Titlu: Mica dansatoare
Autor: Melanie Leschallas
Editura: NICULESCU
Titlu original: Little Dancer (2021)
Traducere de Adina Pintea
Anul apariției: 2022
Număr pagini: 312
Vă uitați la noi cum dansăm în costumele noastre din tul și cu
panglicile noastre roz și vă gândiți cât de frumoase suntem. Dar tot ce simțim
este durere. Este alegerea pe care trebuie să o facem, fie asta, fie
prostituția, Monsieur. Nu e o mare diferență. Trupurile noastre sunt tot ce
avem. Nu ne-a mai rămas nimic altceva de vândut.
Cafenele
cochete, mâncăruri alese, băuturi fine, bulevarde împodobite cu flori și
magazine elegante, pe care trec în goană trăsuri somptuoase, domni și doamne
din înalta societate îmbrăcați după ultima modă, galerii de artă înțesate de
ultimele opere ale pictorilor și sculptorilor extravaganți, care și-ar da și
viața ca să creeze ceva unic, cu o valoare inestimabilă, și tinere diletante,
pentru care scena Operei Naționale devine a doua casă, încântând privirile
spectatorilor cu mișcările lor grațioase ca de lebădă. Cu alte cuvinte, Parisul
e un oraș mirific, parcă desprins dintr-un basm, însă sub stratul ăsta gros de
lumini și pomadă ieftină, sălășluiește o lume de coșmar, în care prostimea, așa
cum le place nobililor să-i numească pe cei care fac parte din cele mai de jos
pături ale societății franceze, se zbate, cerșind sau vânzându-și trupurile, ca
să facă rost măcar de o bucată de pâine mucegăită. Imaginea asta nu ne este
străină... O cunoaștem prea bine din romanele lui Victor Hugo, pe care Melanie
Leschallas le așază la temelia propriei sale cărți, dând viață unei alte
Cosette pentru care suferința atinge cote dezastruoase. Țesând laolaltă,
într-un tablou ficțional complex, firele evenimentelor istorice petrecute între
anii 1860-1880 – mai precis revoltele violente de stradă ce au avut drept scop
ridicarea nivelului de trai pentru cei săraci, dar în care și-au pierdut viața
sute de oameni fără vreun rezultat îmbucurător, și acțiunile tot mai agresive,
conduse de Louise Michel, militantă pentru drepturile femeilor și o voce
importantă a poporului înfometat și asuprit de către cei bogați –, cu cele ale
unui destin marcat de durere, autoarea construiește o poveste întunecată,
despre mizerie, depravare, minciuni și disperare, din abisurile cărora o
tânără, pentru care lumea nu mai oferă niciun strop de fericire, trebuie să
iasă cu fruntea sus și cu demnitatea intactă.
Încă
de la o vârstă fragedă, Marie a primit lovitură după lovitură, fiind astfel
aruncată în brațele unei sorți nesigure. Lipsa hranei, uciderea tatălui,
singurul care îi oferea atenția și iubirea de care are nevoie o fetiță,
amenințarea permanentă cu evacuarea din locuința dărăpănată pe care o împarte
cu sora sa mai mare și cu mama lor, descoperirea faptului că mama ei se
prostituează pentru a face rost de bani, lăsându-și fiicele să se descurce așa
cum pot pe străzile pavate cu pericole ale Parisului, făcând apel doar la
farmecele feminine, iar la toate astea se adaugă și faptul că protagonista
noastră a fost forțată să devină balerină la Operă și să îndure privirile
libidinoase ale bărbaților trecuți de prima tinerețe. Însă, oricât de frumoasă
ar fi Marie în lumina reflectoarelor și oricât de mult ar trebui să zâmbească
atunci când se află pe scenă, în spatele cortinei adevărul iese la iveală.
Dincolo de costume și panglici colorate, nu e nimic altceva decât bășici și
răni sângerânde, foame și durere.
O
enigmă de nedezlegat, așa aș descri-o pe Marie, o ființă slabă, pe care
pierderea timpurie a tatălui a făcut-o să caute în fiecare bărbat pe care îl
întâlnește un model patern și afecțiunea de care a fost privată, dar un
caracter puternic în același timp, a cărei viață grea îi întărește și mai mult
convingerile etice și socio-politice. În ciuda faptului că mama și sora ei se
străduiesc s-o inițieze în arta flirtului și sexualității, tânăra știe când să
spună nu, să facă diferența dintre bine și rău și să nu aleagă niciodată calea
ușoară. Însă oricât de hotărâtă ar fi să nu se înjosească, oferindu-și trupul
ca pe un obiect, ea este încă naivă, o copilă care cerșește dragoste cu fiecare
gest, dar și o femeie demnă, cinstită și pură, o patriotă convinsă, care nu
precupețește nicio ocazie pentru a demonstra că poate face un lucru memorabil.
Marie își pune toată încrederea în Louise Michel, privind-o ca pe o zeiță a
libertății și ca pe o mamă adoptivă, care o încurajează la fiecare pas să fie
ea însăși și să-și pună sufletul în slujba mulțimii.
Cu
excepția faptelor istorice, Melanie Leschallas a acordat o atenție deosebită
mișcărilor artistice din Franța de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astfel îl
regăsim printre personaje pe Edgar Degas (1834-1917), pictor și sculptor
impresionist, care obișnuia să-și caute sursele de inspirație pe scena
teatrelor, în atelierele de croitorie sau la cursele de cai. Autoarea îl
înfățișează ca pe un artist căzut în dizgrație, care se află în căutarea muzei,
iar aceasta va deveni Marie. Degas vrea să creeze o mică dansatoare,
surprinzând suferința ce zace în spatele pozițiilor perfecte de balet. El
subliniază faptul că țelul artei nu este capturarea frumosului și transformarea
acestuia în sublim, ci metamorfozarea urâtului în ceva cu totul deosebit.
Mi-a
plăcut mult ideea romanului, însă nu prea m-am împăcat cu stilul impersonal și
lipsit de emoție al autoarei, care își tratează personajele-marionete cu
indiferență. Frazele scurte mi-au lăsat impresia că acțiunea e formată din cadre
diferite, fiecare întâmplare fiind pictată pe o pânză albă, separată, apoi
unită cu celelalte, pentru a forma o pictură uriașă. Poate chiar asta a fost
intenția autoarei, să zugrăvească un tablou din cuvinte, însă, în cazul meu cel
puțin, asta mi-a creat un disconfort în timpul lecturii. Cu toate acestea,
„Mica dansatoare” spune o poveste interesantă, concentrată în jurul unui nucleu
real, o poveste de viață despre visuri neîndeplinite și dorințe rostite doar în
taină.
