Titlu:
Insomnia
Autor:
Sarah Pinborough
Editura:
LITERA
Titlu
original: Insomnia (2022)
Traducere
de Mihaela-Magdalena Dumitru
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 416
Media pe
Goodreads: 3,69 (din 23.346 note)
Emma nu mai poate să doarmă. Nici
măcar somniferele n-o mai ajută. Și în timp ce familia sa e plecată în țara
viselor, rătăcește ca un strigoi prin casa tăcută. Din când în când, mai
deschide ușile și aruncă câte o privire în camerele copiilor, ca să se asigure
că totul e în ordine. Chloe, fiica ei de șaptesprezece ani, a adormit cu
telefonul în mână, sigur a stat la taifas până târziu cu o prietenă. Sau,
poate, cu vreun iubit... Cine știe? E treaba ei, e aproape majoră. Will, băiețelul
ei de cinci ani, doarme adânc, și-și dorește atât de mult să-l strângă-n brațe,
dar nu vrea să-l trezească, pentru că mâine e o nouă zi de școală. La Etaj, în
dormitorul conjugal, Robert se întoarce de pe-o parte pe alta în timp ce
sforăie... Numai ea nu reușește să ațipească, măcar câteva minute, cât să-și
reîncarce bateriile pentru următoarea zi la birou.
Dar noaptea s-a sfârșit, iar acum Emma
e la job, la cabinetul de avocatură. E specializată în cazurile de divorț, nu
degeaba e urmărită de o femeie nebună care-i reproșează că i-a ajutat fostul soț
să obțină custodia celor doi fii. Însă, pe lângă problemele de zi cu zi, eroinei
noastre încep să i se petreacă lucruri stranii. Cineva îi zgârie mașina și-i
lasă un bilet pe care scrie „TICĂLOASĂ”. Să fie vorba despre o altă soție care
simte că nu i s-a făcut dreptate la partaj? Să fie oare cineva invidios pe
cariera Emmei? Sau, poate, pe averea ei? E drept că locuiește într-un cartier de
lux, are o mașină scumpă, doi copii frumoși și un soț care stă acasă și se
ocupă de gospodărie. Și, colac peste pupăză, în peisaj își face apariția și
sora ei, Phoebe,
care o roagă să meargă în vizită la Patricia, mama lor internată la ospiciu,
mama despre care familia ei crede că e moartă, femeia care, într-o clipă de
nebunie, era să-și sufoce cu perna una dintre fiice.
Și peste câteva zile Emma va împlini
patruzeci de ani, vârsta la care Patricia a înnebunit. Din momentul în care nu
mai poate să doarmă, protagonista se cufundă în incertitudine, pierzându-și
adesea cunoștința. Și în timp ce bântuie prin casă, un cântec îi răsună în
buclă în minte, „O lumânare, o carte și un clopot”, câteva versuri care, inițial,
nu au niciun sens. Ba mai mult, atunci când se desprinde de realitate, începe
să bâiguie, obsesiv, o înșiruire de numere, aparent, aleatorii. Are momente în
care rămâne cu privirea pierdută pe fereastră, de parcă soluția s-ar afla undeva
afară, în grădină, poate la vreun străin care o privește, la rândul lui, de
dincolo de geam. Să se afle avocata noastră, într-adevăr, pe marginea
prăpastiei? Ei bine, așa s-ar părea... Dar atunci când problemele vin pe bandă
rulantă, cel mai bine e să mergi direct la sursa lor, ca să le poți tăia de la
rădăcină.
Cât despre viața socială, deși s-a
realizat prin propriile puteri, șeful ei, în ciuda aparențelor, dă dovadă de
misoginism, în special atunci când o forțează să meargă la o întâlnire cu un
client viclean, care-i face de-o vreme ochi dulci. În acel moment, toți anii ei
de experiență se prăbușesc, simțindu-se folosită și nemaigăsindu-și locul în
firma de avocatură. Acasă, Will o privește cu prudență, de parcă Emma ar fi o
fiară care ar vrea să-i facă rău, ba chiar a realizat câteva desene cu ea,
caricaturizată ca o vrăjitoare, cu perna în mână, deasupra unui copil care
doarme liniștit. Cu fiecare zi ce trece, eroina se teme să nu-și piardă
mințile, însă comportamentul celor din jur, atenți la fiecare mișcare a ei, îi
confirmă temerile. Și se pare că, în ultimul timp, Phoebe și Robert s-au apropiat. Oare e pe cale să-și piardă familia?
Știu că o recenzie ar trebui să
includă și o oarecare parte analitică. Însă aici, oricât de mult m-am străduit,
nu am găsit sensuri absconse. Povestea lui Sarah Pinborough se prezintă ca un thriller
telenovelistic (sau thriller psihologic, așa cum i se spune), astfel încât avem
un traseu linear, care virează abia spre deznodământ, atunci când piesele încep
să se potrivească. De altfel, spre final, lucrurile nu doar că o iau într-o
direcție greu de anticipat, ci pare că suntem proiectați într-o altă poveste, chiar
într-un alt gen literar. A fost ok, noroc că se citește ușor, e o pauză
binemeritată după o lectură complexă, o carte pe care, dacă ai timp liber, o
devorezi în câteva ore.
