Titlu:
Jurnalul menajerei
Autor:
Loreth Anne White
Editura:
LITERA
Titlu
original: The Maid's Diary (2023)
Traducere
de Dana-Ligia Ilin
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 416
Media pe
Goodreads: 4,23 (din 85.490 note)
Secrete întunecate și minciuni
(ne)vinovate, cupluri de tabloide, vieți perfecte în aparență, tăcere cumpărată
cu bani sau prin amenințări, vile, haine de firmă, conturi și postări pe
Instagram, bebeluși pe drum și o menajeră care are o problemă serioasă cu
cotrobăitul prin casele clienților săi, roluri și roluri, măști sub alte măști
– un carnaval psihologic amețitor prin care defilează personaje care mai de
care, cinstite și mârșave, naive și periculoase, prinse în pânzele de păianjen
ale propriilor existențe, plimbate de colo-colo și aruncate în situații limită cărora
nu întotdeauna le pot face față. Doamnelor și domnilor, faceți loc în
biblioteca voastră (fără nicio exagerare) pentru regina thrillerului psihologic.
Loreth Anne White preia tendințele literare ale ultimilor ani, le recontextualizează
și le aduce în fața cititorilor într-o formă originală, fluidă, atrăgându-ne
într-un labirint narativ din care (necălăuziți) ne va fi aproape imposibil să
ieșim cu mințile întregi.
Kit Darling e menajeră și-i place
să-și bage nasul prin lucrurile bogătașilor. Experiența i-a dovedit în
nenumărate rânduri că toată lumea are ceva de ascuns, soțul de soție, fiul de
mamă, fratele de soră... Bani, fotografii, pastile, scrisori medicale... Însă unii
sunt în stare să ucidă ca să-și păstreze secretul în siguranță. Deși a fost
avertizată cu privire la pericolul la care se expune, într-o zi Kit descoperă într-un
seif ceva compromițător, care ar putea s-o coste viața. (...) Femeia se
trezește captivă într-o mașină în mers, amețită și imobilizată. (...) Noaptea
de Halloween, trei mașini, doi martori care voiau să aibă parte de o partidă
nebună de sex, doi bărbați care scot un covor de pe bancheta din spate, pe care
îl aruncă în mare, unde se va scufunda și una dintre mașini, mai exact, cea cu
logoul firmei Holly’s Help pe portieră. Totul s-a
sfârșit... Sau poate că abia începe...
Să vedem și distribuția:
-
Daisy e viitoarea mămică, o femeie prostuță
care nu ar putea să trăiască nicio zi fără Instagram, fiica unui afacerist care
a făcut o groază de bani cu stațiunile de schi pe care le administrează. Daisy
primește mesaje de amenințare la adresa pruncului ei nenăscut.
-
Jon e soțul lui Daisy, fostul
schior care a obținut două medalii de aur la Olimpiada de Iarnă de la Salt
Lake, din 2002. Nu mai practică sportul, dar are o slăbiciune pentru femeile
frumoase.
-
Vanessa, viitoare mămică,
căsătorită cu Haruto, e cea mai bună prietenă a lui Daisy și locuiește în Casa
de Sticlă.
-
Mallory e polițista însărcinată cu
ancheta legată de urmele de sânge descoperite în Casa de Sticlă. Mult sânge
peste tot, dar niciun cadavru.
-
Kit e dispărută. Perspectiva ei e
redată prin fragmentele din jurnalul pe care l-a lăsat în urmă. Probabil e
moartă... Sau probabil că nu...
Și așa se țese o poveste încâlcită, cu
doze serioase de adrenalină, administrate de la un capitol la altul. Revelație
după revelație, unele adevărate, altele pe jumătate sau chiar false, suntem
purtați pe un drum anevoios prin care peisajul se schimbă constant și furtunos,
de la o pagină senină unde viitoarea mamă își expune fericirea fără margini pe
rețelele sociale, până la filele unde soțul cade în capcana primei femei
atrăgătoare care-i face ochi dulci. Pornim cu un set de personaje banale și ne
trezim pe parcurs cu un mușuroi agitat de victime și făptași, prinși într-un
desen psihologic pe care ne este imposibil să-l înțelegem. Oricine poate fi
oricine, nevinovații au făcut deja pactul cu diavolii, iar culpabilii încearcă în
zadar să se abțină de la fructul oprit. Toți sunt vulnerabili, cu toții pot fi
capturați și neutralizați atâta timp cât secretele lor cumplite se află în
mâinile celei care face ordine în urma lor.
Kit e prin excelență o absență. Puterea ei e invizibilitatea. Nimeni n-o observă, nimeni nu-i acordă importanță. Ea vine, deretică și pleacă. Cel puțin asta ar trebui să facă... Dar lui Kit îi place să se îmbrace în hainele clienților săi, să-și facă poze și să le posteze pe Instagram, pe contul ei, @vulpeasicioara. Nu-și face probleme că vreunul dintre bogătași ar putea să vadă fotografiile, ea nu face parte din lumea lor. E un no name. În lipsa ei, pasajele din jurnal ne ajută să punem în ordine faptele petrecute în ultimele patru săptămâni, până la posibila crimă. Pentru că doar bănuim ce s-a întâmplat... Dar Kit, absentă cum e ea, a reușit să le dea tuturor viețile peste cap. Și poate că la rândul ei are secrete pe care a costat-o prea mult să le țină ascunse.
PS. Recenzia e la dispoziția voastră, dar vă spun sincer că încă nu am terminat cartea. Mda, asta nu-i prea cinstit din partea mea... Știu poate mai multe decât voi, deocamdată, am piesele lipsă, întrevăd scenariul din spate, dar nu am certitudinea că așa se va termina povestea. Mai am în jur de 100 de pagini, în care-și pot face loc o groază de răsturnări de situație, pe care Loreth Anne White le plasează cu mână de maestru. Bănuiesc că Kit e în viață pe undeva, asta am crezut de la început. Ar fi dubios ca protagonista să fie moartă, așa-i? Ei bine, oricum ar sta lucrurile, știu că nu sunt pregătit pentru ceea ce urmează, clar nu după ce am citit și „Secretul pacientei”, celălalt thriller magistral al ei, apărut anul acesta, evident, la Editura Litera.
