Titlu: Educație fatală
Serie: Școala Solomonarilor #1
Autor: Naomi Novik
Editura: NEMIRA
Titlu original: A Deadly Education (2020)
Traducere de Irina Ornea
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 376
Media pe Goodreads: 4,03 (din 62.699 note)
Naomi Novik se numără printre autoarele mele
preferate, în special pentru alegerea de a rescrie basme şi mituri slave,
într-o manieră Fantasy originală – şi aici fac referire la „Argintul preschimbat”
şi „Aleasa dragonului”, două romane pe care vi le recomand din tot sufletul –
iar apoi, pentru stilul ei lejer, dar bogat în descrieri. Din aceste motive,
„Educaţie fatală” a devenit, pentru mine, un Must-Read, însă nu a fost deloc
ceea ce mă aşteptam. Îmi pare rău să o spun, dar, din punctul de vedere al
construcţiei de lume şi a personajelor, volumul de faţă nu se ridică la nivelul
celor anterioare. Naomi Novik a încercat să scrie ceva diferit – un YA inspirat
de seria „Harry Potter”, din care a preluat şcoala pentru vrăjitori şi
creaturile magice, elemente pe care le-a dus într-o extremă negativă. Autoarea a vrut
să construiască un univers întunecat, malefic şi claustrant, ce emană prin toţi
porii magie, plin de creaturi sângeroase al căror scop e vânarea elevilor – o
idee genială de altfel – însă i-a ieșit un haos morbid, o lume fără cap şi
coadă, în care personajele sunt aruncate fără sens, şi care te lasă cu multe
întrebări şi dileme nerezolvate.
Şcoala Solomonarilor nu este nici pe departe o şcoală
obişnuită. E mai degrabă un loc izolat în care cei ce stăpânesc magia se
străduiesc să supravieţuiască de la o zi la alta. Nimic nu e sigur aici, nici
măcar mâncarea de la cantină, iar cea mai mare greşeală pe care o poţi face e
să mergi singur pe holuri, la baie sau la cursuri. Monştri mortali pândesc după
fiecare colţ, aşteptând să te îndepărtezi fie şi numai un pas de grup, pentru a
te înhăţa şi a-şi satisface pofta de magie cu tine. Pentru a scăpa cu viaţă din
şcoală, fiecare elev trebuie să încheie alianţe, iar pentru asta, e bine să ştii
în cine poţi avea încredere şi pe cine poţi atrage de partea ta.
Galadriel are
norocul sau ghinionul de a fi elevă în această instituţie demonică, iar timpul
ei este dedicat studiului. Comportamentul ei rece, ironic şi violent uneori,
cât şi anumite secrete pe care nu e pregătită să le împărtăşească, cască o
prăpastie între ea şi ceilalţi colegi. Mai mult decât atât, prin şcoală s-a
răspândit zvonul cum că ar fi o adeptă a magiei negre, ceea ce îi îngreunează şi
mai tare încercările de a-şi găsi aliaţi. În momentul în care e văzută cu eroul
şcolii, băiatul care îşi consumă energia pentru a-i salva pe toţi cei aflaţi în
pericol, atitudinea colegilor se schimbă brusc, iar Galadriel devine ţinta unor
false măguliri.
Toate personajele
din acest roman sunt fade, forme fără consistenţă ce traversează o lume
aglomerată de întuneric. Nici măcar protagonista nu are o personalitate
distinctă. Prin Galadriel, autoarea inserează şi o miză feministă. Ea este cea
care vrea să demonstreze că poate face orice de una singură şi că nu are nevoie
de un erou care să-i sară în ajutor, chiar şi atunci când neatenţia o aduce în
pragul morţii. Toate ifosele ei adolescentine au făcut-o antipatică, şi nu o
dată am vrut să renunţ la lectură. Ştiu, e un Young Adult, ceea ce înseamnă că
viaţa adolescenţilor e pusă în prim plan, însă acţiunea lasă de dorit, iar
singura tensiune pe care o simţi apare în scenele în care elevii înfruntă
creaturile despre care habar n-avem cum au ajuns în şcoală. Dar şi tensiunea
asta se spulberă după vreo cinci scene de genul, în care nu ţi se oferă nici o
explicaţie, ceea ce urmează devenind mult prea previzibil. Marea confuzie cu
privire la personaje, şi nu numai, provine din faptul că povestea este relatată
la persoana I, deci aflăm doar ceea ce vede sau ştie Galadriel, motiv pentru
care m-am confruntat cu foarte multe goluri.
Cred că cel mai interesant
personaj este şcoala însăşi. Avem de-a face cu o instituţie vie, un
micro-cosmos în care nu există adulţi. Toate sarcinile sunt îndeplinite de
copii, şcoala oferind câte o mână de ajutor celor ce îl solicită. Lipsa
profesorilor nu tulbură cu nimic disciplina care domneşte aici. Instituţia funcţionează
pe baza unor reguli clare, pe care elevii se străduiesc să nu le încalce, iar
cel care sfidează ordinea riscă să dispară pentru totdeauna. Cu toate astea, sistemul
îi împinge pe toţi la gesturi extreme. Sinceritatea este ceva rar aici, fiecare
urmărindu-și propriile interese egoiste.
Cu toate că mi s-a
părut un roman anost, nu voi renunţa la Naomi Novik. „Educaţie fatală” a fost
doar primul volum din seria „Şcoala Solomonarilor”, ceea ce mă face să sper la
mai bine. Tot ce am scris mai sus este strict părerea mea, şi asta nu înseamnă
că romanul nu merită o şansă, iar dacă aveţi de gând să vă apucaţi de citit,
aştept să văd care au fost părţile voastre preferate şi care scene v-au pus cu
adevărat nervii la încercare.
