ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Toți cei din acest tren sunt suspecți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Toți cei din acest tren sunt suspecți. Afișați toate postările

vineri, 7 iunie 2024

Recenziile lui Gică 186 - Toți cei din acest tren sunt suspecți de Benjamin Stevenson (CRIME CLUB)


Titlu: Toți cei din acest tren sunt suspecți  

Serie: Ernest Cunningham (#2)

Autor: Benjamin Stevenson

Editura: TREI

Titlu original: Everyone on This Train Is a Suspect (2023)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,90 (din 28.326 note)

 

Captivant. Nu l-am mai putut lăsa din mână. M-a ținut treaz toată noaptea. Excepțional de la prima până la ultima pagină. (...) Aprecieri reale sau laude comerciale? Admirația unor autori deja consacrați sau rezultatul sumelor bine plasate? E drept că orice scriitor și-ar dori ca pe coperta romanului său, fie el de debut, standalone sau volum dintr-o dilogie, trilogie sau serie, să apară, în plan secund, numele lui Stephen King, Lee Child, Ian Rankin sau James Patterson. Sau poate numele unui faimos blog de carte sau publicație, precum Kirkus Reviews, The New York Times sau The Guardian. Dar oare oamenii ăștia, și aici mă refer în special la autorii prolifici care nu și-au încheiat cariera, au atâta timp la dispoziție încât să citească anual zeci de cărți pe care să-și pună, printr-un cuvânt sau o frază, amprenta?  

După ce romanul său de debut autobiografic, Toți cei din familia mea au ucis pe cineva (recomandat de Jane Harper), a avut un succes răsunător printre fanii genului Mystery, Societatea Scriitorilor de Cărți Polițiste l-a invitat pe Ernest la un festival de gen care urma să aibă loc în faimosul tren Afgan. Plecarea, Darwin, câteva opriri pe drum pentru excursiile planificate, cu destinația, Adelaide. Entuziasmat și gândindu-se că experiența pe care o va dobândi îl va ajuta să-și găsească inspirația pentru următoarea lui carte, Ern acceptă invitația și vine însoțit de iubita lui, Juliette, care, dacă vă amintiți bine, e la rândul ei scriitoare. Bun... Haideți să facem cunoștință și cu ceilalți participanți. Lisa Fulton e autoare de thrillere juridice. SF Majors e recunoscută pentru thrillerele sale psihologice. Specialitatea lui Alan Royce sunt thrillerele criminalistice. Wolfgang scrie ficțiune literară, a dat lovitura cu o rescriere după Cu sânge rece a lui Truman Capote. Și oaspetele de onoare al festivalului Australian e Henry McTavish, autorul celebrei serii cu detectivul Morbund.

Și... am pornit la drum. Însă scriitorii de ficțiune polițistă nu sunt cei mai agreabili oameni din lume. Cu toții se privesc pe sub gene, unii chiar iau notițe despre ceilalți, denigrându-i sau încercând să le schițeze personalitatea. Henry McTavish e vedeta evenimentului, dar nu e individul cu care ai vrea să-ți împarți compartimentul. Scoțianul e nesăbuit, îi judecă fățiș pe ceilalți pasageri, pe care îi vede ca pe niște fani neînsemnați, petrecându-și majoritatea timpului dând pe gât toate băuturile alcoolice scumpe. E irascibil și nu ezită niciun moment să-ți reamintească cu cine stai de vorbă. Până și Ern al nostru umblă după un citat de la McTavish, câteva cuvinte care ar urma să apară, clar, pe coperta următorului său roman. Ei bine, entuziasmul îi dispare repede după ce vede recenzia pe care scoțianul i-a făcut-o la prima carte pe Goodreads, o singură steluță, însoțită de cuvântul „Urât”. Detalii, detalii... Să nu uităm că avem de-a face și de data asta cu un roman polițist, așa că cineva, unul dintre cei șapte scriitori, urmează să fie ucis.

               Gata... Crima a avut loc. Și acum ce rămâne de făcut? Oricare dintre cei șase scriitori rămași ar putea fi făptașul, fiindcă toți știu cum să ucidă și să aranjeze lucrurile în așa fel încât să nu fie descoperiți. Însă cei șase posibili vinovați au și capacitățile detectivilor-protagoniști pe care i-au inventat. Ernest e conștient de asta, așa că încearcă să obțină de la fiecare o perspectivă oarecum specializată, pentru a rezolva enigma. SF Majors ar putea să creeze un profil psihologic. Alan Royce ar putea să descopere cauza decesului. Și dacă și-ar pune la comun talentele… Dar să nu uităm că ucigașul este unul dintre ei. Pe lângă asta, nu prea ai unde să pleci de pe un tren în mișcare, și chiar dacă te-ai da jos, ai risca să te rătăcești în pustiu. Așadar, spațiu închis, caz deschis. Și nu sunt doar ei la bord, evident, așa că ar fi bine să nu-i scăpăm din vedere nici pe ceilalți pasageri care trec prin obiectiv. Nici măcar pe cele trei femei din grupul de lectură obsedat de Cele unsprezece orgasme ale lui Deborah Winstock, fenomenul literar care a acaparat Tiktok-ul.

               Benjamin Stevenson reinventează pentru a doua oară genul polițist, deconstruind subgenurile și reasamblând fragmentele într-un mozaic postmodern, ludic și provocator. Spațiul închis și cele șapte personaje prezente trimit la thrillerele psihologice ale ultimilor ani, umorul nu tocmai fin presărat pe parcurs dă cărții o notă de Cozy Crime, iar autorul-personaj-narator sparge bariera dintre tangibil și ficțional, propunând lumea imaginară ca pe o a doua realitate. Regulile sunt încălcate, avem cinci posibili detectivi/criminali, pe lângă Ernest, naratorul, prin simpla lui prezență, ne anunță că a supraviețuit investigației, ba mai mult, ne oferă și indicii astfel încât noi, cititorii, să putem descoperi adevărul. Iar dacă vă place cum scrie Stevenson, nu uitați că povestea nu se termină aici, pentru că seria continuă cu Everyone This Christmas Has A Secret, un roman construit sub forma unui calendar de advent pentru Crăciun.


Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Benjamin Stevenson:

Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Citește-mi-l