, în cea de-a treia parte ne sunt dezvăluite frânturi din viața personală a celorlalți. Astfel, aflăm că Michael are un tată abuziv care nu ratează nicio ocazie să-și umilească fiul cu pumnii și cu vorbele, mai tăioase decât pumnalele, adânc în sinea lui sălășluind un monstru răzbunător, pregătit să-i pedepsească pe părinții violenți care își maltratează copiii. Despre Lia aflăm că nu a avut deloc o copilărie ușoară, fiind nevoită să trăiască printre gunoaie, să fure și să mintă ca să supraviețuiască, ceea ce a transformat-o într-o tânără cu un caracter puternic, o furtună de sarcasm greu de stăpânit și un geniu care poate detecta înșelăciunea de la o poștă. În ceea ce o privește pe Sloane, tatăl ei a abandonat-o ca să-și întemeieze o nouă familie, oferind-o ca pe un cadou legat cu fundă programului inițiat de FBI. Acum, mergând pe urmele ucigașului misterios din Las Vegas, Sloane și prietenii săi sunt cazați în hotelul deținut de tatăl ei, ceea ce o pune într-o situație de două ori mai dificilă. Și să nu uităm de Cassie, care în continuare rămâne protagonista seriei. Oricât de bine i-ar cunoaște pe colegii săi, Cassie nu se îndură să le povestească despre găsirea cadavrului mamei sale, însă, pe măsură ce ancheta avansează, va descoperi că există o legătură bizară între toate omorurile. Cassie, la fel ca toți ceilalți, trebuie să învețe că nu e singură... Se au unii pe alții, formând o adevărată familie, ajutându-se reciproc și salvând lumea împreună.

            Nu pot să vă spun în cuvinte cât de mult mi-a plăcut acest volum. De o mie de ori mai captivant și mai intens decât primele două, „Miză letală” este exact așa cum spune și titlul, letal. E un thriller sângeros, alert, exasperant de scurt și năucitor de captivant, împletit cu puțin romance, exact atât cât trebuie ca să-i dea un strop de culoare, plin de personaje impecabil construite și episoade ce-ți vor tăia răsuflarea. Abia aștept să citesc și ultimul volum, și, pe de-o parte, îmi pare rău că seria ajunge la final, dar, pe de alta, mă bucur că autoarea a știut când să se oprească, în așa fel încât să nu devină plictisitoare. Dacă n-ați citit deja primele trei volume, vi le recomand din tot sufletul, însă țineți cont că seriozitatea specifică thrillerului este alterată de dimensiunea YA ce aduce narațiunii o notă ușor superficială, dar foarte interesantă.

COMANDĂ CARTEA