Titlu:
Legământul apei
Autor:
Abraham Verghese
Editura:
LITERA
Titlu
original: The Covenant of Water (2023)
Traducere
de Adriana Bădescu
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 848
Media pe
Goodreads: 4,46 (din 179.268 note)
Sângele apă nu se face... Și,
totuși, suntem legați cu toții prin lichidul care ne menține suflarea. Am prins
formă din lut, în paradisul terestru înconjurat de cele patru râuri
primordiale, modelați de mâinile și voința celui nesfârșit. Și după ce am fost șlefuiți
până la perfecțiune, lăsați goi precum bestiile câmpului, izvoarele ne-au
oferit binecuvântarea, îmbiindu-ne cu lichidul lor vital și regenerator. Și
așa, prin dinamica neostoită a naturii, izvoarele se preschimbă în pâraie,
râurile în fluvii, și mările în oceane. Iar noi, oamenii, animalele, plantele
și pământul, suntem prinși într-o mișcare continuă a elementului acvatic, aidoma unor celule,
țesuturi și organe ce se află în interiorul unui sistem circulator închis, prin
care trece sângele, și din care, din necesitate, își iau substanța care le
asigură supraviețuirea. Apa e divinitatea care menține viața... Dar oare nu e
cazul ca și stihiile să ceară o jertfă? Un tribut?
Suntem în Anul Domnului 1900, în sud-vestul
Indiei, pe Coasta Malabar, în statul care urmează să primească peste mai bine
de jumătate de secol numele de Kerala. O fetiță de numai doisprezece ani (fără
nume, deocamdată), din comunitatea creștină, care încă jelește moartea tatălui,
un achen (preot) răpus de febră și frisoane, este condusă (pe râu) spre
biserica unde urmează să fie căsătorită cu un văduv de patruzeci de ani. (...) Măritată
și mutată în casa soțului, ajutată la treburile casnice de cumnata cea
iubitoare și înțeleaptă, fata deprinde repede arta gătitului, așteptându-și consortul
cu bucate alese și având grijă de fiul acestuia din mariajul anterior, JoJo. Scenariul
dramatic se preschimbă, firește, în obișnuință, fetița crește devenind adolescentă
și apoi femeie în toată firea, pregătindu-se să-i ofere bărbatului ei un nou
odor. Dar ea încă nu știe că arborele genealogic al familiei în care a intrat este
marcat de morți bizare, de un blestem, în fiecare generație existând câte un
membru care a murit prin înec.
Ca mamă, și apoi bunică, Ammachi
Mare (încă nu contează numele ei de botez) își face griji cu privire la soarta
celor tineri, având certitudinea că unii dintre ei vor fi secerați înainte să dea
în floare. Prin naștere, cu toții suntem sortiți morții. Ce altceva e viața
dacă nu un fir de praf ce prinde formă între două pale de aer? Și din momentul
în care te îmbolnăvești, ești scos pe tușă, fiindcă mintea ta nu mai poate să
creeze nimic, iar trupul nu poate să contribuie la muncile de zi cu zi. Soțul
lui Ammachi Mare e/a fost un bărbat blând, curajos și puternic, care a defrișat
o bucată din junglă ca să-și ridice casa și să-și întemeieze o familie. Forța
sa fizică l-a ajutat să țină sălbăticia sub control și să asigure hrana semenilor.
Dacă nu robotea pe câmpurile de orez, atunci cu siguranță era cățărat în vârful
celui mai înalt jaquier, privindu-și
cu satisfacție pământurile. Însă moartea nu iartă pe nimeni, și încet-încet,
lăsându-l puterile, a plecat la cele veșnice.
„Legământul apei” reprezintă o saga
de familie (de aproape 900 de pagini) ce se întinde pe trei generații, din 1900
până în 1977. Urmărind povestea lui Ammachi Mare, firul principal al romanului,
și continuând cu narațiunile ce-i au ca protagoniști pe copiii și nepoții
acesteia, la care se adaugă perspectivele unor străini aduși de soartă pe
meleagurile mirodeniilor, asistăm la schimbările prin care trece micul sat,
Parambil. Cândva, doar Ammachi Mare cunoștea semnificațiile literelor, dar acum
comunitatea se bucură de prezența scriitorilor, prin persoana lui Philipose,
care-și semnează „neficțiunile” din revistele ziarului Manorama ca Omul
Obișnuit, de funcționari publici, precum Maestrul Propășire, care
preschimbă discursul religios într-unul politic, și de posibili viitori
doctori, prin Mariamma, tânăra care vrea să studieze medicina la Madras. De
asemenea, Parambilul, care se ridică prin propriile forțe, nu e cruțat de
episoadele dramatice ale istoriei, confruntându-se mai întâi cu epidemia de
variolă, și apoi cu comunismul, Kerala fiind primul stat în care partidul de
stânga a fost ales prin vot democratic.
Abraham Verghese realizează radiografia
unei societăți scindate între Creștinii Sfântului Toma și adulatorii lui Krishna
și Buddha, o cultură ierarhizată pe caste, de la cei de pe culmea spirituală și
financiară, maharajahii, și până la „slujitorii” familiilor de „nobili”, pulayarii.
Și pentru că din scenariul bine pus la punct nu puteau să lipsească tămăduitorii,
avem o suită de personaje care au studiat sau urmează să studieze medicina, actuali
chirurgi și viitori neurologi. Și dacă viața e doar o formă de energie între
două viduri, atunci ce facem cu leproșii? Cu morții vii? Ei bine, într-un ținut
unde bolile sunt la ordinea zilei, unde un chist sebaceu poate căpăta mărimea
unui hidrocel, doctorii sunt „mântuitorii”, cei care pot face diferența dintre un
abces și un anevrism, singurii care pot să privească cu compasiune un bărbat
care are o gaură hidoasă în loc de nas sau o femeie căreia încep să-i cadă
falangele. Iubirea, materializată prin actul nupțial și apoi prin naștere, și
speranța că un blestem poate fi desfăcut prin știință, de mâna celor care
repară trupurile și sufletele, sunt pilonii acestei lumi aflate în dezechilibru.
Și poate că la urma urmelor, așa cum spune și Verghese, citându-l pe Rainer
Maria Rilke, uneori trebuie să „trăim întrebarea”, fără să
căutăm răspunsurile.
